luni, 19 decembrie 2011

Moşulică la 3D

Cu toate că sunt foarte aglomerată, acum vreo două săptămâni am reuşit să ajung prin Bucureşti. Yupiii ieii, antan tirimogodan...
De data aceasta l-am luat şi pe taică-miu, mdeh, să vină şi el să-l vază pe fi-su ăl mare. (da, la marele artist mă refer- asta pentru cunoscători). Anşea, zbucia-zbucia, una-alta, cică hai la film. No, hai. Şi-am mers. Taică-miu şi el, normal. Păi se putea altfel? Am fost la o animaţie, că, deh, aveam şi copii cu noi, aka Dimitri, dar măcar era film 3D. Păi ce mama lu' necuratu'.
Bre, să te pună strechea să duci cu om la 67 de ani la film 3D. Pfoooai, experienţa experienţelor! Să mor dacă vă mint. Chestii de genul: da' io ce să fac cu ochelarii ăştia? Da' cum să stau, tată, cu ochelari de soare la film, pe întuneric? Uite aşa vă stricaţi ochii..., sunt doar de încălzire.

luni, 21 noiembrie 2011

Lovită de tir şi băgată la congelator

Sâmbătă am fost ok, puţin nervoasă că mi s-a amânat o plecare la Bucureşti, dar am fost ok. M-am relaxat la o partidă de... tuns. Haha, pun pariu că vă gândeaţi la alte alea. Muhahaha. Mbon, să revenim.
Am umblat brambura, am ajuns acasă, tra la la şi tra la la, hai să ne uităm la un film, aşa, bătrâneşte, fără nici un chef de cluburi. În timp ce filmul îşi desfăşura acţiunea, coana Lillee simţea cum este pocnită cu un ciocan în oase. La început mai firav şi apoi din ce în ce mai agresiv. O dată, de două ori, de trei ori, da' mai dă-o în bip, bip, bip de treabă. Ce sunt eu aici, loc de dat cu ciocanul, ciuca bubuiturilor? Schimbă poziţia, schimbă locul, nimic.

sâmbătă, 12 noiembrie 2011

Ce se întâmplă când greşeşti traiectoria? Păi..., te zdruncini niţel

Ziua de vineri este una fericită, cel puţin pentru mine. Anşeaaa, să vă povestec cum am început o astfel de zi atât de... fericită.

Mă pregăteam dimineaţă să plec la serviciu. Când să ies pe poartă, lighioana aia de ghioarlă ce o am prin curte, ţuşti afară. Fuuuck, uite cum întârzii eu din cauza lui. Hristoşi si dumnezei. Ia-ţi, Lilloaico, picioarele în spinare şi dă-i de aleargă câinele. Cine dracu alerga de nebună pe stradă vineri dimineaţă? Mdea, eu şi numai eu. Dacă se uita cineva, din greşeală, pe geam credea că am luat-o razna. Nu că aş fi prea normală, dar asta e altă poveste. Băi şi măcar de alergam în linie dreaptă, dar neee, nu se poate aşa ceva. Înţolită la palton negru din stofă, cu poşeta pe braţ în stil piţiponcesc, alergam în zig zag fluturând din mâini şi urlând ca descreierata: Milo, treci în curte, 'tu-ţi naţia ta de dobitoc!!! După ce m-a purtat pe străzi o bucată de vreme, ghioarla s-a gândit că e sufucient şi a binevoit să intre în curte. Anaaa, repede să închid poarta, nu care cumva să iasă din nou. Am mai păţit-o, nu de alta. Şi chiar nu aş mai fi rezistat unei alte reprize de maraton.

marți, 8 noiembrie 2011

Casă bântuită sau...

... oameni nebuni? Cam asta e intrebarea care ne-a bântuit gândurile de ceva vreme incoa'. Avem motive întemeiate, nu vă gândiţi la prostii, suntem oameni serioşi, ce mama lu' necuratu'. Mnoa bon, să vă fac, aşa, un rezumat. Am un pisoi, Capone, îl ştiţi prea bine. Anşea, pe lângă faptul că se joacă în apă, fură de la parter şi-mi aduce mie, mă şanteajează pentru a se tolăni pe birou, mai nou, e disperat să iasă afară. Nu-l las, logic. Dar el fuge, găseşte metode şi o tuleşte. Când se întoarce, dă-i şi spală-l, scoate-i scaieţii din blană şi alte zăpăceli. Okei, de ceva vreme găseam geamul de la baie deschis şi pisoiul nema. Ha, doar nu o deschide cotoşmanul geamul, ne ziserăm noi, adică, mbon, o fi el dăştept dar nici chiar să deschidă geamul, oameni suntem... Băgăm noi ( eu şi soţul din dotare ) un râs sarcastic şi ne promitem să fim mai atenţi.
A doua zi, geamul deschis, pisoiul... nema. Oh, c'mooon!!! Şi dă-i cu reproşurile. Mda, ghiciţi cine-i căscatul casei. Eu, normal. Aham, mie mi se făceau reproşuri: ţi-am zis să fii mai atentă, să închizi geamul la baie peste noapte, uite că fuge tâmpitul ăsta şi vine bătut şi aşa şi pe dincolo. Degeaba încercam eu să spun că nu am călduri pentru a deschide geamul în toiul nopţii, neah, nu mă asculta nimeni. Asta până când soţul meu a închis geamul cu mâna lui, după care l-a găsit deschis, în condiţiile în care nimeni nu s-a mai dus la baie.

sâmbătă, 29 octombrie 2011

M-am lăsat de fumat?!

Mnoa, bine, tre' să vă mărturisesc ceva. Pot spune că, în sfârşit, mă pot bucura de o mare realizare. Ne, nu-i vorba de job, bebelache sau alte asemenea. Este vorba de fumat. Pfooai şi ce mândră mi-s. Da, bre, nu am mai pus ţigară clasică în gură de aproape două săptămâni. Prevăd nişte aplauze din partea voastră dar vă sugerez să vă calmaţi. Nu m-am lăsat de fumat. Nu vreau să mă las, îmi place prea mult acest viciu. M-am lăsat doar de ţigări normale şi m-am dat pe ţigara electronică. Foarte şmecheră, serios. Sunt atât de mândră de mine, de nici nu aveţi idee. Economie la bani, nu mai put a tutun ars, pot fuma oriunde, muhahaha. Îmi vine să mă pup. Dar, deh, acum am început să fac deja nazuri. Nu mai suport fumul de ţigară, mi se pare că miroase îngrozitor de urât. O ipocrită, asta sunt. O ipocrtă cu un singur neuron şi minte oxigenată.
Sunt cu capu', ştiu. Dar tot nu suport fumul de ţigară.

luni, 24 octombrie 2011

Azi am testat efectul de turmă

Astăzi de dimineaţă trebuia să iau parte la nu ştiu ce eveniment organizat de nu ştiu ce universitate din Constanţa, unde aveau să participe şi nişte francezi, ruşi şi alte cele.
Ajunge coana Lillee la locul cu pricina şi începe să caute sala senatului. Dăşteaptă cum sunt, de-mi vine să mă pup şi nu alta, nimeream numa' prin bude, nicidecum în sala senatului. Până la urmă şi-a făcut cineva milă de mine ( mă văzuse probabil că mă învârt din budă în budă ) şi m-a dus la locul cu pricina. Zic aleluia şi intru triumfătoare în sală. Mă aşez şi încerc să aflu despre ce e vorba. Cică un program cu nume de dinozaur..., care face nu ştiu ce, o mare harababură, nu înţelegeam nimic. Eh, lasă, că încep oamenii să vorbească şi pricep eu cu ce se mănâncă.

sâmbătă, 22 octombrie 2011

Jurnalismul şi alte alea

Uokei, v-am cerut o perioadă de... concediu, pentru acomodări şi alte alea la noul loc de munci. Mi l-aţi dat. Eheei, chiar dacă nu mi-l dădeaţi, tot mi-l luam. Nu am fost, bre, în stare să scriu pe blog, nu am fost şi pace. Vin acasă muci, obosită psihic de nu mai sunt în stare să spun cum mă cheamă. Unicul meu neuron este epuizat la maxim, da' se obişnuieşte el, n-are încotro. Ce să zic, este ceva tare mişto dar pe cât este de mişto, pe atât este de solicitant. Mi-a fost mai greu, acum îmi este ceva mai uşor. Prima dată stăteam cu datele în faţă şi nu îndrazneam să mă apuc de scris, îmi tremurau mâinile pe taste. :))
Iar când textul meu a ajuns la redactorul şef... mi se zguduia biroul. Dar totul a fost foarte ok, spre fericirea mea. În rest ce să vă zic. Este ceva nou pentru mine, intru în contact cu oameni "importanţi", le iau interviuri, vânez ştiri, merg la conferinţe... Cum spuneam, e ceva nou şi extrem de antrenant. Să vedem ce va fi pe viitor, nu?
Până una-alta, cred că aţi vrea să citiţi câteva articole scrise de mine pentru ziarul la care lucrez, nu?

joi, 6 octombrie 2011

Cum s-a făcut studiul cu sexul înainte de căsătorie

Ăştia de la protv au publicat nişte studii făcute de sora lu' ţaţa lu' cheala din deal şi ne-au arătat şi nouă rezultatele. Aşa, să vedem cât sunt ei de binevoitori.
Da' cum s-a făcut studiul, ştiţi? Las' că vă spun io. Iete aşa.
Cică sora lu' ţaţa lu' cheala din deal s-a trezit ea într-o dimineaţă, puţin cufurită, şi a zis " hăit, ce ar fi să fac io nişte studii de piaţă că tot n-am faculte, poate dă bine la sivi ".
Zis şi făcut. Porneşte iute spre camera din faţă, de la drum, deschide servanta cu haine bune, de duminică, şi... pfooai, ceaţă se făcu. Orgie, moliile erau în dilaila. Unele jucau hora unirii, altele prizau lână, câteva fumau mohair.
Le înlătură printr-o mişcare bruscă a mâinii, şuu şuu, trage prima bucată de cârpă, se mai luptă cu o molie ceva mai violentă, pesemne că era iritată de la naftalină sau de la ţigările Carpaţi fără filtru, şi gata. Victorie. Ţinuta este aleasă.

marți, 4 octombrie 2011

Diferenţa dintre furazolidon şi furadan

Constanţa, dimineaţă, vânt puternic, durerea de cap rezistă.
Intru în farmacie.
În faţa mea un domn la vreo 50-60 de ani. Deh, nu mă pricep foarte bine la vârste aşa că am ales să bag o marjă de eroare de 10 ani acolo...  Acu', poate omul avea 65, pana mea.
Discuţie între nene şi duduia farmacistă.
Nenea: Duduie, daţi-mi ceva care seamană la nume cu ce o să vă zic io, da? Nu ştiu cum se zice da' le potriveşti matale.
Duduia: spuneţi, vă rog.
Nenea: anşea, boto... dodină vreau. Şi e ca rivanolu'.
Duduia: betadină?
Nenea: anşea, duduie, beta..., fir-ar beta... dodina ei să fie dară. Aia e. Că bagă şi ăştia nişte nume de zici că toţi ne naştem cu şcoli de doctori.
Ia farmacista o sticluţă de pe raft, o pune într-o punguţă de hârtie pe care scria "furazolidon", încasează banii şi-i dă omului produsul.
Simpaticul domn ia punguţa şi începe să citească ce scrie pe ea, în timp ce-şi aştepta restul. Se chinuie el acolo, pe silabe, apoi pe litere, la care:
- Hiiii, dragă duduie, da' io n-am cerut aşa ceva. Doamne iartă-mă, ce să fac io cu d-ăsta de se dă prin agricultură? Apară şi păzeşte-mă. Ce, botodina d-ăsta e? Furada.. zolin, d-ăsta? Apăi dacă-i aşa, io nu mai vreau. Asta-i otravă, duduie. Dacă din greşeală dau pe la gură? Apăra-mă şi păzeşte-mă. Nu mai vreau, duduie, sunt om bătrân, mai dau pe lângă (???), mai uit, nu mai văd cum trebe...

duminică, 2 octombrie 2011

Vampiri pe ritm de salsa

Aseară am văzut cel mai nasol film făcut de la maimuţă încoa'. Fright night pe numele lui. Acu' dacă ne luăm după numele tradus în română nu ştiu ce va ieşi. La cum traduc ăştia sigur se va numi " vecinul meu vampir " sau aşa ceva.
Să mor dacă mai înţeleg cum stau treburile în materie de filme. Toată lumea îl lăuda moaamă, moaaamă, pe IMDb notă destul de ok, am văzut că-i şi Colin Farrel p'acolo, ce să mai, credeam că rupe. Da, adevărul e că mi-a rupt un căscat prelung. Poate m-am screlozat eu, poate mi-a murit şi singurul neuron şi nu mai am capacitatea de a aprecia un lucru frumos, de calitate.
Dacă nici vampirii nu mi-au captat atenţia, e de rău. În general îmi plac, sunt sexoşi, am sechele de când l-am văzut pe Brad Pitt în "interviu cu un vampir". Mi-a marcat copilăria. A fost prima mea dragoste, lingeam posterele şi nu altceva. Frână, să revenim la subiect, nu vreau să ud fotoliul.
Îmi place şi coloana sonoră a filmelor de acest gen. Rock. Da' chiar, de ce mereu rock? Cum apare un vampir, hop şi chitara bas. Hă? O fi vreo lege, vreo regulă nescrisă?
Uite, în filmul de aseară, când apărea vampirul Farrel, se potrivea mai degrabă un merengue, salsa ceva. Parcă îl şi vedeam pe fiorosul vampiros venind spre victimă în paşi de salsa. Eh? Şi victima se apăra pe ritmul passo doble. Pe bune de nu se potrivea la fix. Ar fi fost un şou nemaipomenit. Aş fi dat note, i-aş fi cerut părerea şi lui Mihai Petre, cu nominalizări, finală, impresia artistică la muşcături, alea alea.

sâmbătă, 1 octombrie 2011

Cu pufoşenia în bot

Taman când se crapă de ziuă somnul îmi e cel mai dulce. Da' atât de dulce încât risc să dau în diabet. Eh, în momentele acelea de apogeu glicemic, simt cum cineva îmi respiră în ureche. E Capone, cotoșmanul meu.
Am format un fel de ritual. Ridic mecanic pilota și el se bagă acoloşa. Își scarmănă nițel locul și, pac, mi se așază pe burtă. Aaaah, un pui de orgasm, îngerii încep să cânte "nothing else matters" la vioară, patul începe să valseze, așternuturile mă mângâie fără tente de pornache...
Cu cornul băgat în pernă și cu una bucată motan pe burtă, mi se cam taie filmul. Ca atunci când încep reclamele la tv. Mbon. E și normal ca toată șmecheria să se sfârșească prematur. E lege. În general tartor este ceasul. Ăla mă sapă. Și cum am uitat să opresc alarma pentru azi, doar e sâmbătă, normal că și-a făcut datoria și, tring, tring, tring, mi-a dat câteva ciocane în tâmplă.
Am deschis ochii și primul meu instinct a fost să urlu. Nu puteam pricepe cum am ajuns în junglă. Am rămas un pic blocată, cu ochii fixați pe pădurea ce-mi acoperea toată aria vizuală. M-am chinuit, am focusat, până când am văzut două bile și muuultă blană, stai, parcă era și o coadă flocoasă.

joi, 29 septembrie 2011

Gugăl, gugălaşul meu

Specia umană este formată din acele animale sociale, după cum spunea Aristotel, care au activităţi în comun. Cică un om nu ar putea trăi izolat. El trebuie să socializeze, să-şi hrănească mintea, să se îndoape cu informaţii, nu neapărat constructive în situaţia actuală.
Activităţile au fost împărţite pe domenii taman pentru a simplifica situaţia.
Te doare căpăţâna, te duci la medic. Te doare sufletul, te duci la psiholog. Te doare conştiinţa, te duci la preot. Te dor buzunarele, te duci la bancă. Și tot aşa. Pentru că, da, la noi doar durerea merită tratată. În rest... vax albina.
Domeniile au fost create, oamenii au devenit competitivi. Fiecare îşi doreşte să exceleze în activitatea sa. Sau cel puţin aşa ar trebui, zic eu în naivitatea-mi oxigenată. Dar toate până la un punct. Punctul acesta: .
Putem şterge cu buretele tot ce am scris eu mai sus. Acum avem un fel de toate în unu, un fel de mama omida, un fel de fuck me, I'm rich.

marți, 27 septembrie 2011

Momente de glorie

Soacra mea a trecut printr-o perioadă tare neprielnică. I s-a stricat telefonul mobil. A suferit mult, îi plăcea telefonul ei. Dar a trecut peste şi a făcut rost de un altul.
I-am schimbat cartela, i-am transferat numerele din agendă şi gata, toată lumea-i mulţumită.
Astăzi s-a dus la serviciu. Eh, taman când avea întâlnire cu un client, taman când în birou era liniştea cea mai mare, taman atunci începe să se agite noul telefon, să scoată nişte vibraţii şi apoi asta:
- Haaaaaaaai să te chiş în freză, ai primit un mesaj.

luni, 26 septembrie 2011

Fericirea vine din lucruri mărunte sau... închipuite?

Lucrurile au luat o aşa întorsătură încât nici să bolesc nu mai pot. Pe bune. Cum mă vede cineva cu o moacă mai plouată mă şi ia la rost:
- Ce ai, ţi-e rău?
- Nu.
- Adică? Ce te doare?
- Nu mi-e rău, n-am nici pe dracu' - încerc eu să mă îndepărtez de la subiect.
Şi începe circul. Oamenii îşi trag scaunele mai aproape de mine şi, clip-clip, încep să-şi fluture genele. Suav, extrem de suav. Repede, din ce in ce mai repede.
Mă ia ameţeala, îi ignor, mă întorc cu spatele şi încerc să-mi văd de treburile mele.
Hârşşt, hârşşt, scaunele se mută în sensul acelor de ceasornic, până se stabileşte un nou contact vizual între noi. Clip-clip... clip-clip.
- Whaaaaaaat? V-aţi înscris in clubul rimelaţilor din Constanţa? Vânt puternic, rimelul rezistă?
Clip-clipul se îmbină cu un zâmbet larg, tâmp, aş putea spune.
- Moaaaaai, oi fi gravidoasă. Aaaaww!!!
Sunt gravi... awww. Bueeei, nu-i nimic de genul, staţi calmi. Şu, Şu, la locurile voastre.

vineri, 23 septembrie 2011

Microbiştii şi fanatismul

Mi se pare un lucru foarte normal ca un om să aibă pasiuni sau preferinţe sau... pana mea, chestii d'astea. Şi eu am. Pun pariu că şi voi aveţi. Toată lumea are. Până şi Capone ( cotoiul meu ) se încadrează în categoria asta. Este ceva absolut normal.
Ceea ce nu înţeleg este fanatismul. Nu înţeleg fanatismul la modul general dar aici mă voi concentra pe cel al microbiştilor.
Am un amic/prieten, căruia îi place echipa Dinamo. Ok, mie îmi place rock-ul. Şi ce-i cu asta? Amândurora ne place ceva. Suntem chit.
M-am apucat cândva să-i spun că a pierdut Dinamo. Am simţit cum m-a biciuit din priviri. Fucking shit, ustură. - i-am zis. Cică să-mi retrag cuvintele şi să termin.
De terminat, termin, dar cum să-mi retrag cuvintele? Există vreo teoremă dinamoviană pentru aşa ceva? Cum naiba să fac asta? Dacă îmi amintesc corect, parcă avea şi lacrimi în ochi.
C'moon, acu' eu ce ar trebui să fac în cazul în care cineva îmi spune că Marilyn Manson a avut un concert de cacao? Ar trebui să, bwahahahaha, plâng în hohote? Să-mi tai venele? Să învăţ cum se parchează cu spatele? Să mă arunc într-un morman de hăndel în semn de protest? Da' di ce? Da' unde-i şpârla?
Sau de ce m-aş duce să dorm prin gară doar pentru a-l vedea live pe mr. Manson? Să plătesc nu ştiu cât pe bilet şi ăla să se pişe pe mine la propriu. Iar eu cu gura deschisă: oh, yeaaah, this is the new shit, te adooor. Ohhh, Frankie... şi zbam cu bostanul de pământ.
Da' di ce?

joi, 22 septembrie 2011

Meniu cu suculeţ inclus

Când am scăpat de la serviciu, am zis să mergem în locul ăla unde bagi în tine şi îţi potoleşti chestia aia numită foame.
Ok, am ajuns, i-am spus lui Cristi ce-mi doreşte pipoţica şi... am căzut pe gânduri. Apropo de asta, e cam nasol să cazi pe gânduri, sunt tari, colţuroase şi provoacă dureri. Dar să nu mă îndepărtez de la subiect.
În timp ce eram dusă cu pluta, aud o voce cunoscută mie. Era Cristi.

miercuri, 14 septembrie 2011

Vă invit la curăţenie

Sunt sigură că am cei mai tari cititori. Şi nu spun asta doar pentru a vă peria. Nup, nu-mi stă în caracter. În fond ce rost ar avea?
Pe lângă acest aspect, sunt sigură că sunteţi obsedaţi de curăţenie. Am o presimţire. Am dreptate? Cât de importantă este curăţenia pentru voi? Vă ocupă tot timpul sau nu?
Ar fi prea dificil să ne lungim în argumente, prea inutil şi neinteresant. Eu zic s-o scurtăm la modul cel mai lejer. Dar cum?

Pun paı̸̸̸̸̸̸̸̸̸̸̸̸̸̸̸̸̸̸riu că vei  încerca să ştergi ecranul!

Ai făcut asta? Ai avut măcar un instinct? Atunci e clar. Muhahaha. Caz închis. Pam Pam!

marți, 13 septembrie 2011

În traducere liberă

Mă amuză la maxim traducerea unor anumite expresii întâlnite în filme. Pe voi nu?
De exemplu: fuck you. Şi apare traducerea: du-te dracului. Sau: it's raining cats and dogs, traducerea: plouă torenţial. Ahahaha, păi cum să plouă cu câini şi pisici?
Staţi, mai am una: you are the apple of my eyes, traducerea: eşti lumina ochilor mei. Normal, nu putea fi tradus "eşti mărul ochilor mei", nu?
Ok, am înţeles, sunt expresii ce nu pot fi traduse mot-a-mot. Atât lucru ştiu şi eu. Oi fi blondă dar să nu uităm că am şi ceva roşcat p'acolo, da?
Vă propun să facem abstracţie de această chestiune şi să încercăm să folosim expresiile în traducere liberă? Isterie totală.
Să ne imaginăm o conversaţie.

vineri, 9 septembrie 2011

Cât e ceasul? Omfg...

Am ajuns la o concluzie. Când am fost construită ( din piese lego, probabil ), acel cineva mi-a făcut setările anapoda. Ori era beat ori habar n-avea ce face. Mboon, faptul e deja consumat. Psst, nu vă mai uitaţi lung, ce, n-aţi mai văzut setări la piese lego? Da, bine, nici eu. :))
Una din setările despre care v-am amintit mai sus, este partea cu somnul. Seara nu am somn şi dimineaţa abia mă trezesc. Îmi urlă două alarme de telefon şi ceasul deşteptător. În total trei. Ce bună sunt la matematică, dă-mă în spanac.
Şi cu toate astea tot nu mă trezesc. Parcă sunt pe altă lume. Deci toată responsabilitatea cade pe umerii soţului meu. El este singura alarmă ce mă scoate din adânci amorţeli: Lillee, go, go, go.
Până acum a fost bine. Am spus până acum, să vedeţi de ce.
De dimineaţă dormeam atât de bine, pfooai, de ziceai că-s în comă. Şi alarmele nu mai sunau, şi eu dormeam, soţul meu la fel... Părea ireal de bine.
La un moment dat îl simt pe domnul din dotare cum începe să se foiască prin pat. Se ridică, se uită la ceas şi adoarme iar. Peste  ceva timp, acelaşi gest: se uită la ceas şi se pregăteşte să adoarmă, spunând: ce mişto că e weekend.
În momentul acela mi s-a trezit un pitic de pe creier şi mi-a tras una de nu m-am văzut: cum pana mea să fie weekend? Am deschis ochii şi am sărit în picioare: bueeeeei, azi e vineri.
Cristi sare şi el din pat: e vineri, normal, am zis eu altceva? Cât e ceasul?

luni, 5 septembrie 2011

Armă mortală: şantajul

Motanul Capone nu mai are nevoie de introducere. V-am tot povestit despre el. Ba cum a ajuns pe tarlaua mea, ba cât de tare îi place să facă baie, cum se joacă în apă, cum fură tot ce prinde şi îmi aduce mie... Are, mai degrabă, comportamentul unui câine. O fi undercover, naiba ştie.
Eh, acum vin cu o ştire nouă. Mă şantajează. Da, da, aşa cum aţi auzit, mă şantajează.
Vrea să stea pe birou, îi place. Nimic anormal, dar dacă era şi el un pisoi mic acolo, ok, îl lăsam în plata lui. Dar când ditamai lighioana mi se aşază în faţa ochilor, eu ce să mai văd? Că doar nu oi sta la birou pentru a admira pereţii. Poate oi vrea să mă zgâiesc în chestia aia numită monitor, nu?
Ei, şi iete aşa îl dau jos frumuşel. Stă el ce stă, se uită la mine, la birou, şi încearcă iar. De data asta mai uşurel. Pune o lăbuţă, se opreşte, se uită la mine, o pune şi pe cealaltă. Atunci intervin eu: nuuuuuu. Se retrage. Stă puţin, fixându-mă cu privirea, şi apoi, ţup, sare pe pervaz. Îmi mai aruncă o privire ştrengărească şi deschide plasa. Ceva de genul: să ştii că eu sar. Ori mă laşi pe birou ori sar. Alege.

sâmbătă, 3 septembrie 2011

Perversiune (sexuală) infantilă

Există şi asta, am dovezi.  Doar nu mă apuc să dau cu presupusul, ce naiba.
Să vă introduc în temă.
 
Am doi fraţi, v-am mai povestit eu despre asta într-un articol ceva mai vechi.

Suntem clanul celor din 12 în 12. Adică suntem făcuţi din 12 în 12 ani. Cam dubios, nu? Părinţi harnici, ce mai.

Eu sunt cea mijlocie. Calculaţi voi vârstele. Iete că v-am dat şi o problemă de matematică.
Mboon, astăzi îl aducem la interogatoriu pe micul artist. Adică pe ultimul din clanul celor din 12 în 12. Îşi făcuse şi el blog, după care l-a abandonat, apoi iar s-a apucat de treabă, şi tot aşa.
A venit în familia noastră într-un mod cu totul deosebit.
A fost jucăria adolescenţei mele, l-am chinuit, m-a chinuit, suntem chit.
Astăzi mă uitam peste nişte fotografii. Şi ce credeţi că am găsit? O poză cu micul artist, pe când avea vreo 3-4 ani. Şi m-am uitat la poză, şi iar m-am uitat. Băi, dar e ceva ciudat acolo. Ia priviţi cum ţine acel copil jucăria aia.




Minte bolnavă încă din fragedă pruncie.
Micule artist, acum mai ai fantezii cu pui? Huh?
Facem ca la OTV:
1. Da
2. Nu
3. Eu zic ca s-a pişat după canapea.

Asa e şi acolo, la otv,  a treia variantă de răspuns nu are legătură cu subiectul.


miercuri, 31 august 2011

Obiceiuri mioritice

Am şi eu o întrebare pentru voi. Să facă un pas în faţă cei care au un răspuns afirmativ. Câţi dintre voi se duc la cumpărături cu sacoşele după ei? Vă luaţi de acasă sacoşe pentru produsele ce urmează a fi achiziţionate? Eu nu. Am realizat acest lucru abia astăzi când am deschis un dulap plin cu aşa ceva. Şi atunci stau şi mă întreb: de ce mama ălui negru de respiră greu, le mai colecţionez? Oricum plec la cumpărături fără ele. Oricum iau altele de fiecare dată. Şi uite aşa m-am trezit cu ditamai colecţia. Chiar pot fi invidiată de criminalii în serie, pe bune.

joi, 25 august 2011

Scriere a la Metro

La Metro Constanţa se dau lecţii de limba română. Cum? Nu ştiaţi că cei de la respectivul cash & varză sunt cei mai tari din ţară la compuneri? Au câştigat premiul naţional la concursul "textul de metro...u".
Mă gândeam că nu ar strica să se înscrie la sesiunea curentă a bacalaureatului. Nu ştiu, ziceam doar aşa.
Ok, astăzi vom dezbate un subiect de limba şi literatura română.
Se dă un text iar voi trebuie să-l analizaţi. Recurg la ajutorul vostru deoarece simt că unicul meu neuron are chef de giumbuşlucuri. Aşadar, vă întreb: este corectă exprimarea din imaginea de mai jos?

marți, 23 august 2011

Topul zodiilor mincinoase

De când mi-am făcut cont pe un anumit site, tot aflu fel de fel de chestii. Am găsit luminiţa de la capătul tunelului, aş putea spune.
Mboon, ce credeţi că am aflat astăzi? Că sunt manipulată. Da, vă vine să credeţi? Ahh, foarte nasol să afli aşa ceva. Dar cine credeţi că este cel care îmi poate face aşa ceva? Chiar soţul meu. Ăl de stau cu el în casă. ( ar fi trebuit să spun aici şi ceva  de genul: căruia îi spăl, gătesc, calc. Dar nu pot fi chiar atât de mincinoasă, totul are o limită. )
Da, cică mă manipulează cu neruşinare. Cum mi-am dat seama? Păi am citit pe site-ul ăla, la top 5 zodii mincinoase. Vreţi să aflaţi şi voi care este topul? Ok, vă fac pe plac.

Top zodii mincinoase. ( la bărbaţi ) 

1. Berbec - da, este situat în fruntea clasmentului. Mincinosul nambăr uan. Cică bărbatul berbec ( ce urât sună ) are tendinţa de a minţi în dragoste. Spune orice numai pentru a impresiona şi se laudă pe sine. Câteodată minte fără să vrea. Se contrazice şi minte. Ia să vedem... cunosc vreun berbec mascul? Hmm, nu cred. Ok, sunt salvată.
2. Gemeni - aici e nasol, fratele meu ăl mic este geamăn. Ia să vedem ce zic ăştia. Aham, minte fără să clipească. Este foarte priceput în arta conversaţiei şi minte cu lejeritate, din plăcere. Ahahha, cică are fler de escroc: minte şi le potriveşte, nu se pierde cu firea, are sânge rece şi iese din orice încurcătură prin... minciuni. Moaa, să vezi ce-i fac micului artist când îl prind.

joi, 18 august 2011

S-a ales praful de cola

Caniculă. Caniculă mare. Şi ce trebuie să folosim în această aprigă luptă? Hidratarea. Da, este arma cea mai de preţ.
Dacă la muncă am gâlgâit lapte mai ceva ca Icilul, în momentul când m-am urcat în maşină am simţit că-l apuc pe Dumnzeu de-un picior. Al meu soţ mă aştepta cu o doză de licoare magică, poaspat scoasă din frigider. O doză de cola. Doza zilnică, aş putea spune. Şi beau eu ca nehalita, mai bea şi el, ne învârtim prin oraş, cumpărături, alea, alea...
La un moment dat mă trezesc singură în maşină. Cristi avea nu ştiu ce treabă. Şi stau... şi stau. Cald. Sete. Opaa, stai aşa că e doza aia de cola. O zgâlţâi un pic, hmm, parcă mai are ceva în ea. Ăvaai, dar să nu risipim nicio picătură. Buzele mele uscate mă aprobau de zor: daaa, să nu risipim, dă-o pe gât.
Fată ascultătoare cum sunt, nu stau pe gânduri şi gâl gâl gâl pân' la ultimul strop. Mă opresc brusc. Îmi simţeam ochii ca de curcă beată, iar în loc de cola aveam gura plină de... cum satană să-i spun?  Băi, doza asta nesimţită avea praf.

marți, 16 august 2011

Morala unei partide de bowling

Într-una din zilele acelea ocupate, sâmbătă mai exact, am fost la bowling. Printre numeroşii participanţi s-au numărat şi cei doi fraţi ai mei şi... ghiciţi, hai, hai. Cine a mai fost?
Tata. Adică, helăăău! Om la 67 de ani. Da. Om cu scaun la cap... şi bilă în mână.
Ne-a văzut că plecăm şi ne întreabă: da' voi unde vă duceţi?
- La bowling
- Popice?
- Un fel...
- Merg şi eu.
Şi a mers. Şi a jucat. Şi mult timp s-a clasat pe primul loc. Şi l-a bătut şi pe soţul meu. Şi... wtf?
Prietenii fratelui meu mai mare se mirau de vârsta pe care o are tata... şi totuşi cum se ţine de bine.
La sfârşitul jocului, eu mă plângeam: d'asta nu joc eu bowling, a doua zi te doare mâna, îţi rupi unghiile...
Taică-miu stătea şi rumega. Deodată se trezeşte vorbind:
- Măi tată, problema nu este că te doare mâna, problema este că te enervezi. Asta este. Aoleoo, când vedeam că nu nimeresc cum trebuie... îmi venea să urlu. Auuuu!!!
Morala unei partide de bowling. Vă rog s-o reţineţi da?
Mboon, acum să vă prezint un om de 67 de ani:

vineri, 12 august 2011

Cum au murit din cauza unor obiceiuri... absurde

Acum ceva timp am pornit o nouă categorie de articole. Le-aş putea numi istorice, dar pe lângă istorie au şi altceva. Despre ce este vorba... vă las pe voi să descoperiţi. Astăzi vin cu un nou articol de acest gen, în semn de solidaritate faţă de colega mea din blogosferă, Alice Georgiana, pentru a o încuraja în munca ei privind postările culturale.
Vom vorbi despre anumite obiceiuri ( absurde aş putea spune ) care se practicau în vremuri străvechi şi care duceau la adevărate catastrofe.

Îl luăm ca exemplu pe Tycho Brahe ( 1546 - 1601 ),  mare astronom şi matematician danez. Acesta a adus date importante în observarea mişcării planetelor. Datele adunate de el au depăşit în exactitate toate măsurătorile astronomice anterioare descoperirii telescopului (la începutul secolului al XVII-lea).
Bun, acum să vedem ce legătură are el cu acele obiceiuri de care vă vorbeam un pic mai sus.
În secolul al XVI-lea, a te ridica de la masă înainte ca toţi ceilalţi să termine de mâncat, era considerată o mare insultă. Aflat la un banchet, după ce consumase o mare cantitate de lichide, Tycho Brahe, constrâns fiind de regulile stupide, nu s-a scuzat pentru a se duce la toaletă cu toate că nevoia fiziologică era urgentă. Vezica avea să-i joace feste, ajungând într-un final la un blocaj renal ce i-a cauzat moartea ( 11 zile mai târziu ).
Există totuşi zvonuri că blocajul renal a fost cauzat de o intoxicaţie cu mercur. S-au legat de faptul că Brahe se ocupa şi cu alchimia şi de aici posibilitatea să se fi intoxicat fără să vrea

luni, 8 august 2011

Probleme de atitudine

Vă place guma de mestecat super mentolată? Mie nu, mă enervează, îmi vine să dau cu ea de pământ. Se crede prea tare, are prea multă încredere în propria lamă/pernuţă. Parcă o şi văd cum zâmbeşte superioară din rafturi spunând ceva de genul: oi fi eu mică da' te fac să-ţi dea lacrimile într-o secundă. Şi nu-mi place când are dreptate. Prefer genul five, aşa mai... delicat, cu o atitudine princiară... înţelegeţi voi.
Cunosc o doamnă care este aproape dependentă de astfel de gumă îngâmfată, mentolăciune d'aia de-ţi vine să-ţi baţi motanu'. Astăzi mi-a oferit o pernuţă. Am refuzat politicos. Nu aveam chef să-mi bat pisicu', nu de alta.
Mbooon, în timp ce-şi savura mentolăciunea îmi şi explica cât de bună e, ahh cum îţi desfundă toate instalaţiile... Hop, frână, derulăm. Desfundă instalaţiile? Păi în cazul ăsta aş fi vrut şi io nişte gumă... Am probleme cu o chiuvetă care se tot înfundă. Cât regret că n-am acceptat pernuţa aia. De cumpărat nu cumpăr. Nu v-am zis că am probleme cu atitudinea mentolăciunii?

Probleme de atitudine

Vă place guma de mestecat super mentolată? Mie nu, mă enervează, îmi vine să dau cu ea de pământ. Se crede prea tare, are prea multă încredere în propria lamă/pernuţă. Parcă o şi văd cum zâmbeşte superioară din rafturi spunând ceva de genul: oi fi eu mică da' te fac să-ţi dea lacrimile într-o secundă. Şi nu-mi place când are dreptate. Prefer genul five, aşa mai... delicat, cu o atitudine princiară... înţelegeţi voi.
Cunosc o doamnă care este aproape dependentă de astfel de gumă îngâmfată, mentolăciune d'aia de-ţi vine să-ţi baţi motanu'. Astăzi mi-a oferit o pernuţă. Am refuzat politicos. Nu aveam chef să-mi bat pisicu', nu de alta.
Mbooon, în timp ce-şi savura mentolăciunea îmi şi explica cât de bună e, ahh cum îţi desfundă toate instalaţiile... Hop, frână, derulăm. Desfundă instalaţiile? Păi în cazul ăsta aş fi vrut şi io nişte gumă... Am probleme cu o chiuvetă care se tot înfundă. Cât regret că n-am acceptat pernuţa aia. De cumpărat nu cumpăr. Nu v-am zis că am probleme cu atitudinea mentolăciunii?

luni, 1 august 2011

Cursuri de yoga



De curând, soţul meu s-a apucat de yoga. Cică-i face bine. Îşi ia filmuleţe de pe internet şi bagă mare. Dar nu vă gândiţi că face singur aceste exerciţii, nee, nu se poate. Şi să vrea şi tot nu ar fi posibil.
Are un coleg foarte sârguincios. Şi nu, nu sunt eu, pentru că am cu totul alte înclinaţii... de genul tae-bo.
Să vă povestesc puţin despre partenerul de yoga al soţului meu. Este blănos, drăgălaş şi după cum spuneam, foarte sârguincios. În curând va fi în stare să dea chiar el lecţii. Aşadar, dacă aveţi vreodată nevoie de un profesor de yoga, nu ezitaţi să apelaţi la maestrul Capone, zis şi ceafă lată. În următoarele imagini veţi avea ocazia să admiraţi mişcările senzaţionale ale maestrului ceafă lată, poziţiile pline de senzualiate cât şi picurii de sudoare de pe frunte. Câtă pasiune, cât devotament... În ultima fotografie i se citeşte plăcerea din ochi: wtf? Am fost pozat? Paparazzi, papa... papa, papa...razzi!!!

miercuri, 20 iulie 2011

Diplomă de curvă calificată

Astăzi sunt rea... din nou. De ce? Pentru că aşa am eu chef, uite d-aia.
Vreau să vă prezint un caz "real". Bine, s-ar zice că-l cunoaşteţi, dar vin cu noutăţi. Am mai vorbit noi despre aşa zisa târfă cu blog, sau suflet de târfă - cum îşi spune ea. Dap, tanti care plânge, care-i tristă şi care a devenit curvă pentru că a avut o viaţă grea. Şi-i place.
Voi ştiaţi că ăsta e un job bun pentru România din zilele noastre? Mă gândesc că pe viitor ar trebui să se facă cursuri de specializare. Ce ziceţi? Nu-i păcat să nu profităm de o aşa şansă? Să ai diplomă de curvă calificată. Să fii licenţiată şi mai apoi masterandă: doctor inginer în studii şi practici târfologice.
Ehh? Oare cum s-ar da examenele... sau probele orale? :)) Ar fi cu admis, respins, sau notă? Şi angajarea doar pe bază de probă practică?
Mai nasol dacă eşti întrebată de ce ai luat note aşa mici...
" Păi, a fost greu. Nişte subiecţi tare dificili şi înfumuraţi. Nu a fost corect. Au fost şi camere de luat vederi, publicul mult prea larg, emoţii, rateuri, căldură, transpiraţie, şi în plus... mi-au scăzut un punct pentru faptul că am fost epilată necorespunzător. Era o scenă dramatică şi eu eram pentru una... medievală. De unde era să ştiu? M-am pregătit mai mult pentru partea medievală... sunt atrasă de istorie... Fie, recunosc, am avut bic-ul stricat. Şi n-am avut bani de vulcanizare. Da, pentru că ştiu că se duce la vulcanizare. Am citit pe net. Deci, n-a fost corect. În ţara asta totul e pe bani. M-am pregătit, am repetat, ştiam poziţiile ca pe tatăl nostru ( p-ăla nu-l ştiu ) şi uite... mi-au scăzut puncte pentru că n-am avut bani de vulcanizare. România... "
Cum ar fi? Ce ziceţi, propunem meseria asta?
Dar de ce spun toate aceste treburi? Pentru că mă simt vinovată, mi-am dat seama că am greşit. Îmi cer scuze târfuliţă închipuită, tu chiar munceşti şi îţi meriţi fiecare bănuţ de la monopoly. Iartă-mă, am fost o ignorantă. Mă ierţi?

luni, 18 iulie 2011

Triunghi amoros? -proza scurta, la minut

Ce-mi fac mie oamenii ăştia... Cu plecare de la Mitza, iată-mă prinsă într-o nouă horă. Hora triunghiului amoros. Bagă Lillee, pune-ţi mintea la contribuţie şi pe cai, că se filmează.

Să ne înţelegem, am fost provocată să scriu un text, legându-mă de un triunghi amoros. Iată ce a ieşit.

Întrebări, multe întrebări, însă fără răspuns. De ce? De ce trebuie să fie aşa? Ahh, iubirea... ce-i iubirea? O himeră. Oare chiar o simţim sau este doar o iluzie? Întrebări ce-i zdruncinau liniştea şi-i întunecau privirea.
Cu mâinile sub bărbie cădea într-o stare melancolică. De ce? De ce nu poate fi ca la început? Ne schimbăm, totul dispare, focul se stinge şi rămâne doar jarul pâlpâind firav. Dar până când? Ahh ce situaţie... cât o urăsc. Dar ce pot face?
Se dezlipea din strâmtoarea palmelor şi se lăsa pe spate în canapeaua de piele ecologică, pe care o cumpăraseră împreună. Ha - îşi spunea ea - cât ne-am dorit-o, cât am strâns cureaua pentru a ne putea permite un asemenea lux. Cu un surâs în colţul gurii continuă: dar şi când ne-am luat-o... ce saftea i-am făcut. Ce vremuri, ce sentimente, ce... şi pentru ce? Pentru ce? Pentru a deveni doi străini ce împart acelaşi pat. Halal.
Oftă şi se ridică grăbită. Aprinse laptopul. Ca şi când ar fi vrut să înlăture orice sentiment de vinovăţie, afirmă hotărâtă: el mă împinge să fac asta. O viaţă am, nu vreau s-o irosesc pentru amorul artei. Asta e, când nu mai merge... nu mai merge.
Un zgomot o făcu să tresară. Era cheia ce se agita în uşă. A venit acasă... Când naiba s-a făcut ora 16? Trebuie să găsesc o scuză, trebuie să ies din casă, nu pot sta de vorbă cu el. Nu, nu am chef, nu vreau, nu pot.
Se îndreptă către şifonierul din dormitor, îşi trase pe ea primele haine ce-i apărură în faţa ochilor, apucă cheile de pe noptieră, poşeta de pe scaun şi o zbughi către uşa de la intrare.
El o opri.
- Ce faci? Pleci undeva?
- Da... bună, am programare la... trebuie să plec altfel voi întârzia. Ştii că nu-mi place...

vineri, 8 iulie 2011

Ce face o blondă cu acetona?

Ce faci când îţi bese mintea să-ţi cumperi o... acetonă mai şmecheră? Îţi faci un tort.
Căcat, îţi cumperi o acetonă mai bună, nu? Mboon. Aşa a făcut şi Lilloaica, a luat oraşul la pas pentru a-şi procura soluţia miraculoasă. Nu că ar fi avut motive întemeiate, neee, i s-a pus ei pata şi punct.
În seara asta, aceeaşi Lillee, îşi zice să testeze noua achiziţie. Cu mintea-n nori şi privirea la monitorul pc-ului, deschide sertarul, ia două tampoane demachiante, apucă sticluţa cu acetonă, îmbibă tampoanele alea, şi începe să-şi frece unghiile. Se aşază pe scaun, cu ochii tot în monitor, şi freacă... şi freacă. La un moment dar îşi aruncă ochii spre obiectul muncii. Când colo, ce să vezi? Ciuciu. Unghiile ojate frumos, lucioase. Dischetele demachiante? Ce deteregenti, ce clor, ce hăndel pansat, ete fleoşc. Toate reclamele de genul, păleau în faţa albului imaculat al dischetelor.
Puţin nedumerită, scărpinându-şi pletele blonde, a noastră eroină îşi reia activitatea. Şi dă-i, şi dă-i, şi insistă, şi mai tare, şi... mult mai tare, mai nervos, mai rapid, mai apăsat. Se opreşte. Deştele înroşite de atâta frecuş, da' unghiile... parcă neatinse. Magieee.
Mă, ceva cam pute şi... nu-i de la acetonă.

joi, 7 iulie 2011

Târfa mă trage de urechi...

Acu' ceva timp am scris un articol despre aşa zisele bloguri de târfe. Vă spuneam acolo ce părere am, cum şi în ce fel. Nu cred în ele şi punct. Ca şi simplă literatură, da, le admir. Dar altfel, nu. Nu mă poate obliga nimeni să-mi schimb părerea.
Acum, ca să mă rezum la un singur blog de acest gen, voi aduce în discuţie: confesiunile târfei de lângă tine.
Da, mi se pare o aberaţie ce face autoarea (dacă este o ea ) acolo. Şi nu mă refer la articole, la cum sunt scrise. Nu, nu am nici o treabă cu asta, ci cu faptul că se bate cu pumnii în piept că tot ce-i acolo este şi adevărat. Că acelea sunt frânturi din viaţa ei. Din ce spune ea reiese cam aşa: a avut o viaţă tristă, o copilărie nefericită, a fost violată de ta-su şi uite d'asta a ajuns ea curvă. Pentru că viaţa-i dură, bla, bla-uri de genul.

marți, 5 iulie 2011

Martor principal la o tentativă de suicid

Coana Lillee cugetă la rece: mă,  mie nu-mi ajunge spaţiul din baie. Nu vă gândiţi că-s ditamai malaca şi am baia de 1 metru. Nu despre acest fel de spaţiu este vorba, ci despre cel alocat cosmeticelor şi altor nebuneli.
Helăuuuu, pică şi varianta cu prea multe cosmetice. Şşşt, a zis cineva, ceva? Aşa, acum să continuăm. Nu-mi ajunge spaţiul. O gravă problemă. Ca şi soluţie provizorie am început să-mi înşir diverse pe bazinul de la wc. Nu mare lucru, doar o loţiune de corp... bine, două,... şi o cremă epilatoare. Asta din urmă e într-un tub cam subţirel ce nu are prea mare stabilitate.
Masculul casei s-a plâns în mai multe rânduri, ba că-l incomodează, ba să le mut de acolo... până mi le-a mutat el. Eiii, şi atunci mă găsiră dracii. Păi bine mă, tu faci legea în baie? Adică nu am şi eu dreptul la un spaţiu cât de mic unde să-mi ţin produsele muiereşti? Şi le-am mutat la loc. Ete aşa, de-a naibii. Mi-a zis: bine, într-o zi vor pica în wc, să te văd atunci.
Hahaha, da' chiar aşa tută mă crede? Las' că vedem noi.
Azi am avut treabă cu respectivul bazin, am tras apa. Nu contează motivul, pur şi simplu am tras-o. Dau să plec dar totuşi mai arunc o privire în urmă... aşa, în amintirea vremurilor apuse. Ş-atunci... ce să vezi? Un broscoi cu ochii verzi ( vorba bunicii mele ). Văd cum tubul cu cremă epilatoare prinde viaţă, se mişcă încetişor, îşi face cruce şi jaaap, plonjează în vasul wc-ului. Hiii, să-mi trag palme. Parcă aş fi vrut să-i dau notă pentru săritură, aşa de mult m-a impresionat, dar disperarea se instalase deja. De fapt eram în ceaţă, nu ştiam cum să reacţionez... să aprind o lumânare, să mă consider criminală, să... fac 100 m garduri si ţup la locul crimei.
Mda bine, de ajuns am ajuns, da' ce să fac? Tubul s-a dus. Am început să mă agit. Să bag mâna... să n-o bag? Mai că făceam dansul ploii p-acolo. Triiing, o mănuşă, tre' să caut o mănuşă. Canci mănuşă. Nu-i. Ce să fac? Un pas înainte, unul înapoi, asta făceam. Şi o făceam bine. În cele din urmă găsesc o pungă, o leg bine, şi cu ochii închişi încep să răscolesc... vorba ceea...

luni, 4 iulie 2011

Poveste horror - proză scurtă

M-am băgat unde nu-mi fierbe oala. Ceva greu, extrem de greu, care nu este de nasul meu. Nu mă pricep la literatură, nu am talentul necesar, oricât m-aş strădui. Îmi cunosc puterile şi pot afirma, şi recunoaşte, că literatura nu este domeniul meu. Poate la prostioare minuscule, la fleacuri, mă mai pricep, dar la ceva de calibrul ăsta... nu. Aşadar, vă rog să fiţi indulgenţi. Este pentru prima oară când fac ceva de genul, şi nu spun că mai am de învăţat, pentru că  în cazul meu ar trebui s-o iau de la zero. Cu plecare de la Mitza, iată-mă ancorată la leapşa horror.

tătea rezemată de spătarul înalt al scaunului, cu o ţigară între buze şi ochii aţintiţi pe tavan. Ştia că inima-i e slabă. Ştia ca nu are voie să fumeze. Şi totuşi fuma... şi se distra pe tema asta: doar n-o să trăiesc cât lumea şi pământul.
Stătea şi medita, jucându-se cu aburii de fum. Tavanul... şerpuit pe alocuri, îngălbenit în jurul becului... Să fie din cauza căldurii sau poate a nicotinei? Întrebări scurte care dispăreau la fel cum apăreau, într-un flash. Puţin mai la dreapta se diferenţia o porţiune, acolo ar fi trebuit să fie intrarea în pod. Da, ar fi trebuit. Cu un surâs fugar îşi repetă încă o dată: ar fi trebuit.
Era mulţumită că locul fusese acoperit. Se simţea mai în siguranţă. Filmele horror îşi puseseră amprenta asupra ei şi imaginaţia i-ar fi jucat feste, ajungând s-o aducă în pragul nebuniei. Ştia acest lucru, de aceea zâmbea.
O durere cruntă îi curmă mulţumirea. Furnicături în vârful degetelor, urmate de o arsură puternică. Totuşi, bubuitura fu cea care o făcu să sară de pe scaun. Îşi aruncă ochii la degetele suferinde

sâmbătă, 2 iulie 2011

Să continuăm şirul articolelor " mituri istorice ". De data aceasta ne vom opri în România, Câmpina, la castelul Iuliei Haşdeu.
Iulia Haşdeu ( 1869-1888 ) este fiica marelui savant, Bogdan Petriceicu Haşdeu, ( 1838-1907 ), unul dintre cei mai mari oameni din cultura romană. Numele era de fapt Hâjdeu, savantul provenind din Ucraina de azi.
Iulia Haşdeu a fost un copil supradotat, care, la vârsta de numai 11 ani, absolvea Colegiul Naţional Sfântul Sava. În paralel a urmat cursurile Conservatorului de muzică din Bucureşti. Şi-a continuat studiile la Paris, uimindu-şi profesorii cu talentul său. Primul ei volum de poezii a fost scris în 1887 şi apare doi ani mai târziu, sub pseudonimul Camille Armand. Vorbea coerent 3 limbi străine, scria poezii şi piese de teatru. Un mic geniu, am putea spune, având în vedere că la 5 ani deja scria versuri.
La 29 septembrie 1889, Iulia Haşdeu moare de tuberculoză, la vârsta de 19 ani, fiind înmormântată în cimitirul Bellu.
Distrus de durere, tatăl ei, B.P. Haşdeu, construieşte un castel ( 1893-1896 ), în Câmpina, în memoria fiicei sale. Micul castel a fost construit pentru a ţine legătura cu Iulia prin intermediul şedinţelor de spiritism.
Arhitectura este uimitoare, deasupra intrării principale se află inscripţia " E pur si muove " ( şi totuşi se mişcă ), iar în faţa intrării sunt două tronuri de piatră care semnifică cele şapte reîncarnări ale Iuliei, inscripţionate cu câte o pentagramă, 7 cercuri şi un sfinx feminin. În mijlocul casei este o statuie de lemn, înfăţişându-l pe Iisus, iar în spatele acesteia este bustul Iuliei.

joi, 30 iunie 2011

Vampirii energetici

Zilele trecute îmi zice micul artist: ştiai că există vampiri energetici? Nu ţi s-a întâmplat ca aşa... din senin, să te simţi fără vlagă, să te doară capul...
Micul artist deja se făcea mic, mic de tot, zburase în altă lume.
Acum eram doar eu cu imaginaţia mea: Culleeen, măi Edi, măi. Damooon ( the vampires diaries ), măi Deimonică, măi.... Deci, existaţi, huh? Ia, ia... unde sunteţi? Vreau să mă mă doară capul, acum! Opa, parcă mă simt fără vlagă. Am sânge buuun, yaaamy, ce bun e. Haidi bre, unde sunteţi?
Moaa, moaa, staţi  aşa, moaaa, dar Louis? Brad Pitt din interviu cu un vampir? Gata, acum chiar mă doare capul. Rău, ahh, ce rău mă doare. Deschid un ochi... canci. Ăştia nu pun botul. Vor pe bune.
Şi... şi dacă mă apucă lipsa de vlagă când sunt cu soţul meu prin oraş? Edi? Eşti p-acilea? Jap, îi fac un vânt lui Cristi. Dar, dar... dacă apare Brad Pitt? Muhahaha, Cristi... îmi pare rău. Ştii ce mişto e ghiolul? Pfooai, tre' să-ţi placă, acolo va fi casa ta.
Brusc, micul artist apare iar în faţa mea. Ce naiba cauţi aici, mă? Aveam treabă cu vampirii. Hai, câş, câş,... n-ai teme?

vineri, 24 iunie 2011

Elizabeth Bathory, între mit şi realitate

Pentru a doua oară, vă rog să nu închideţi pagina, să aveţi puţină răbdare. Se pare că articolul precedent ( regina Elisabeta a fost femeie sau bărbat ) a prins foarte bine şi am primit chiar cereri pentru articole asemănătoare.
M-am conformat, şi astăzi vreau să vă prezint povestea contesei Erszebet (Elizabeth) Bathory ( 1560 - 1614), contesă maghiară, căsătorita la vârsta de 15 ani cu contele Ferenc Nadasdy, căsătorie aranjată, cu interese între familii. Soţul i-a fost net inferior ca educaţie, dar s-a făcut remarcat prin cariera militară. Acesta moare la o vârstă destul de fragedă, asasinat de o prostituată. Contesa Bathory îşi trăieşte viaţa în castelul Cachtice din Carpaţii Slovaciei de astăzi.
 
 Dar să vedem de ce a fost numită contesa demon care a îngrozit isoria şi mai apoi contesa vampir - contesa Dracula.

Se spune că frumuseţea orbitoare a contesei începea să se stingă odată cu trecerea timpului ( lucru foarte normal ) şi că de aici a plecat totul. Înnebunită din pricina acestui motiv, madam Elizabeth a început să apeleze la tot felul de trucuri cosmetice, până când, în urma unui mic accident, s-a murdărit cu sângele unei servitoare virgine, pe faţă. După ce s-a şters, minuuune, parcă tenul îi întinerise. Astfel a început măcelul şi de la picături de sânge a ajuns la cantităţi industriale. Da, omora fecioare pentru a se îmbăia în sânge. Unele zvonuri spun că-l şi bea. Cică în numai 10 ani a omorât peste 600 de virgine.
 
 La un moment dat ajunsese să nu mai mănânce, să se ofilească, să urle de durere când era nevoită să înghită până şi apă, să se ferească de lumină. Să arate precum un monstru.
 

 Datorită zvonurilor privind dispariţia unor fete din împrejurimi şi datorită zgomotelor macabre venite din pivniţele castelului, regele Mathias al II-lea al Ungariei, s-a văzut nevoit să ia măsuri şi să investigheze cazul. Cică au găsit acolo un peisaj de nedescris...  înfiorător
A avut loc un proces spectacol intentat de unchiul contesei, Gyorgy Thurzo, aceasta fiind găsită vinovată şi închisă în propriul castel, zidită într-un turn, fără lumină. Starea de sănătate precară şi-a spus cuvântul, ea murind destul de repede.
 
 Cam asta e povestea. Am văzut până şi filmul "Contesa însângerată", mânată de o curiozitate lucie. Părerea mea? Toate-s nişte aberaţii. Iată cum văd lucrurile:

marți, 21 iunie 2011

Regina Elisabeta I a Angliei a fost femeie?

Vă spun din start să aveţi puţină răbdare, nu închideţi pagina. Poate că mulţi dintre voi nu sunteţi pasionaţi de istorie şi vă înţeleg. Eu sunt un pic mai dusă şi îmi pierd timpul cu astfel de treburi, câteodată chiar îi stresez pe cei din jur cu nelămuririle mele. Acum a venit rândul vostru. Nu vă speriaţi, voi aborda subiectul în stilu-mi caracteristic. Prea multă seriozitate strică.
Vreau să vă supun unui sondaj, să lamurin acum, aici, dacă regina Elisabeta I a  Angliei (1533 - 1603 ) a fost femeie sau bărbat. S-au lansat mai multe zvonuri în acest sens, dar noi vom elucida misterul.
Să vedem.. Păi, taică-su, Henric al VIII-lea ( regele Angliei ), a fost un afemeiat. În goana lui de a avea un moştenitor a schimbat vreo 6 neveste. Cum soţia de la momentul respectiv îi dăruia o fată, lu' ăsta i se urcau piticii şi o decapita. Mai apoi băga divorţ, se mai cizelase şi el. Mama Elisabetei a fost Anne Boleyn ( cea de-a doua soţie a regelui Henric ). Cum i-a făcut o fată, ăsta a acuzat-o de înaltă trădare şi jap.... la decapitare.
Dar ştiţi care e ironia sorţii? Cu toate că a avut parte de un moştenitor în cele din urmă, totuşi, cea care a condus Anglia timp de 45 de ani, a fost chiar Elisabeta. Da, o fată. Henric... ai cam dat-o în bară. Şi nu numai că a condus Anglia, ci şi-a lăsat amprenta , domnia Elisabetei fiind numită era elisabetană sau epoca de aur, cea mai importantă din istoria Angliei.
Elisabeta era o femeie crudă, puternică, de neatins. Bărbaţii tremurau în faţa ei. Dar să vedem de ce s-ar zice că ar fi fost bărbat:

Regina Elisabeta I a Angliei a fost femeie?

Vă spun din start să aveţi puţină răbdare, nu închideţi pagina. Poate că mulţi dintre voi nu sunteţi pasionaţi de istorie şi vă înţeleg. Eu sunt un pic mai dusă şi îmi pierd timpul cu astfel de treburi, câteodată chiar îi stresez pe cei din jur cu nelămuririle mele. Acum a venit rândul vostru. Nu vă speriaţi, voi aborda subiectul în stilu-mi caracteristic. Prea multă seriozitate strică.
Vreau să vă supun unui sondaj, să lamurin acum, aici, dacă regina Elisabeta I a  Angliei (1533 - 1603 ) a fost femeie sau bărbat. S-au lansat mai multe zvonuri în acest sens, dar noi vom elucida misterul.
Să vedem.. Păi, taică-su, Henric al VIII-lea ( regele Angliei ), a fost un afemeiat. În goana lui de a avea un moştenitor a schimbat vreo 6 neveste. Cum soţia de la momentul respectiv îi dăruia o fată, lu' ăsta i se urcau piticii şi o decapita. Mai apoi băga divorţ, se mai cizelase şi el. Mama Elisabetei a fost Anne Boleyn ( cea de-a doua soţie a regelui Henric ). Cum i-a făcut o fată, ăsta a acuzat-o de înaltă trădare şi jap.... la decapitare.
Dar ştiţi care e ironia sorţii? Cu toate că a avut parte de un moştenitor în cele din urmă, totuşi, cea care a condus Anglia timp de 45 de ani, a fost chiar Elisabeta. Da, o fată. Henric... ai cam dat-o în bară. Şi nu numai că a condus Anglia, ci şi-a lăsat amprenta , domnia Elisabetei fiind numită era elisabetană sau epoca de aur, cea mai importantă din istoria Angliei.
Elisabeta era o femeie crudă, puternică, de neatins. Bărbaţii tremurau în faţa ei. Dar să vedem de ce s-ar zice că ar fi fost bărbat:

marți, 7 iunie 2011

Câştigătorul libris.ro

Hello, hello!!! Iată că a venit ziua când trebuie să anunţ câştigătorul concursului organizat de librăria online libris. A fost greu, foarte greu. Mi-aş dori să ofer cărţi tuturor participanţilor, mai ales că toţi îmi sunt tare dragi...
 
Gata, nu mă mai lungesc, câştigătoarea noastră este: Irina Comba, cartea câştigată: Orient, occident de Salman Rushdie.
 
 Irina a participat şi la concursul anterior şi m-a impresionat şi atunci prin comentariul lăsat, iar acum ne-a spus că participă pentru că nu a câştigat data trecută şi pentru că îşi doreşte tare mult cartea. Dacă o va câştiga, o va numi: "my preciousss".
 
 Felicitări Irina, te aştept să-mi trimiţi datele tale ( inclusiv numărul de telefon ) la adresa lily_ana82@yahoo.com
 
 Mulţumesc tuturor participanţilor, nu vă descurajaţi, veţi mai avea şanse. Vă pup pe toţi ! :*


Românii au fantezii?

Întreb şi eu, nu daţi cu parul. Mă gândeam că în astfel de vremuri grele, românii nu-şi permit să mai aibă fantezii. Pur şi simplu au gânduri negre, au alte priorităţi. Fanteziile tind să devină un lux iar când îţi procuri acest lux, se poate numi o mare realizare. Şi ce facem noi cu realizările? Le împărtăşim cu alţii.
Am dreptate, nu vorbesc în vânt. Păi să vedeţi. Am zărit un ditamai afişul lipit pe geamul unui magazin: " Avem fantezii... ".
Daaaa, e ceva. Oaaaaauuu!!! Îmi venea să joc sârba la gândul că cineva, în ţara asta, îşi permite asemenea desfrâu. Oamenii ăia, patronii, ( poate că şi angajaţii ) o duc bine, şi-au permis luxul de a avea fantezii. Şi au atât de multe încât le-au dat spre vânzare.
Şi staţi aşa, nu orice fel de fantezii, ci cu rahat. Au fantezii cu rahat. :)) Eh, aici m-am blocat. O fi bine, o fi rău? E semn de bunăstare, e semn de perversiune, e stimul pentru simţuri? Ce ar putea fi?  Mai contează? Dacă fantezia e lux, păi atunci trebuie încercată. E ieftină şi am auzit că şi bună. Dragii mei, am ajuns la o concluzie. Românii pot avea fantezii... cu rahat, atât. România = fantezie cu rahat. Nu se potriveşte de minune? Ba da, ca o mănuşă. Aşa ţară, aşa fantezie. 

luni, 6 iunie 2011

Săritură cu talent

Ce poţi face într-o seară de duminică? Leneveşti, te dregi după o seară de sâmbătă zbuciumată şi te gândeşti că vine ziua de luni. Corect? Corect. Buuun, şi în timp ce leneveam eu frumuşel, îmi mai aruncam ochii la geam. Acolo stătea pisoiul meu şi era tare concentrat. Aşa face el, vede păsări, fluturi, şi stă neclintit. Câteodată îl apucă cearta cu diverse insecte sau mai ştiu eu ce, vorbeşte şi zbiară pe limba lui... Nu-l băgăm în seamă, e cu capu', dar se calmează în cele din urmă.
 
 Eh, şi cum stătea el acolo, îl văd cum îşi ia avânt, sare pe plasa de la geam, plasa se deschide şi zduuuuuuup: uite pisoiu', nu mai e pisoiu'. De la etajul 1.

Fuuuck, ăsta a vrut să se sinucidă, e kamikaze. Încep să-l strig, mă agit... pauză. Motanul... ia-l de unde nu-i. Ieşim afară cu lanternele, Caponeee, Caponeee. Pana mea, Capone mucles. Simţeam cum mă cuprinde disperarea, (degeaba încercam să o dau jos de pe mine - e ca râia, degeaba o iei cu :jos, 'tu-ţi naţia ta de disperare... ) îmi făceam diverse scenarii, mai că nu plângeam. Când eram pe cale să dau apă la şoricei, îl aud pe soţul meu: l-am găsit. Era în faţa casei, sub motocicletă.
Îl aducem înăuntru, îl cercetăm, îl întoarcem pe toate părţile.... e ok. O zgârietură pe nas şi foarte speriat. Nici nu mai vrea să intre în camera cu pricina. Îl băgăm cu forţa şi se ascunde sub scaun dar numai cu ochii la geam. Îi este frică de geam. Dar ce spun eu geam, îi este frică de camera respectivă. :)) Panaramă ce este. Cine ştie ce o fi în capul lui. Fereastra i-a făcut rău, l-a aruncat în prăpastie, iar camera este complice. =))

sâmbătă, 4 iunie 2011

Bloguri de curve

Până acum vreun an, cam aşa, era un blog care făcea ravagii prin blogosferă. Mă refer la curvette. Conţinutul, ca şi lectură, era senzaţional. Te captiva, simţeai că citeşti un roman. Nimic de zis, jos pălăria. Dar de la acest lucru până la a crede miezul poveştii, e cale lungă. În fine, se pare că autoarea blogului respectiv a fost dată în vileag, i s-a descoperit identitatea şi bineînţeles că tot ce era scris aparţinea de domeniul fantasticului. Era pură literatură şi doar atât.
În momentul de faţă au mai apărut bloguri de acest gen. Aşa zisele curve îşi povestesc viaţa. Mă repet, toate sunt scrise impecabil ( sau pe aproape ) şi mă înclin în faţa acestui fapt, dar până la a crede...
Pff, nu ştiu şi nu pot să-i înţeleg pe cei care cred. Nu am nimic cu autorii/autoarele blogurilor respective, e normal să susţină că totul e adevărat, e normal să pipereze povestirile, este normal să-şi atragă cititorii într-un fel sau altul. Eu pe comentatori nu-i înţeleg . Poate citiţi postarea asta şi mă luminaţi un pic. Este ca şi cum mâine ar apărea blogul fantomei care-ţi bântuie casa şi fantoma şi-ar povesti păţaniile iar cititorii ar da sfaturi: hai că poţi, va fi bine, bântuială plăcută. Sau un blog al unui criminal în serie ( cum zicea cineva ). Ar fi cam acelaşi lucru, nu? Aţi crede în aşa ceva? De ce nu? Nu e acelaşi rahat?

luni, 23 mai 2011

Castiga o carte!

Exact, aveti sansa de a castiga o carte pusa la bataie de libraria online libris.

Cei care au participat la primul concurs organizat pe acest blog, stiu despre ce este vorba. Se pare ca au fost multi participanti, motiv pentru care, am hotarat sa-l organizez si pe cel de-al doilea :)

Ce aveti de facut:

1. intrati pe libraria online libris

2. va alegeti cartea preferata ( in limita a 40 lei )

3. lasati un comentariu in care aduceti argumente alegerii facute ( plus link spre cartea respectiva)

Cel mai interesant comentariu va fi desemnat castigator pe 7 iunie.

Premiu: cartea aleasa.

Va doresc mult succes!

Sa incurajam lumea la lectura !


marți, 17 mai 2011

Pod bântuit

Apropo de filmele horror.
 
 Aseară, soţul meu discuta cu fratele lui cum că noi avem pod la casă. Nimic nou, ştiam acest lucru, doar că este zidit acolo în treaba lui, nu am lăsat loc pentru acces. Mai exact, uşiţa a fost placată cu rigips. Aşa am hotărât la momentul respectiv. 
Acum se discuta ceva de genul cum că ar vrea să lase locul acela liber, să pună o trapă...
 
 Heei, acest lucru nu se va întâmpla niciodată. NICIODATĂ. Fiindcă este vorba de camera unde ne-am făcut biroul. Acolo stau eu şi zăpăcesc blogosfera, acolo mă prind cele mai târzii ore ale nopţii. Cum ar fi să aud ceva din pod şi să mai şi ştiu că există cale de acces? Wtf? Îmi place mie adrenalina dar nici chiar aşa. Una e să mă uit la filme de groază şi alta e să le trăiesc pe pielea mea. Nu, gata, am zis. Punct.
 
 Acum, când scriu acest articol se aude cum umblă ceva p'acolo şi pisoiul stă urcat pe mobilă şi se uită insistent doar spre acel loc. E vreo pasăre. Cum a intrat... naiba ştie. Nu-mi bat capul, locul e zidit. Dar dacă nu era? Ce făceam? Luam pisoiul la subraţ şi mă ascundeam sub canapea? Asta făceam, da.

luni, 16 mai 2011

Filmele horror

Daaa, sunt o mare amatoare de filme horror. Le savurez cu cea mai mare placere. Imi place adrenalina aia nenorocita care-mi zbarleste parul. Brrr, minunate. Preferatele mele: horror, thriller, suspans, psihologice. Le ador, pur si simplu le ador. Cu lumina stinsa, popcorn, imagine buna si sound pe masura. Un deliciu.

In fine, in seara asta am vazut Insidious, un film cu buget redus cu toate ca este regizat de James Wan ( Saw, Dead silence... ) Un film bunicel. Mi-a placut foarte mult coloana sonora, niste sunete nebune care m-au dus cu gandul la filmele horror ale anilor 70, care m-au scos din minti ( in sensul bun ). Mi-a placut suspansul, este incredibil de bun in acest film, sa spunem ca si povestea cu toate ca este destul de comuna.
Filmul ar fi putut fi bestial dar in goana lor de a surprinde au cam exagerat si au dat-o in bara urat de tot. Prima parte a filmului este buna dar apoi ne dau prea multe detalii si efecte expirate. Daca scoteau anumite personaje si nu detaliau in halul ala poate ca era de 10 ori mai ok. Un film mediocru care nu a stiut sa ascunda faptul ca are alocat un buget redus.

Ca filme horror ( care m-au impresionat pe bune si carora le acord 10 cu plus ) recomand:

vineri, 13 mai 2011

Aşa nu se mai poate...

 Am zis. Gata. Aşa nu se mai poate. 
 
 Am şi eu o pasiune, ceva ce-mi place, care mă face să mă simt bine, să mă relaxez şi... cineva îmi tot strică momentul. Da, îmi place să citesc pe budă. La început îmi luam tot felul de reviste, prostii d-astea de doi lei, material pentru tron. Apoi am dat-o pe romane. Aşa, şi? Dacă-mi place, ce aveţi cu mine?
 
 În conacul meu sunt boieroaică, am două băi. Dacă cineva are nevoie în acelaşi timp, poate să dea fuga la parter. Sunt atât de liniştită... Ehh, mai începe motanul să miaune la uşă dar îl liniştesc repede: maaarş, mă, d-acilea, am treabă, nu fi nesimţit. Şi pleacă. Nu se pune cu nebuna.
 
În schimb, la ai mei părinţi mă urmăreşte un blestem. Nu ştiu cine l-a aruncat asupra mea dar rău a făcut. Frate'miu ăl mic ştie lozinca. Dacă mă vede alergând dezorientată prin casă, mă ia cu binişorul:

marți, 10 mai 2011

Superman la mine acasa

Va place de Superman? Da, ala de-si trage chilotii peste pantaloni. Haaaideti, ca e sexos. Pai, nu? 
Oare pe sub colanti are alta pereche de chiloti? Cred ca-s tanga, altfel se vede urat. :)) 
Voi ce ziceti?
Mie imi placea Superman. Nu stiu cat este vorba despre film sau serial dar personajul daaa. Mi-a fascinat copilaria. Acum... l-am uitat. Dar cineva a avut grija sa-mi aduca aminte.

Din cand in cand mai ramanem peste noapte la parintii mei. Sa mai stam si cu ei ca ne sunt tare dragi. Intr-una din aceste seri, ma invarteam prin conacul alor mei, un apartament modest cu 3 camere. In invarteala mea am auzit galagie in bucatarie. Rasete, chicoteli, zarva. Se auzea vocea tatalui meu si rasul fratelui meu cel mic. Ce naiba e acolo? Pierd eu distractia? Ce fac in bucatarie, ia sa vedem. Scaaaart, deschid usa... si ce sa vezi? Imaginea asta mi s-a infatisat in toata splenodoarea ei:

Copiii spun lucruri... intr-un mare fel

V-am promis niste perle marca Dimitri, nu? Sa ziceti voi ca nu-s de cuvant!
Buun, sa incepem.
A, inainte de toate trebuie sa va amintesc faptul ca cel mic este innebunit dupa fotbal si automat mai toate intamplarile sunt legate de acest sport.

1. Dimitri se juca cu mingea prin fata locuintei. In jocul lui s-a bagat un domn de culoare, un vecin, care iesise la aer cu fetita lui. Dupa ce a intrat in casa, Dimi a fost luat la intrebari:
- Cu cine te jucai?
- Cu un vecin... e negru. Cand s-a inserat nici nu-l mai vedeam... doar cand radea, ii vedeam dintii. A fost super...
- Si era cu fetita lui...
- Da, dar ea nu s-a jucat, e prea mica.
- Dar cea mica e mulatra si cretulina, e tare dragalasa.

luni, 9 mai 2011

Micul campion

Tanananaaaam!!! Avem un campion printre noi. Sa va povestesc. 
Am fost la Corbeanca, am vazut noua locuinta a fratelui meu si a cumnatei mele, l-am vazut si pe nepotelul meu, a fost frumos.
Pfoai, am niste perle marca Dimitri, maaama, mama. Dar promit ca vi le spun in urmatorul articol. Acum sunt prea mandra. Imi tresalta inima de fericire si abia astept sa ma laud.
Cu toate ca este innebunit dupa fotbal, Dimitri mai stie sa faca si  altceva. Inoata. A avut concurs si am fost si noi sa-i facem galerie. Am ramas impresionata. Are un talent fantastic. Nu-mi venea sa cred cat de superb inoata, cata precizie are si ce gratie.  Ce miscari, cat de frumos se ducea el, cum isi lua aer. Un adevarat profesionist. Fantastic. Ramasesem cu gura deschisa.
Concursul a avut loc la Izvorani, intr-un bazin olimpic, adica 50 metri lungime. Destul de mult, nu?
A fost pe categorii de varsta. Cei mai mici erau sub 7 ani. Niste scumpi. M-am amuzat teribil. Parca erau niste broscute, plus ca nu sareau cand se dadea startul si ii impingeau antrenorii in apa. Erau atat de haiosi...
Dimitri s-a calificat ( impreuna cu scoala lui ) pe locul al doilea. Au luat argintul la stafeta. Dar el a adus victoria pentru ca a fost ultimul, el a incheiat cursa. Micul campion. 
Sa va arat poze.

vineri, 6 mai 2011

Ce zi e azi? Unde sunt? Cine esti tu?

Oameni buni, cred că m-a muşcat musca ţeţe. Nu ştiu ce naiba, dar sigur s-a întâmplat ceva.
 Am ajuns aseară acasă, m-am învârtit puţin şi m-a luat o toropealăăă... soră cu coma.
 Am zis să stau puţin în pat, să-mi revin. Nici nu m-am aşezat bine că al meu soţ a băgat capul pe uşă:
 
 -Wtf? dormi de la ora asta? Ce ai?
 
 După asta, totul e în ceaţă.
 
 M-am trezit astăzi ( norocul meu că sunt liberă ), şi nu ştiam pe ce lume sunt. Aprind pc-ul şi frate'miu ăl mic îmi dă un mesaj pe facebook:

joi, 5 mai 2011

Barbatii la putere

Dap, sunt la putere azi. :D 
As putea sa va tachinez nitel, dar astazi sunteti iertati. Sa mai ziceti voi ca-s rea. Sotul meu tot va zice.... dar, deh, riscurile meseriei. Ideea e sa nu-l credeti. :))

Barbatii, ce ne-am face noi fara ei? Ia spuneti fetelor, ce ne-am face? Pe cine am mai trimite sa ne ia aia sau ailalta? Cui am mai spune: "imi aduci si mie, te rooog,,poseta?" clip clip de doua ori din gene si gata. Huh? Ia spuneti voi? Pe cine am mai intreba daca suntem grase sau daca ne sta bine cu nu stiu ce bluza? Pe cine am mai teroriza zi de zi?
Heeei, nu sariti de pe scaun si nu incercati sa-mi aflati adresa. Nu incercati sa ma asteptati la colt de strada pentru a ma decapita. Glumeeeam. Eu respect si apreciez barbatii. Prietenii mei stiu. Sunt majoritatea barbati. Ma inteleg mult mai bine cu un barbat decat cu o femeie. Recunosc.
Serios, va consider minunati si ma bucur ca aveti o zi a voastra. Meritati. Suportati multe din partea unei femei, stiu, din aceasta cauza va admir si mai mult. Jos palaria in fata voastra. ( nu se potrivea faza cu " ma inclin in fata voastra", neahhh, prea pornache ).

miercuri, 4 mai 2011

Sunt mutilata

Daaa, sunt mutilata.
M-a mancat pe mine undeva sa fac gesturi frumoase, sa ma las cuprinsa de dragalasenii:
-Iaaaaa, ce frumos dorm ei pe canapea. Ia sa le fac eu o poza, lugu lugu.

Intre timp, Capone a si deschis ochii

Ce si-a zis el: wtf? halat pufos la orizont, halat pufos la orizont, trebuie sa-l am, trebuie, trebuie, trebuie.

In urmatoarea secunda a sarit pe mine. Eu m-am retras. Rezultatul:

marți, 3 mai 2011

Pentru tine...

Astazi vreau sa va vorbesc despre fratele meu mai mare, Gabi. L-ati mai intalnit prin diferite postari de-ale mele cu pseudonimul "marele artist".

El este cel caruia ii datorez foarte mult. Nu mi-a fost doar frate mai mare, mi-a fost si imi este un real sprijin, mentor si prieten. El este modelul pe care vreau sa-l urmez in viata, este o persoana foarte speciala pentru mine.
Va spun toate aceste lucruri pentru ca astazi este ziua lui de nastere. Nu va spun cati ani implineste, il invit pe el s-o faca.

luni, 2 mai 2011

I'm back

Buna ziua natiune, i'm back. Sunt ok, am reusit sa ma odihnesc asearaun pic.
Cum a fost? Superb, absolut superb. 
Sambata pe zi am stat in padure, ne-am montat corturile, gratare, zapaceli, pescuit, iar seara am mers la pensiunea sefului meu. S-a lasat cu karaoke, dansuri si alte cele. Pe la 12 noaptea, sefu' zice:
- hai sa va duc la discoteca din Oltina, asa, la caterinca. 
Si-am fost. Ne-am distrat pe cinste. 
Pe la 3 dimineata, ne-am intors in padure ( la casele noastre ), am facut foc de tabara, dupa care: dilaila pana dimineata.
Duminica am luat-o de la inceput.
Mai vreaaaau, s-a terminat prea repede.

Pana imi revin, va las cu niste poze.


vineri, 29 aprilie 2011

Am apucaturi de pitzi

Spuneam in articolul anterior ca am primit o propunere pentru 1 mai. In momentul de fata am si acceptat-o. Da, vom merge la Oltina. Maine e plecarea. 
Buun, deci in seara asta a trebuit sa facem cumparaturile. Uraaasc. Nu-mi place, nu vreau, nu, nu si nu. Dar n-am scapat, n-am eu norocul asta. :(
Si-am fost. Cum unde? La cumparat potol si beutura. Sa fie acolooo, sa fieeee, o mie, pe datoriee.
Mda, mi-am luat asta:

joi, 28 aprilie 2011

De râsul curcilor ...

 Nu sunt foarte pricepută în bucătărie dar nu mor de foame. Mă descurc. Iar dacă nu mă descurc, măcar nu mă dau în stambă. Plâng şi ronţăi boabele de la pisică. Eu plâng, motanul înjură şi muşcă din mine, chestii de genul. Dar sunt lucruri care rămân în casă. :))

 Dar ce am văzut în seara asta, nu a văzut neam de neamul tău, de la maimuţă încoace.
 
 O duduie, pe numele ei Nidia Moculescu, ( nici eu nu auzisem de ea ) se apucă să gătească la emisiunea aia, Cireaşa de pe tort.
  Aşaaa, şi ce găteşte ea? Piure de cartofi. Dificil moment. Muncă grea, îţi trebuie talent, plus vreo 2 facultăţi.

 Ia cartofii, îi curăţă, îi taie bucăţele şi îi aruncă într-o cratiţă. 
 După ceva timp, începe să-i piseze cu un mixer. Şi dă-i şi dă-i. În jurul ei  era o atmosferă apocaliptică, cartofii săreau din oală, mixerul se înţepenea, cameramanul plângea... Ce să spun, era un delir total. Se opreşte, se scarpină după ureche şi zice:
 -Băăă, io cred că-s prea mulţi, d'aia nu merge.

marți, 26 aprilie 2011

Castigatorul concursului sponsorizat de libris.ro

A venit si momentul mult asteptat pentru voi, cand trebuie anuntat castigatorul concursului sponsorizat de libraria online libris  

Daca ar fi fost dupa mine, v-as fi premiat pe toti. Ati ales carti interesante si mi-ati dat argumente la fel de interesante. Cum spuneam, a fost extrem de dificil, mai ales ca este prima oara cand fac acest lucru.
Dar castigatorul trebuie sa fie doar unu. Trebuie sa-mi calc pe suflet si sa ma hotarasc.
Asadar, comentariul cel mai interesant este:

joi, 21 aprilie 2011

Cand viata te ia la misto...

Mda, stateam eu si ma gandeam cat de norocosi sunt cei care si-au urmat visul, care si-au luat in seama inclinatiile. Or exista astfel de oameni? Cam cati?

Sa vedem. 
Primul exemplu ar fi frate'miu, Gabi. El era innebunit dupa matematica, dupa stiintele exacte. Olimpiade, zapaceli. Ii placea omului, n-ai ce-i face. Rezultatul? A ajuns profesor de limba si literatura romana. :))))  Ironia sortii, nu? In fine, si-a schimbat domeniul de activitate. E intr-o multinationala, functie onorabila, dar tot nu se bazeaza pe stiinte exacte. Tot ce i-a ramas este sa mai calculeze diverse cand iese la cumparaturi :))

Al doilea exemplu. Coana Lillee, adica eu. Atrasa la maxim de latura umanista, imi placea sa fac eseuri, chiar am stat o vara intreaga si am lucrat la acest aspect. Sunt o ciudata, stiu. Imi uimeam profesorii, unii chiar nu credeau ca ar fi munca mea. Recunosc, moaca nu ma ajuta deloc. Daca te uiti la mine, ti-e frica sa pornesti un dialog.

miercuri, 20 aprilie 2011

Cum se fac copiii?

Rasfoind ieri niste bloguri, am dat peste un articol care mi-a adus aminte de Dimitri ( nepotelul meu ) si dilema  lui: "cum se fac copiii".
Acum este baietel mare si nu mai intreaba lucruri de acest gen, ( cred ) dar in urma cu cativa ani era tare nelamurit.

Dialog intre frate'miu ( Gabi ) si Dimitri

Dimitri: tati, cum se fac copiii?
Gabi: ii aduce barza...
Dimitri: ei na, nu-i adevarat. Tata ii da samanta lu' mama, d-aia i se umfla burta. Se baga in pat, amandoi, dezbracati...
Gabi, cu ochii bulbucati de uimire: siiiii???
Dimitri: si-atat, ce vrei mai mult. Nu auzi ca-i da samanta? Samanta se face bebe si gata.

Frati'miu a rasuflat usurat si l-a lasat in pace pe cel mic.
Dupa cateva zile, Dimitri deschide subiectul:

marți, 19 aprilie 2011

Batranete, haine grele...

Sambata am avut o stare destul de proasta, nu aveam chef de nimic, imi venea sa bat pe toata lumea. Si dupa ce ca starea asta ma necajea peste masura, a mai aparut ceva. O voce care mi-a tocat creierii toata ziulica:

- Diseara mergem in club? Huh? Huh? Mergem?
- Nu am chef, te rog, du-te tu.

Aveam parte de liniste pret de cateva minute, dupa care:
- Uite am vorbit cu x, mergem? Huh? Huh? Mergem?
Simteam ca cedez nervos, pana cand am auzit urmatoarele:
- Esti o baba...

luni, 18 aprilie 2011

Lillee va invita la concurs !

Am bucuria de a va prezenta primul concurs, la care puteti participa pe acest blog, si care este sponsorizat de libraria online libris.

Inca din adolescenta am descoperit aceasta lume, a cartilor, si de atunci nu ma mai pot desparti de ea. Recunosc, principalul vinovat in toata aceasta "descoperire" este fratele meu mai mare, Gabi, care, pe atunci, era profesor de limba romana, si care a avut cele mai bune metode pentru a ma determina sa adopt aceasta pasiune. Nu stiu cat de recunoascatoare am fost la momentul respectiv, dar acum stiu cu siguranta ca lui ii datorez totul.
Probabil ca, multi dintre voi, va regasiti in ce am spus mai sus. Acesta a fost motivul pentru care m-am hotarat sa accept concursul. Trebuie sa incitam lumea la lectura, nu?

Ce trebuie sa faceti? Intrati pe libraria online libris, va alegeti orice titlu doriti ( in limita a 40 lei ), si argumentati, printr-un comentariu la aceasta postare, de ce va doriti cartea respectiva in biblioteca. Eventual, puteti pune si link catre alegerea facuta. Cel mai interesant raspuns va fi desemnat castigator pe data de 26 aprilie. Premiul va fi chiar cartea aleasa de voi.

Va doresc mult succes si sper ca am reusit sa aduc putina bucurie in sufletele voastre prin intermediul acestui concurs.

joi, 14 aprilie 2011

Am ajuns sa fiu invidiata

Da, chiar asa, am ajuns sa fiu invidiata. 

-Lillee, daca ai sti cat te invidiez... - imi zice, la un moment dat, o colega.

Am fost pusa pe "freeze" intr-o secunda. Baai, am ajuns sa fiu invidiata? De ce? Niciodata nu am considerat ca pot fi invidiata pentru ceva , in afara de faptul ca sunt frumoasa, inteligenta si modesta :))  Va dati seama ca glumesc, nu?

- De ce? Ti-ai dori sa porti ochelari de vedere insa nu ai nevoie? - am intrebat-o eu.
Ca si cum nu a auzit partea a doua a frazei:

- Ca ai parul drept si ti se aranjeaza atat de misto. Nu trebuie sa te chinui.

=)))))))))) M-am tavalit pe jos, m-a luat sughitul, mi-au dat lacrimile, mi-a crescut pulsul, mi-am dat palme.
toateBlogurile.ro