S-a ales praful de cola

Caniculă. Caniculă mare. Şi ce trebuie să folosim în această aprigă luptă? Hidratarea. Da, este arma cea mai de preţ.
Dacă la muncă am gâlgâit lapte mai ceva ca Icilul, în momentul când m-am urcat în maşină am simţit că-l apuc pe Dumnzeu de-un picior. Al meu soţ mă aştepta cu o doză de licoare magică, poaspat scoasă din frigider. O doză de cola. Doza zilnică, aş putea spune. Şi beau eu ca nehalita, mai bea şi el, ne învârtim prin oraş, cumpărături, alea, alea...
La un moment dat mă trezesc singură în maşină. Cristi avea nu ştiu ce treabă. Şi stau... şi stau. Cald. Sete. Opaa, stai aşa că e doza aia de cola. O zgâlţâi un pic, hmm, parcă mai are ceva în ea. Ăvaai, dar să nu risipim nicio picătură. Buzele mele uscate mă aprobau de zor: daaa, să nu risipim, dă-o pe gât.
Fată ascultătoare cum sunt, nu stau pe gânduri şi gâl gâl gâl pân' la ultimul strop. Mă opresc brusc. Îmi simţeam ochii ca de curcă beată, iar în loc de cola aveam gura plină de... cum satană să-i spun?  Băi, doza asta nesimţită avea praf.


Pleah, pleah. Scuipă cât mai poţi. Dar cum să scuip praful? Ahh, să-mi bag puii la cec, era peste tot. Între dinţi, pe limbă, în gât. Îmi făcusem o căptuşire de toată invidia. Potoleşte-ţi setea cu praf. Un deliciu. Simţeam cum mă sufoc. Ce mama lu' necuratu'?
Mă uit la geam, era larg deschis. Da, înseamnă că a intrat praf, dar s-a dus taman în cutie? Chiar tot? Am adunat tot prăfălăul din Constanţa? Cercetez cutia. Curată ca lacrima. Al dracu' praf şmecher, a intrat la sursă sigură. Moaa, nu se poate. În doza aia era un kil. Era, bine spus, acum e la mine în cioc. Şi n-am cu ce să mă clătesc. Ceapa mă-sii astăzi şi mâine...
Şi stau, şi stau. Cred că aveam o faţă de fund cu pojar. Nu degeaba se uitau toţi la mine ca la oamenii bolnavi. Aşa, cu compasiune. Nuu, că-mi venea la un moment dat să mă dau jos la ei: da' ce mă, n-aţi mai văzut oameni care suferă după o duşcă de praf, sau ce?
Apare şi al meu soţ.
- Phiuuu, dă-mi să beau ceva că nu mai pot. - îi spun eu tremurând
- Opa, nu mai ai alcool în vene? Ce tremuri aşa? Ce să fie? O vodkă?
- Auzi, pe bune acum... de unde naiba era atât praf în doza aia de cola? Ai băgat tu cu lopăţica?
- Să nu-mi spui că ai băut - îmi zice el râzând în hohote.
- Nee, nu am băut, sunt mama omida şi am ghicit în urină. Normal că am băut.
Al meu soţ nu mai era capabil să vorbească. Scotea doar nişte zgomote ciudate gen: hahaha, hohoho, hahaha.
După ce că eu îmi foloseam limba pe post de lopată pentru a da praful afară din cioc, lui îi ardea de râs isteric. Simţeam că turbez.
Dar vine şi replica lui:
- Era scrum de ţigară.
Băi, şi tocmai când mă obişnuisem cu gândul că era praf, acum trebuie să o iau de la început cu scrumul. Bea, Liloaico, scrum până ţi-o sta în nas. Nu-ţi ajunge tutunul, neaah, să nu care cumva să pierzi ceva. Acum bea şi scrumul, nu pierdem nimic, doar e criză.
Cum ziceam: pleah, pleah şi iar pleah.
P.s. nu scrumati în dozele de cola, dacă vreau să beau niţel scrum, beau cu scrumiera. Nu mi-e ruşine, să ştiţi.
Concluzie: în ţara asta, până şi de cola s-a ales praful. Asta aşa, că sunt eu amabilă. Dacă mă enervaţi, spun că s-a ales scrumul. Sună mult mai dur.