Morala unei partide de bowling

Într-una din zilele acelea ocupate, sâmbătă mai exact, am fost la bowling. Printre numeroşii participanţi s-au numărat şi cei doi fraţi ai mei şi... ghiciţi, hai, hai. Cine a mai fost?
Tata. Adică, helăăău! Om la 67 de ani. Da. Om cu scaun la cap... şi bilă în mână.
Ne-a văzut că plecăm şi ne întreabă: da' voi unde vă duceţi?
- La bowling
- Popice?
- Un fel...
- Merg şi eu.
Şi a mers. Şi a jucat. Şi mult timp s-a clasat pe primul loc. Şi l-a bătut şi pe soţul meu. Şi... wtf?
Prietenii fratelui meu mai mare se mirau de vârsta pe care o are tata... şi totuşi cum se ţine de bine.
La sfârşitul jocului, eu mă plângeam: d'asta nu joc eu bowling, a doua zi te doare mâna, îţi rupi unghiile...
Taică-miu stătea şi rumega. Deodată se trezeşte vorbind:
- Măi tată, problema nu este că te doare mâna, problema este că te enervezi. Asta este. Aoleoo, când vedeam că nu nimeresc cum trebuie... îmi venea să urlu. Auuuu!!!
Morala unei partide de bowling. Vă rog s-o reţineţi da?
Mboon, acum să vă prezint un om de 67 de ani: