tag:blogger.com,1999:blog-43682799192286816382024-02-19T04:57:10.324+01:00"Cugetări Stocate "Din gânduri blonde, cugetări stocate !
by LilleeLilleehttp://www.blogger.com/profile/00085417818557514800noreply@blogger.comBlogger152125tag:blogger.com,1999:blog-4368279919228681638.post-75200922893739660742013-12-09T21:57:00.000+01:002013-12-15T00:58:10.319+01:00Din nou la butoane!Am revenit, sunt la butoane. Pentru cât timp şi cât de des voi posta? Habar nu am.<br />
<br />
Având în vedere că mi-am cam şters toate urmele de prin blogosferă, ar trebui să explic ce-i cu mine pe aici, asta pentru cei ce mă vizitează pentru prima oară.<br />
<br />
M-am apucat de scris pe blog în septembrie 2009, chiar pe această adresă, la îndemnul fratelui meu mai mic. Am păşit în această lume în spirit de joacă, nu prea ştiam eu cu ce se mănâncă. Însă, se pare că am avut noroc de nişte cititori super şi am început să mă implic cât mai mult. Pe atunci aveam mai mult timp liber şi mă puteam ocupa ca la carte, dacă pot spune aşa. Am reuşit în scurt timp să-mi fac "publicul" meu şi scriam cu drag pentru el. Relatam întâmplări din propria-mi viaţă, le ironizam, etc. Citeam alte bloguri şi eram fascinată. În mai 2011 aveam vreo 500 de postări şi cititori stabili. Pentru mine chiar era o realizare. Dar m-au apucat dracii. Blogspotul ăsta a avut probleme, s-au pierdut câteva articole şi comentarii şi am decis să-mi iau jucăriile şi să plec. <br />
<a name='more'></a><br />
<br />
Am ajuns pe cugetări.com. Am scris şi acolo cu aceeaşi pasiune, cititorii m-au urmat şi chiar se înmulţeau. Însă, odată cu schimbarea locului de muncă, tot în domeniul scrisului, am ajuns să cam neglijez blogul. Încet - încet am renunţat. Am abandonat acea adresă. Sunt câteva luni de atunci.<br />
<br />
Sunt conştientă că în timp nu mă mai pot întoarce, dar am decis să revin la primul blog. Nu mai vreau să fiu pe val, aşa cum eram atunci, vreau doar un loc unde să-mi aştern tâmpeniile din minte, într-un cadru cât mai restrâns. Am şters mai toate postările, în afară de câteva. Am zis să las o parte din trecut pe aici.<br />
<br />
O iau de la zero. Da, pentru mine întrucât tânjeam după această activitate şi, în al doilea rând, pentru anumite persoane, care mă tot dojeneau că am renunţat.<br />
<br />
<br />Lilleehttp://www.blogger.com/profile/00085417818557514800noreply@blogger.com14tag:blogger.com,1999:blog-4368279919228681638.post-58669081738720691922013-05-27T22:52:00.000+02:002013-12-17T23:15:16.666+01:00Diplomă de tută-şefă: cum să mori de inimă rea din cauza unei sticle cu acetonă!No, că mai am io sclipiri de blondă autentică, da, ştiu, m-am
obişnuit. Probabil i-am obişnuit şi pe cei din jur. Însă, în ultima
perioadă, am atins apogeul de tută-şefă. Pff, şi nici măcar nu mai am
tot părul blond, e un fel de trecere de la închis, la deschis, drăcia
aia de e în vogă, ombre hair sau aşa ceva. Dat tot degeaba, undercoverul
nu mă prinde, realitatea e în ţeastă. Şi nu, nu mă refer la
televiziune.<br />
Anşea, după cum spuneam, am avut parte de o perioadă tare şmecheră,
în care m-am scăldat în spumele creierului oxigenat. Primul caz a fost
săptămâna trecută, de acolo a început tot. Întinde madama de mine să ia
ceva de pe un raft şi când colo se aude un trosc. Cu ochii bulbucaţi, mă
uit să văd ce satană s-a întâmplat. Nimic grav, termometrul meu old
fashion, lăsat la voia întâmplării, bineînţeles, a făcut buf şi au ieşit
ţăndări din el. Cum sunt harnică nevoie mare, m-am apucat să strâng
cioburile. Dar, iete drăcia dracului, nişte bobiţe începuseră să joace
ţonţoroiul pe mobilă, pe covor, peste tot, mai ceva ca la "dansez pentru
bani" ăla sau "România dansează", că altceva n-are de făcut. Chiar dacă
eram cu capul în nori (parol că nu ştiu de ce ), mi-am dat seama că e
vorba de mercur. Însă, în loc să trec, ştiu şi eu, la tehnici mai...
safe?!, coana Lillee se apucă să se joace, în pana mea. Mda, să fac
diverse forme din drăcia aia de mercur cu dej'tu. Şi dă-i, dă-i, până am
realizat că trebuie să strâng. Nu prea am reuşit eu mare lucru, însă am
fost prinsă de al meu soţ, care urcase să vadă de ce mă hlizesc. A
rămas înmărmurit şi a conchis că e cazul să preia el acţiunea de
înlăturare a mercurului, crucindu-se şi uitându-se dubios la mine. După
ceva vreme, timp în care mă amuzam în continuare, am realizat că... nu
ştiu. Cred că am amnezie. A trecut, am făcut băşcălie, alea-cutare, dar
mai cu morcov aşa... hehe, să nu care cumva să dau ortul peste noapte.
Hai, bre, că e cantitate mică, nici puricele de pe motanul meu nu rămâne
cu cracii în sus de la asta.<br />
Al doilea caz a fost chiar în seara asta. Vin de la muncă şi,
neumulţumită de cum îmi arătau unghiile, decid să le refac. Îmi bag
dejtele într-o sticluţă d-aia de mi-am luat-o, super încântată, gen:
uuu, what does this button do, şi am învârtit la ele până le-am scos
curate lacrimă. Mboon, tuflesc ojă şi gata. Misiune îndeplinită. Între
timp mi-am făcut de lucru, dar cu mare atenţie să nu stric ghearele,
până ce am ieşit prin curte. Acolo, din instinct, îmi arunc ochii la
mâini. Haoleeoo şi uat dă fac? Dejtele mele erau de la jumate în jos
cam... vineţii. Nţ, mă duc mai la dreapta, mai la stânga, bă! nu cade
lumina bine. Eh, şi cum psihicul uman e o mare şulfă, parcă începusem să
le simt cam reci, parcă mă furnicau... Am decis să... moucles! Ce-mi
venea în cap? Mercuruuuul, buhuhuhuuu! Am cedat şi m-am dus cu coada
între picioare la al meu soţ, care era multifuncţional: uda gazonul şi
vorbea la telefon.<br />
<a name='more'></a> Ăăăăă, auzi, ăăăă, uite ce am! Şi îi arăt. Se uită atent,
continuându-şi treburile, şi zâmbeşte. Eu... paf, uat dă fac, pesemne că
rugile i-au fost ascultate. Ăsta vrea să scape de mine!!! Începusem să
mă agit şi să fâlfâi din labe şi el nimic. Zâmbea şi se uita când la
mine, când la gazon. Închide telefonul, opreşte apa, şi intră în casă.
Eu după el. Ia o dischetă demachiantă, pune acetonă, şi începe să mă
şteargă pe degete.<br />
Brusc, curate lacrimă, gigea - măi măi. Eu, cu o mutră de ornitorinc
rătăcit, priveam ţintă. Zâmbeşte iar şi îmi spune: ştiam eu că s-a
murdărit bureţelul ăla de sticla cu acetonă, aia de erai tu super
încântată. Pam pam. Mister elucidat, mercur... cur!<br />
Ca atare, v-am pupăcit, să nu care cumva să fac, naibii, vreo boacănă şi p-acilea.Lilleehttp://www.blogger.com/profile/00085417818557514800noreply@blogger.com0tag:blogger.com,1999:blog-4368279919228681638.post-31133859495109732312013-05-26T23:03:00.000+02:002013-12-17T23:15:48.223+01:00S.c. Criteria-Construct srl, soluţia ideală pentru acoperişul tău!<div class="separator" style="clear: both; text-align: center;">
<a href="https://blogger.googleusercontent.com/img/b/R29vZ2xl/AVvXsEi02FHMqVBMr93u7wR1F1qQYurkawEoRkTKMU4e2udQsueZTi4JWQlm__qYnRPS9Bf2LHGJ_3uL6AuHv7wwD3qhIoazpX7j-W-8tAimKz4LVVbM2cFyQwUiCDaWB4UAjEGqNGHc5v442As/s1600/criteria-construct-2.jpg" imageanchor="1" style="clear: left; float: left; margin-bottom: 1em; margin-right: 1em;"><img border="0" src="https://blogger.googleusercontent.com/img/b/R29vZ2xl/AVvXsEi02FHMqVBMr93u7wR1F1qQYurkawEoRkTKMU4e2udQsueZTi4JWQlm__qYnRPS9Bf2LHGJ_3uL6AuHv7wwD3qhIoazpX7j-W-8tAimKz4LVVbM2cFyQwUiCDaWB4UAjEGqNGHc5v442As/s1600/criteria-construct-2.jpg" height="320" width="221" /></a></div>
Cum cotidianul în care ne învârtim mai că ne ia minţile, orice
servicii prestate devenind doar o simplă afacere şi atât, în special
pentru agenţii comerciali, stăm şi ne întrebăm ce siguranţă mai avem şi
în ce constă asta. Însă, poate contrar opiniilor deja formate, se poate!
La malul mării, în Constanţa, o societate dă dovadă de profesionalism,
principalul obiectiv fiind acela de a mulţumi clientul. Şi nu sunt vorbe
aruncate în vânt, sunt certitudini. Cum nu a investit într-o
publicitate agresivă, şi a mers mai mult pe recomandări,<a _mce_href="https://www.facebook.com/pages/Criteria-Construct/508351965880099?fref=ts" href="https://www.facebook.com/pages/Criteria-Construct/508351965880099?fref=ts" target="_blank"> <b>s.c. Criteria-Construct srl</b></a>, afacere dezvoltată de două persoane tinere, aduce un suflu nou în urbea de la malul mării.
<br />
Cu ce se ocupă?<br />
<a name='more'></a><br />
<a _mce_href="https://www.facebook.com/CriteriaConstruct?ref=ts&fref=ts" href="https://www.facebook.com/CriteriaConstruct?ref=ts&fref=ts" target="_blank"><b> </b></a><a _mce_href="https://www.facebook.com/pages/Criteria-Construct/508351965880099?fref=ts" href="https://www.facebook.com/pages/Criteria-Construct/508351965880099?fref=ts" target="_blank"><b>S</b><b>.c. Criteria-Construct srl</b></a>
din Constanţa comercializează şi montează ţiglă metalică, dar şi
accesorii, fiind distribuitor Blach Dom (recunoscuta firmă producătoare
braşoveană). Gama este una largă şi profitabilă, discounturile
generoase, în funcţie de lucrare, bineînţeles. De asemenea, se ocupă şi
de întreg sistemul pluvial, devenind, astfel, soluţia ideală în cazul în
care ai o casă şi vrei să-ţi schimbi acoperişul, sau, dimpotrivă, ţi-ai
construit una şi vrei să-l faci de la zero. <b><i>Deplasarea
agenţilor şi efectuarea măsurătorilor, consultanţa şi întocmirea
devizului de calcul, cât şi manopera şi transportul materialelor,
reprezintă servicii gratuite. </i></b><br />
Trebuie să menţionez şi faptul că, atât preţurile, cât şi grosimea
ţiglei metalice sunt cele reale, nu desprinse din clişeul ce se
practică, şi anume: să băgăm cât mai ieftin să agăţăm clientul. Nu este
vorba de reclamă pe bandă rulantă, este vorba despre un fapt pe care îl
cunosc exact ca pe propria-mi palmă, însă nu vreau să vă dezvălui
secretul, testaţi-l chiar voi, în cazul în care aveţi nevoie de servicii
profesionale, la preţ bun şi seriozitate maximă.<br />
<b>Preţul este 22 de lei pe metru pătrat, garanţia fiind de 25 de ani. </b><br />
Persoane de contact:<br />
Alexandru Chiru: 0728 753 847 (chirualexandruciprian@gmail.com)<br />
Cristian Chiru: 0765 408 648<br />
email firmă: criteriaconstruct@yahoo.com<br />
Închei cu devizul: Calitatea face diferenţa!Lilleehttp://www.blogger.com/profile/00085417818557514800noreply@blogger.com1tag:blogger.com,1999:blog-4368279919228681638.post-1082812990339846852013-05-04T22:58:00.000+02:002013-12-17T23:16:15.970+01:00Dragoste şi amor ghebos pe plajă şi cum mă "iubesc" cititorii :)<div class="separator" style="clear: both; text-align: center;">
<a href="https://blogger.googleusercontent.com/img/b/R29vZ2xl/AVvXsEjCxNaLFnKvS1C9mhruLb1QKOL1Lw6rlczf9PJP_gek9Zfr2O8uzUGdatQq_PImRy-7KaTEIZkJ-CFLh2wG-5f2XkoU-r9yiBsf3AMXqTVq1XmHsniuDahfu13OMn0GbWrgbpaVQJPikoM/s1600/iubiti-pe-plaja.jpg" imageanchor="1" style="clear: left; float: left; margin-bottom: 1em; margin-right: 1em;"><img border="0" src="https://blogger.googleusercontent.com/img/b/R29vZ2xl/AVvXsEjCxNaLFnKvS1C9mhruLb1QKOL1Lw6rlczf9PJP_gek9Zfr2O8uzUGdatQq_PImRy-7KaTEIZkJ-CFLh2wG-5f2XkoU-r9yiBsf3AMXqTVq1XmHsniuDahfu13OMn0GbWrgbpaVQJPikoM/s1600/iubiti-pe-plaja.jpg" height="224" width="320" /></a></div>
De curând, m-am amuzat teribil pe seama unor comentarii ce le-am
primit la un articol. Şi nu, nu aici, pe blog, ci la ziarul unde lucrez.
Să vă explic.
<br />
Îmi place foarte mult să construiesc un text pe seama unei simple
poze. Este ca o gură de aer pentru mine, printre atâtea ştiri legate de
crime, accidente şi creieri împrăştiaţi. Consider că sunt articole
lejere şi fresh, taman bune de citit la cafea, când jumătate din creier
încă dormitează. Aleg pozele astfel încât să iasă ceva haios, să-ţi
elibereze mintea şi efectul să fie legat de un surâs în colţul gurii. De
asemenea, îmi place că pot fi liberă în exprimare şi mă pot juca cu
vorbele în voie. Anşea, ultima dată am ales o fotografie cu doi tineri,
care, hmm, cum să spun, se "tăvăleau" pe plajă, pe un prosop. Mi s-a
părut amuzant întrucât peisajul era de "vis": lumea ieşise cu câinii din
dotare la bălăceală în apa mării, constructorii trebăluiau pe plajă,
era un haos total, un dute-vino, iar ăi doi se mozoleau de mama focului,
de zici că venea sfârşitul lumii şi voiau să profite de orice clipă. Să
mor de nu vedeam parcă o scenă din "Ultima noapte de dragoste, întâia
noapte de război". Şi am scris.<br />
<a name='more'></a><br />
Dar am nişte cititori grozavi, care mă ţacă de fiecare dată. Măi, dar
nu mă iartă, neam. Pe de o parte sunt simpatici, alţii ar putea
considera că sar limita, însă eu doar mă amuz. Păi da' ce, atât timp cât
io mă fac singură tută, pentru că am momente de blondă veritabilă, ce
se înmulţesc odată cu trecerea anilor, de ce nu aş accepta şi de la
alţii anumite cuvinte? Ete fleoşc, d-aia nu s-or mai linge motanii mei
sub coadă. Păi, nu? Uokei, şi cum scria Lilloaica noastră coloşa despre
hormoni tropăind pe nisip printre construcţii şi câini uzi ce se gudurau
prin apă, vin doi indivizi şi-mi lasă comentarii.<br />
Primul se semnează Pan, şi-mi spune aşa:<br />
Foaie verde, foaie lată, Liliana e frustrată... ( după care bagă un râs )<br />
Anşea, omul a făcut o constatare. Şi ce? Felicitări, se poate angaja
cu succes la constatări.ro (dacă o exista un asemenea site). Am stat io
aşa şi m-am gândit: băi, dacă sunt frustrată? Eh, şi ca să rezolv
problema, m-am dus la al meu soţ şi i-am zis: avem un "must do". Mă, dar
un must d-ăla nesimţit şi urgent!!! Ne luăm ghioarla, pândim când e
haos pe plajă, când se construieşte, când e aia şi cutare şi ne tăvălim
pe plajă. Dar nu aşa, oricum. Şi cu întreceri, nenică! Când venim acasă
vreau să avem nisip şi în... nas?!<br />
Numărul doi se semnează Lilishor Sexishor: Haide, las-o mai uşor,
Liliana nu-i frustrată, dar gândind la dormitor, vrea şi ea s...la
sculată.<br />
Trebuie să spun că nu ştiu de ce am pus "puncte puncte" la cuvântul
sulă. Până la urmă, căp'şorul meu blond ştie că e un fel de ac d-ăla de
pantofi, nu? Ok, ok, am înţeles aluzia omului. Aş intra în detalii, l-aş
chema la o cafea să dezbatem subiectul. Pân' la urmă doar nu o fi vreun
lucru absurd, dar ce treabă are... sula cu prefectura, vorba ceea?<br />
Eh, în cazul în care se ajunge la alte lucruri şi comentariile întrec
limita, le urez doar atât: Dacă nu ştiţi să gustaţi nişte cuvinte
aşternute, vă invit să admiraţi o ţâţă şi să-l ascultaţi pe Guţă! Vi se
potriveşte mai ghini.<br />
Însă, dacă nu aţi observat până acum, am ştiut eu că am cititori
grozavi. Vorbesc în rime, măi! Adică oamenii chiar se străduiesc. Nu e
mişto? Este, cum să nu fie, vorba moldoveanului acela extrem de sincer.<br />
Ah, şi să nu uit, vă doresc tuturor celor ce treceţi pragul acestui
ungher cu scriituri blonde, un Paşte fericit alături de cine vreţi voi.
Vă pup.<br />
<br _mce_bogus="1" />
sursa foto: <a _mce_href="http://www.replicaonline.ro/" href="http://www.replicaonline.ro/" target="_blank">replicaonline.ro</a>Lilleehttp://www.blogger.com/profile/00085417818557514800noreply@blogger.com1tag:blogger.com,1999:blog-4368279919228681638.post-37173557104195806172013-04-21T23:06:00.000+02:002013-12-17T23:16:39.144+01:00Sabotată de galoşi, în mijlocul mall-uluiPână şi galoşii au început a mă sabota, să nu mai spun şi de
indivizii ce şi-au făcut o plăcere nebună în a-mi lăsa mesaje că scriu
odios. Şi nu de blogul acesta este vorba, probabil că nici nu au dat de
el, ci de celălalt loc unde scriu zilnic, care îmi serveşte şi ca loc de
muncă. Anşeea, şi dacă tot scriu odios, nu pot să nu fac exces de acest
"atu" al meu şi să vă relatez o altă păţanie de-a mea.<br />
Chiar dacă nu pot spune că mă dau în vânt după " ieşelile" cu fetele,
de 8 martie am făcut o excepţie, întrucât a fost vorba de colegele de
muncă, femei de nota 10. S-a înţolit Lilloaica noastră de numa', mai
nimic deosebit faţă de zilele obişnuite, doar că şi-a tras tocuri. (din
ciclul: mi-am pus "treling" şi pantofi cu toc).<br />
Şi dă-i ţopăială toată noaptea, urcată pe papainoage. A doua zi:
teroare. Am rămas la ai mei. Când să plec spre casă, am constatat cu
stupoare că ale mele picioare nu mai voiau să audă de încălţările cu
toc. M-am chinuit, am încercat, nimic. Parcă aveam ace încinse sub
talpă. Şi eu ce mă fac? Cum naiba plec, în şosete? Şi mă apuc să-i cer
mamei mele ceva de încălţat. Îmi dă ea nişte ghete şi dusă am fost. Dar
cum m-a mâncat mintea-mi blondă şi neliniştită, ce mi-am zis: să trec pe
la mall, să-mi mai iau ce-mi trebuie. Zis şi făcut. Ajung şi încep să
cutreier.<br />
<a name='more'></a><br />
<br />
Eh, şi cum mergeam agale, începeam să simt din ce în ce mai
mult striaţiile de la gresie, pietricelele... Moaaa, da' ce chicioare
sensibiloase am! Am stat şi io câteva ore pe tocuri şi deja nu mai
suport nici podeaua din mall, mă amuzam în sinea mea. Măi, dar se
îngroşa treaba. Parcă simţeam că-mi şi clămpăne galoşii, că îmi îngheaţă
picioarele. Uat dăăă fac? Mă opresc şi mă uit. Nimic. E clar, sunt
dusă. Mai merg un pic şi se aude un hâââârşt. Ce pana mea? Când îmi
arunc iar ochii la ghete, jumătate din talpă era ruptă, măcinată, şi
lăsam în spate dâre de bucăţele negre. din cauciuc. Hiii, rămân dracului
desculţă. Şi dă-i şi ia-o la goană spre maşină, cu al meu soţ de-o
toartă, de nu ştia ce naiba mă apucase. I-am spus pe drum despre ce e
vorba însă până să ies din mall, tălpile mele nu mai erau. Se duseseră
dracului, rupte, lăsate în urmă, iar coana Lillee mergea pe vârfuri,
roşie la mutră precum racul. În faţa casei am atins apogeul: am rămas
doar cu partea superioară a ghetelor, dar călcam cu şosetele pe asfalt.<br />
O sun pe maică-mea: Tu mi-ai dat încălţări de mort? Cu talpă de carton?<br />
Mi-a zis că nu, că tata i-a cumpărat ghetele, că erau ok, că bla,
bla. Că erau minunăţii şi nu altceva şi că eu sunt o căscată şi calc în
străchini. Cum o fi, cert este că nu mai ai ghetele, mamă. S-au dus
dracului. Şi, na, că s-a mai botoşit şi mama pe mine, că i-am stricat
bunăciune de ghete.<br />
Erau pentru morţi, parol, altfel nu-mi pot explica ce satană s-a
întâmplat. Doar nu mă apucasem să joc hora în mall, aşa, ca şi
continuitate a parangheliei de 8 martie. Sau, mai mult, să mă apuc să
urlu p-acolo şa că: ia uiteee ce ghete şi-a tras Lilloaica, tari precum
oţelul, să vină buldozerul să treacă peste ele, să facem un exerciţiu de
durabilitate. Degeaba, eu sunt de vină! Pam pam.<br />
<br />Lilleehttp://www.blogger.com/profile/00085417818557514800noreply@blogger.com0tag:blogger.com,1999:blog-4368279919228681638.post-28566894262033176872013-03-25T23:09:00.000+01:002013-12-17T23:10:21.953+01:00Facebook-ul m-a inspirat: sunt romantică, mă voi mozoli sub clar de lună!<div class="separator" style="clear: both; text-align: center;">
<a href="https://blogger.googleusercontent.com/img/b/R29vZ2xl/AVvXsEhqiK8oXkYVoue9XY1qC5VsbzrPWLInWqA3M0hqz6zHBIXk477w-5qAA4WuvpLWpeptbPuqPf49l4WcqzpjE8SF_IDEiXjglGVmcNW4TT2LqDG2bCU8gdd_7TDKC8IY6PFiHy5s1E4Osuo/s1600/iubirea-invinge-tot-8_774fae4a2e213f.jpg" imageanchor="1" style="clear: left; float: left; margin-bottom: 1em; margin-right: 1em;"><img border="0" src="https://blogger.googleusercontent.com/img/b/R29vZ2xl/AVvXsEhqiK8oXkYVoue9XY1qC5VsbzrPWLInWqA3M0hqz6zHBIXk477w-5qAA4WuvpLWpeptbPuqPf49l4WcqzpjE8SF_IDEiXjglGVmcNW4TT2LqDG2bCU8gdd_7TDKC8IY6PFiHy5s1E4Osuo/s1600/iubirea-invinge-tot-8_774fae4a2e213f.jpg" height="320" width="320" /></a></div>
A se înţelege de la bun început că nu fac morală şi nici nu acuz,
însă am o mare dilemă pe care o voi etala acilea, normal. Doar de aia
mi-am creat un loc unde să-mi vărs toate tâmpeniile ce-mi invadează
creierul. Sănătate curată, parol, strategie folosită şi în golirea
foselor, haznalelor, alea - cutare.
<br />
Facebook, un loc pe unde mai intru, ca o cutră ce sunt, să-mi mai
clătesc ochii şi să văd cum se mai pune ţara la cale. Nu-s genul să pic
în extreme, să-mi fac probleme existenţiale din faptul că stau prea mult
pe internet sau pe Facebook şi să-mi fac strategii cum să-mi închid
contul pentru a face o pauză. Aaaah, shit, prea complicat pentru mine. E
simplu, nu am chef, nu intru, ce atâtea chestii - trestii, nu trebuie
să-mi obosesc căp'şorul, şi aşa prea blond.<br />
Însă, tot nu înţeleg un lucru şi poate mi-l explicaţi voi. Când ţi-e
lumea mai dragă şi te afunzi în fotoliu, cu laptop-ul în braţe, după o
zi a dracului de agitată, tragi cu poftă din tutungică, îţi bălăceşti
botul într-o cană cu ceai cu gust de rahat (deh, mai sunt persoane care
îţi bagă în ţeastă: ceaiul e buuuun, tre' să beeeei) şi pipăi agale
mouse-ul, dând de rotiţă în jos, eh, taman atunci ţi se derulează prin
faţa ochilor mesaje precum: "dacă iubeşti, nu înşeli".<br />
STOP! Clip-clip. Stai o clipă cu privirea aţintită pe chestia aia,
după care ridici, uşor, cana cu ceai şi spui: mama ta de zamă de plante,
mi-ai inundat creierul, hă? Fâlfâi din gene, laşi cana şi mai bagi
niţel conţinut de tutungică. Pagina se derulează şi apare: "dragostea
învinge tot!", "prieteni îţi sunt mulţi cu numele dar cei adevăraţi sunt
puţini", "viaţa e scurtă, iubirea o face mai lungă".... Hait? Dar ce
satană-i asta? Am nimerit la psiholog şi eu mă cred acasă, ca o
ignorantă ce sunt?<a name='more'></a> <br />
Ă? Ia spuneţi voi, ce e asta? De ce trebuie să am parte de consiliere
psihologică, filozofică, sau cum o fi, pe Facebook? Care este rostul
acestor mesaje, di ce, bre, di ce?<br />
La un moment dat chiar n-am mai rezistat şi am luat exemplul ăla cu
supozitorul. Da, m-am băgat şi am comentat la aia cu "dacă iubeşti, nu
înşeli" sau aşa ceva. Am fost elegantă şi am întrebat ce înseamnă
"înşelat". Nu mai ştiu ce mi s-a răspuns, atât de aiurită sunt, dar am
replicat că eu nu cred. Am fost contrazisă. Mi s-au aşternut 'nşpe mii
de vorbe de duh din care nu am înţeles nimic. Am repetat: eu nu cred.
Ce-i aşa greu. Nu cred ce scrie acolo. Nu am zis că nu-s de acord, ci
doar că nu cred. Însă nu s-a înţeles esenţa şi iar am fost bombardată cu
vorbe atent alese, rigide, îmbrăcate la frac. Bre, nu cred! O fi moral
dar nu se va întâmpla niciodată, ce-i aşa greu. Viaţa e cum e şi nu se
va ţine cont de asta. La asta m-am referit. Hăndel, explicaţiile curgeau
şi mi se spunea că... dacă iubeşti, nu înşeli. M-am învârtit pe loc,
cum s-ar spune. Deh, dacă m-a mâncat...<br />
Mboon, dar acum e altă modă şi mai dihai. Nu mai este doar textul ăla
aruncat pe FB. E pus pe o poză, în general cu doi îndragostiţi care se
pupă sub clar de lună sau care se îmbrăţişează la apus, în ploaie, etc.
Să fie mai mare impactul, păi nu? Măi, dar la mine nu are impact. Eu nu
m-am gândit decât la faptul: ahh, cât de cacao e că plouă, sigur e frig.
Moaa, uite luna, sigur e târziu şi mâine e o nouă zi de muncă. Pe
naiba, deja apune soarele? Pupă-te acasă, vin vârcolacii!!!!<br />
C'moon!!! Mâncăm animale, fierbem plante şi bem lăturile alea, până
şi kilogramul de piele de porc costă mai mult decât o manichiură şi nouă
ni se pare delicatesă, ce impact să aibă mesajul ăla? Şi mai ales,
care-i scopul. Ahh, am uitat, nu sunt o romantică. Dar chiar şi aşa,
dacă pun un mesaj d'ăla, ce? Încep să-mi tropăie hormonii, îmbrăcaţi în
puf roz, cu miros de ylang ylang şi mă fac să-mi vină, aşaaa, să
băloşesc tot ce prind sun clar de lună? Hiii, uite luna: mozoool!!!!
Sunt romantică, ce pana mea. Nu mă crezi, uită-te pe Facebook să vezi ce
mesaj am băgat pe o poză. Muaahahaha.<br />
Ahaaa, m-am prins, vede partenerul de viaţă şi iese cu scântei? Da' di ce? Nu, nu înţeleg mesajele alea postate pe FB şi punct.<br />
Vă las, mă întorc la bălăceala mea de plante fierte, care urlă din
cană: sunteeem fieeeerbinţi, suntem opăriteeee, dacă iubeşti nu înşeli,
nu te dai pe muşeţel, rămâi fidelă salvieeeei!!!! Gâl, gâl, să mor io
de mă dau pe muşeţel. Gizzz, cât romantism şade în mine!<br />
<br />
P.s. Sper că mai aveţi şi voi simţul umorului, nu?<br />
<br />
<a _mce_href="http://www.trilulilu.ro/imagini-diverse/iubirea-invinge-tot-8" href="http://www.trilulilu.ro/imagini-diverse/iubirea-invinge-tot-8" target="_blank">sursa foto</a>Lilleehttp://www.blogger.com/profile/00085417818557514800noreply@blogger.com1tag:blogger.com,1999:blog-4368279919228681638.post-87095984255338442342013-03-04T23:13:00.000+01:002013-12-17T23:14:22.276+01:00Cum vine asta? Scapi de dureri de cap făcând sex, sănătate - cur?Pură coincidenţă, parol! Nu ştiu cum s-a nimerit, cert este că nu pic
prea bine în povestea de faţă, dar nu contează pentru că nu mă pot
abţine. Mă mănâncă dejtele de zici că mi le-am frecat de urzici.<br />
Să vedeţi. În această mirobolantă seară, cum m-am întors de la
serviciu, am zis să bântui niţel pe net, aşa, de relaxare. Anşeea, şi
cum îmi benoclam eu oc'şorii pe pagina de facebook, (ca o cutră ce sunt,
să vad ce a mai făcut vecinul, ce şi-a mai luat, pe unde mai este, că,
deh, acu' nu se mai poartă scăunelul în faţa blocului şi punga cu
seminţe. Nee, acum stai ca boieru' la căldurică, la birou, şi te
informezi în voie), ce îmi scrijeleşte retina? Ceva cu dureri de cap. Şi
mă opresc, tot mă plângeam eu p-acilea că mă doare ţestosul de mor.
Însă, norocul meu că doar ce lăsasem cana din mână, că altfel ieşea urât
de tot. Şi aici recunosc faptul că sunt un câine zdrenţuros: cum vin
acasă, beau restul de cafea, ce-mi rămâne de dimineaţă, dar asta e altă
poveste. După cum spuneam, bine că nu aveam nimic în mână, gură, sau
alte orificii (fără iz de pornache, suntem oameni serioşi, ce naiba!)<br />
<a name='more'></a><br />
<br />
Link-ul de pe facebook suna cam aşa: <strong>"Cum scapi de migrene? Cercetătorii germani oferă un răspuns surprinzător: făcând sex! SĂNĂTATE - CUR"</strong><br />
Băi şi las-o naibii de treabă, aripi de liliac şi alte orătănii. Acum
eu ce să fac? Dar nu mai bine încearcă cercetătorii ăştia germani
primii? Eh, merge aşa? Şi, repet, eu ce fac acum? :))<br />
EU CE FAC? Hă? Hă? Hăăăă??? Se îndură cineva să-mi explice?<br />
<br />
<div class="separator" style="clear: both; text-align: center;">
<a href="https://blogger.googleusercontent.com/img/b/R29vZ2xl/AVvXsEhQ6Py6d0eT1OoL1SsGAlxF8NpSxhmTx-bFScesDNbywX4h5hqDTVJPyZLgxZw-eN534PQGwlgvDBXl2w-kNdyfBrgthttyyMYt3yJjgDgDGXvGYrNpPcX3m9mXCXbYEpqASifyRZOXLvs/s1600/sanatate-cur1.jpg" imageanchor="1" style="margin-left: 1em; margin-right: 1em;"><img border="0" src="https://blogger.googleusercontent.com/img/b/R29vZ2xl/AVvXsEhQ6Py6d0eT1OoL1SsGAlxF8NpSxhmTx-bFScesDNbywX4h5hqDTVJPyZLgxZw-eN534PQGwlgvDBXl2w-kNdyfBrgthttyyMYt3yJjgDgDGXvGYrNpPcX3m9mXCXbYEpqASifyRZOXLvs/s1600/sanatate-cur1.jpg" height="72" width="320" /></a></div>
<br _mce_bogus="1" />
<br />
<br _mce_bogus="1" />
<br />
P.S.: ştiu că facebook-ul e de vină că nu a preluat tot titlul, dar şocul tot a fost mare.<br />
Lilleehttp://www.blogger.com/profile/00085417818557514800noreply@blogger.com0tag:blogger.com,1999:blog-4368279919228681638.post-84347887818876183432013-03-03T23:17:00.000+01:002013-12-17T23:18:48.441+01:00Situaţie suspectă: dacă te cheamă Arnold şi ţi-ai pierdut nevralgia, e la mine!Dubioasă treabă!<br />
Mă doare căpăţânosul de vreo câteva zile. Băi, da' o durere d-aia
nesimţită ce nu vrea să treacă deloc. Am luat pastile cu duiumul, nema.
Pfooa, eu ştiu că sunt cu capu', înţeleg că vrea să protesteze, s-o fi
săturat şi el, dar nici chiar aşa. L-aş schimba cu mare drag, dar unde
mai găsesc ţeastă de Lilloaică? Ca atare, tac şi îndur. Însă, am cedat,
am zis că trebuie să iau atitudine şi am luat. Recunosc faptul că am
fost forţată să merg la medic, dar asta nu se pune. Când colo, ce să
vezi? Se pare că unul, Arnold îi zice, s-a gândit să-şi găzduiască
nevralgia în bostanul meu. Măi, dar cât tupeu. Cum, pana mea, să am
nevralgia lui Arnold? Dar cârnatul ăla de Arnold nu poate să şi-o ţină
pentru el? Ce i-a trebuit să mi-o dea şi mie. Am protestat. Nu o vreau,
să şi-o ia înapoi. Nici nu m-a întrebat dacă mi-o doresc, ce satană-i
asta? Apoi m-am calmat şi am zis să nu mai fiu aşa dură. Poate o fi
sărăcit, i-o fi ars casa, bunurile, a rămas pe străzi şi nu avea unde
să-şi ţină nevralgia, motiv pentru care a venit tiptil şi mi-a pasat-o,
până se mai pune pe picioare. Nu-i aşa că am un suflet mare de mă
gândesc la asemenea lucruri?<br />
<br />
Arnold, posibil membru al clanului lui Nuţu Cămătaru?<br />
<br />
<a name='more'></a><br />
Dar lucrurile stau ma rău, e împuţită treaba. Cert este că sindromul
ăsta, sau ce o fi, cere taxă de protecţie, de unde am dedus că nu e de
glumă, iar nea' Arnold ar putea face parte din clanul lui Nuţu Cămătaru.
Am înlemnit şi am decis să plătesc. Deja am făcut acest lucru pe o lună
în avans. Cică dacă am dat banu', iau pastila şi totul e ok. Vax, până
acum nici o schimbare. O să achit taxa de protecţie în continuare, poate
se vor observa ceva îmbunătăţiri. Dacă nu, aia mă-sii, nu ştiu. Mă fac
interlop şi arunc nevralgia Lilloaicei pe voi, să vedeţi atunci show.
Între timp, stau şi analizez situaţia, vreau să văd dacă am şi lighioane
prin cap, dacă tot e moda asta ca interlopii să crească animale de
pradă prin ogradă. De unde şi ideea că nu ar fi exclus ca Arnold ăsta
să-mi fi dat nevralgia cu tot cu lei, tigri şi alte patrupede. Ah, să
vezi drăcia dracului, sunt în zodia leu. Ahaa, o legătură acolo există.
Când s-or apuca animalele alea să se împuieze, grădină zoologică fac!<br />
Dacă veţi auzi pe la ştiri că o tută blondă merge în patru labe prin
Constanţa şi rage precum un leu sau se crede ursoaică, nu e o scenă
pornache cu animale, e doar Lillee, posedată de animalele interlopilor.<br />
Am zis. Vă pup, mă duc să mai iau o pastilă d-aia cretinoidă, prea încep să aberez.<br />
Lilleehttp://www.blogger.com/profile/00085417818557514800noreply@blogger.com0tag:blogger.com,1999:blog-4368279919228681638.post-19754210203924052882013-02-20T23:19:00.000+01:002013-12-17T23:21:17.666+01:00Nume, prenume şi cum mi-am pierdut o doagăVă scriu acum, acilea, învăluită fiind de un şal de gripă nesimţită.
Mda, nu ştiu cum se face însă, în perioada asta, toate jivinele de boli
se agaţă de al meu suflet. Aş fi vrut să adaug: suflet alb şi
nepângărit, dar cred mi-aş fi muşcat limba, mi s-ar fi blocat creierii,
iar degetele ar fi dansat hora unirii pe tastatură.<br />
Să revenim la motivul vizitei. Încă de la începutul anului am început
să mă lovesc de un fenomen ciudat. Cel al numelor şi prenumelor. Nu
este enervant că ai o etichetă pusă de cum te-ai născut fără a avea
dreptul, măcar, să refuzi? Şanse ioc, zic. Păi cum să ripostezi când
singura ta armă, la acea vreme, este scâncetul, iar singurul răspuns pe
care l-ai putea primi este reprezentat de o ţâţă în bot şi un schimbat
de scutec? Nţ, nu merge. Ca atare, pe la începutul anului am aflat că un
nene şi-a găsit sfârşitul. Îl chema Superman Velcu. Trecând peste
partea asta, am ajuns şi astăzi când am aflat că nişte indivizi, care
fac parte dintr-un dosar de cercetare penală, poartă nişte etichete,
pfoooai... demenţiale. Ia să vedem. E vorba despre, tanananam!,
Căcărează Vasile Tailor (eee?), Buciu Raoul Rodrique, Donatella Huluban
şi alţii. Buei, dar cum aşa? Dar n-am văzut eu bine? Oare la ce s-or
gândi părinţii ăia când iau asemenea decizii? Poate joacă mim, în pana
mea, şi ce iese, iese.<br />
Anşea. Dacă tot am trecut prin asemenea experienţe, mi-am amintit şi
de adolescenţă, când mă prăpădeam de râs, stând la scara blocului
(intelectuali, ce pana mea). În respectiva locaţie tot venea un nene şi
striga: doamna Muiaaaa, doamna Muiaaa. Şi ieşea râsul dracului. Am aflat
că aşa o chema pe biata femeie, Muia. Oare cum a fost pentru ea la
şcoală sau în alte ipostaze. De genul: a cui e asta, mă? A lu' Muia, de
după colţ, de lângă crâşmă. Ee?<br />
Eh, şi eu care mă gândeam ce ghinion am cu numele de familie, de
dinainte să mă mărit. Dap, mintea mea blondă, fără E-uri, m-a atras
într-o capcană de proporţii. Mâinile la spate, rogu-vă, şi fără râs
isteric, sufletul încă îmi suspină. :))<br />
<br />
<br />
<a name='more'></a><br />
Citisem io pe undeva că numele de familie este dat de meseria
strămoşilor. Şi tare necăjită mai eram că mi s-a spulberat visul cu
d-alde personalităţi din Franţa, gen linia Dinastiei Capeţienilor şi
alte chestii de <em>flu - flu</em>, pe care mi le imaginam în timp ce
purcedeam paginile romanelor din bibliotecă, desfătare a adolescenţei
mele. Da, deja reuşisem să mă conving extrem de puternic despre faptul
că sunt ruptă din acele pagini şi că trebuie să am acel sânge. Şi cum
îmi trăiam eu viaţa cu gândul la sângele albastru ce-mi cutreieră
venele, cum mă trag eu din cocoanele de bătătoreau podeaua palatelor în
rochii pompoase, hop!, am dat peste etimologia numelor. Mama ei de
etimologie, care mi-a supt sângele albastru ca un vampir şi m-a aruncat
în mijlocul unei familii de croitori. Dar ce durere, ce zvârcoleală! Dar
ce greutate pe umerii mei să accept aşa ceva, pfooai, nici nu vă
imaginaţi. Uokei, să mă explic. Dacă numele de familie se trage din
meseria strămoşilor noştri, eu m-am gândit aşa: era unul Ion ( ştiţi că
pe vremuri aşa erau cunoscuţi oamenii: e a lu' Ion) şi iţă. Adică acel
Ion care era croitor. Tuuaaamne, ce palmă primisem şi cum mi se rupea
sufletul în bucăţele. Se dusese dracului visul meu cu dinastii şi
palate, Franţa, putere şi domnii. Ete, de aici mi se trage zăpăceala de
care dau dovadă. Atunci mi-am pierdut o doagă. :))<br />
Mai este un detaliu, care reprezintă cireaşa de pe tort, în povestea
asta. Nu mai e un subiect tabu faptul că îmi place să citesc pe budă, am
mai spus pe acilea. Dap, sunt ciudată, dar asta sunt. Deci, pe lângă
faptul că, de la palate, m-am trezit într-o familie de croitori, vestea
am aflat-o pe... budă! Pam pam. Caz închis, pacient tembel pe viaţă!<br />
P.S. Nici o persoană nu a fost rănită pe budă.<br />
P.S. 2: Chiar vorbeam cu o colegă şi îi mărturiseam că vreau să-mi
schimb eticheta. Pătrez Lillee, adaug Vanessa (sună mai kinki) şi ca
nume de familie m-am hotărât la Balegă ( că tot sunt vremuri căcăcioase
). Muahahah. Dacă tot s-a dus dracului faza cu palatele, măcar să fiu în
trend pe al meu plai. Ce blana motanilor mei.<br />
Lilleehttp://www.blogger.com/profile/00085417818557514800noreply@blogger.com0tag:blogger.com,1999:blog-4368279919228681638.post-38062765123094957572013-02-05T23:22:00.000+01:002013-12-17T23:25:36.950+01:00Târâşenia de sâmbătă dimineaţa şi cum am fost acuzată că am o altă relaţie amoroasă<div class="separator" style="clear: both; text-align: center;">
<a href="https://blogger.googleusercontent.com/img/b/R29vZ2xl/AVvXsEhh6I9v268vEohxtGDQAIhLfgSmJaGngeuQShIEUgw52OOvAZsgb2ggvjk-gBlgqh5YsRO9G2RSgZpxmm2SbSPTTQW9f90pTex9T1nXgy0JDBJqEqWpbp8qmY5nUvdCAv35gGq_NjnIePY/s1600/coffee.jpg" imageanchor="1" style="clear: left; float: left; margin-bottom: 1em; margin-right: 1em;"><img border="0" src="https://blogger.googleusercontent.com/img/b/R29vZ2xl/AVvXsEhh6I9v268vEohxtGDQAIhLfgSmJaGngeuQShIEUgw52OOvAZsgb2ggvjk-gBlgqh5YsRO9G2RSgZpxmm2SbSPTTQW9f90pTex9T1nXgy0JDBJqEqWpbp8qmY5nUvdCAv35gGq_NjnIePY/s1600/coffee.jpg" height="227" width="320" /></a></div>
Să vedeţi cum mi-am început ziua de sâmbătă. Dar pentru asta,
începutul a fost vineri seară. Mboon, am ieşit şi eu ca omul cu nişte
prieteni la un pahar de ceva, că, doar deh, dacă am treijde ani, asta nu
înseamnă că m-am şi călugărit. Mboon, că a fost un pahar, două sau mai
multe, chiar nu contează, cert este că a fost fain. A doua zi, blesteme
şi huiduieli la propria-mi persoană: cearrrraa mamii tale de tută, cu
cine te-o mai pune la ieşeli când sâmbătă dimineaţă tre' să munceşti.
Anşea, după chinuri groaznice de a mă spăla pe mufarină, făcut slalom
printre pisoi şi ghiorliţ, ce ţopăiau şi mă trăgeau de halat (complotau
la echilibrul meu şi aşa şubred), am reuşit să mă apuc de treabă. Nu
trece mult timp şi-mi sună telefonul. Număr ascuns. Nu-i bai, io
răspund, poate îmi dă cineva un pont benefic pentru ale mele. Când
colo... moucles. Doar: hââârşşş, hââârşşş, un gâjâit de respiraţie d-aia
apăsată. Alo, alo, aia mă-sii. Nimic. Asta e, soarta, aerul inspirat şi
expirat a vrut să mă salute, cum să-l refuz?
<br />
Închid şi îmi văd de ale mele. Iar sună telefonul, cu număr afişat.
Răspund şi o duduie veselă mă întreabă ceva în legătură cu o programare
la unghii. Stau, mă gândesc niţel şi încremenesc! Băi, să vezi că în
adâncul sufletului meu am apucături de piţipoancă irecuperabilă!!!
Adică, nah, îmi fac şi eu unghiile, dar mă şoca ideea ca primul lucru pe
care îl fac, fiind sub influenţa alcoolului, e să sun să mă programez
la unghii cu gel sau zbârcâz d'ăla. Cum stăteam eu cu telefonul la
ureche, gura căscată, bălind într-o rână, cu cearcănele până la buric,
pisoiul înfipt cu ghearele în ceafa-mi încordată şi câinele lingându-mi
papucii, vocea duduii mă trezeşte din nou:<br />
- Aţi sunat să vă faceţi programare pentru azi?<br />
- Nu, am răspuns eu, încercând să-mi scot motanul din ceafă.<br />
- Poate a sunat cineva de pe telefonul dumneavoastră şi s-a programat?<br />
<br />
<a name='more'></a><br />
Hiiiiiiiiiii, de data asta aveam cearcănele până la genunchi şi aveam
impresia că o cireadă de motani joacă ţonţoroiul, făcând opturi cu
ghearele pe pielea-mi amorţită. Singurul care mi-a folosit telefonul a
fost al meu soţ. Să vezi că.... Naomiiii??? Uat dă fac? D-aia cântă el
la duş, vrea la Eurovision, în pana mea! Cum, cum... eu... telefon...
soţ... unghii.. gel?! Dacă stau mai bine şi mă gândesc, parcă îşi
leagănă şi popoul când merge... aaaaaaaaaaaaaaaa!<br />
- Îmi spuneţi şi mie cum vă numiţi? - mă întreabă tanti, cică să caute prin agendă.<br />
Etee, nu oi vrea şi numărul la chiloţi? Dar cum aşa. A fost o chestie
întortocheată, mă tot întreba dacă lucrez la Vodafone, dacă am vreo
colegă de-şi pune unghii, deja nu mai înţelegeam nimic şi am închis.
Cert e că vroia să afle cum mă numesc.<br />
La scurt timp, iar îmi sună telefonul şi cineva mă ia tare:<br />
- Alo, pot să ştiu şi eu ce treabă ai cu prietenul meu? Am văzut că
l-ai sunat azi noapte, ce legătură ai cu el? Ştiu că el a fost în clubul
x.<br />
Hă? Eu, prietenul...?? Ce mama ălui negru de respiră greu se întâmplă? Zeii joacă spânzurătoarea pe nervii mei?<br />
Am întrebat-o cine e prietenul ei. Mi-a spus. Moaaa, păi da, e un
amic pe care îl ştiu de când eram copii, prieten şi cu al meu soţ, cu
care am ieşit, toţi, în seara cu pricina, iar Cristi, de îl bănuiam a fi
Naomi, îl mai suna să-l întrebe unde ne vedem.<br />
Am zâmbit şi i-am spus cine sunt, după care a început să mă întrebe
ce mai fac, cum o mai duc. Mda, dragii mei. Ieşiserăm toţi, vineri
seara, doar că respectivul nu era cu prietena, avea ea treabă sau nu
ştiu. Tare e şi faza că exact în seara aia îl întrebasem dacă are nevoie
de naşi. A doua zi însă, probabil că i-a verificat telefonul, habar nu
am. Şi de aici, potopul.<br />
Acu', nu ştiu ce să zic, o fi fost o târâşenie cu toate trei
telefoanele, nu o fi fost, dar m-am amuzat teribil. Pam pam. Şi iete aşa
şi-a început coana Lillee frumoasa zi de sâmbătă.<br />
<br />
P.S.: Alina, asta e pentru tine. Sper că am reuşit să te binedispun, aşa cum spui tu că o fac! :*<br />
<br />
<a _mce_href="http://themetapicture.com/how-i-start-the-week/" href="http://themetapicture.com/how-i-start-the-week/" target="_blank">sursa foto</a>Lilleehttp://www.blogger.com/profile/00085417818557514800noreply@blogger.com1tag:blogger.com,1999:blog-4368279919228681638.post-37357009744872865512013-01-21T23:26:00.000+01:002013-12-17T23:29:16.880+01:00Scurte din viaţă şi cum am savurat o sticlă cu apă sfinţităŞi a mai trecut un an şi eu tot putoare sunt. Mda, scriu pe blog
extrem de rar şi nici atunci. Dar să lăsăm lucrurile astea, să ne
limităm doar la cele mai "optimiste". Cum spuneam, a mai trecut un an şi
am învăţat multe. Da, spre exemplu am constatat că un om îşi poate lua
"un cerc în cap" fără să-l doară şi un altul poate pleca de la o
paranghelie şi să se trezească pe un teren de rugby, dar să se întrebe:
"moaaa, da' unde sunt porţile şi cum de joacă ăştia fotbal acilea???".
De asemenea, am învăţat, sau constatat, mai bine zis, că dacă te pune ăl
necurat să-ţi iei un pisoi, la scurt timp te mai trezeşti cu unul, apoi
cu un câine şi când realizezi că toţi se ţin după tine şi la budă,
orăcăind non-stop pe limba lor, e prea târziu, deja ţi-ai tras
"cireadă". Am mai învăţat că ăştia de comercializează vopsea de păr
sunt, câteodată, mincinoşi, după cum îţi e norocul. Adică, băi, îţi iei
un blond nordic şi după ce te speli pe ţeastă realizezi că ţi-o poţi
vinde la raionul de portocale. Pot spune că m-am şi maturizat, şi ce
dovadă mai bună poate fi, când am atins pragul de 30 de ani (mama lui de
prag), decât să-mi tuflesc un tatuaj? Şi sunt multe, dar, deh, vârsta,
nu mi le amintesc.<br />
Însă, mulţi dintre voi s-au oprit la faza cu cercul în cap, nu-i aşa?
Hai şi nu mai bâjbâiţi. Coana Lillee vă luminează numaidecât. O colegă
de muncă, Tatiana (na, ce curaj pe mine, îi dau şi numele) a venit la
redacţie ţopăind. Tralala şi tralala, ne dă vestea: Mi-am luat un cerc
în cap.<br />
<br />
<a name='more'></a> <br /><br />
Haiţ, şi nu o fi durut-o? Dar de unde atâta veselie. Să vezi că e
amnezică! Nee, tot trăgea că şi-a luat un cerc în cap, sau nu, s-a
corectat ea, "de cap". Hm, deja mintea-mi începea să născocească
scenarii, normal. Mă gândeam la d-alea cum au îngeraşii, şi încercam să
le văd rostul. Dar nu şi nu! Cercul ei de cap era altceva. Dar ce,
Doamne iartă-mă! Cum ce? O bentiţăăă, măăă! Rusoaica mea favorită, cum
să nu o iubeşti?<br />
Altă fază tare a fost când m-a prins directoarea că beam apă
sfinţită, de sete. Doamne iartă-mă şi de data aceasta, dar o primisem de
la un preot de venise prin redacţie. Toţi cei prezenţi primiserăm, şi
era aşa mişto ambalată, de-mi făcea cu ochiul şi nu altceva. În plus,
era foarte rece şi picurii ăia de pe sticlă urlau la mine: yamiii, ce
gustoşi şi cristalini suntem!!! Jur că şi fâlfâiau din gene. Gâtlejul
meu s-a lăsat pradă ispitei şi a început să gâlgâie. M-am gândit eu,
aşa, că, în loc de preludiu, ar fi fost cool să ling picurii ăia de
fâlfâiau din gene, de pe sticlă, dar nu mai ştiu ce am făcut, jur! M-am
trezit cu o privire de tută satisfăcută, cu sticla pe jumătate goală, pe
birou, şi, culmea, continuam să sorb câte un gât, aşa, ca pe cafea.
Euforia a încetat când am auzit vocea directoarei: Lil, ce faci acolo?<br />
Nimic, beau apă.<br />
Păi, agheasmă bei tu de sete?, mă întreabă ea. Şi i s-a făcut milă de
mine şi mi-a dat apă plată. Dar, zău, că m-am simţit mai "curată" în
ziua aia. Şi parcă nici gustul nu era la fel de bun.<br />
Faza cu plecatul de la paranghelie şi trezitul pe un teren de rugby, data viitoare. Trebuie să cer acordul.<br />
În rest, ce să vă spun, am şi un ghiorliţ, îl cheamă Papi. Cumnatul
meu îmi spune că se scrie Puppy, da' io nu vreau. Papi şi gata. Mda,
deja mi-am tras "ferma animalelor". Chilălăială ce e la mine pe tarla nu
aţi văzut de când mama voastră v-a făcut. Şi, cel mai naşpa e că am mai
aflat un lucru despre câini: când se bucură (că ai venit acasă, spre
exemplu), fac pişu. Etee, prima oară am rămas şocată. Ăsta se pişă pe
mine, sau ce? Ceva de genul: ai venit acasă, hai să te chiş în freză!
Ok, o dată, de două ori, dar mai încetează, câine, că mă simt prost.
Dar, nu, cică aşa fac ei de bucurie. Şi ţine-te, Lilloaico, bine. Vii
acasă, deschizi uşa, cu o mână te descalţi, cu una îţi arunci poşeta.
Na, mai faci şi exerciţii de echilibristică, motanii se freacă de tine,
câinele ţopăie. Te uiţi la ghete dar tre' să ai grijă nu-ţi scape
privirea pe câine, că ăla eşti. Te faci că nu-l vezi, speri să se
liniştească, şi când zici, gata, s-a calmat, hai să-l mângâi, ăla ia
poziţia de şuşu. Şi ia una bucată ghiorliţ şi fugi cu el în curte,
împiedică-te de motani... Un ritual întreg, ce mama mă-sii. Nu mai spun
ce găsesc dimineaţa în casă. Tămbălău, chestii roase şi când te
pregăteşti să urli, toate trei lighioanele stau cuminţele şi se gudură
la tine. Sunt o sclavă!!!<br />
Vă pup şi vă doresc un an aşa cum vi-l doriţi şi voi. >:D<<br />
<br />
P.S. Prevăd deja un comentariu de genul: nu prea ai avut inspiraţie,
te lasă imaginaţia, alea-cutare. Răspuns în avans: da, bre, sunt
urmărită de ruşi. :)) Hai, pa!Lilleehttp://www.blogger.com/profile/00085417818557514800noreply@blogger.com0tag:blogger.com,1999:blog-4368279919228681638.post-70359304453774776542012-12-18T23:30:00.000+01:002013-12-17T23:32:54.125+01:00Cum am devenit criminal în serie!<div class="separator" style="clear: both; text-align: center;">
<a href="https://blogger.googleusercontent.com/img/b/R29vZ2xl/AVvXsEjpKWvcP9FZUJM0mGrKLbWmX_5TUiEzSlym0xpyl_YuMoKtzFQ-4XvXA_Zo8zUfI8xQ558lvI5FduV-xcsrfVmtcBfySeD9YPwluYSYyzXYlrtWaqMOdkOFFMnz_z9zB0tyBuD3v4K9HzI/s1600/agenti.jpg" imageanchor="1" style="clear: left; float: left; margin-bottom: 1em; margin-right: 1em;"><img border="0" src="https://blogger.googleusercontent.com/img/b/R29vZ2xl/AVvXsEjpKWvcP9FZUJM0mGrKLbWmX_5TUiEzSlym0xpyl_YuMoKtzFQ-4XvXA_Zo8zUfI8xQ558lvI5FduV-xcsrfVmtcBfySeD9YPwluYSYyzXYlrtWaqMOdkOFFMnz_z9zB0tyBuD3v4K9HzI/s1600/agenti.jpg" height="252" width="320" /></a></div>
Zilele astea mi s-a întâmplat ceva ciudat. Brusc, nu am mai fost
singură. Ehee, şi aici nu mă refer la faptul că-s singură de-a binelea,
doar, deh, am un belciug d-ăla pe mâna stângă care indică o prezenţă
masculină p-acilea. Mda, nu are treabă cu asta, dar, totuşi, în anumite
momente sunt singură, când mă duc la budă, spre exemplu. Eh, dar de data
asta nu am mai fost. M-am trezit legată de ceva, ceva care mă urmărea
pretutindeni. Nu am putut să scap, am încercat cu descântece, cu
ameninţări, chiar am vrut să apelez la un vraci d-ăla, poate - poate oi
scăpa. Nimic, a dracu' lighioană se ţinea scai de mine. Mama ei, dar,
astăzi şi mâine - vorba tatălui meu. Şi aşa am hotărât: devin criminală
cu sânge rece.
<br />
Să o luăm treptat (fără iz de pornache).<br />
Ziua o simţean cum mă gâdilă pe interior, cum mă strânge în braţe,
cum mă sufocă şi îmi dă frisoane. Noaptea nu mă lăsa să dorm. Încă mai
este cu mine, dar e pe ducă. Ce să fac, ce să fac?? Cu ameninţări nu
mergea, v-am zis. Hm, disperată fiind, am plecat într-un loc secret şi
am apelat la nişte oameni periculoşi. Holurile erau albe şi obscure,
forfotă, agitaţie, toţi vorbeau codat, gen:<em> </em>angină eritemato pultacee, alea - alea. După îndelungi planuri şi strategii, sunt pe punctul de a o anihila. <a _mce_href="http://www.google.ro/url?sa=t&rct=j&q=&esrc=s&source=web&cd=1&cad=rja&ved=0CDMQFjAA&url=http%3A%2F%2Fwww.sfatulmedicului.ro%2Farhiva_medicala%2Fangina-eritemato-pultacee&ei=hm7QUNysDIfctAbTj4DYCw&usg=AFQjCNFtwITd2hm258WjWp02q_L6GHO1Kg&bvm=bv.1355534169,d.Yms" href="http://www.google.ro/url?sa=t&rct=j&q=&esrc=s&source=web&cd=1&cad=rja&ved=0CDMQFjAA&url=http%3A%2F%2Fwww.sfatulmedicului.ro%2Farhiva_medicala%2Fangina-eritemato-pultacee&ei=hm7QUNysDIfctAbTj4DYCw&usg=AFQjCNFtwITd2hm258WjWp02q_L6GHO1Kg&bvm=bv.1355534169,d.Yms"><em> </em></a>Despre
cine este vorba? Cum aşa, nu v-aţi prins? Tanti Pneumonia, care m-a
pedepsit crunt. Aşşş, şi ce mi-a făcut ea mie. Dar şi când oi lua-o de
turul pantalonului, o să-şi dea seama că n-a avut noroc pe lume. Da, şi
uite aşa am devenit eu gazdă înainte de sărbătorile de iarnă. Să mai
spună cineva că-s un om rău. Cum bre? Am adus-o în casă, am ţinut-o la
căldură, i-am dat haleală, eee? Şi apoi am început un plan diabolic. O
moarte lentă, muahahaha. Deja sunt filată de DIICOT, ştiu eu. O să mă
vedeţi la ştirile de la nu ştiu ce oră: Lillee, din Constanţa, filată de
organele abilitate. Face parte dintr-o grupare infracţională, este
chiar capul grupării, care atrage Pneumonia în capcană şi recurge la
omor. Şocant!!! Un criminal cu sânge rece trăieşte printre noi. Dacă îl
vedeţi, faceţi trei paşi înapoi, o tumbă în lateral şi o săritură cu
prăjina. Incredibil, doamnelor şi domnilor, Pneumonia a fost găsită fără
suflare, aruncată într-o hazna. - reclamă - Am revenit, doamnelor şi
domnilor, aceasta este fotografia liderului grupării "Pneumonia". Vă
sfătuim să nu ieşiţi din casă. Cel mai bine este să vă petreceţi
Crăciunul în pod, cu o coajă de cacao uscată şi un codru de pâine. Încep
ştirile din sport.<br />
<br />
<a name='more'></a> <br /><br />
Au vrut să mă şi închidă. Am refuzat, am făcut scandal, am fost
propriul meu avocat. Am avut arest la domiciliu. Nu mai vorbesc, deja am
spus prea multe. :))<br />
Trecând peste partea aberantă de mai devreme, care se datorează,
băuiesc, urmărilor bolii, stat în casă şi minte oxigenată, trebuie să vă
spun că am luat locul trei la concursul pentru cel mai bun blog din
Constanţa. <a _mce_href="http://cristi.mirea.eu/2012/12/cel-mai-bun-blog-din-constanta-in-2012-este/" href="http://cristi.mirea.eu/2012/12/cel-mai-bun-blog-din-constanta-in-2012-este/" target="_blank">Vedeţi acilea.</a><br />
Ok, mă duc să mă camuflez, o să apară poze cu mine, în timp ce omoram
Pneumonia. Am văzut cum motanii mei mă priveau suspect... Cred că sunt
agenţi pufoşi sub acoperire. Am plecat!<br />
<br />
<a _mce_href="http://psychokittah.deviantart.com/art/Secret-agent-cats-255370698" href="http://psychokittah.deviantart.com/art/Secret-agent-cats-255370698" target="_blank">sursa foto</a>Lilleehttp://www.blogger.com/profile/00085417818557514800noreply@blogger.com0tag:blogger.com,1999:blog-4368279919228681638.post-67987560792359132932012-12-06T23:37:00.000+01:002013-12-17T23:38:35.238+01:00Nu-i uşor în campanie electorală: Constanţa, plină de madame în călduriNu fac politichie, trebuie sa fiu imparţială şi nici gând să mă abat
de la regulă. În plus, mai dăunează şi sănătăţii, ceea ce la mine ar fi
grav dat fiind faptul că deja sufăr cu tărtăcuţa. :))<br />
Însă, dacă privim o altă latură, cred că nu dăunează cu nimic, ca atare, să ne destrăbălm, zic!<br />
Mbon, suntem în campanie electorală, toată lumea vede, simte,
miroase, aude. Tabere peste tabere, pro, contra, alea, cutare. Însă,
astăzi am realizat că politicienii ăştia de candidează colo sau dincolo
chiar au multe de îndurat. Pe bune, păi ce, campania asta merge, aşa,
teleleu Grigore? Ne, ne, ne. Tre să ieşi prin mulţime, să zici colo şa o
vorbuliţă de să le tremure inima şi să le plângă sufletul alegătorilor,
cu sughiţuri, mai dai un noroc, te mai laşi zgâriat de o piele ce nu a
văzut tratamente Spa, mai înduri o huiduială, că, deh, aşa e în luptă.
Îţi bagi picioarele în somnul de frumuseţe, faci drumuri provincie -
Bucureşti şi retur, tre să fii mereu pus la patru ace, mai inhalezi şi
un iz ce nu se desprinde din gama Dior, îţi mai scrilejeşti retina cu o
ţoală ce nu aduce a Versace, mai suporţi o freză făcută la frizerul din
colţul străzii, admiri un vârf de păr deteriorat, un rid, un dinte
lipsă... Mda, te trezeşti, brusc, în sânul vieţii omului de rând. E
lucru uşor? Spuneţi voi. Nu este, cum să fie, vorba moldoveanului acela
sincer de a făcut furori pe youtube.<br />
<br />
<a name='more'></a><br />
În plus, nu ştiu cum o fi prin alte părţi, dar la Constanţa e
certitudine, bărbaţii politicieni au cele mai multe de îndurat. Dacă nu
ştiaţi, vă spun eu acum: băbuţele din Constanţa au perioade când intră
în călduri. Băi, şi nu ştiu cum se face de se nimereşte taman în
campaniile electorale. Moaa, şi de nu le apucă pupărelile şi
declaraţiile de amor ghebos, pffaai, de nu le tropăie hormonii că parcă
zici că le pleacă la război (trec batalioane de hormoni Carpaţii). Poţi
să juri că n-au avut parte de chestii - trestii toată viaţa, iar copiii
şi nepoţii i-au făcut din floricele, prin polenizare, mama lor. Mai
că-şi pun poalele în cap şi nu altceva.<br />
Bieţii oameni politici deja vin, la astfel de întâlniri cu mulţimea,
crispaţi. Stau buştean şi fac grimase. Degeaba, gloata înfierbântată de
cucoane trecute de prima tinereţe sare şi îşi lasă balele pe obrajii
lustruiţi, iar ei, fiind în văzul lumii, nu au ce face decât să stea
precum mielul la tăiere. Ahh, da, să mai şi zâmbească şi să îmbrăţişeze
madamele înfierbântate de izul masculilor feroce.<br />
Acum înţeleg, de aia nu-s campanii în fiecare lună. Ce ar mai fi? Păi când îşi mai revine omul? Hă?<br />
Bre, la Constanţa aşa e, parol! De nu mă credeţi, <a _mce_href="http://www.replicaonline.ro/madalin-voicu-face-ravagii-printre-femeile-din-constanta-92810/" href="http://www.replicaonline.ro/madalin-voicu-face-ravagii-printre-femeile-din-constanta-92810/" target="_blank">vă las şi un link.</a> E unul dintre exemple, zilele astea am văzut zeci asemenea.<br />
Ca atare, un moment de reculgere pentru candidaţii la Parlamentare!
Milă şi îndurare, nu-i lucru uşor să stai la pupat de babe protezate, şi
câte şi mai câte. Aaaamin! :))<br />
<br />
P.S. Ştiţi faza cu pamfletul şi tratatul ca atare, nu? Eh, să nu vă aud.Lilleehttp://www.blogger.com/profile/00085417818557514800noreply@blogger.com0tag:blogger.com,1999:blog-4368279919228681638.post-64778045932270479612012-12-03T23:39:00.000+01:002013-12-17T23:42:21.330+01:00Amintiri din copilărie: cum am "gâtuit" poetul din minePur şi simplu mi s-a derulat prin faţa ochilor (minţii) întâmplarea
asta, de care chiar uitasem complet. Ca atare, mă bag repede s-o aştern
acilea, să nu care cumva să-mi scape.<br />
Eram în clasa a VIII a, acum 'nşpe mii de ani. Şi ce-şi zice coana
Lillee în timp ce se afla la ora de Cultură Civică, sau aşa ceva, când
se plictisea maxim? Cam ce poate face un copchil de paişpe ani când se
plictiseşte în ore? Mda, cu totul altceva decât ceea ce am făcut eu.
M-am apucat de compus versuri.<br />
Deja văd cum se naşte în voi sentimentul de admiraţie, de: moooaa, ce
fată isteaţă, dar, vaaai, ce copil era Lilloaica. Aha, gândiţi voi aşa
că vă veţi arde rău de tot. :))<br />
Versuri am făcut, dar ce versuri? Hă? Să vedeţi. Am fost o persoană
cu pitici pe creier incă din născare. Da, aşa a fost naşterea mea: mai
întâi piticii, apoi io. Am o herghelie, se înmulţesc pe zi ce trece. Aşa
şi în clasa a VIII a. Era un anume grup în clasă, pe care nu-l
înghiţeam. Nu ştiu de ce. Nu-mi plăcea comportamenul persoanelor
respective, culoarea la pantofi, cum se scobeau în nănău, habar n-am.
Cert este că nu-mi plăceau. Şi ce şi-a zis madam cutra Lillee? Să-şi
verse frustrările în versuri, aşa, de plictiseală. Băi, şi ţin minte că
mă amuzam maxim. Ziceţi şi voi ce copchil prost, să râdă în timp ce-şi
ironiza colegii, în versuri. Normal că am atras atenţia asupra mea şi
toţi voiau să vadă de ce dracului râdea tuta, în condiţiile în care ora
era a naibii de plictisitoare. Nu i-am lăsat să ghicească, bineînţeles.
Şi dă-i şi scrie.<br />
<br />
<a name='more'></a><br />
Îmi pare tare rău că nu mai ţin minte decât frânturi, însă ştiu că am
scos în evidenţă trasăturile, gesturile, comportamentul, fiecăruia,
exagerate la maxim. Anşea, am scris, a trecut timpul. Următoarea oră
avea loc în altă sală. Eu, cu mintea de peştişor auriu, am băgat foaia
în caietul de Civică, am azvărlit caietul în bancă şi am plecat. Am uita
complet, tot, ploşc-trosc, aleluia. Floricele pe câmpii, ah, uite şi un
fluture, erase minte de Lillee. Parcă nici nu se întâmplase. A trecut
şi cealaltă oră. Eu, la fel, cu mintea golită, zâmbeam la pereţi de zici
că avea o relaţie cu ei, de zici că prizasem var şi ronţăisem ipsos.
Toţi s-au năpustit afară, alergând spre clasa iniţială, numai coana
Lillee se plimba de zici că fumase picioare de broască ţestoasă, de unde
şi mersul agale. Ajung şi eu în clasă. Acolo, linişte. Nu m-am prins,
of course, de ce să mă prind, de ce tocmai eu. Dar cum? Naiva de mine
trăia în lumea ei. Am început să fiu luată la întrebări, tot nu m-am
prins, afişam doar vestita mea mutră, acoperită de benoacle: hăăă?<br />
Când mi s-a spus verde-n faţă: băăă, am citi ce ai scris, bip, bip,
bip, am revenit cu picioarele pe pământ. Aşşş, să-mi trag palme, unde,
pana mea, am pus foaia aia de au găsit-o ăştia? Fuck, fuck, fuck. În
bancă, un loc foooooooarte greu accesibil, nu-i aşa?<br />
Nu îmi păsa de ăi de citiseră ale mele gânduri satirice, oricum nu-i
plăceam, însă mi-era teamă de dirigu', prof de română, care mă plăcea
foarte mult. Dacă îşi schimba părerea despre mine? Hiii, gândul ăsta mă
omora.<br />
Aşa s-a întâmplat, la ora de română, dirigintele m-a ridicat în
picioare, având foaia scrisă de mine, în mână. Îmi venea să intru în
pământ, să mă teleportez în altă lume. Nu simţeam decât rânjetul
colegilor oropsiţi în scrierile mele şi privire ascuţite ce-mi tranşau
pielea corpului.<br />
A citit în linişte, eu stăteam în picioare şi simţeam sângele
clocotindu-mi în obraji. Liniştea a fost spartă, în cele din urmă, de
cuvintele dirigintelui: o satiră bunicică. Pe viitor, te sfătuiesc să
eviţi anumite cuvinte vulgare.<br />
Apoi şi-a întors privirea spre colegi: Nu este frumos să umblaţi în lucruri ce nu vă aparţin.<br />
Şi gata, a început ora de română. Toţi au rămas şocaţi. Muahahaha!
Nu-mi venea a crede, scăpasem! Însă, de atunci mi-am promis că nu mai
scriu versuri, mama lor de versuri şi de minte blondă.<br />
Regret că nu mai ţin minte decât frânturi, dar marea operă literară suna cam aşa:<br />
Pe-un picior de plai, pe-o gură de rai,<br />
Iată vin la vale, se ivesc în cale,<br />
Toţi doamne şi toţi trei<br />
De-ţi vine cianură să bei.<br />
Şi X merge atât de lin,<br />
Cu cucu de pişu plin<br />
Urlând cât îl ţinea gura<br />
Pot să merg să mă dau de-a dura?<br />
Iar în spate vine Mara<br />
Cu gura cât călimara<br />
Alergată de Dorian<br />
Să-i pună mâna pe ciolan<br />
Însă, oau şi vaiii, omor<br />
A simţit doar un oscior,,,<br />
(...)<br />
Iată vine şi Florin<br />
Duhnind a mucegai şi vin<br />
(...)<br />
Şi cutare filosoful<br />
Care-ţi recită teoria "cartoful"<br />
La bătaie nu-i scapă vreunul<br />
Dar la mate: şapte e egal: unu plus unu<br />
<br />
P.S. numele sunt fictive<br />
P.S. 2 În timp ce scriam acest articol, în Constanţa a fost cutremur. Să fie, oare, un semn? :))<br />
Lilleehttp://www.blogger.com/profile/00085417818557514800noreply@blogger.com0tag:blogger.com,1999:blog-4368279919228681638.post-83805724996035956602012-11-29T23:43:00.000+01:002013-12-17T23:45:06.819+01:00Din categoria epic fail: Lillee loveşte din nou. Atenţie, e molipsitorhiar dacă scriu mai rar p-acilea, asta nu înseamnă că m-am şi
deşteptat şi fac numai lucruri la locul lor. Dacă aş afirma asta, Mişu,
motanul meu, şi-ar face operaţie de rasă, prin tunderea blăniţei până la
chiele, spunând că el este pisoi d-ăla buhuhuu!
<br />
Mbon, trecând în revistă ultimele două chestiuni la care am
participat, pot spune ceva sigur: nu mai am scăpare, sunt sortită să am
tatuat în frunte "tută". Asta pe lângă vestita lozincă: <a _mce_href="http://www.cugetari.com/2012/11/din-ciclul-cum-mi-am-scrijelit-chielea/" href="http://www.cugetari.com/2012/11/din-ciclul-cum-mi-am-scrijelit-chielea/" target="_blank">ce pana mea!</a><br />
<strong>Să trecem la treabă.</strong><br />
1. Mişu al meu nu se simţea bine, nu mai voia să mănânce, alea -
cutare. Mă gândesc: la veterinar cu el. Sun medicul veterinar, îi spun
că am şi io un pisoi bolnav şi întreb dacă mai găsesc pe cineva, în
seara aia, la cabinet. Îmi spune că da, e cineva acolo. Ajung cu
Mişulică, îl consultă o tanti... termometru la buci şi toate cele, după
care mă întreabă dacă vreau să-l aştept şi pe medicul respectiv. Zic ok,
lăsaţi că-l sun acum să văd cât mai întârzie.<br />
<br />
<a name='more'></a><br />
- Bună seara, sunt la cabinet şi aş vrea să vă aştept pe dumneavoastră, se poate?<br />
- Da, fără probleme! - îmi spune el<br />
- Mai durează până ajungeţi?<br />
- Nu, maxim 20 de minute.<br />
- Pot să plec şi mă întorc, spune eu în ideea de a nu deranja.<br />
- Nu, staţi acolo, nu e problemă - îmi răspunde medicul. Dar, încă o dată vă rog să-mi spuneţi, cu ce aţi venit?<br />
Aici e aici. Stă Lilloaica o fracţiune de secundă şi spune: cu maşina!<br />
La care medicul: mă bucur, dar eu vroiam să ştiu cu ce problemă, animal...<br />
:)) Mda, dar eu venisem cu maşina, ce? P.s. Mişu e bine, acum haleşte de rupe.<br />
<br />
2. Din ciclul: atenţie, e molipsitor! Mergem joi la inaugurarea
tronsonului de autostradă Cernavodă - Medgidia. Venea şi Ponta, oameni
politici, agitaţie, hărmălaie, moaamă - moamă! În maşină, eu şi colegul
meu, Andrei. Ajungem prin apropiere, dar, pana mea, nu ştiam cum să
ajungem chiar acolo, la locul "marelui" eveniment. Buimaci, vedem un
poliţist de la Rutieră. Oprim în mijlocul străzii, lângă el, pentru a ne
dumiri.<br />
Andrei: Nu vă suparaţi, unde se ţine evenimentul?<br />
Poliţistul vorbea la telefon. Se opreşte puţin şi spune: la nodul rutier de la Cernavodă.<br />
Pfoooai, ne uităm de jur împrejur, mda, cum naiba ajungem acolo.
Andrei mai aruncă un ochi pe stradă şi îi spune, hotărât, poliţistului:
deci, o iau pe acolo pe unde scrie INTERZIS.<br />
Rutieristul se opreşte din vorbit la telefon spunându-i persoanei
respective: vorbim mai încolo. Îşi întoarce ochii spre Andrei: Auzi, ÎN
NICI UN CAZ NU O IEI PE UNDE SCRIE INTERZIS!<br />
La care al meu coleg: dar pe unde?<br />
=)) I-a explicat până la urmă şi am ajuns cu bine. Însă, spunea
Andrei ulterior: cum naiba, mă, să-i spun unui poliţist de la Rutieră că
eu o iau pe unde scrie interzis??<br />
Aşadar, aveţi grijă, epic fail-ul a la Lillee e molipsitor. Muahahaha!<br />
Lilleehttp://www.blogger.com/profile/00085417818557514800noreply@blogger.com0tag:blogger.com,1999:blog-4368279919228681638.post-30952754553379607542012-11-08T23:48:00.000+01:002013-12-17T23:49:14.857+01:00Degeaba m-am măritat, n-am "destincţie"Cred ca am mai aberat p-acilea pe subiectul ăsta, dar tre' să revin. O
să fie un amalgam, nu o să înţelegeţi nimic, ca de obicei. Însă, vreau
să spun că, acum ceva timp, cineva mi-a spus: Ceee? Tu eşti măritată? Nu
se vede!<br />
Băi, şi atunci am intrat în panică. Am început să intru la bănuieli
cum că aş avea apucături de canibal. Nu de alta, dar mi-oi fi halit
dejtu cu verigheta în somn. Vai de digestia mea!<br />
Voiam io să mă uit, pe şestache, la mână, dar nu puteam, persoana
respectivă mă fixa cu privirea. Am schimbat raza vizuală, întrucât
mi-era să nu mă învăluie canibalismele şi alte cele. Mă făceam subiectul
ştirilor de la ora 5, alea de-mi place mie să le scriu. Ne, nu puteam
risca.<br />
Anşea, revenind la măritiş şi tot ce implică. Chiar, ce implică?
Frate, să mor dacă ştiu. Nici măcar eu nu mă consider măritată. (mă
consider tută, dar nu se pune, da?) Aşadar, ce pretenţii să am de la
alţii. Mboon, pe lângă faptul că mai butonez maşina de spălat şi alte
chestii minore, nimic nu s-a schimbat. Să mă explic. Discuţie
inteligentă între soţ - soţie, da? Da. Îmi zice Cristi într-o seară:
Auzi, trebuie neapărat să cumpărăm un anume lucru, să investim în ceva.
Hmm, bine. - zic eu. Ce anume? Cică placă video pentru PC. O investiţie
de familie, ce pana mea. Utilitate? Păi cum. Jocuri, nenică, jocuri. La
care şulfa de Lilloaica zice: io vreau cizme. Şi geacă. Şi ne-am scos cu
investiţia de familie. Bine, că după aia a urmat şi o pudră, o
cutărică, asta e. Îşi blesteamă ziua când a pomenit de placa video.
Muierea, tot muiere. Soarta!<br />
<br />
<a name='more'></a><br />
Pasul II<br />
Seara, odată ajunşi acasă şi instalaţi confortabil, mr. Cristi,
bărbat însurat, abia aşteaptă să frece mouse-ul şi să umple casa de
bum-bum, puşchi-puşchi. Cică joacă Crysis II, o şmecherie de nu ştiu ce
joc. Moaa, şi ce trăieşte acolo, la maxim, ce se ceartă cu monitorul, ce
se încordează... A doua zi îl doare spatele. Nici coana Lillee nu-i mai
brează. Adică, să nu vă închipuiţi că suntem moderniciunea tertipului:
el în birt, ea cu munca. Da' cum. Şi eu o ard la rece, mamă - mamă. Ce
poţi face altceva când vii muci de la muncă? Doar nu mă apuc să frec
geamurile. Nup, încă nu mi s-a dezvoltat zâna pisăloagă în creier. Poate
că e pe drum, nu ştiu.<br />
Acestea fiind spuse, tot stau şi mă întreb de ce îmi spune lumea că
nu se vede că-s măritată? Să vezi, la naiba, că mi-am tras verighetă
prea mică. Sau... am unghiile prea lungi, părul în două culori? Hă, de
ce, mă, de ce?<br />
Ia spuneţi voi, Măriile voastre, aveţi ceva idei? Desluşim misterul?<br />
P.s. Şi dacă tot am scrijelit blogul în seara asta, vă anunţ că s-a
organizat un concurs, unde sunt votate cele mai bune bloguri din
Constanţa. Merit un vot? Dacă da, <a _mce_href="http://cristi.mirea.eu/2012/11/care-este-cel-mai-bun-blog-din-constanta-in-2012/" href="http://cristi.mirea.eu/2012/11/care-este-cel-mai-bun-blog-din-constanta-in-2012/" target="_blank">click acilea. </a><br />
<br _mce_bogus="1" />
P.s. 2: Mulţumesc pentru premiu, <a _mce_href="http://cristi-raraitu.blogspot.ro/" href="http://cristi-raraitu.blogspot.ro/" target="_blank">Cristi Milla</a>.<br />
<br />
Lilleehttp://www.blogger.com/profile/00085417818557514800noreply@blogger.com0tag:blogger.com,1999:blog-4368279919228681638.post-10398888102351371382012-11-03T23:50:00.000+01:002013-12-17T23:53:08.730+01:00Din ciclul: cum mi-am scrijelit "chielea"După cum bine mă ştiţi, (sau poate că nu), mi-am revenit repede din
starea de letargie ce mă cuprinsese. Nesimţită şi viaţa asta, nu? Cum te
doboară ea câteodată. Şulfă, ce să zic. Dar e bine că a i-am tras-o!
Muahahaha! - râsul malefic, păi cum altfel.<br />
<br />
Bun, să revenim. Acum două săptămâni, am fost iar pe la Bucureşti,
la frate-miu, marele artist. Eh, şi de câte ori merg p-acolo mă gândesc
să-mi tuflesc un tatuaj. Da, îmi doream de mult. Numai că de fiecare
dată intervenea câte ceva şi o lăsam baltă. Ooook, mi-era frică de
durere. RECUNOSC! Însă, acu' două săptămâni mi-am zis: băi, io chiar
vreau tatuaj! "Fă-ţi" - se auzi o voce din stânga mea. Hmm, primesc deja
încurajări. Ajung la frate-miu şi îi spun şi lui. El: super, dacă vrei,
te duc eu la cineva. Ok. M-am trezit cu programare făcută, tot. Pfoaa,
leoaica din mine se ţinea tare. Da' cum, mie nu mi-e frică, io sunt mai
tare ca sabia lui Zorro. Fraţilor, din momentul în care m-am suit în
maşină să mă îndrept către cabinet, mă simţean ca şi cum mă duc spre
plutonul de execuţie. Întreaga viaţa mi se derula prin faţa ochilor, îmi
venea să-mi îmbrăţişez familia, cântam "Trec batalioane române...",
chestii d-astea. Am bâţâit din picioare, mi-am frecat pantalonii, am
ajuns. Ne uităm la ceas, prea devreme. Hai în Cişmigiu. Pfooaaa, păi
Cişmigiu îmi trebuie mie când sunt precum o lamă de Orbit mestecată?
Aşşşş!<br />
În Cişmigiu,... filme horror. Bre, mii de păsări zburau p-acolo şi se
căcau pe ce prindeau. Parcă eram în filmul ăla "Păsările", sau aşa
ceva. Am încercat să ne perindăm p-acolo, nici o şansă să ieşi curat. Te
trezeai bombardat cu hăndel de nu-ţi venea a crede. Am plecat. Asta-mi
mai lipsea, să mă duc la cabinet cu haine accesorizate cu găinaţ. În
maşină, aceeaşi poveste: bâţâit din picioare, alea, cutare.<br />
Am ajuns. Intrăm. Aveam galerie de susţinere, aici nu pot să mă
plâng. Era Cristi (soţul meu), frate-miu şi cumnata mea. Nenea
tatuatorul, <a _mce_href="http://www.piotattoo.com/" href="http://www.piotattoo.com/" target="_blank">Pierre Hilal</a>,
foarte de treabă, caterincă. Îi spun ce vreau, la care el se uită la
mine, ridică o sprânceană şi-mi spune: eşti dilie. (Haha, ceva nou?
Neeaa.) Mda. nu era bun locul şi nici modelul. Trebuia alocat un spaţiu
mult mai mare pentru ceea ce vroiam eu. Dar nu vă spun despre ce era
vorba, rămâne mister.:D<br />
<br />
<br />
<a name='more'></a><br />
Ok, trebuia luat totul de la capăt. Locul tatuajului şi modelul. Am
stat, m-am răsucit, tremuram din rărunchi. M-am hotărât. Am zis să fie
ceva ce mă reprezintă. Şi dacă nu implică o pană de scris, păi atunci ce
să fie? Aşa, numai că şi pana aia avea nevoie de un spaţiu mai mare.
Recunosc, mi-aş fi dorit să fie pe tot antebraţul, dar am împiedicat
bariere din partea lui Cristi, care a zis că i se pare totuşi prea mult.
Tatuatorul i-a spus că are probleme cu "mărimile". :))<br />
Am negociat şi am ajuns la un consens. Şi de aici a început calvarul!
Până mi-a făcut şablonul tatuajului, pe hârtie, până la decupat, am
simţit că m-am fleşcăit. Îmi venea să fug, zău aşa. În cele din urmă
m-am aşezat pe scaun şi am pus mâna pe măsuţă. Aripi de liliac şi muşte
zgribulite. Cred că pulsul deja îmi fugea pe gresie. Ştii ce marfă e să
stai cu mâna întinsă şi să auzi bâzâitul aparatului, cum îl reglează,
cum pregăteşte acele, tuşul... Ooo, da, adrenalină curată pentru
sufletul meu de iepure epileptic. S-a apropiat de piele şi a început să
scrijelească. Surpriză! Nu durea mai rău ca la epilat. Eh şi-atunci
mi-am zis că-s prea tare. Ce modestă sunt! Am terminat într-o oră.<br />
Tatuajul este încă în curs de vindecare. Acum mai are o pojghiţă
lucioasă, ce trebuie să pice. Cam în două luni va fi rezultatul final,
culori aşezate, loc vindecat. Este pe antebraţ, făcut cu negru, gri şi
alb. Ataşez două poze, imediat după ce l-a bătut.<br />
<br />
<div class="separator" style="clear: both; text-align: center;">
<a href="https://blogger.googleusercontent.com/img/b/R29vZ2xl/AVvXsEiXgTqxlIssojOPOubhvg1E7IGH0JC3uLvUBBO3JxNworF-n2NiQL7GSLid8e1N3WAW_SsraEjFn2vA1NZ30eL8SYgRH9L7oWAJe0zDyhgVeZOo6sXStZp150gP50EZh3E_b6opdqt4GQ4/s1600/tattoo1.jpg" imageanchor="1" style="margin-left: 1em; margin-right: 1em;"><img border="0" src="https://blogger.googleusercontent.com/img/b/R29vZ2xl/AVvXsEiXgTqxlIssojOPOubhvg1E7IGH0JC3uLvUBBO3JxNworF-n2NiQL7GSLid8e1N3WAW_SsraEjFn2vA1NZ30eL8SYgRH9L7oWAJe0zDyhgVeZOo6sXStZp150gP50EZh3E_b6opdqt4GQ4/s1600/tattoo1.jpg" height="235" width="320" /></a></div>
<br />
<br />
<br />
P.S. Din ciclul: am făcut-o şi p'asta. :D<br />
Tatuajul este făcut aici: <a _mce_href="http://www.piotattoo.com/" href="http://www.piotattoo.com/" target="_blank">http://www.piotattoo.com/</a><br />
<a _mce_href="http://www.facebook.com/pierrehilal?ref=ts&fref=ts" href="http://www.facebook.com/pierrehilal?ref=ts&fref=ts" target="_blank"> facebook</a><br />
<br />
<br />
<br />
<br />
<br />
Lilleehttp://www.blogger.com/profile/00085417818557514800noreply@blogger.com0tag:blogger.com,1999:blog-4368279919228681638.post-52037635119455580902012-10-11T23:54:00.000+02:002013-12-17T23:56:33.405+01:00Astăzi am luat pauză de la viaţă<div class="separator" style="clear: both; text-align: center;">
<a href="https://blogger.googleusercontent.com/img/b/R29vZ2xl/AVvXsEgMyODcof2ZkX_Vowp0VTCTW8MRUsgNPei0JUDf56hDmuegvAWxMsu3U5bZH_Vvg98iqXdP9EA7BRqHHJw7zyP2xzJbPZCA51hNew6mJbJNwv6O1qtuH930FCGT7rq2dRZLVyoPmdsBwY4/s1600/eu.jpg" imageanchor="1" style="clear: left; float: left; margin-bottom: 1em; margin-right: 1em;"><img border="0" src="https://blogger.googleusercontent.com/img/b/R29vZ2xl/AVvXsEgMyODcof2ZkX_Vowp0VTCTW8MRUsgNPei0JUDf56hDmuegvAWxMsu3U5bZH_Vvg98iqXdP9EA7BRqHHJw7zyP2xzJbPZCA51hNew6mJbJNwv6O1qtuH930FCGT7rq2dRZLVyoPmdsBwY4/s1600/eu.jpg" height="215" width="320" /></a></div>
Durerea eului interior. Pentru mine!
<br />
Astăzi iau o pauză. O pauză de la viaţă. Oare am dreptul să cer aşa
ceva? Nu contează. Închid caietul întâmplărilor, îmi aştern un văl dens
peste firea-mi jovială. Mă închid într-un ungher ascuns, doar eu cu
mine. Voi cugeta adânc.<br />
Provin dintr-o familie modestă dar care m-a învăţat foarte multe
lucruri. După cum bine am mai spus pe aici, exemplul pe care îmi place
să-l urmez este fratele meu mai mare, "Marele Artist" - cum l-am denumit
pe blog. De ce? Pentru că mi se pare unic. Este omul care a răzbit în
viaţă, care a ajuns sus, fără să uite de unde a plecat. Cuvântul este
arma cea mai de preţ a omului. Şi atitudinea.<br />
<br />
<a name='more'></a><br />
Trăim într-o societate, trebuie să ne adaptăm. Dacă izolezi un om, el
va muri, pentru că asta suntem, trebuie să socializăm. Sunt în cumpănă,
în dilemă. M-am străduit să înţeleg anumite lucruri. Nu pot. Sunt
oameni şi oameni, caractere şi caractere. Nu poţi îndrăgi pe toată
lumea, corect. Nici nu cer asta. Dar respectul? Ce facem cu el? Am
evoluat atât de mult încât ne-am transformat în carcase goale pe
dinăuntru? Şi atunci ce facem? Ne luptăm precum animalele de pradă în
încercarea de a dovedi cine este masculul alfa? Pentru ce? Care este
scopul? Ne va iubi cineva mai mult, vom urca pe un piedestal iar
mulţimea va aplauda? Bun, şi când ne vom da jos de acolo, prin faţa
ochilor ni se vor derula imaginile celor sfâşiaţi în bătălie. Acei care,
poate, cândva, ne erau camarazi. Şi atunci pentru ce? Pentru un moment
de glorie dăm dracului întreaga existenţă? Nu vreau bătălii câştigate,
nu vreau evenimente glorioase de moment. Vreau continuitate, vreau o
legătură ce va dăinui peste timp. Şi atunci când voi întoarce capul îmi
doresc zâmbete sincere, nu fulgere în priviri. Vreau să fiu om, pentru
că înainte de toate, de funcţii, mândrii, orgolii, suntem oameni. Aşa am
fost construiţi.<br />
Nu-s perfectă. Greşesc! Ohoo, cât greşesc. Însă, dacă am fost o
nemernică, arde-mă! - este deviza mea. Aşa învăţ, îmi repar defectele.<br />
Poate că sunt naivă în încercarea mea de a trăi în armonie. Uneori
îmi doresc o doză de anestezie, combinată cu mojicie. Ar fi o formulă
bună pentru societatea noastră. Nu pot, sunt prea fraieră. Conştiinţa mă
apasă şi îmi chinuie nopţile. Ca atare, nu pot decât să mă adaptez, să
mă accept.<br />
Nu, nu s-a întâmplat nimic. Vreau doar o pauză, o pauză de la viaţă... pentru o zi.<br />
Mâine voi fi alta.<br />
<br />
sursa foto: <a _mce_href="http://www.pasi.ro/revista/depresia.html" href="http://www.pasi.ro/revista/depresia.html" target="_blank">aici</a> Lilleehttp://www.blogger.com/profile/00085417818557514800noreply@blogger.com0tag:blogger.com,1999:blog-4368279919228681638.post-33773608576995728552012-10-06T23:57:00.000+02:002013-12-17T23:59:10.029+01:00Răzbunarea pixului malefic, sau cum o tută schilodeşte oamenii<div class="separator" style="clear: both; text-align: center;">
<a href="https://blogger.googleusercontent.com/img/b/R29vZ2xl/AVvXsEhjIR2TUPT5DDmXb4owuC5gc0pobn6GkDDVaFa74mhm3CfEHzvUgXuNk4XHNXkWKxTY_-aH8SXQwmJdKfNDDEiuaeJ6PecD0jUK4upuiKjVWwP3ZPFyNzCXvdE_1lPtgPR_25R1Cymbw9Q/s1600/creion-200x300.jpg" imageanchor="1" style="clear: left; float: left; margin-bottom: 1em; margin-right: 1em;"><img border="0" src="https://blogger.googleusercontent.com/img/b/R29vZ2xl/AVvXsEhjIR2TUPT5DDmXb4owuC5gc0pobn6GkDDVaFa74mhm3CfEHzvUgXuNk4XHNXkWKxTY_-aH8SXQwmJdKfNDDEiuaeJ6PecD0jUK4upuiKjVWwP3ZPFyNzCXvdE_1lPtgPR_25R1Cymbw9Q/s1600/creion-200x300.jpg" /></a></div>
Când ţi se întâmplă o chestie, hmm, tâmpită să-i spun, pentru prima
oară, spui că norocul nu a fost de partea ta şi alungi gândul cu o
lozincă de genul: asta e, se mai întâmplă. Dar când personajul principal
este coana Lillee, nu poţi spune decât: shit, momentele de blondă
autentică nu vor să mă părăsească. Eh, şi atunci nu-ţi vine să-ţi bagi
chiloţii la murat? Să ai şi tu murături peste iarnă, ce mama mă-sii, să
fii mai special, în trend cu momentele de mai sus, ce-ţi pun etichetă
fără milă. Nee, nu mă plâng, nu-i bai, sunt obişnuită, ştiu ce-mi poate
chielea, am sclipiri de blondă, asta-s eu, m-am acceptat. :))
Era o zi minunată de toamnă, soarele mângâia constănţenii cu razele
sale, lumea radia de fericire, peisajele emanau o stare de
beatitudine... Ahhh, la naiba. Marii clasici ai literaturii se răsucesc
în mormânt. Era o zi ca toate celelalte, nu ştiu cum erau peisajele,
constănţenii. Mergeam mecanic, afundată în gândurile mele şi număram
zilele până la weekend, cu ochiul minţii aţintit spre asfalt, din când
în când, să nu care cumva să sugrum vreun hăndel. Nu de alta, dar mai am
darul ăsta. Eram în timpul serviciului, da. Am ajuns la locul cu
pricina, la o conferinţă. Prima bucurie s-a şi împlinit: cafea la
discreţie. M-am trezit la realitate şi am intrat în sală, aveam plinul
făcut! Muhahaha. M-am aşezat frumuşel pe un scaun, mi-am scos
ustensilele: pix, agendă, bla, bla. Aşteptam să înceapă. Se apropie o
doamnă şi mă întreabă, în engleză, dacă locul de lângă mine este ocupat.
Îi răspund că poate să se aşeze liniştită, tot în engleză, bineînţeles,
că doar nu mă apucam să-i spun în rusă. Imediat după aceea vine un
coleg, Andrei, şi schimbăm câteva cuvinte. La care doamna de lângă mine:
de ce nu mi-aţi spus că vorbiţi în limba română? M-am uitat la ea cu o
sprânceană ridicată, tipic mie când mi se adresează o întrebare pe care
nu ştiu unde s-o încadrez. Hmm, cum ar fi fost ca tanti să mă întrebe în
engleză şi eu să spun: bueeei, vorbesc limba patriei în care ne aflăm?
Mda, am rămas cu figura mea de tută beată şi am schimbat raza vizuală. A
început conferinţa.<br />
<br />
<a name='more'></a><br />
Ascultam, notam, înregistram. La un moment dat mă apuc să mă joc cu
pixul. Nu ştiu ce dracului a fost în ţeasta mea, nu pot explica, ştiu că
doar apăsam frenetic cu vârful pixului în agendă, un pix greu, metalic.
Băi şi aveam o ură pe agenda aia de zici că eram căpiată. Până când
m-am oprit stupefiată în scâncetele doamnei de lângă mine, care
tresărise din scaun, întrebând ce naiba a fost aia. Am încremenit, m-am
albit, mă gândeam deja dacă "mama" are cratimă în înjurături!!! Ce se
întâmplase, de ce se văita doamna? Căpăcelul metalic din fundul pixului a
sărit cu viteză, în apăsarea mea tâmpită, bineînţeles, cu tot cu arc,
drept în fruntea madamei. Rămăsesem cu pixul în aer şi mă uitam ba la
el, ba la funtea femeii, ba la oamenii din sală, ba la agendă şi iar la
pix. Am revenit cu picioarele pe pământ şi mi-am cerut scuze, însă mă
prăpădeam de râs, cu dinţii încleştaţi. Mi-a zis că nu-i nimic, dar era
vizibil încurcată. În plus, a mai şi căutat căpăcelul pixului şi mi l-a
dat. =))<br />
Toată conferinţa a fost haotică. Nu-mi venea să cred ce pix
răzbunător am. Păi ce şi-a zis el: te pui cu tuta ce mă mângâie zilnic
pe trupul meu metalic, poate că mă şi bagă în gură câteodată, şi mă dă
cu capul de agendă? Cum îţi pemiţi aşa ceva? Şi atunci, jaap:
lansaaaareeee, capac în fruntea agresoarei!!!!<br />
Cam asta e. Câteodată stau şi mă gândesc: ce noroc pe omenire că nu
umblu cu topoare, cuţite sau alte asemenea. Însă, mare grijă: am
brichete, muhahahaha!<br />
Pam Pam!<br />
<br />
P.S. Andrei este un tip super şi sunt onorată că-mi este coleg! (na, Andrei, vezi că mă dau bine pe lângă tine?? Eee?)<br />
<br />
sursa foto: <a _mce_href="http://depositphotos.com" href="http://depositphotos.com/" target="_blank">aici</a> <br />
Lilleehttp://www.blogger.com/profile/00085417818557514800noreply@blogger.com0tag:blogger.com,1999:blog-4368279919228681638.post-34186653933595778012012-09-28T00:00:00.000+02:002013-12-18T00:06:21.988+01:00Cum am rezolvat un mister în propria-mi casă. Reconstituire în imagini!Ceva dubios se întâmpla la mine pe tarla. Dar, deh, la cât sunt eu de
aiurită nu am băgat de seamă încă de la început. Bine, recunosc, mai am
o problemă în sensul că de câte ori sesisez ceva în neregulă, încerc să
văd dacă nu eu sunt aia de vină, după care trec şi la alte variante. Nu
ştiu dacă procedez corect, dar... în fine. Să trec la subiect.<br />
Bre, m-am îndrăgostit de un bureţel de faţă. Da, pot spune că sunt,
oficial, buretofilă. L-am primit cadou la un gel d-ăla de te speli pe
faţă şi de atunci suntem de nedespărţit, suflete pereche. E alb, moale,
curăţă bine, un vis. Anşeea, dar, de la un timp, ceva se întâmpla. Vine
coana Lillee de la serviciu, intră în baie, ia bureţelul în ideea de
a-şi freca făţăul. Din greşeală, arunc un ochi la el: uaaaaaaaaaat
dăăă?! Moaa, dar jeg am pe faţă, zău aşa. Dar io nu l-am spălat după ce
l-am folosit de dimineaţă? Dar chiar aşaaa? Mă simţeam cel mai jegos om
de pe planetă, cu ciuperci pe faţă, aripi de liliac, codiţe de libelulă
şi multe scame, aaa, şi coji de seminţe. Daa, tenul meu era o adevărată
gazdă pentru toate târâtoarele, un hotel all inclusive, cu spa, piscină
şi smochine negre. Bureţelul ăla de făţău era plin de scame, negreală şi
toate cele. Nu l-am folosit în seara aia, l-am băgat la înmuiat. Uokei,
a doua seară la fel, a treia... Deja, gata, sărisem peste partea de a
mă învinui pe mine. Era timpul pentru a doua etapă: al meu partener. Cu o
sprânceană-n cer şi una în pământ, îl priveam suspect. La rândul lui,
se uita mine: ce e? Ceva de genul: nu trage, domn Semaca, sunt eu,
Lăscărică! Hmm, nu-i nimic, îmi spuneam eu. Las' că intri matale la
ciuruială! Vine şi timpul când voi da replica: Un fleac, l-am ciuruit!<br />
<br />
<a name='more'></a> <br /><br />
N-a fost aşa, am cedat: auzi, tu-mi foloseşti drăcia aia de spălat pe faţă?<br />
El: Ce e aia?<br />
Eu: Aaaa, nu ştii ce e aia? Ahaaam, nu recunoşti, nici măcar nu ştii ce e aia.<br />
După care am încremenit.<br />
Eu: Auzi, tu nu care cumva speli chiuveta cu chestia aia albă?<br />
Mi-a spus că nu, nu se bagă în lucrurile mele. Mda, nebuloasa mamii ei de nebuloasă,<br />
Începusem să mă gândesc cine mă vizitase în ultimul timp, cine mi-a
folosit baia, paranoia era cu mine. Numai bureţei aveam în cap, da, da,
jucau hora în ţeasta mea, plini de scame.<br />
Până într-o seară când nu l-am mai găsit. Am făcut crize. Dispăruse,
locul de deasupra chiuvetei era gol... bureţelul nema. A ieşit la iveală
detectivul din mine, aveam o misiune importantă.<br />
<strong>Tam tam tam, tobe şi alea, alea, "Lillee, pe urmele bureţelului misterios" Tam tam taaaam</strong><br />
L-am găsit. Unde credeţi? În curte. Cum, mama lu' ăl negru de respiră
greu, a ajuns în curte? Am casa bântuită. Ooo, daa, fantomele se spală
pe picioarele lor transparente cu bureţelul meu. Nu mi-am mai bătut
capul, deja îmi fumega şi riscam să-l pierd într-un incendiu. Am
renunţat. Până într-o seară. Mă duc la baie şi mă opresc. Ceva alb se
mişca pe chiuvetă, în întuneric. Ce, ce, ce... satană-i aia. Aprind
repede lumina. Motanul meu, Mişu, la vreo 7 kile cât are, se holba
împietrit la mine, cu o chestie albă în gură, în chiuvetă, of course!
'Tu-ţi naţia ta de urangutan. Mi-ai scos peri albi!!!<br />
Să derulăm şirul evenimentelor. Pândeşte momentul, când găseşte uşa
deschisă la baie (de regulă o ţin închisă), intră tiptil, sare în
chiuvetă, fură bureţelul şi fuge. De multe ori îl lăsa în chiuvetă, de
unde îl şi găseam plin de scame. Se joacă cu el prin casă şi mi-l lasă
în chiuvetă. Se pare că el m-a ciuruit.<br />
Am prins făptaşul, m-am calmat. Asta până mi-a dispărut periuţa de dinţi. :))<br />
<strong>Reconstituire în 6 paşi. Luaţi de vă uitaţi.</strong><br />
<br />
1. Atmosferă liniştită, bureţel la locul lui<br />
<br />
<div class="separator" style="clear: both; text-align: center;">
<a href="https://blogger.googleusercontent.com/img/b/R29vZ2xl/AVvXsEidQvOCHaTnjsxgnSiADb7MtQ2i444IlP5NCiXct-4dYzkD-km7drOHn86RpgUuAp0mZ1xn5WfktAWGmIPSJcWRufqUVmqUsNf_x0qlK56DH_IGbP-iO1wmDUk-mGpr4y2lgUHrYm8ROU0/s1600/buretel-cuminte-300x225.jpg" imageanchor="1" style="margin-left: 1em; margin-right: 1em;"><img border="0" src="https://blogger.googleusercontent.com/img/b/R29vZ2xl/AVvXsEidQvOCHaTnjsxgnSiADb7MtQ2i444IlP5NCiXct-4dYzkD-km7drOHn86RpgUuAp0mZ1xn5WfktAWGmIPSJcWRufqUVmqUsNf_x0qlK56DH_IGbP-iO1wmDUk-mGpr4y2lgUHrYm8ROU0/s1600/buretel-cuminte-300x225.jpg" /></a></div>
<br />
<br />
<br />
<br />
2. Hoţul intră în peisaj<br />
<br />
<div class="separator" style="clear: both; text-align: center;">
<a href="https://blogger.googleusercontent.com/img/b/R29vZ2xl/AVvXsEiaz87aCaen8cViFY55raoLzYE9E716bBWduklP_edWrN1_PG8gKNN18Kv9g2p4x_tiyBO3XXU_Rm6aTqujMg9EEUQzAvUfoLaLG8k0kh9xOcq-10-WM5dVgFqUIALx0h_Y7nZMhvcuIbE/s1600/motan-inculpat-300x225.jpg" imageanchor="1" style="margin-left: 1em; margin-right: 1em;"><img border="0" src="https://blogger.googleusercontent.com/img/b/R29vZ2xl/AVvXsEiaz87aCaen8cViFY55raoLzYE9E716bBWduklP_edWrN1_PG8gKNN18Kv9g2p4x_tiyBO3XXU_Rm6aTqujMg9EEUQzAvUfoLaLG8k0kh9xOcq-10-WM5dVgFqUIALx0h_Y7nZMhvcuIbE/s1600/motan-inculpat-300x225.jpg" /></a></div>
<br />
<br />
<br />
3. În plină acţiune<br />
<br />
<div class="separator" style="clear: both; text-align: center;">
<a href="https://blogger.googleusercontent.com/img/b/R29vZ2xl/AVvXsEg8VGNWO_yM7_2DZs4PtVUSHeTpdoahtE8F1cgNKCfeUyKSjlfsSZhk7hsuoIMbMET0O0Tg4jXejHdMBR5mjiei50ZK07VDtUHYJzUDEWcaSmOA0gl5Mg3KXXzwx1Ow9uLEZlrttmLt-xA/s1600/in-fapt-182x300.jpg" imageanchor="1" style="margin-left: 1em; margin-right: 1em;"><img border="0" src="https://blogger.googleusercontent.com/img/b/R29vZ2xl/AVvXsEg8VGNWO_yM7_2DZs4PtVUSHeTpdoahtE8F1cgNKCfeUyKSjlfsSZhk7hsuoIMbMET0O0Tg4jXejHdMBR5mjiei50ZK07VDtUHYJzUDEWcaSmOA0gl5Mg3KXXzwx1Ow9uLEZlrttmLt-xA/s1600/in-fapt-182x300.jpg" /></a></div>
<br />
<br />
<br />
4. L-a ciordit<br />
<br />
<div class="separator" style="clear: both; text-align: center;">
<a href="https://blogger.googleusercontent.com/img/b/R29vZ2xl/AVvXsEgiGCZGotvNeTeZyyaZIwGC9bpT5fZGRgLubhKScTvTi-9fQKG9P9q5jLdebcKLsvGBWJesW6dNkHeTRsZuNmnNDkmoI8DSYHnq3IHpZVpsTNiK3oNc6dzJ39luIXZ_mCwBQRX5NBp-IAE/s1600/l-am-luat-300x225.jpg" imageanchor="1" style="margin-left: 1em; margin-right: 1em;"><img border="0" src="https://blogger.googleusercontent.com/img/b/R29vZ2xl/AVvXsEgiGCZGotvNeTeZyyaZIwGC9bpT5fZGRgLubhKScTvTi-9fQKG9P9q5jLdebcKLsvGBWJesW6dNkHeTRsZuNmnNDkmoI8DSYHnq3IHpZVpsTNiK3oNc6dzJ39luIXZ_mCwBQRX5NBp-IAE/s1600/l-am-luat-300x225.jpg" /></a></div>
<br />
<br />
<br />
5. Mişu: la dracu, m-a prins<br />
<br />
<div class="separator" style="clear: both; text-align: center;">
<a href="https://blogger.googleusercontent.com/img/b/R29vZ2xl/AVvXsEgdn42pAJJK5bfzUtiC24auSLGwLbpfihmC045KBjlrUgxMJJfpzuOldHgz4dJZHl1jn8PfKy_3EykNoZ-GEpoJFMThkxRWW8VAqs7TkYERQ1j32pwVyjw0toE5MfJpA1jbepzp7nUcUg4/s1600/rusine-225x300.jpg" imageanchor="1" style="margin-left: 1em; margin-right: 1em;"><img border="0" src="https://blogger.googleusercontent.com/img/b/R29vZ2xl/AVvXsEgdn42pAJJK5bfzUtiC24auSLGwLbpfihmC045KBjlrUgxMJJfpzuOldHgz4dJZHl1jn8PfKy_3EykNoZ-GEpoJFMThkxRWW8VAqs7TkYERQ1j32pwVyjw0toE5MfJpA1jbepzp7nUcUg4/s1600/rusine-225x300.jpg" /></a></div>
<br />
<br />
<br />
6. Motanul, tot motan. Mişu: eşti nebună, nu recunosc nimic. Nu vezi că-s baştan?<br />
<br />
<div class="separator" style="clear: both; text-align: center;">
<a href="https://blogger.googleusercontent.com/img/b/R29vZ2xl/AVvXsEjm62qV6ABiB2miTsZ4uTtUiifBpqEGKfXNx1FViAYxdi567KUfJyRQKgO4k6n9oYjkx4IVKXylA2jwCcfjL2UEf5jq69DQ4Rxf3EeCZlabuvLuadE5cdhZEOmKxAw6_VvoT_Hv9XEIWcY/s1600/misulache-300x225.jpg" imageanchor="1" style="margin-left: 1em; margin-right: 1em;"><img border="0" src="https://blogger.googleusercontent.com/img/b/R29vZ2xl/AVvXsEjm62qV6ABiB2miTsZ4uTtUiifBpqEGKfXNx1FViAYxdi567KUfJyRQKgO4k6n9oYjkx4IVKXylA2jwCcfjL2UEf5jq69DQ4Rxf3EeCZlabuvLuadE5cdhZEOmKxAw6_VvoT_Hv9XEIWcY/s1600/misulache-300x225.jpg" /></a></div>
<br />
<br />
<br />
Pam Pam! <br />
Lilleehttp://www.blogger.com/profile/00085417818557514800noreply@blogger.com0tag:blogger.com,1999:blog-4368279919228681638.post-31329688657545981302012-09-13T00:06:00.000+02:002013-12-18T00:09:36.473+01:00Lillee, la Ziua Marinei: ori la bal, ori la spital!<div class="separator" style="clear: both; text-align: center;">
<a href="https://blogger.googleusercontent.com/img/b/R29vZ2xl/AVvXsEjc-taSF0DkQFZ4IYSUdRbeYIP6l_ldHNdcPecy2WLnlBv26Xphvy3fW1zwRGcJA23qqBnoazuOZpcWzjYodfAQ4L6NyCqs3Dl8q4UGadjzv1xkt8PNerbg-TBOqMJAe8yp55cYueDsbAA/s1600/ziua-marinei-300x199.jpg" imageanchor="1" style="clear: left; float: left; margin-bottom: 1em; margin-right: 1em;"><img border="0" src="https://blogger.googleusercontent.com/img/b/R29vZ2xl/AVvXsEjc-taSF0DkQFZ4IYSUdRbeYIP6l_ldHNdcPecy2WLnlBv26Xphvy3fW1zwRGcJA23qqBnoazuOZpcWzjYodfAQ4L6NyCqs3Dl8q4UGadjzv1xkt8PNerbg-TBOqMJAe8yp55cYueDsbAA/s1600/ziua-marinei-300x199.jpg" /></a></div>
Derulăm şirul evenimentelor.<br />
A fost ziua Marinei, sărbătorită cu surle şi trâmbiţe pe meleaguri
constănţene, păi cum altfel. Cum mi-s taman din oraşul de faţă şi, vaai,
lucrez şi în presă, seara de dinaintea marelui eveniment a fost una
agitată. Stăteam şi-mi făceam cruce cu limba-n gură să nu care cumva să
fiu eu norocoasa ce trebuie să-şi facă apariţia la locul cu pricina. Nu
de alta, dar am aşa o baftă la treburile astea de zici că întreaga
planetă conspiră împotriva mea. "Dăăă, Doaamne, să nu fiu fericita
câştigătoare a lozului, dăăă, Doooamne, cutare - cutare" - îşi zicea
coana Lillee.<br />
Dimineaţă, ţrrr, ţrrr, telefonul îmi zbârnâia de mama focului.
Rezultatul? MĂ DUC LA ZIUA MARINEI. Iubesc viaţa, dar văd că şi ea ce mă
iubeşteee.<br />
<br />
<br />
<a name='more'></a><br />
Ajung în Portul Tomis, puhoi de lume. Băi, dacă lua foc toată
Constanţa şi ăsta era singurul loc sigur, şi tot nu era atâta lume, mă
jur. În fine, mă strecor prin gloata, care, bineînţeles, ţinea cu dinţii
de locul greu dobândit, şi ajung la gard.<br />
- Bună ziua, de la presă.<br />
- Aveţi acreditare?<br />
- Am.<br />
- Vă rog să mi-o prezentaţi.<br />
- ... Bine, n-am.<br />
Mă duc prin dosul clădirii, dau de un nene de zici că era Albul ca
Zăpada şi, pac, pac, îmi face acreditare. Intru. Pff, alt peisaj.
Linişte, pace, îngerii cântau la polonic, toată lumea stătea în loje,
oameni importanţi, ce mama mă-sii, d-alde Columbeni, Tăriceni şi alte
specimene. Dau o raită, scanez peisajele, în minte mi se formau deja
articolele. Dar, na belea. Colega mea, cea care se ocupă de partea foto,
era prinsă în trafic. Băi şi cum se face că taman atunci te strigă
buda. Mdeh, dă-i şi caută budă. Găsesc. Îmi sună telefonul. Răspund.
Colega aproape că ajunsese. Dau să intru în budă şi mă opreşte un nene.<br />
- Ce faceţi aici?<br />
Hmm, oare ce i se părea că fac, un picnic?<br />
- Merg până la toaletă.<br />
- Şi telefonul?<br />
???? Uat??? Am vorbit... ahhh, nu mai contează. M-a lăsat în pace. Oricum, un om suspect.<br />
Ajunge Tatiana, (să-i spunem pe nume). Ies şi mă duc să-şi facă şi
ea, of course, acreditare. Nţ, nu se poate, nu e cetăţean român şi
trebuia făcută la Bucureşti, din timp. Haai, să-mi trag palme. Păi şi
noi ar fi trebuit să ghicim în urină? Nu, nu şi nu. Albul ca Zăpada nu
vroia să ne rezolve (fără să vă gândiţi la prostii). Rugăminţi, lacrimi
de crocodil, fâl- fâl din gene, pauză. NU.<br />
Panică-panică, telefoane, alea - alea, cum e azi în România, după
vreo douăj de minute intrăm blat, prin altă parte. Acum, na belea. Fă-ţi
treaba dar să nu te vadă Albul ca Zăpada, că deh, ne dăduse NU. Băi şi
al naibii, dacă nu patrula nea' caisă de îi săreau galoşii. Mai pe după
copaci, ambulanţe şi oameni mai corpolenţi, mai o poză, mai o
declaraţie. Ţup, ţup, parcă eram criminale în serie. La un moment dat,
se răneşte un militar. Uaaaa, dă-i şi aleargă şi bagă-te în faţă, de am
uitat de toate cele, agitaţie, hărmălaie, anunţă redacţia, pfooooaa,
dezmăţ total. Până am dat nas în nas cu... cine altcineva decât Albul
ca... ştiţi voi.<br />
Am înghiţit nodul din gât şi am încercat să schiţez un zâmbet dar
cred că arătam, mai degrabă, constipată. Nu ştiu ce dracului a fost în
capul meu, dar primul lucru pe care l-am făcut a fost să fug. :))<br />
Atunci a fost atins apogeul: Să vinăăă poliţiaaa, ţine-le aici, mă
duc după poliţie, zice nenea răutăciosul. Am încremenit. Nu m-am mişcat
din locul ăla, neam. Tatiana ţopăia de nu-mi venea să cred. Un nene o
ţinea de braţ, ea sărea să mai facă o poză. Ăla iar alerga după ea şi o
aducea înapoi, iar fugea şi mai trăgea o fotografie. Nu-mi venea să
cred. Eu deja mă vedeam la pârnaie scăpând săpunul, cu lama de ras sub
limbă... Ehh, m-am uitat prea mult la OZ.<br />
Mda, vine Albul ca Zăpada şi zice: Nu vă fac nimic dar staţi aici. Cum aţi intrat?<br />
Etee, că io oi fi tută să-ţi zic. Şi mă enervez.<br />
- Eu intru că am acreditare!<br />
- Ăăăă, bine. - zice el.<br />
După câteva clipe apare şi Tatiana. O lăsase şi pe ea, la spartul târgului.<br />
Mda. cu riscul că v-am plictisit maxim, vă spun că am trăit o experienţă inedită. Dar n-am scăpat săpunul. :)))<br />
<br />
<a _mce_href="http://www.replicaonline.ro/" href="http://www.replicaonline.ro/" target="_blank">sursa foto: www.replicaonline.ro</a>Lilleehttp://www.blogger.com/profile/00085417818557514800noreply@blogger.com0tag:blogger.com,1999:blog-4368279919228681638.post-54638860522849624532012-08-06T21:37:00.002+02:002013-12-18T21:43:41.921+01:00Cum alegi un câine de talie mică?Acum câteva luni am zis să adoptăm un câine. Înainte am avut doi, un
lup şi un boxer, pe care din păcate... i-am pierdut. Aşa că am zis să
adoptăm un maidanez de data aceasta, dar de talie mică.<br />
La adăpostul pentru animale... hărmălaie de ghioarle. Dom'le, nu mă
interesează cum arată, de talie mică să fie. Ne-a adus un roşcovan.<br />
- Sigur e de talie mică?... - ne asigurăm noi<br />
- Da, e de talie mică, ce naiba...<br />
Ok. Numai că n-a fost să fie. Creştea roşcovanul de nu se mai oprea.
Băi, poate creşte repede în primele luni şi rămâne aşa. Aham, şi
crocodilul croşeta sifon într-un bec. Nu frate, ăsta e pus pe fapte
"mari". Fie, ne-am împăcat şi cu ideea asta. Acum... nah, să fiu şi eu
de treabă cu bietul câine.<br />
Iese coana Lillee, aranjată, boită, şlefuită, ( trebuia să plec nu
ştiu pe unde ) şi începe: hai, cuţu-cuţu... căţel drăgălaş, vino la
mine. Ghioarla, hop, ciuleşte urechile, sare pe madam boita şi hârşşş,
ia o gură din pantalonii din dotare. Wtf? Ce s-a întâmplat? Ehh...
nimic, doar o bucată lipsă din nădragi. Nu te enerva, madam, lasă, du-te
de te schimbă... asta e, se mai întâmplă. E şi el mic.<br />
A doua oară, aceeaşi madam iese în curte, pregătită de nişte ture cu
bicicleta. Hii, uite căţeluşul. Hai, căţeluş drăgălaş, hai să te mângâi.
Toate bune şi frumoase, se întoarce Lillee cu spatele şi dă să plece.
Hârşş, pac una bucată lipsă din iţarii sport. La spate. Băi, să-mi bag
picioarele. Câinele ăsta are probleme. Da' ia mai du-te tu în...<br />
De atunci mă feresc de el. De câte ori vreau să ies în curte, stau un
pic la geam, testez terenul, şi ies în viteză. Nu mă opresc până nu ies
din curte. Nu mă uit înapoi, nu în stânga, nu în dreapta. Doar în faţă.
Run, Lillee, run! E singura scăpare. Când mă văd ieşită din curte, pot
răsufla uşurată. Mai nasol când vreau să intru, dar asta e altă poveste.
<a name='more'></a><br />
Între timp, o pisică <em>bagaboantă </em>a fătat la mine pe tarla.
Normal, i-am adoptat şi p-ăia. Suflet mare, ce mama lu' necuratu'. Dar
nu i-am adoptat doar eu. Nee, şi căţelul Milo a făcut acelaşi lucru. Îi
spală, îi aleargă, îi scutură... senzaţii tari pe bieţii pisoiaşi. Tot
timpul sunt băloşiţi şi ciufuliţi. Când ghioarla începe să le facă baie,
are loc un adevărat concert. Miau, miau, ham, ham. În general pe la 4-5
dimineaţa. Moment în care soţul meu se trezeşte şi iese să lămurească
treburile: mă duc să bat un câine.<br />
Ei te duci - zic eu de fiecare dată.<br />
Da' se duce. Numai că nu-l bate, ci pune furtunul pe el. Credeţi că
se potoleşte? De unde atâta fericire. No way. După ceva minute se aud
raliuri: vuuuuum, vuuuum, trosc-plosc... boom. Mda, pisicile s-au băgat
pe undeva şi tolomacul de Milo s-a lovit cu tărtăcuţa de ceva solid.
Schelalau, schelalau... şi iar schelalau.<br />
Cam ăsta e show-ul la care participăm zilnic. De ce nu-l legăm? Cică
nu-i face bine la psihic. Suntem atenţi cu dezvoltarea personalităţii
câinelui. Doar suntem oameni sufletişti... cum altfel?<br />
<br />
Să vi-l prezint pe distrugătorul de nădragi zis şi spălătorul de pisici.<br />
<br />
<div class="separator" style="clear: both; text-align: center;">
<a href="https://blogger.googleusercontent.com/img/b/R29vZ2xl/AVvXsEhAYjzVyp9-APlX8ikK0p0_hncYp_4yJbuOWgErOZKLD9U07sS1_VK3rmHF2SjSwpgaCYNxA-aczMHibo59Erh6WLPEbFXUwK-GiRePUm0QKMvJyAwS9vXlmF435kDe-OwDPDEC__G7CcM/s1600/milo-1-273x300.jpg" imageanchor="1" style="margin-left: 1em; margin-right: 1em;"><img border="0" src="https://blogger.googleusercontent.com/img/b/R29vZ2xl/AVvXsEhAYjzVyp9-APlX8ikK0p0_hncYp_4yJbuOWgErOZKLD9U07sS1_VK3rmHF2SjSwpgaCYNxA-aczMHibo59Erh6WLPEbFXUwK-GiRePUm0QKMvJyAwS9vXlmF435kDe-OwDPDEC__G7CcM/s1600/milo-1-273x300.jpg" /></a></div>
<br />
Lilleehttp://www.blogger.com/profile/00085417818557514800noreply@blogger.com0tag:blogger.com,1999:blog-4368279919228681638.post-32549123163818794672012-08-06T21:37:00.001+02:002013-12-18T21:43:06.309+01:00Cum alegi un câine de talie mică?Acum câteva luni am zis să adoptăm un câine. Înainte am avut doi, un
lup şi un boxer, pe care din păcate... i-am pierdut. Aşa că am zis să
adoptăm un maidanez de data aceasta, dar de talie mică.<br />
La adăpostul pentru animale... hărmălaie de ghioarle. Dom'le, nu mă
interesează cum arată, de talie mică să fie. Ne-a adus un roşcovan.<br />
- Sigur e de talie mică?... - ne asigurăm noi<br />
- Da, e de talie mică, ce naiba...<br />
Ok. Numai că n-a fost să fie. Creştea roşcovanul de nu se mai oprea.
Băi, poate creşte repede în primele luni şi rămâne aşa. Aham, şi
crocodilul croşeta sifon într-un bec. Nu frate, ăsta e pus pe fapte
"mari". Fie, ne-am împăcat şi cu ideea asta. Acum... nah, să fiu şi eu
de treabă cu bietul câine.<br />
Iese coana Lillee, aranjată, boită, şlefuită, ( trebuia să plec nu
ştiu pe unde ) şi începe: hai, cuţu-cuţu... căţel drăgălaş, vino la
mine. Ghioarla, hop, ciuleşte urechile, sare pe madam boita şi hârşşş,
ia o gură din pantalonii din dotare. Wtf? Ce s-a întâmplat? Ehh...
nimic, doar o bucată lipsă din nădragi. Nu te enerva, madam, lasă, du-te
de te schimbă... asta e, se mai întâmplă. E şi el mic.<br />
A doua oară, aceeaşi madam iese în curte, pregătită de nişte ture cu
bicicleta. Hii, uite căţeluşul. Hai, căţeluş drăgălaş, hai să te mângâi.
Toate bune şi frumoase, se întoarce Lillee cu spatele şi dă să plece.
Hârşş, pac una bucată lipsă din iţarii sport. La spate. Băi, să-mi bag
picioarele. Câinele ăsta are probleme. Da' ia mai du-te tu în...<br />
De atunci mă feresc de el. De câte ori vreau să ies în curte, stau un
pic la geam, testez terenul, şi ies în viteză. Nu mă opresc până nu ies
din curte. Nu mă uit înapoi, nu în stânga, nu în dreapta. Doar în faţă.
Run, Lillee, run! E singura scăpare. Când mă văd ieşită din curte, pot
răsufla uşurată. Mai nasol când vreau să intru, dar asta e altă poveste.
<a name='more'></a><br />
Între timp, o pisică <em>bagaboantă </em>a fătat la mine pe tarla.
Normal, i-am adoptat şi p-ăia. Suflet mare, ce mama lu' necuratu'. Dar
nu i-am adoptat doar eu. Nee, şi căţelul Milo a făcut acelaşi lucru. Îi
spală, îi aleargă, îi scutură... senzaţii tari pe bieţii pisoiaşi. Tot
timpul sunt băloşiţi şi ciufuliţi. Când ghioarla începe să le facă baie,
are loc un adevărat concert. Miau, miau, ham, ham. În general pe la 4-5
dimineaţa. Moment în care soţul meu se trezeşte şi iese să lămurească
treburile: mă duc să bat un câine.<br />
Ei te duci - zic eu de fiecare dată.<br />
Da' se duce. Numai că nu-l bate, ci pune furtunul pe el. Credeţi că
se potoleşte? De unde atâta fericire. No way. După ceva minute se aud
raliuri: vuuuuum, vuuuum, trosc-plosc... boom. Mda, pisicile s-au băgat
pe undeva şi tolomacul de Milo s-a lovit cu tărtăcuţa de ceva solid.
Schelalau, schelalau... şi iar schelalau.<br />
Cam ăsta e show-ul la care participăm zilnic. De ce nu-l legăm? Cică
nu-i face bine la psihic. Suntem atenţi cu dezvoltarea personalităţii
câinelui. Doar suntem oameni sufletişti... cum altfel?<br />
<br />
Să vi-l prezint pe distrugătorul de nădragi zis şi spălătorul de pisici.<br />
<br />
<div class="separator" style="clear: both; text-align: center;">
<a href="https://blogger.googleusercontent.com/img/b/R29vZ2xl/AVvXsEhAYjzVyp9-APlX8ikK0p0_hncYp_4yJbuOWgErOZKLD9U07sS1_VK3rmHF2SjSwpgaCYNxA-aczMHibo59Erh6WLPEbFXUwK-GiRePUm0QKMvJyAwS9vXlmF435kDe-OwDPDEC__G7CcM/s1600/milo-1-273x300.jpg" imageanchor="1" style="margin-left: 1em; margin-right: 1em;"><img border="0" src="https://blogger.googleusercontent.com/img/b/R29vZ2xl/AVvXsEhAYjzVyp9-APlX8ikK0p0_hncYp_4yJbuOWgErOZKLD9U07sS1_VK3rmHF2SjSwpgaCYNxA-aczMHibo59Erh6WLPEbFXUwK-GiRePUm0QKMvJyAwS9vXlmF435kDe-OwDPDEC__G7CcM/s1600/milo-1-273x300.jpg" /></a></div>
<br />
Lilleehttp://www.blogger.com/profile/00085417818557514800noreply@blogger.com0tag:blogger.com,1999:blog-4368279919228681638.post-54414678007583903792012-08-06T21:37:00.000+02:002013-12-18T21:41:28.670+01:00Cum alegi un câine de talie mică?Acum câteva luni am zis să adoptăm un câine. Înainte am avut doi, un
lup şi un boxer, pe care din păcate... i-am pierdut. Aşa că am zis să
adoptăm un maidanez de data aceasta, dar de talie mică.<br />
La adăpostul pentru animale... hărmălaie de ghioarle. Dom'le, nu mă
interesează cum arată, de talie mică să fie. Ne-a adus un roşcovan.<br />
- Sigur e de talie mică?... - ne asigurăm noi<br />
- Da, e de talie mică, ce naiba...<br />
Ok. Numai că n-a fost să fie. Creştea roşcovanul de nu se mai oprea.
Băi, poate creşte repede în primele luni şi rămâne aşa. Aham, şi
crocodilul croşeta sifon într-un bec. Nu frate, ăsta e pus pe fapte
"mari". Fie, ne-am împăcat şi cu ideea asta. Acum... nah, să fiu şi eu
de treabă cu bietul câine.<br />
Iese coana Lillee, aranjată, boită, şlefuită, ( trebuia să plec nu
ştiu pe unde ) şi începe: hai, cuţu-cuţu... căţel drăgălaş, vino la
mine. Ghioarla, hop, ciuleşte urechile, sare pe madam boita şi hârşşş,
ia o gură din pantalonii din dotare. Wtf? Ce s-a întâmplat? Ehh...
nimic, doar o bucată lipsă din nădragi. Nu te enerva, madam, lasă, du-te
de te schimbă... asta e, se mai întâmplă. E şi el mic.<br />
A doua oară, aceeaşi madam iese în curte, pregătită de nişte ture cu
bicicleta. Hii, uite căţeluşul. Hai, căţeluş drăgălaş, hai să te mângâi.
Toate bune şi frumoase, se întoarce Lillee cu spatele şi dă să plece.
Hârşş, pac una bucată lipsă din iţarii sport. La spate. Băi, să-mi bag
picioarele. Câinele ăsta are probleme. Da' ia mai du-te tu în...<br />
De atunci mă feresc de el. De câte ori vreau să ies în curte, stau un
pic la geam, testez terenul, şi ies în viteză. Nu mă opresc până nu ies
din curte. Nu mă uit înapoi, nu în stânga, nu în dreapta. Doar în faţă.
Run, Lillee, run! E singura scăpare. Când mă văd ieşită din curte, pot
răsufla uşurată. Mai nasol când vreau să intru, dar asta e altă poveste.
<a name='more'></a><br />
Între timp, o pisică <em>bagaboantă </em>a fătat la mine pe tarla.
Normal, i-am adoptat şi p-ăia. Suflet mare, ce mama lu' necuratu'. Dar
nu i-am adoptat doar eu. Nee, şi căţelul Milo a făcut acelaşi lucru. Îi
spală, îi aleargă, îi scutură... senzaţii tari pe bieţii pisoiaşi. Tot
timpul sunt băloşiţi şi ciufuliţi. Când ghioarla începe să le facă baie,
are loc un adevărat concert. Miau, miau, ham, ham. În general pe la 4-5
dimineaţa. Moment în care soţul meu se trezeşte şi iese să lămurească
treburile: mă duc să bat un câine.<br />
Ei te duci - zic eu de fiecare dată.<br />
Da' se duce. Numai că nu-l bate, ci pune furtunul pe el. Credeţi că
se potoleşte? De unde atâta fericire. No way. După ceva minute se aud
raliuri: vuuuuum, vuuuum, trosc-plosc... boom. Mda, pisicile s-au băgat
pe undeva şi tolomacul de Milo s-a lovit cu tărtăcuţa de ceva solid.
Schelalau, schelalau... şi iar schelalau.<br />
Cam ăsta e show-ul la care participăm zilnic. De ce nu-l legăm? Cică
nu-i face bine la psihic. Suntem atenţi cu dezvoltarea personalităţii
câinelui. Doar suntem oameni sufletişti... cum altfel?<br />
<br />
Să vi-l prezint pe distrugătorul de nădragi zis şi spălătorul de pisici.<br />
<br />
<div class="separator" style="clear: both; text-align: center;">
<a href="https://blogger.googleusercontent.com/img/b/R29vZ2xl/AVvXsEhAYjzVyp9-APlX8ikK0p0_hncYp_4yJbuOWgErOZKLD9U07sS1_VK3rmHF2SjSwpgaCYNxA-aczMHibo59Erh6WLPEbFXUwK-GiRePUm0QKMvJyAwS9vXlmF435kDe-OwDPDEC__G7CcM/s1600/milo-1-273x300.jpg" imageanchor="1" style="margin-left: 1em; margin-right: 1em;"><img border="0" src="https://blogger.googleusercontent.com/img/b/R29vZ2xl/AVvXsEhAYjzVyp9-APlX8ikK0p0_hncYp_4yJbuOWgErOZKLD9U07sS1_VK3rmHF2SjSwpgaCYNxA-aczMHibo59Erh6WLPEbFXUwK-GiRePUm0QKMvJyAwS9vXlmF435kDe-OwDPDEC__G7CcM/s1600/milo-1-273x300.jpg" /></a></div>
<br />
Lilleehttp://www.blogger.com/profile/00085417818557514800noreply@blogger.com0tag:blogger.com,1999:blog-4368279919228681638.post-5723702265638056432012-07-27T00:10:00.000+02:002013-12-18T00:12:26.637+01:00Batman reloaded: cum te îngrozeşte un călugăr!Vineri a fost sărbătoare mare, credincioşii s-au înghesuit la
Catedrala din Constanţa, alea-alea, cutare-cutare. Mboon, coana Lillee,
în mijlocul evenimentelor, of course. Cu desaga în spinare, m-am trezit
printre sute de oameni. Or fi fost mai mulţi, mai puţini, habar n-am,
mereu am stat prost la capitolul ăsta. Şi cum spuneam, jap-jap,
tros-plosc, la datorie. Cu mine era o colegă, nu-i dau numele că nu i-am
cerut acordul şi mi-e că mă lasă fără ciuf.
<br />
Am vorbit eu cu oamenii, ce fac, cum se simt, toate bune şi frumoase.
Însă vroiam să iau o declaraţie şi de la o faţă bisericească. Anşeaa,
în jurul nostru, puhoi de călugări. Mă duc la primul, nţ, nu vrea să
vorbească întrucât nu e din Constanţa. Pana mea, nu am cerut buletinul
nimănui, nu fac angajări, vreau doar o declaraţie. Nţ, nu e din
Constanţa. Ok, fiecare cu ale lui, încep să caut din priviri un alt nene
îmbrăcat în negru. Peste drum de marea adunare, un nene, care se
încadra criteriilor mele de selectare, stătea rezemat de un stâlp, cu o
cruce de lemn cât el de mare. Mă uit, îl scanez, cam dubios dar fie,
haida la el. Colega mea mă opreşte: băi, nu pare prea ok omul. Mai bine
îl lăsăm în pace, îmi zice ea.<br />
Eu, ha, păi da' cum! Nici gând, mergem la el. Nici nu mă gândesc.
Dacă observăm că nu e treaba bună cu el, plecăm, ce poa' să ne facă?
Şi-am mers.<br />
<br />
<a name='more'></a><br />
-Bună ziua, suntem de la un ziar local, se poate să vorbiţi, pentru cititorii noştri, despre sărbătoarea de astăzi? - zic eu.<br />
- Ce ziar?<br />
Îi spun numele ziarului, la care nea Batman: şi voi vă credeţi peste cuvântul lui Dumnezeu?<br />
Eu: Nu, de ce am crede aşa ceva.<br />
- Ai certificat de botez?<br />
- Da, am,. -spun eu, cu toate că nu ştiu ce e ăla.<br />
- Creştin ortodox?<br />
- Da.<br />
- Văd lumina în tine. Să ştii că aşa cum te-a lăsat Dumnezeu trebuie să fii!!! (mda, recunosc, am uitat s-o sting azi dimineaţă)<br />
Ăăăăă, deja mă imaginam de o şchioapă şi în fundu' gol. Mda, ce
vreţi, asta a fost copilăria, părinţi perverşi. Uat dă... Nu, nu,
mulţumesc.<br />
- Trebuie să ne iubim ca fraţii, mă trezeşte nenea din visare.<br />
Hmm, eu cu tine, sau cum?<br />
- Nu trebuie să fii mai presus de cuvântul Lui, El este puternic!<br />
- Bine, bine, şi cu sărbătoarea cum rămâne? E puternic, e cum e, dar spune ceva despre sărbătoare!<br />
- Nu sunt călugăr vagabont, am documente.<br />
Uaaaat dăăă...., da' io n-am zis nimic, batmane! Bagă ceva de
sărbătoare şi-am plecat, îmi ziceam în gândul meu. Dar, nee, mi-a bâguit
vrute şi nevrute şi tot nimic de sărbătoarea cu pricina. Ok, gata,
plecăm. Hai să-i facem o poză.<br />
- NU! Nu-mi faceţi poză!<br />
- Dar de ce nu vreţi?<br />
- Dumnezeu e prea puternic şi nu o să iasă poza. Darul lui e divin!<br />
Haaaaaaaaaaai să-mi alea, alea. Să mor de n-aş fi vrut să fac o
încercare, un pariu. Deh, curiozitatea asta. Nu s-a putut, a început cu
alte vorbe de duh, scoase din oala cu ciorbă, înţelese numai de el.
Colega m-a luat de o toartă şi duse am fost. După câteva minute nu mai
era acolo, la care colega mea îmi spune: poate vezi că nici nu a fost,
noi am vorbit cu stâlpul, d-aia se uita lumea ciudat la noi.<br />
Uuuu, cât de creepy! :))<br />
Am plecat şi m-am gândit la greu. Băi, sunt eu nebună? Ce pana mea
s-a întâmplat? Clar, îmi trebuie o cafea şi o pisică, pe care să o
ciufulesc. Aha, Mişu, păzea că vin!<br />
Ş-aşa cu experienţa mea cu d-alde batmani şi cruci cât blocu'.<br />
<br />
Pam pam!<br />
<br />
<a _mce_href="http://www.cugetari.com/wp-content/uploads/2012/07/wtf-cat1.jpg" href="http://www.cugetari.com/wp-content/uploads/2012/07/wtf-cat1.jpg"><img _mce_src="http://www.cugetari.com/wp-content/uploads/2012/07/wtf-cat1-300x225.jpg" alt="" class="aligncenter size-medium wp-image-2026" height="225" src="http://www.cugetari.com/wp-content/uploads/2012/07/wtf-cat1-300x225.jpg" title="wtf-cat" width="300" /></a> <br />
Lilleehttp://www.blogger.com/profile/00085417818557514800noreply@blogger.com0