Azi am testat efectul de turmă

Astăzi de dimineaţă trebuia să iau parte la nu ştiu ce eveniment organizat de nu ştiu ce universitate din Constanţa, unde aveau să participe şi nişte francezi, ruşi şi alte cele.
Ajunge coana Lillee la locul cu pricina şi începe să caute sala senatului. Dăşteaptă cum sunt, de-mi vine să mă pup şi nu alta, nimeream numa' prin bude, nicidecum în sala senatului. Până la urmă şi-a făcut cineva milă de mine ( mă văzuse probabil că mă învârt din budă în budă ) şi m-a dus la locul cu pricina. Zic aleluia şi intru triumfătoare în sală. Mă aşez şi încerc să aflu despre ce e vorba. Cică un program cu nume de dinozaur..., care face nu ştiu ce, o mare harababură, nu înţelegeam nimic. Eh, lasă, că încep oamenii să vorbească şi pricep eu cu ce se mănâncă.

Aşa nu se mai poate...

 Am zis. Gata. Aşa nu se mai poate. 
 
 Am şi eu o pasiune, ceva ce-mi place, care mă face să mă simt bine, să mă relaxez şi... cineva îmi tot strică momentul. Da, îmi place să citesc pe budă. La început îmi luam tot felul de reviste, prostii d-astea de doi lei, material pentru tron. Apoi am dat-o pe romane. Aşa, şi? Dacă-mi place, ce aveţi cu mine?
 
 În conacul meu sunt boieroaică, am două băi. Dacă cineva are nevoie în acelaşi timp, poate să dea fuga la parter. Sunt atât de liniştită... Ehh, mai începe motanul să miaune la uşă dar îl liniştesc repede: maaarş, mă, d-acilea, am treabă, nu fi nesimţit. Şi pleacă. Nu se pune cu nebuna.
 
În schimb, la ai mei părinţi mă urmăreşte un blestem. Nu ştiu cine l-a aruncat asupra mea dar rău a făcut. Frate'miu ăl mic ştie lozinca. Dacă mă vede alergând dezorientată prin casă, mă ia cu binişorul: