Cum să ieşi din curte teafăr şi curat

Mă, nu-mi înţeleg animalul ală de zburdă prin curte care se mai numeşte şi câine, Ghiorliţ, cum îl alint eu, cu toate că îl cheamă Milo. Se bucură când mă vede, nimic rău în asta. Dar de ce satană trebuie să sară pe mine? Adică, mna, şi eu mă bucur când îl văd, dar asta nu înseamnă că trebuie să sar pe el. Cum ar fi să fac un triplu salt şi apoi să mă vedeţi în cârca câinelui? Anşeaaa, dă bucurie. Sau cum ar fi să mă apuc să fac alpinism pe oamenii de pe stradă. Tot de bucurie, normal.
Ok, continuând cu nedumerirea mea, ajung la faptul că drumul de la uşa casei şi până la ieşirea din curte este ca un teren minat. Nu pot merge liniştită, trebuie să am grijă ca nesimţitul de Ghioliţ să nu mă umple de noroi şi ce naiba mai are pe labe. Nu vreau să mă gândesc, credeţi-mă. Aţi putea spune: leagă-l. Am facut-o deja. Dar nu merge. Stă supărat, cu capul în pământ şi nu mă bagă în seama. Excroc sentimental, mama lui de african. Sau prost. Din două, una. Poate crede că-l ţine cineva de gât şi d-aia nu se mişcă.

Moşulică la 3D

Cu toate că sunt foarte aglomerată, acum vreo două săptămâni am reuşit să ajung prin Bucureşti. Yupiii ieii, antan tirimogodan...
De data aceasta l-am luat şi pe taică-miu, mdeh, să vină şi el să-l vază pe fi-su ăl mare. (da, la marele artist mă refer- asta pentru cunoscători). Anşea, zbucia-zbucia, una-alta, cică hai la film. No, hai. Şi-am mers. Taică-miu şi el, normal. Păi se putea altfel? Am fost la o animaţie, că, deh, aveam şi copii cu noi, aka Dimitri, dar măcar era film 3D. Păi ce mama lu' necuratu'.
Bre, să te pună strechea să duci cu om la 67 de ani la film 3D. Pfoooai, experienţa experienţelor! Să mor dacă vă mint. Chestii de genul: da' io ce să fac cu ochelarii ăştia? Da' cum să stau, tată, cu ochelari de soare la film, pe întuneric? Uite aşa vă stricaţi ochii..., sunt doar de încălzire.

Azi am testat efectul de turmă

Astăzi de dimineaţă trebuia să iau parte la nu ştiu ce eveniment organizat de nu ştiu ce universitate din Constanţa, unde aveau să participe şi nişte francezi, ruşi şi alte cele.
Ajunge coana Lillee la locul cu pricina şi începe să caute sala senatului. Dăşteaptă cum sunt, de-mi vine să mă pup şi nu alta, nimeream numa' prin bude, nicidecum în sala senatului. Până la urmă şi-a făcut cineva milă de mine ( mă văzuse probabil că mă învârt din budă în budă ) şi m-a dus la locul cu pricina. Zic aleluia şi intru triumfătoare în sală. Mă aşez şi încerc să aflu despre ce e vorba. Cică un program cu nume de dinozaur..., care face nu ştiu ce, o mare harababură, nu înţelegeam nimic. Eh, lasă, că încep oamenii să vorbească şi pricep eu cu ce se mănâncă.

Cum s-a făcut studiul cu sexul înainte de căsătorie

Ăştia de la protv au publicat nişte studii făcute de sora lu' ţaţa lu' cheala din deal şi ne-au arătat şi nouă rezultatele. Aşa, să vedem cât sunt ei de binevoitori.
Da' cum s-a făcut studiul, ştiţi? Las' că vă spun io. Iete aşa.
Cică sora lu' ţaţa lu' cheala din deal s-a trezit ea într-o dimineaţă, puţin cufurită, şi a zis " hăit, ce ar fi să fac io nişte studii de piaţă că tot n-am faculte, poate dă bine la sivi ".
Zis şi făcut. Porneşte iute spre camera din faţă, de la drum, deschide servanta cu haine bune, de duminică, şi... pfooai, ceaţă se făcu. Orgie, moliile erau în dilaila. Unele jucau hora unirii, altele prizau lână, câteva fumau mohair.
Le înlătură printr-o mişcare bruscă a mâinii, şuu şuu, trage prima bucată de cârpă, se mai luptă cu o molie ceva mai violentă, pesemne că era iritată de la naftalină sau de la ţigările Carpaţi fără filtru, şi gata. Victorie. Ţinuta este aleasă.

Cu pufoşenia în bot

Taman când se crapă de ziuă somnul îmi e cel mai dulce. Da' atât de dulce încât risc să dau în diabet. Eh, în momentele acelea de apogeu glicemic, simt cum cineva îmi respiră în ureche. E Capone, cotoșmanul meu.
Am format un fel de ritual. Ridic mecanic pilota și el se bagă acoloşa. Își scarmănă nițel locul și, pac, mi se așază pe burtă. Aaaah, un pui de orgasm, îngerii încep să cânte "nothing else matters" la vioară, patul începe să valseze, așternuturile mă mângâie fără tente de pornache...
Cu cornul băgat în pernă și cu una bucată motan pe burtă, mi se cam taie filmul. Ca atunci când încep reclamele la tv. Mbon. E și normal ca toată șmecheria să se sfârșească prematur. E lege. În general tartor este ceasul. Ăla mă sapă. Și cum am uitat să opresc alarma pentru azi, doar e sâmbătă, normal că și-a făcut datoria și, tring, tring, tring, mi-a dat câteva ciocane în tâmplă.
Am deschis ochii și primul meu instinct a fost să urlu. Nu puteam pricepe cum am ajuns în junglă. Am rămas un pic blocată, cu ochii fixați pe pădurea ce-mi acoperea toată aria vizuală. M-am chinuit, am focusat, până când am văzut două bile și muuultă blană, stai, parcă era și o coadă flocoasă.

Fericirea vine din lucruri mărunte sau... închipuite?

Lucrurile au luat o aşa întorsătură încât nici să bolesc nu mai pot. Pe bune. Cum mă vede cineva cu o moacă mai plouată mă şi ia la rost:
- Ce ai, ţi-e rău?
- Nu.
- Adică? Ce te doare?
- Nu mi-e rău, n-am nici pe dracu' - încerc eu să mă îndepărtez de la subiect.
Şi începe circul. Oamenii îşi trag scaunele mai aproape de mine şi, clip-clip, încep să-şi fluture genele. Suav, extrem de suav. Repede, din ce in ce mai repede.
Mă ia ameţeala, îi ignor, mă întorc cu spatele şi încerc să-mi văd de treburile mele.
Hârşşt, hârşşt, scaunele se mută în sensul acelor de ceasornic, până se stabileşte un nou contact vizual între noi. Clip-clip... clip-clip.
- Whaaaaaaat? V-aţi înscris in clubul rimelaţilor din Constanţa? Vânt puternic, rimelul rezistă?
Clip-clipul se îmbină cu un zâmbet larg, tâmp, aş putea spune.
- Moaaaaai, oi fi gravidoasă. Aaaaww!!!
Sunt gravi... awww. Bueeei, nu-i nimic de genul, staţi calmi. Şu, Şu, la locurile voastre.

Săritură cu talent

Ce poţi face într-o seară de duminică? Leneveşti, te dregi după o seară de sâmbătă zbuciumată şi te gândeşti că vine ziua de luni. Corect? Corect. Buuun, şi în timp ce leneveam eu frumuşel, îmi mai aruncam ochii la geam. Acolo stătea pisoiul meu şi era tare concentrat. Aşa face el, vede păsări, fluturi, şi stă neclintit. Câteodată îl apucă cearta cu diverse insecte sau mai ştiu eu ce, vorbeşte şi zbiară pe limba lui... Nu-l băgăm în seamă, e cu capu', dar se calmează în cele din urmă.
 
 Eh, şi cum stătea el acolo, îl văd cum îşi ia avânt, sare pe plasa de la geam, plasa se deschide şi zduuuuuuup: uite pisoiu', nu mai e pisoiu'. De la etajul 1.
Fuuuck, ăsta a vrut să se sinucidă, e kamikaze. Încep să-l strig, mă agit... pauză. Motanul... ia-l de unde nu-i. Ieşim afară cu lanternele, Caponeee, Caponeee. Pana mea, Capone mucles. Simţeam cum mă cuprinde disperarea, (degeaba încercam să o dau jos de pe mine - e ca râia, degeaba o iei cu :jos, 'tu-ţi naţia ta de disperare... ) îmi făceam diverse scenarii, mai că nu plângeam. Când eram pe cale să dau apă la şoricei, îl aud pe soţul meu: l-am găsit. Era în faţa casei, sub motocicletă.
Îl aducem înăuntru, îl cercetăm, îl întoarcem pe toate părţile.... e ok. O zgârietură pe nas şi foarte speriat. Nici nu mai vrea să intre în camera cu pricina. Îl băgăm cu forţa şi se ascunde sub scaun dar numai cu ochii la geam. Îi este frică de geam. Dar ce spun eu geam, îi este frică de camera respectivă. :)) Panaramă ce este. Cine ştie ce o fi în capul lui. Fereastra i-a făcut rău, l-a aruncat în prăpastie, iar camera este complice. =))