Cum alegi un câine de talie mică?

Acum câteva luni am zis să adoptăm un câine. Înainte am avut doi, un lup şi un boxer, pe care din păcate... i-am pierdut. Aşa că am zis să adoptăm un maidanez de data aceasta, dar de talie mică.
La adăpostul pentru animale... hărmălaie de ghioarle. Dom'le, nu mă interesează cum arată, de talie mică să fie. Ne-a adus un roşcovan.
- Sigur e de talie mică?... - ne asigurăm noi
- Da, e de talie mică, ce naiba...
Ok. Numai că n-a fost să fie. Creştea roşcovanul de nu se mai oprea. Băi, poate creşte repede în primele luni şi rămâne aşa. Aham, şi crocodilul croşeta sifon într-un bec. Nu frate, ăsta e pus pe fapte "mari". Fie, ne-am împăcat şi cu ideea asta. Acum... nah, să fiu şi eu de treabă cu bietul câine.
Iese coana Lillee, aranjată, boită, şlefuită, ( trebuia să plec nu ştiu pe unde ) şi începe: hai, cuţu-cuţu... căţel drăgălaş, vino la mine. Ghioarla, hop, ciuleşte urechile, sare pe madam boita şi hârşşş, ia o gură din pantalonii din dotare. Wtf? Ce s-a întâmplat? Ehh... nimic, doar o bucată lipsă din nădragi. Nu te enerva, madam, lasă, du-te de te schimbă... asta e, se mai întâmplă. E şi el mic.
A doua oară, aceeaşi madam iese în curte, pregătită de nişte ture cu bicicleta. Hii, uite căţeluşul. Hai, căţeluş drăgălaş, hai să te mângâi. Toate bune şi frumoase, se întoarce Lillee cu spatele şi dă să plece. Hârşş, pac una bucată lipsă din iţarii sport. La spate. Băi, să-mi bag picioarele. Câinele ăsta are probleme. Da' ia mai du-te tu în...
De atunci mă feresc de el. De câte ori vreau să ies în curte, stau un pic la geam, testez terenul, şi ies în viteză. Nu mă opresc până nu ies din curte. Nu mă uit înapoi, nu în stânga, nu în dreapta. Doar în faţă. Run, Lillee, run! E singura scăpare. Când mă văd ieşită din curte, pot răsufla uşurată. Mai nasol când vreau să intru, dar asta e altă poveste.

Cum alegi un câine de talie mică?

Acum câteva luni am zis să adoptăm un câine. Înainte am avut doi, un lup şi un boxer, pe care din păcate... i-am pierdut. Aşa că am zis să adoptăm un maidanez de data aceasta, dar de talie mică.
La adăpostul pentru animale... hărmălaie de ghioarle. Dom'le, nu mă interesează cum arată, de talie mică să fie. Ne-a adus un roşcovan.
- Sigur e de talie mică?... - ne asigurăm noi
- Da, e de talie mică, ce naiba...
Ok. Numai că n-a fost să fie. Creştea roşcovanul de nu se mai oprea. Băi, poate creşte repede în primele luni şi rămâne aşa. Aham, şi crocodilul croşeta sifon într-un bec. Nu frate, ăsta e pus pe fapte "mari". Fie, ne-am împăcat şi cu ideea asta. Acum... nah, să fiu şi eu de treabă cu bietul câine.
Iese coana Lillee, aranjată, boită, şlefuită, ( trebuia să plec nu ştiu pe unde ) şi începe: hai, cuţu-cuţu... căţel drăgălaş, vino la mine. Ghioarla, hop, ciuleşte urechile, sare pe madam boita şi hârşşş, ia o gură din pantalonii din dotare. Wtf? Ce s-a întâmplat? Ehh... nimic, doar o bucată lipsă din nădragi. Nu te enerva, madam, lasă, du-te de te schimbă... asta e, se mai întâmplă. E şi el mic.
A doua oară, aceeaşi madam iese în curte, pregătită de nişte ture cu bicicleta. Hii, uite căţeluşul. Hai, căţeluş drăgălaş, hai să te mângâi. Toate bune şi frumoase, se întoarce Lillee cu spatele şi dă să plece. Hârşş, pac una bucată lipsă din iţarii sport. La spate. Băi, să-mi bag picioarele. Câinele ăsta are probleme. Da' ia mai du-te tu în...
De atunci mă feresc de el. De câte ori vreau să ies în curte, stau un pic la geam, testez terenul, şi ies în viteză. Nu mă opresc până nu ies din curte. Nu mă uit înapoi, nu în stânga, nu în dreapta. Doar în faţă. Run, Lillee, run! E singura scăpare. Când mă văd ieşită din curte, pot răsufla uşurată. Mai nasol când vreau să intru, dar asta e altă poveste.

Cum alegi un câine de talie mică?

Acum câteva luni am zis să adoptăm un câine. Înainte am avut doi, un lup şi un boxer, pe care din păcate... i-am pierdut. Aşa că am zis să adoptăm un maidanez de data aceasta, dar de talie mică.
La adăpostul pentru animale... hărmălaie de ghioarle. Dom'le, nu mă interesează cum arată, de talie mică să fie. Ne-a adus un roşcovan.
- Sigur e de talie mică?... - ne asigurăm noi
- Da, e de talie mică, ce naiba...
Ok. Numai că n-a fost să fie. Creştea roşcovanul de nu se mai oprea. Băi, poate creşte repede în primele luni şi rămâne aşa. Aham, şi crocodilul croşeta sifon într-un bec. Nu frate, ăsta e pus pe fapte "mari". Fie, ne-am împăcat şi cu ideea asta. Acum... nah, să fiu şi eu de treabă cu bietul câine.
Iese coana Lillee, aranjată, boită, şlefuită, ( trebuia să plec nu ştiu pe unde ) şi începe: hai, cuţu-cuţu... căţel drăgălaş, vino la mine. Ghioarla, hop, ciuleşte urechile, sare pe madam boita şi hârşşş, ia o gură din pantalonii din dotare. Wtf? Ce s-a întâmplat? Ehh... nimic, doar o bucată lipsă din nădragi. Nu te enerva, madam, lasă, du-te de te schimbă... asta e, se mai întâmplă. E şi el mic.
A doua oară, aceeaşi madam iese în curte, pregătită de nişte ture cu bicicleta. Hii, uite căţeluşul. Hai, căţeluş drăgălaş, hai să te mângâi. Toate bune şi frumoase, se întoarce Lillee cu spatele şi dă să plece. Hârşş, pac una bucată lipsă din iţarii sport. La spate. Băi, să-mi bag picioarele. Câinele ăsta are probleme. Da' ia mai du-te tu în...
De atunci mă feresc de el. De câte ori vreau să ies în curte, stau un pic la geam, testez terenul, şi ies în viteză. Nu mă opresc până nu ies din curte. Nu mă uit înapoi, nu în stânga, nu în dreapta. Doar în faţă. Run, Lillee, run! E singura scăpare. Când mă văd ieşită din curte, pot răsufla uşurată. Mai nasol când vreau să intru, dar asta e altă poveste.

Cum să ieşi din curte teafăr şi curat

Mă, nu-mi înţeleg animalul ală de zburdă prin curte care se mai numeşte şi câine, Ghiorliţ, cum îl alint eu, cu toate că îl cheamă Milo. Se bucură când mă vede, nimic rău în asta. Dar de ce satană trebuie să sară pe mine? Adică, mna, şi eu mă bucur când îl văd, dar asta nu înseamnă că trebuie să sar pe el. Cum ar fi să fac un triplu salt şi apoi să mă vedeţi în cârca câinelui? Anşeaaa, dă bucurie. Sau cum ar fi să mă apuc să fac alpinism pe oamenii de pe stradă. Tot de bucurie, normal.
Ok, continuând cu nedumerirea mea, ajung la faptul că drumul de la uşa casei şi până la ieşirea din curte este ca un teren minat. Nu pot merge liniştită, trebuie să am grijă ca nesimţitul de Ghioliţ să nu mă umple de noroi şi ce naiba mai are pe labe. Nu vreau să mă gândesc, credeţi-mă. Aţi putea spune: leagă-l. Am facut-o deja. Dar nu merge. Stă supărat, cu capul în pământ şi nu mă bagă în seama. Excroc sentimental, mama lui de african. Sau prost. Din două, una. Poate crede că-l ţine cineva de gât şi d-aia nu se mişcă.