Diplomă de tută-şefă: cum să mori de inimă rea din cauza unei sticle cu acetonă!

No, că mai am io sclipiri de blondă autentică, da, ştiu, m-am obişnuit. Probabil i-am obişnuit şi pe cei din jur. Însă, în ultima perioadă, am atins apogeul de tută-şefă. Pff, şi nici măcar nu mai am tot părul blond, e un fel de trecere de la închis, la deschis, drăcia aia de e în vogă, ombre hair sau aşa ceva. Dat tot degeaba, undercoverul nu mă prinde, realitatea e în ţeastă. Şi nu, nu mă refer la televiziune.
Anşea, după cum spuneam, am avut parte de o perioadă tare şmecheră, în care m-am scăldat în spumele creierului oxigenat. Primul caz a fost săptămâna trecută, de acolo a început tot. Întinde madama de mine să ia ceva de pe un raft şi când colo se aude un trosc. Cu ochii bulbucaţi, mă uit să văd ce satană s-a întâmplat. Nimic grav, termometrul meu old fashion, lăsat la voia întâmplării, bineînţeles, a făcut buf şi au ieşit ţăndări din el. Cum sunt harnică nevoie mare, m-am apucat să strâng cioburile. Dar, iete drăcia dracului, nişte bobiţe începuseră să joace ţonţoroiul pe mobilă, pe covor, peste tot, mai ceva ca la "dansez pentru bani" ăla sau "România dansează", că altceva n-are de făcut. Chiar dacă eram cu capul în nori (parol că nu ştiu de ce ), mi-am dat seama că e vorba de mercur. Însă, în loc să trec, ştiu şi eu, la tehnici mai... safe?!, coana Lillee se apucă să se joace, în pana mea. Mda, să fac diverse forme din drăcia aia de mercur cu dej'tu. Şi dă-i, dă-i, până am realizat că trebuie să strâng. Nu prea am reuşit eu mare lucru, însă am fost prinsă de al meu soţ, care urcase să vadă de ce mă hlizesc. A rămas înmărmurit şi a conchis că e cazul să preia el acţiunea de înlăturare a mercurului, crucindu-se şi uitându-se dubios la mine. După ceva vreme, timp în care mă amuzam în continuare, am realizat că... nu ştiu. Cred că am amnezie. A trecut, am făcut băşcălie, alea-cutare, dar mai cu morcov aşa... hehe, să nu care cumva să dau ortul peste noapte. Hai, bre, că e cantitate mică, nici puricele de pe motanul meu nu rămâne cu cracii în sus de la asta.
Al doilea caz a fost chiar în seara asta. Vin de la muncă şi, neumulţumită de cum îmi arătau unghiile, decid să le refac. Îmi bag dejtele într-o sticluţă d-aia de mi-am luat-o, super încântată, gen: uuu, what does this button do, şi am învârtit la ele până le-am scos curate lacrimă. Mboon, tuflesc ojă şi gata. Misiune îndeplinită. Între timp mi-am făcut de lucru, dar cu mare atenţie să nu stric ghearele, până ce am ieşit prin curte. Acolo, din instinct, îmi arunc ochii la mâini. Haoleeoo şi uat dă fac? Dejtele mele erau de la jumate în jos cam... vineţii. Nţ, mă duc mai la dreapta, mai la stânga, bă! nu cade lumina bine. Eh, şi cum psihicul uman e o mare şulfă, parcă începusem să le simt cam reci, parcă mă furnicau... Am decis să... moucles! Ce-mi venea în cap? Mercuruuuul, buhuhuhuuu! Am cedat şi m-am dus cu coada între picioare la al meu soţ, care era multifuncţional: uda gazonul şi vorbea la telefon.

Ce face o blondă cu acetona?

Ce faci când îţi bese mintea să-ţi cumperi o... acetonă mai şmecheră? Îţi faci un tort.
Căcat, îţi cumperi o acetonă mai bună, nu? Mboon. Aşa a făcut şi Lilloaica, a luat oraşul la pas pentru a-şi procura soluţia miraculoasă. Nu că ar fi avut motive întemeiate, neee, i s-a pus ei pata şi punct.
În seara asta, aceeaşi Lillee, îşi zice să testeze noua achiziţie. Cu mintea-n nori şi privirea la monitorul pc-ului, deschide sertarul, ia două tampoane demachiante, apucă sticluţa cu acetonă, îmbibă tampoanele alea, şi începe să-şi frece unghiile. Se aşază pe scaun, cu ochii tot în monitor, şi freacă... şi freacă. La un moment dar îşi aruncă ochii spre obiectul muncii. Când colo, ce să vezi? Ciuciu. Unghiile ojate frumos, lucioase. Dischetele demachiante? Ce deteregenti, ce clor, ce hăndel pansat, ete fleoşc. Toate reclamele de genul, păleau în faţa albului imaculat al dischetelor.
Puţin nedumerită, scărpinându-şi pletele blonde, a noastră eroină îşi reia activitatea. Şi dă-i, şi dă-i, şi insistă, şi mai tare, şi... mult mai tare, mai nervos, mai rapid, mai apăsat. Se opreşte. Deştele înroşite de atâta frecuş, da' unghiile... parcă neatinse. Magieee.
Mă, ceva cam pute şi... nu-i de la acetonă.