Mnoa, bine, tre' să vă mărturisesc ceva. Pot spune că, în sfârşit, mă
pot bucura de o mare realizare. Ne, nu-i vorba de job, bebelache sau
alte asemenea. Este vorba de fumat. Pfooai şi ce mândră mi-s. Da, bre,
nu am mai pus ţigară clasică în gură de aproape două săptămâni. Prevăd
nişte aplauze din partea voastră dar vă sugerez să vă calmaţi. Nu m-am
lăsat de fumat. Nu vreau să mă las, îmi place prea mult acest viciu.
M-am lăsat doar de ţigări normale şi m-am dat pe ţigara electronică.
Foarte şmecheră, serios. Sunt atât de mândră de mine, de nici nu aveţi
idee. Economie la bani, nu mai put a tutun ars, pot fuma oriunde,
muhahaha. Îmi vine să mă pup. Dar, deh, acum am început să fac deja
nazuri. Nu mai suport fumul de ţigară, mi se pare că miroase îngrozitor
de urât. O ipocrită, asta sunt. O ipocrtă cu un singur neuron şi minte
oxigenată.
Sunt cu capu', ştiu. Dar tot nu suport fumul de ţigară.
Se afișează postările cu eticheta bani. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta bani. Afișați toate postările
sâmbătă, 29 octombrie 2011
vineri, 8 iulie 2011
Ce face o blondă cu acetona?
Ce faci când îţi bese mintea să-ţi cumperi o... acetonă mai şmecheră? Îţi faci un tort.
Căcat, îţi cumperi o acetonă mai bună, nu? Mboon. Aşa a făcut şi Lilloaica, a luat oraşul la pas pentru a-şi procura soluţia miraculoasă. Nu că ar fi avut motive întemeiate, neee, i s-a pus ei pata şi punct.
În seara asta, aceeaşi Lillee, îşi zice să testeze noua achiziţie. Cu mintea-n nori şi privirea la monitorul pc-ului, deschide sertarul, ia două tampoane demachiante, apucă sticluţa cu acetonă, îmbibă tampoanele alea, şi începe să-şi frece unghiile. Se aşază pe scaun, cu ochii tot în monitor, şi freacă... şi freacă. La un moment dar îşi aruncă ochii spre obiectul muncii. Când colo, ce să vezi? Ciuciu. Unghiile ojate frumos, lucioase. Dischetele demachiante? Ce deteregenti, ce clor, ce hăndel pansat, ete fleoşc. Toate reclamele de genul, păleau în faţa albului imaculat al dischetelor.
Puţin nedumerită, scărpinându-şi pletele blonde, a noastră eroină îşi reia activitatea. Şi dă-i, şi dă-i, şi insistă, şi mai tare, şi... mult mai tare, mai nervos, mai rapid, mai apăsat. Se opreşte. Deştele înroşite de atâta frecuş, da' unghiile... parcă neatinse. Magieee.
Mă, ceva cam pute şi... nu-i de la acetonă.
Căcat, îţi cumperi o acetonă mai bună, nu? Mboon. Aşa a făcut şi Lilloaica, a luat oraşul la pas pentru a-şi procura soluţia miraculoasă. Nu că ar fi avut motive întemeiate, neee, i s-a pus ei pata şi punct.
În seara asta, aceeaşi Lillee, îşi zice să testeze noua achiziţie. Cu mintea-n nori şi privirea la monitorul pc-ului, deschide sertarul, ia două tampoane demachiante, apucă sticluţa cu acetonă, îmbibă tampoanele alea, şi începe să-şi frece unghiile. Se aşază pe scaun, cu ochii tot în monitor, şi freacă... şi freacă. La un moment dar îşi aruncă ochii spre obiectul muncii. Când colo, ce să vezi? Ciuciu. Unghiile ojate frumos, lucioase. Dischetele demachiante? Ce deteregenti, ce clor, ce hăndel pansat, ete fleoşc. Toate reclamele de genul, păleau în faţa albului imaculat al dischetelor.
Puţin nedumerită, scărpinându-şi pletele blonde, a noastră eroină îşi reia activitatea. Şi dă-i, şi dă-i, şi insistă, şi mai tare, şi... mult mai tare, mai nervos, mai rapid, mai apăsat. Se opreşte. Deştele înroşite de atâta frecuş, da' unghiile... parcă neatinse. Magieee.
Mă, ceva cam pute şi... nu-i de la acetonă.
