Românii au fantezii?

Întreb şi eu, nu daţi cu parul. Mă gândeam că în astfel de vremuri grele, românii nu-şi permit să mai aibă fantezii. Pur şi simplu au gânduri negre, au alte priorităţi. Fanteziile tind să devină un lux iar când îţi procuri acest lux, se poate numi o mare realizare. Şi ce facem noi cu realizările? Le împărtăşim cu alţii.
Am dreptate, nu vorbesc în vânt. Păi să vedeţi. Am zărit un ditamai afişul lipit pe geamul unui magazin: " Avem fantezii... ".
Daaaa, e ceva. Oaaaaauuu!!! Îmi venea să joc sârba la gândul că cineva, în ţara asta, îşi permite asemenea desfrâu. Oamenii ăia, patronii, ( poate că şi angajaţii ) o duc bine, şi-au permis luxul de a avea fantezii. Şi au atât de multe încât le-au dat spre vânzare.
Şi staţi aşa, nu orice fel de fantezii, ci cu rahat. Au fantezii cu rahat. :)) Eh, aici m-am blocat. O fi bine, o fi rău? E semn de bunăstare, e semn de perversiune, e stimul pentru simţuri? Ce ar putea fi?  Mai contează? Dacă fantezia e lux, păi atunci trebuie încercată. E ieftină şi am auzit că şi bună. Dragii mei, am ajuns la o concluzie. Românii pot avea fantezii... cu rahat, atât. România = fantezie cu rahat. Nu se potriveşte de minune? Ba da, ca o mănuşă. Aşa ţară, aşa fantezie. 


Vă las, mă duc să-mi achiziţionez nişte fantezii cu rahat, mai multe aşa... şi pentru vremuri mai grele. Vreau să fiu pă trend, să moară duşmanii dă invidie, să se tăvălească pă jos. Apoi îmi pun un afiş în geam: Lillee are fantezii cu rahat, multe!!! Ăhă, să vezi duşmanii cum se vor oftica: să-mi trag una, asta o duce bine, are valoare şi talent.
Vă invit la fantezii cu rahat, să moară duşmanii, bre...