Vampiri pe ritm de salsa

Aseară am văzut cel mai nasol film făcut de la maimuţă încoa'. Fright night pe numele lui. Acu' dacă ne luăm după numele tradus în română nu ştiu ce va ieşi. La cum traduc ăştia sigur se va numi " vecinul meu vampir " sau aşa ceva.
Să mor dacă mai înţeleg cum stau treburile în materie de filme. Toată lumea îl lăuda moaamă, moaaamă, pe IMDb notă destul de ok, am văzut că-i şi Colin Farrel p'acolo, ce să mai, credeam că rupe. Da, adevărul e că mi-a rupt un căscat prelung. Poate m-am screlozat eu, poate mi-a murit şi singurul neuron şi nu mai am capacitatea de a aprecia un lucru frumos, de calitate.
Dacă nici vampirii nu mi-au captat atenţia, e de rău. În general îmi plac, sunt sexoşi, am sechele de când l-am văzut pe Brad Pitt în "interviu cu un vampir". Mi-a marcat copilăria. A fost prima mea dragoste, lingeam posterele şi nu altceva. Frână, să revenim la subiect, nu vreau să ud fotoliul.
Îmi place şi coloana sonoră a filmelor de acest gen. Rock. Da' chiar, de ce mereu rock? Cum apare un vampir, hop şi chitara bas. Hă? O fi vreo lege, vreo regulă nescrisă?
Uite, în filmul de aseară, când apărea vampirul Farrel, se potrivea mai degrabă un merengue, salsa ceva. Parcă îl şi vedeam pe fiorosul vampiros venind spre victimă în paşi de salsa. Eh? Şi victima se apăra pe ritmul passo doble. Pe bune de nu se potrivea la fix. Ar fi fost un şou nemaipomenit. Aş fi dat note, i-aş fi cerut părerea şi lui Mihai Petre, cu nominalizări, finală, impresia artistică la muşcături, alea alea.