Cum să fii o blondă veritabilă, din cap şi până în vârful reportofonului

Lillee loveşte din nou. Nici nu se putea altfel, că doar, deh, ar însemna că-s pe ducă. Să vă povestesc.
Plec la o conferinţă. Pe drum îmi dau seama că nu mai am baterii la reportofon, motiv pentru care mă opresc la magazinul de lângă redacţie. Îmi rezolv problema bateriilor şi îmi văd de drum.  Ajung la locul cu pricina şi îmi aşez reportofonul în faţa celui de vorbea despre una-alta.  Cutare, cutare, da, da, da, aşa şi pe dincolo..., se termină conferinţa. Mă ridic, îmi iau reportofonul şi dau să opresc înregistrarea. Wtf? Bateriile aproape goale. Bă, ia mai dă-o încolo de treabă. Cum, pana mea, e posibil având în vedere că ar fi trebuit să mă ţină cam două săptămâni? Îl bag în geantă şi plec. Pe drum mă chinuia gândul că am luat ţeapă. De fel, sunt omul care nu face mare caz dintr-o asemenea chestie. Asta e şi gata, Băi, dar de data asta parcă îmi dansa un drăcuşor în creier: "Eşti o fraieră! Aşa faci mereu şi te laşi păcălită. Ar trebui să iei atitudine. Du-te la magazin, duuuuu-teeeeeeeee la magazin". Degeaba scuturam eu din cap, parcă eram posedată şi nu altceva.
Ajung în faţa magazinului şi intru pornită. Mă trezesc în faţa vânzătoarei şi mă blochez. Aş fi vrut să plec dar nu mai era cale de întoarcere. Aşadar, pe cai, Lilloaico!
- Nu vă supăraţi, am cumpărat acum o oră nişte baterii de la dumneavoastră...
- Da, ştiu. S-a întâmplat ceva?
- Păi s-a întâmplat că-s goale, spun eu.

Motan cu mutră de măgăruş

Am un nou pisoi întrucât Capone, vechiul pisoi, a plecat şucărit şi nu s-a mai întors. Urât din partea lui...
Anşea, şi cum spuneam: îl am pe nesimţitul ăsta mic. O lighioană şi nu altceva. V-am bătut la cap să mă ajutaţi să-i pun un nume. Am primit multe idei interesante dar pentru că motănelul are faţă de... măgăruş?!, am decis să-i spun Mişu. Scurt şi concis: Mişu. Soarta, ce să-i faci.

Păi ce pana mea să-i fac dacă are faţă de măgar? Mda, şi cum este imposibil să am parte de un mieunător normal, ăsta se încadrează perfect în categoria de zurbagii. Cea mai tare fază e cum miaună: I U. Atât. I...U. Şi stă. Ce-o aştepta, numai el ştie. Pe de altă parte, am impresia că e masochist. Vrea cafteală, o cere cu poftă. De câteva luni de când îl am, am schimbat inşpe mii de bureţi de vase şi lavete de bucătărie. Are o poftă nebună să spele parchetul cu acele ustensile după care le roade. Şi lanţul evenimentelot poate continua: doarme în maşina de spălat, cară pe scări ditai pâinea, care e mai mare decât el, mă muşcă de nas (e prea mare, ştiu), şi roade tot ce prinde, inclusiv papucii. Mai nou, am zis să-l las în curte. Singur nu stă, e fricos dar se suie pe foişor şi se face arici: pooof. Mda, cam ăsta e Mişu nesimţitu'. Are patru luni şi jumătate şi îmi toacă nervii. I...U!

Ziceţi voi, nu are faţă de măgăruş? Dacă stau şi mă gândesc mai bine, parcă aduce şi cu un raton. Nu?

Ca-n filmele cu proşti: cum e să-ţi moară Matizul exact în locul unde băieţaşii fac liniuţe?

Hehe, ca-n filmele cu proşti, zău aşa. Dar să mă explic.
Una bucată Lillee trebuie să plece mintenaş la Bucureşti, sau Baloteşti, în cazul de faţă. Toate bune şi frumoase, alea - alea, dar când se făcu vineri, pooof se buleşte maşina din dotare. 'Menzăi şi alte cele, una-alta... ce mama lu' ăl necurat mă fac? Cristi,  ăl de mă suportă zi de zi, se scărpina după ureche. Văzând cum curg transpiraţiile pe noi, tatăl meu luă atitidine: mă, copii, mă, vă dau eu maşina mea, fiţi pe pace.
Iuhuu, şi-am mers. Veritabilul bolid... o splendoare de matiz. Da' nu-i bai. Mergem ce mergem, era vreo 10 noaptea, când pe autostradă se aude un boom. WTF? Nee, nu are ce să fie. Mai mergem noi un pic şi se aprinde becul la baterie. Mda, se rupsese cureaua la alternator, asta însemnând că nu mai aveam lumini decât cât ţinea bateria. Fuck şi iar fuck. Eram abia la km 70. Sunăm la marele artist ( fratele meu cel mare ): help! Cică vine să ne lumineze calea, adică să meargă el în faţă dar asta însemna peste o oră de aşteptat în beznă, pe autostradă. Panică, 'menzăi şi sfinţi. Bine, nu ma pun atacurile de panică de genul: aaaaaaaa, o să murim. Hehe, omul la disperare zice multe.

Vă invit să-mi cunoaşteţi noua jucărie

Capone a fost şi va rămâne sufletul meu. Un pisoi ca el nu voi mai găsi, de acest lucru sunt absolut sigură. Cu toate că a plecat de mai bine de două luni, tot am speranţa că poate se va întoarce. Mă ajută gândul ăsta.
Dar cum sunt cea mai mare fană declarată a pisoilor, nu am rezistat fără pufoşenii prin casă. Am căutat, am cutreierat internetul, pet shop-urile, până când am găsit un sufleţel mic şi amărât. Nu e rasă pură, e corcit, dar zău dacă îmi pasă.
Aşa, câteva cuvinte despre noul motan din ogradă: are o lună, e pufos, flocos, nebun şi guraliv. Abia se ţine pe picioare de mic ce e, dar se joacă cu ditai rola de scotch. E jucăria lui preferată. Dacă o pierde, scoală casa in picioare.
În timp ce vă uitaţi la poze, poate mă ajutaţi să-i pun un nume. Mulţam.

Destinaţie greşită

În ultimul timp am început să mai folosesc şi mijloacele de transport în comun. Ok, în timp ce mă îndreptam spre redacţie, mintea îmi zbura la o groază de lucruri. Trebuie să fac şi aia, şi aia... Cobor. În momentul când am dat nas în nas cu aerul rece, parcă m-am trezit din visare. Am stat ţintuită în loc, cuprinzând tot peisajul dintr-o privire. WTF?  Am mâncat de pe jos şi am leşinat? Încă dorm? Moaaa, dar ce modificări au făcut edilii Constanţei peste noapte, parcă ultima oară nu arăta aşa zona asta. Când gerul mi-a tras vreo două peste faţă, mi-am revenit complet. Nu sunt unde ar fi trebuit.  Coborâsem mai târziu decât trebuia şi ajunsesem la cucuiata din deal. Să-mi trag una. Dă-i şi caută un microbuz pentru a mă întoarce. Stau, aştept, frig de îmi îngheţaseră lentilele ochelarilor. A venit un microbuz. Urc. Înăuntru, o colegă de serviciu:

Cum se împacă zăpada cu minţile blonde încălţate în şoricari?

În iarna asta, am zis să-mi iau şi io şoricari d-ăia de-i pui în picioare şi zici că eşti feşăn. UGG-uri le mai zice. Am zis că-s comozi şi nah. Frate-miu ăl mic a şi sărit cu un cadou pentru a-mi închide ciocul. Uokei, comozi, călduroşi, da' chiar că şoricari, să-mi trag una.
Şi a nins. Mda, yupiii-yeeei şi-o înjurătură. Pleacă, Liloaico, la serviciu. Ce-şi zice ea, luminăţia dăştăptăciunii întruchipate? Bă, şoricarii nu alunecă, p-ăştia îi iau.
Şi i-am luat. După câteva ture prin oraş, am constatat că eram cu labele numai prin bălţi. Atât de kamikaze sunt. Pentru a evita porţiunile de zăpadă, preferasem să fiu submarin. În momentul în care am simţit că de fapt şoricarii deveneau din ce în ce mai grei, am zis că nu-i treabă. Pe lângă fleoşc, fleoşc, eram şi îngheţată bocnă. Unde mai pui că mi-era să nu fac dracu' rechini prin bocanci sau alte lighioane subacvatice.
Faza tare era că începusem să mă simt melc, în pana mea. În redacţie, îţi puteai da seama pe unde a trecut coana Lillee, după dârele de apă. Să mor dacă exagerez cu ceva.

Cum să ieşi din curte teafăr şi curat

Mă, nu-mi înţeleg animalul ală de zburdă prin curte care se mai numeşte şi câine, Ghiorliţ, cum îl alint eu, cu toate că îl cheamă Milo. Se bucură când mă vede, nimic rău în asta. Dar de ce satană trebuie să sară pe mine? Adică, mna, şi eu mă bucur când îl văd, dar asta nu înseamnă că trebuie să sar pe el. Cum ar fi să fac un triplu salt şi apoi să mă vedeţi în cârca câinelui? Anşeaaa, dă bucurie. Sau cum ar fi să mă apuc să fac alpinism pe oamenii de pe stradă. Tot de bucurie, normal.
Ok, continuând cu nedumerirea mea, ajung la faptul că drumul de la uşa casei şi până la ieşirea din curte este ca un teren minat. Nu pot merge liniştită, trebuie să am grijă ca nesimţitul de Ghioliţ să nu mă umple de noroi şi ce naiba mai are pe labe. Nu vreau să mă gândesc, credeţi-mă. Aţi putea spune: leagă-l. Am facut-o deja. Dar nu merge. Stă supărat, cu capul în pământ şi nu mă bagă în seama. Excroc sentimental, mama lui de african. Sau prost. Din două, una. Poate crede că-l ţine cineva de gât şi d-aia nu se mişcă.

Momentele de blondă autentică au revenit

Momentele de blondă veritabilă mă urmăresc la tot pasul. M-am gândit, la un moment dat, că aş putea înfiinţa un serviciu de genul "combaterea momentelor blondo-autentice", în care să angajez personal & shit pentru a lupta contra acestui fenomen. Ştiţi voi, aparate de măsurat vibraţiile de prin casă, locuri predispuse la manifestări blonde, ritualuri, chestii d-astea. Ei, după ce am stat şi am visat cu ochii deschişi, am luat un ibuprofen. Constatasem că mă durea capul şi eram mahmură. În momentul ăla am privit cu ură dozele de bere din coşul de gunoi. Uitaţi aşa mi se destramă mie speranţele. Sunt un geniu neînţeles, ştiu. Muhahaha.
Mbon, acum să vă explic de ce am gafat-o. Păi uite d-aia. În primul rând trebuie să-mi rog şefa, dacă va citi vreodată acest articol, să nu mă scalpeze.

Moşulică la 3D

Cu toate că sunt foarte aglomerată, acum vreo două săptămâni am reuşit să ajung prin Bucureşti. Yupiii ieii, antan tirimogodan...
De data aceasta l-am luat şi pe taică-miu, mdeh, să vină şi el să-l vază pe fi-su ăl mare. (da, la marele artist mă refer- asta pentru cunoscători). Anşea, zbucia-zbucia, una-alta, cică hai la film. No, hai. Şi-am mers. Taică-miu şi el, normal. Păi se putea altfel? Am fost la o animaţie, că, deh, aveam şi copii cu noi, aka Dimitri, dar măcar era film 3D. Păi ce mama lu' necuratu'.
Bre, să te pună strechea să duci cu om la 67 de ani la film 3D. Pfoooai, experienţa experienţelor! Să mor dacă vă mint. Chestii de genul: da' io ce să fac cu ochelarii ăştia? Da' cum să stau, tată, cu ochelari de soare la film, pe întuneric? Uite aşa vă stricaţi ochii..., sunt doar de încălzire.

Lovită de tir şi băgată la congelator

Sâmbătă am fost ok, puţin nervoasă că mi s-a amânat o plecare la Bucureşti, dar am fost ok. M-am relaxat la o partidă de... tuns. Haha, pun pariu că vă gândeaţi la alte alea. Muhahaha. Mbon, să revenim.
Am umblat brambura, am ajuns acasă, tra la la şi tra la la, hai să ne uităm la un film, aşa, bătrâneşte, fără nici un chef de cluburi. În timp ce filmul îşi desfăşura acţiunea, coana Lillee simţea cum este pocnită cu un ciocan în oase. La început mai firav şi apoi din ce în ce mai agresiv. O dată, de două ori, de trei ori, da' mai dă-o în bip, bip, bip de treabă. Ce sunt eu aici, loc de dat cu ciocanul, ciuca bubuiturilor? Schimbă poziţia, schimbă locul, nimic.