hiar dacă scriu mai rar p-acilea, asta nu înseamnă că m-am şi
deşteptat şi fac numai lucruri la locul lor. Dacă aş afirma asta, Mişu,
motanul meu, şi-ar face operaţie de rasă, prin tunderea blăniţei până la
chiele, spunând că el este pisoi d-ăla buhuhuu!
Mbon, trecând în revistă ultimele două chestiuni la care am
participat, pot spune ceva sigur: nu mai am scăpare, sunt sortită să am
tatuat în frunte "tută". Asta pe lângă vestita lozincă: ce pana mea!
Să trecem la treabă.
1. Mişu al meu nu se simţea bine, nu mai voia să mănânce, alea -
cutare. Mă gândesc: la veterinar cu el. Sun medicul veterinar, îi spun
că am şi io un pisoi bolnav şi întreb dacă mai găsesc pe cineva, în
seara aia, la cabinet. Îmi spune că da, e cineva acolo. Ajung cu
Mişulică, îl consultă o tanti... termometru la buci şi toate cele, după
care mă întreabă dacă vreau să-l aştept şi pe medicul respectiv. Zic ok,
lăsaţi că-l sun acum să văd cât mai întârzie.
Se afișează postările cu eticheta autostrada. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta autostrada. Afișați toate postările
joi, 29 noiembrie 2012
joi, 10 mai 2012
Ca-n filmele cu proşti: cum e să-ţi moară Matizul exact în locul unde băieţaşii fac liniuţe?
Hehe, ca-n filmele cu proşti, zău aşa. Dar să mă explic.
Una bucată Lillee trebuie să plece mintenaş la Bucureşti, sau Baloteşti, în cazul de faţă. Toate bune şi frumoase, alea - alea, dar când se făcu vineri, pooof se buleşte maşina din dotare. 'Menzăi şi alte cele, una-alta... ce mama lu' ăl necurat mă fac? Cristi, ăl de mă suportă zi de zi, se scărpina după ureche. Văzând cum curg transpiraţiile pe noi, tatăl meu luă atitidine: mă, copii, mă, vă dau eu maşina mea, fiţi pe pace.
Iuhuu, şi-am mers. Veritabilul bolid... o splendoare de matiz. Da' nu-i bai. Mergem ce mergem, era vreo 10 noaptea, când pe autostradă se aude un boom. WTF? Nee, nu are ce să fie. Mai mergem noi un pic şi se aprinde becul la baterie. Mda, se rupsese cureaua la alternator, asta însemnând că nu mai aveam lumini decât cât ţinea bateria. Fuck şi iar fuck. Eram abia la km 70. Sunăm la marele artist ( fratele meu cel mare ): help! Cică vine să ne lumineze calea, adică să meargă el în faţă dar asta însemna peste o oră de aşteptat în beznă, pe autostradă. Panică, 'menzăi şi sfinţi. Bine, nu ma pun atacurile de panică de genul: aaaaaaaa, o să murim. Hehe, omul la disperare zice multe.
Una bucată Lillee trebuie să plece mintenaş la Bucureşti, sau Baloteşti, în cazul de faţă. Toate bune şi frumoase, alea - alea, dar când se făcu vineri, pooof se buleşte maşina din dotare. 'Menzăi şi alte cele, una-alta... ce mama lu' ăl necurat mă fac? Cristi, ăl de mă suportă zi de zi, se scărpina după ureche. Văzând cum curg transpiraţiile pe noi, tatăl meu luă atitidine: mă, copii, mă, vă dau eu maşina mea, fiţi pe pace.
Iuhuu, şi-am mers. Veritabilul bolid... o splendoare de matiz. Da' nu-i bai. Mergem ce mergem, era vreo 10 noaptea, când pe autostradă se aude un boom. WTF? Nee, nu are ce să fie. Mai mergem noi un pic şi se aprinde becul la baterie. Mda, se rupsese cureaua la alternator, asta însemnând că nu mai aveam lumini decât cât ţinea bateria. Fuck şi iar fuck. Eram abia la km 70. Sunăm la marele artist ( fratele meu cel mare ): help! Cică vine să ne lumineze calea, adică să meargă el în faţă dar asta însemna peste o oră de aşteptat în beznă, pe autostradă. Panică, 'menzăi şi sfinţi. Bine, nu ma pun atacurile de panică de genul: aaaaaaaa, o să murim. Hehe, omul la disperare zice multe.
