Din ciclul: cum mi-am scrijelit "chielea"

După cum bine mă ştiţi, (sau poate că nu), mi-am revenit repede din starea de letargie ce mă cuprinsese. Nesimţită şi viaţa asta, nu? Cum te doboară ea câteodată. Şulfă, ce să zic. Dar e bine că a i-am tras-o! Muahahaha! - râsul malefic, păi cum altfel.

Bun, să revenim.  Acum două săptămâni, am fost iar pe la Bucureşti, la frate-miu, marele artist. Eh, şi de câte ori merg p-acolo mă gândesc să-mi tuflesc un tatuaj. Da, îmi doream de mult. Numai că de fiecare dată intervenea câte ceva şi o lăsam baltă. Ooook, mi-era frică de durere. RECUNOSC! Însă, acu' două săptămâni mi-am zis: băi, io chiar vreau tatuaj! "Fă-ţi" - se auzi o voce din stânga mea. Hmm, primesc deja încurajări. Ajung la frate-miu şi îi spun şi lui. El: super, dacă vrei, te duc eu la cineva. Ok. M-am trezit cu programare făcută, tot. Pfoaa, leoaica din mine se ţinea tare. Da' cum, mie nu mi-e frică, io sunt mai tare ca sabia lui Zorro. Fraţilor, din momentul în care m-am suit în maşină să mă îndrept către cabinet, mă simţean ca şi cum mă duc spre plutonul de execuţie. Întreaga viaţa mi se derula prin faţa ochilor, îmi venea să-mi îmbrăţişez familia, cântam "Trec batalioane române...", chestii d-astea. Am bâţâit din picioare, mi-am frecat pantalonii, am ajuns. Ne uităm la ceas, prea devreme. Hai în Cişmigiu. Pfooaaa, păi Cişmigiu îmi trebuie mie când sunt precum o lamă de Orbit mestecată? Aşşşş!
În Cişmigiu,... filme horror. Bre, mii de păsări zburau p-acolo şi se căcau pe ce prindeau. Parcă eram în filmul ăla "Păsările", sau aşa ceva. Am încercat să ne perindăm p-acolo, nici o şansă să ieşi curat. Te trezeai bombardat cu hăndel de nu-ţi venea a crede. Am plecat. Asta-mi mai lipsea, să mă duc la cabinet cu haine accesorizate cu găinaţ. În maşină, aceeaşi poveste: bâţâit din picioare, alea, cutare.
Am ajuns. Intrăm. Aveam galerie de susţinere, aici nu pot să mă plâng. Era Cristi (soţul meu), frate-miu şi cumnata mea.  Nenea tatuatorul, Pierre Hilal, foarte de treabă, caterincă. Îi spun ce vreau, la care el se uită la mine, ridică o sprânceană şi-mi spune: eşti dilie. (Haha, ceva nou? Neeaa.) Mda. nu era bun locul şi nici modelul. Trebuia alocat un spaţiu mult mai mare pentru ceea ce vroiam eu. Dar nu vă spun despre ce era vorba, rămâne mister.:D

Ca-n filmele cu proşti: cum e să-ţi moară Matizul exact în locul unde băieţaşii fac liniuţe?

Hehe, ca-n filmele cu proşti, zău aşa. Dar să mă explic.
Una bucată Lillee trebuie să plece mintenaş la Bucureşti, sau Baloteşti, în cazul de faţă. Toate bune şi frumoase, alea - alea, dar când se făcu vineri, pooof se buleşte maşina din dotare. 'Menzăi şi alte cele, una-alta... ce mama lu' ăl necurat mă fac? Cristi,  ăl de mă suportă zi de zi, se scărpina după ureche. Văzând cum curg transpiraţiile pe noi, tatăl meu luă atitidine: mă, copii, mă, vă dau eu maşina mea, fiţi pe pace.
Iuhuu, şi-am mers. Veritabilul bolid... o splendoare de matiz. Da' nu-i bai. Mergem ce mergem, era vreo 10 noaptea, când pe autostradă se aude un boom. WTF? Nee, nu are ce să fie. Mai mergem noi un pic şi se aprinde becul la baterie. Mda, se rupsese cureaua la alternator, asta însemnând că nu mai aveam lumini decât cât ţinea bateria. Fuck şi iar fuck. Eram abia la km 70. Sunăm la marele artist ( fratele meu cel mare ): help! Cică vine să ne lumineze calea, adică să meargă el în faţă dar asta însemna peste o oră de aşteptat în beznă, pe autostradă. Panică, 'menzăi şi sfinţi. Bine, nu ma pun atacurile de panică de genul: aaaaaaaa, o să murim. Hehe, omul la disperare zice multe.

Destinaţie greşită

În ultimul timp am început să mai folosesc şi mijloacele de transport în comun. Ok, în timp ce mă îndreptam spre redacţie, mintea îmi zbura la o groază de lucruri. Trebuie să fac şi aia, şi aia... Cobor. În momentul când am dat nas în nas cu aerul rece, parcă m-am trezit din visare. Am stat ţintuită în loc, cuprinzând tot peisajul dintr-o privire. WTF?  Am mâncat de pe jos şi am leşinat? Încă dorm? Moaaa, dar ce modificări au făcut edilii Constanţei peste noapte, parcă ultima oară nu arăta aşa zona asta. Când gerul mi-a tras vreo două peste faţă, mi-am revenit complet. Nu sunt unde ar fi trebuit.  Coborâsem mai târziu decât trebuia şi ajunsesem la cucuiata din deal. Să-mi trag una. Dă-i şi caută un microbuz pentru a mă întoarce. Stau, aştept, frig de îmi îngheţaseră lentilele ochelarilor. A venit un microbuz. Urc. Înăuntru, o colegă de serviciu:

Moşulică la 3D

Cu toate că sunt foarte aglomerată, acum vreo două săptămâni am reuşit să ajung prin Bucureşti. Yupiii ieii, antan tirimogodan...
De data aceasta l-am luat şi pe taică-miu, mdeh, să vină şi el să-l vază pe fi-su ăl mare. (da, la marele artist mă refer- asta pentru cunoscători). Anşea, zbucia-zbucia, una-alta, cică hai la film. No, hai. Şi-am mers. Taică-miu şi el, normal. Păi se putea altfel? Am fost la o animaţie, că, deh, aveam şi copii cu noi, aka Dimitri, dar măcar era film 3D. Păi ce mama lu' necuratu'.
Bre, să te pună strechea să duci cu om la 67 de ani la film 3D. Pfoooai, experienţa experienţelor! Să mor dacă vă mint. Chestii de genul: da' io ce să fac cu ochelarii ăştia? Da' cum să stau, tată, cu ochelari de soare la film, pe întuneric? Uite aşa vă stricaţi ochii..., sunt doar de încălzire.

Jurnalismul şi alte alea

Uokei, v-am cerut o perioadă de... concediu, pentru acomodări şi alte alea la noul loc de munci. Mi l-aţi dat. Eheei, chiar dacă nu mi-l dădeaţi, tot mi-l luam. Nu am fost, bre, în stare să scriu pe blog, nu am fost şi pace. Vin acasă muci, obosită psihic de nu mai sunt în stare să spun cum mă cheamă. Unicul meu neuron este epuizat la maxim, da' se obişnuieşte el, n-are încotro. Ce să zic, este ceva tare mişto dar pe cât este de mişto, pe atât este de solicitant. Mi-a fost mai greu, acum îmi este ceva mai uşor. Prima dată stăteam cu datele în faţă şi nu îndrazneam să mă apuc de scris, îmi tremurau mâinile pe taste. :))
Iar când textul meu a ajuns la redactorul şef... mi se zguduia biroul. Dar totul a fost foarte ok, spre fericirea mea. În rest ce să vă zic. Este ceva nou pentru mine, intru în contact cu oameni "importanţi", le iau interviuri, vânez ştiri, merg la conferinţe... Cum spuneam, e ceva nou şi extrem de antrenant. Să vedem ce va fi pe viitor, nu?
Până una-alta, cred că aţi vrea să citiţi câteva articole scrise de mine pentru ziarul la care lucrez, nu?

Politia Romana

Astazi avem in program o intamplare din romanul vietii Marelui Artist. Pentru cine nu stie, "Marele Artist", este fratele meu mai mare, primul din clanul "celor din 12 in 12 ".
E cam greu de inteles, stiu, dar nu conteaza, mai bine am urmari povestirea, nu?


        O intamplare de pe vremea in care, desi casatorit, fusesem solicitat sa fac o figuratie intr-o reclama la o batura racoritoare pt Norvegia. Nu eram eroul principal, bineinteles,  dar aveam un rol maret de politist la metrou. Eu eram in vacanta la Olimp cu Cata si iaca primesc telefon de la agentie ca musai sa vin in Bucuresti, ca nu dureaza decat cateva ore, ca regizorul ma vrea neaparat pe mine, ca ma platesc triplu etc etc. Cert este ca m-au imbrobodit si am plecat intr-o dupa-amiaza de la mare si am ajuns la Bucuresti.