Bun, să revenim. Acum două săptămâni, am fost iar pe la Bucureşti, la frate-miu, marele artist. Eh, şi de câte ori merg p-acolo mă gândesc să-mi tuflesc un tatuaj. Da, îmi doream de mult. Numai că de fiecare dată intervenea câte ceva şi o lăsam baltă. Ooook, mi-era frică de durere. RECUNOSC! Însă, acu' două săptămâni mi-am zis: băi, io chiar vreau tatuaj! "Fă-ţi" - se auzi o voce din stânga mea. Hmm, primesc deja încurajări. Ajung la frate-miu şi îi spun şi lui. El: super, dacă vrei, te duc eu la cineva. Ok. M-am trezit cu programare făcută, tot. Pfoaa, leoaica din mine se ţinea tare. Da' cum, mie nu mi-e frică, io sunt mai tare ca sabia lui Zorro. Fraţilor, din momentul în care m-am suit în maşină să mă îndrept către cabinet, mă simţean ca şi cum mă duc spre plutonul de execuţie. Întreaga viaţa mi se derula prin faţa ochilor, îmi venea să-mi îmbrăţişez familia, cântam "Trec batalioane române...", chestii d-astea. Am bâţâit din picioare, mi-am frecat pantalonii, am ajuns. Ne uităm la ceas, prea devreme. Hai în Cişmigiu. Pfooaaa, păi Cişmigiu îmi trebuie mie când sunt precum o lamă de Orbit mestecată? Aşşşş!
În Cişmigiu,... filme horror. Bre, mii de păsări zburau p-acolo şi se căcau pe ce prindeau. Parcă eram în filmul ăla "Păsările", sau aşa ceva. Am încercat să ne perindăm p-acolo, nici o şansă să ieşi curat. Te trezeai bombardat cu hăndel de nu-ţi venea a crede. Am plecat. Asta-mi mai lipsea, să mă duc la cabinet cu haine accesorizate cu găinaţ. În maşină, aceeaşi poveste: bâţâit din picioare, alea, cutare.
Am ajuns. Intrăm. Aveam galerie de susţinere, aici nu pot să mă plâng. Era Cristi (soţul meu), frate-miu şi cumnata mea. Nenea tatuatorul, Pierre Hilal, foarte de treabă, caterincă. Îi spun ce vreau, la care el se uită la mine, ridică o sprânceană şi-mi spune: eşti dilie. (Haha, ceva nou? Neeaa.) Mda. nu era bun locul şi nici modelul. Trebuia alocat un spaţiu mult mai mare pentru ceea ce vroiam eu. Dar nu vă spun despre ce era vorba, rămâne mister.:D
Ok, trebuia luat totul de la capăt. Locul tatuajului şi modelul. Am stat, m-am răsucit, tremuram din rărunchi. M-am hotărât. Am zis să fie ceva ce mă reprezintă. Şi dacă nu implică o pană de scris, păi atunci ce să fie? Aşa, numai că şi pana aia avea nevoie de un spaţiu mai mare. Recunosc, mi-aş fi dorit să fie pe tot antebraţul, dar am împiedicat bariere din partea lui Cristi, care a zis că i se pare totuşi prea mult. Tatuatorul i-a spus că are probleme cu "mărimile". :))
Am negociat şi am ajuns la un consens. Şi de aici a început calvarul! Până mi-a făcut şablonul tatuajului, pe hârtie, până la decupat, am simţit că m-am fleşcăit. Îmi venea să fug, zău aşa. În cele din urmă m-am aşezat pe scaun şi am pus mâna pe măsuţă. Aripi de liliac şi muşte zgribulite. Cred că pulsul deja îmi fugea pe gresie. Ştii ce marfă e să stai cu mâna întinsă şi să auzi bâzâitul aparatului, cum îl reglează, cum pregăteşte acele, tuşul... Ooo, da, adrenalină curată pentru sufletul meu de iepure epileptic. S-a apropiat de piele şi a început să scrijelească. Surpriză! Nu durea mai rău ca la epilat. Eh şi-atunci mi-am zis că-s prea tare. Ce modestă sunt! Am terminat într-o oră.
Tatuajul este încă în curs de vindecare. Acum mai are o pojghiţă lucioasă, ce trebuie să pice. Cam în două luni va fi rezultatul final, culori aşezate, loc vindecat. Este pe antebraţ, făcut cu negru, gri şi alb. Ataşez două poze, imediat după ce l-a bătut.
P.S. Din ciclul: am făcut-o şi p'asta. :D
Tatuajul este făcut aici: http://www.piotattoo.com/
0 comentarii:
Trimiteți un comentariu
Ai o părere?