Până şi galoşii au început a mă sabota, să nu mai spun şi de
indivizii ce şi-au făcut o plăcere nebună în a-mi lăsa mesaje că scriu
odios. Şi nu de blogul acesta este vorba, probabil că nici nu au dat de
el, ci de celălalt loc unde scriu zilnic, care îmi serveşte şi ca loc de
muncă. Anşeea, şi dacă tot scriu odios, nu pot să nu fac exces de acest
"atu" al meu şi să vă relatez o altă păţanie de-a mea.
Chiar dacă nu pot spune că mă dau în vânt după " ieşelile" cu fetele,
de 8 martie am făcut o excepţie, întrucât a fost vorba de colegele de
muncă, femei de nota 10. S-a înţolit Lilloaica noastră de numa', mai
nimic deosebit faţă de zilele obişnuite, doar că şi-a tras tocuri. (din
ciclul: mi-am pus "treling" şi pantofi cu toc).
Şi dă-i ţopăială toată noaptea, urcată pe papainoage. A doua zi:
teroare. Am rămas la ai mei. Când să plec spre casă, am constatat cu
stupoare că ale mele picioare nu mai voiau să audă de încălţările cu
toc. M-am chinuit, am încercat, nimic. Parcă aveam ace încinse sub
talpă. Şi eu ce mă fac? Cum naiba plec, în şosete? Şi mă apuc să-i cer
mamei mele ceva de încălţat. Îmi dă ea nişte ghete şi dusă am fost. Dar
cum m-a mâncat mintea-mi blondă şi neliniştită, ce mi-am zis: să trec pe
la mall, să-mi mai iau ce-mi trebuie. Zis şi făcut. Ajung şi încep să
cutreier.
