Lovită de tir şi băgată la congelator

Sâmbătă am fost ok, puţin nervoasă că mi s-a amânat o plecare la Bucureşti, dar am fost ok. M-am relaxat la o partidă de... tuns. Haha, pun pariu că vă gândeaţi la alte alea. Muhahaha. Mbon, să revenim.
Am umblat brambura, am ajuns acasă, tra la la şi tra la la, hai să ne uităm la un film, aşa, bătrâneşte, fără nici un chef de cluburi. În timp ce filmul îşi desfăşura acţiunea, coana Lillee simţea cum este pocnită cu un ciocan în oase. La început mai firav şi apoi din ce în ce mai agresiv. O dată, de două ori, de trei ori, da' mai dă-o în bip, bip, bip de treabă. Ce sunt eu aici, loc de dat cu ciocanul, ciuca bubuiturilor? Schimbă poziţia, schimbă locul, nimic.

Ce se întâmplă când greşeşti traiectoria? Păi..., te zdruncini niţel

Ziua de vineri este una fericită, cel puţin pentru mine. Anşeaaa, să vă povestec cum am început o astfel de zi atât de... fericită.

Mă pregăteam dimineaţă să plec la serviciu. Când să ies pe poartă, lighioana aia de ghioarlă ce o am prin curte, ţuşti afară. Fuuuck, uite cum întârzii eu din cauza lui. Hristoşi si dumnezei. Ia-ţi, Lilloaico, picioarele în spinare şi dă-i de aleargă câinele. Cine dracu alerga de nebună pe stradă vineri dimineaţă? Mdea, eu şi numai eu. Dacă se uita cineva, din greşeală, pe geam credea că am luat-o razna. Nu că aş fi prea normală, dar asta e altă poveste. Băi şi măcar de alergam în linie dreaptă, dar neee, nu se poate aşa ceva. Înţolită la palton negru din stofă, cu poşeta pe braţ în stil piţiponcesc, alergam în zig zag fluturând din mâini şi urlând ca descreierata: Milo, treci în curte, 'tu-ţi naţia ta de dobitoc!!! După ce m-a purtat pe străzi o bucată de vreme, ghioarla s-a gândit că e sufucient şi a binevoit să intre în curte. Anaaa, repede să închid poarta, nu care cumva să iasă din nou. Am mai păţit-o, nu de alta. Şi chiar nu aş mai fi rezistat unei alte reprize de maraton.

Casă bântuită sau...

... oameni nebuni? Cam asta e intrebarea care ne-a bântuit gândurile de ceva vreme incoa'. Avem motive întemeiate, nu vă gândiţi la prostii, suntem oameni serioşi, ce mama lu' necuratu'. Mnoa bon, să vă fac, aşa, un rezumat. Am un pisoi, Capone, îl ştiţi prea bine. Anşea, pe lângă faptul că se joacă în apă, fură de la parter şi-mi aduce mie, mă şanteajează pentru a se tolăni pe birou, mai nou, e disperat să iasă afară. Nu-l las, logic. Dar el fuge, găseşte metode şi o tuleşte. Când se întoarce, dă-i şi spală-l, scoate-i scaieţii din blană şi alte zăpăceli. Okei, de ceva vreme găseam geamul de la baie deschis şi pisoiul nema. Ha, doar nu o deschide cotoşmanul geamul, ne ziserăm noi, adică, mbon, o fi el dăştept dar nici chiar să deschidă geamul, oameni suntem... Băgăm noi ( eu şi soţul din dotare ) un râs sarcastic şi ne promitem să fim mai atenţi.
A doua zi, geamul deschis, pisoiul... nema. Oh, c'mooon!!! Şi dă-i cu reproşurile. Mda, ghiciţi cine-i căscatul casei. Eu, normal. Aham, mie mi se făceau reproşuri: ţi-am zis să fii mai atentă, să închizi geamul la baie peste noapte, uite că fuge tâmpitul ăsta şi vine bătut şi aşa şi pe dincolo. Degeaba încercam eu să spun că nu am călduri pentru a deschide geamul în toiul nopţii, neah, nu mă asculta nimeni. Asta până când soţul meu a închis geamul cu mâna lui, după care l-a găsit deschis, în condiţiile în care nimeni nu s-a mai dus la baie.