Am umblat brambura, am ajuns acasă, tra la la şi tra la la, hai să ne uităm la un film, aşa, bătrâneşte, fără nici un chef de cluburi. În timp ce filmul îşi desfăşura acţiunea, coana Lillee simţea cum este pocnită cu un ciocan în oase. La început mai firav şi apoi din ce în ce mai agresiv. O dată, de două ori, de trei ori, da' mai dă-o în bip, bip, bip de treabă. Ce sunt eu aici, loc de dat cu ciocanul, ciuca bubuiturilor? Schimbă poziţia, schimbă locul, nimic.
Totul a culminat când a dat tirul peste mine. Eh, atunci a început bâlciul: au, au, au, haoleooo!!!! Măi, fraţilor, nu ştiu câţi aţi păţit-o, dar tre' să spun cât este de crunt. Este extrem de CRUNT. Mă simţeam ca şi cum a trecut tirul peste mine, mi s-au îndesat mărăcini pe gât, mi s-a umflat capul cu pompa, mi s-a dat foc la măruntaie şi apoi am fost băgată la congelator. Astea au fost simptomele care m-au învăluit toată seara de sâmbătă, apoi noaptea, şi ziua de duminică, când o fiolă de algocalmin, un nurofen răceală şi gripă plus un pliculeţ de Teraflu, m-au rezolvat. Nu în totalitate dar oricum e mult mai bine. Acum nu mă mai simt lovită de tir, ci de un Tico. Eeee? Altă viaţă.
Dar noaptea de sâmbătă a fost... maaamă, maaamă. Nu mai vreau aşa ceva câte zile oi mai avea. Oribil, pur şi simplu oribil. Mai bine mă calcă tirul direct pe ţeastă şi gata, măcar ştiu că am scăpat ieftin şi repede. Bine că acum a mai trecut. Aşadar, să nu care cumva să mai spuneţi că am boala chiulului nejustificat, da? Eu, măcar chiulesc dim motive de "lovituri de tir".
V-am pupat. Rugaţi-vă pentru mine, rugaţi-vă să mă uite tirul în seara asta.
AMIN!!!
0 comentarii:
Trimiteți un comentariu
Ai o părere?