Batman reloaded: cum te îngrozeşte un călugăr!

Vineri a fost sărbătoare mare, credincioşii s-au înghesuit la Catedrala din Constanţa, alea-alea, cutare-cutare. Mboon, coana Lillee, în mijlocul evenimentelor, of course. Cu desaga în spinare, m-am trezit printre sute de oameni. Or fi fost mai mulţi, mai puţini, habar n-am, mereu am stat prost la capitolul ăsta. Şi cum spuneam, jap-jap, tros-plosc, la datorie. Cu mine era o colegă, nu-i dau numele că nu i-am cerut acordul şi mi-e că mă lasă fără ciuf.
Am vorbit eu cu oamenii, ce fac, cum se simt, toate bune şi frumoase. Însă vroiam să iau o declaraţie şi de la o faţă bisericească. Anşeaa, în jurul nostru, puhoi de călugări. Mă duc la primul, nţ, nu vrea să vorbească întrucât nu e din Constanţa. Pana mea, nu am cerut buletinul nimănui, nu fac angajări, vreau doar o declaraţie. Nţ, nu e din Constanţa. Ok, fiecare cu ale lui, încep să caut din priviri un alt nene îmbrăcat în negru. Peste drum de marea adunare, un nene, care se încadra criteriilor mele de selectare, stătea rezemat de un stâlp, cu o cruce de lemn cât el de mare. Mă uit, îl scanez, cam dubios dar fie, haida la el. Colega mea mă opreşte: băi, nu pare prea ok omul. Mai bine îl lăsăm în pace, îmi zice ea.
Eu, ha, păi da' cum! Nici gând, mergem la el. Nici nu mă gândesc. Dacă observăm că nu e treaba bună cu el, plecăm, ce poa' să ne facă? Şi-am mers.

Mangalia m-a trezit la realitate: nu vreau să mă fac primar! :))

Astăzi mi-am dat seama de un lucru: nu vreau să mă fac primar. Ne, ne, ne. Niciodată nu voi aspira la funcţia asta. Îhâm, puteţi voi să vă rugaţi de mine, puteţi să-mi aduceţi ofrande, fete virgine (da, da, poate doar în poze, sau nou născute), capre opărite, porci epilaţi, degeaba. Nu vreau, neam. Sunt foarte hotărâtă, am zis. Până astăzi aveam, aşa, o idee extrem de puerilă. Moanta mia, ce marfă e să fii primar, deh, ca tot românu', mai iei o decizie, mai aprobi un proiect, te mai zbânţui prin Mamaia (strict la oraşul meu mă refer), mai dai o subvenţie, mai faci un miting, porţi o beretă roşie şi chestii d'astea. Însă, acum am o cu totul altă perspectivă. Am fost la Mangalia, unde noul primar a ţinut o şedinţă cu preşedinţii asociaţiilor de locatari în ideea de a rezolva problema cu furnizarea apei calde şi a căldurii, coşmarul mangalioţilor, de altfel. Anşea, pe lângă faptul că preşedinţii asociaţiilor de locatari erau doar o mică parte din mulţimea prezentă, restul fiind din popor, veniţi cu mic, cu mare, că deh, să-l vază pe domn premar de la Premerie, tema principală a fost de multe ori uitată, fiecare începând să zbiere ce-l tăia capul. Moa, minunat. În faţa mea era un puşti de vreo 6 ani. Dacă n-a stat copchilu' ăla cu cracii pe spătarul de la scaun şi cu fundul pe jos, de nu-mi venea a crede. Başca, la un moment dat, mă simt pipăită pe picioare. Când mă uit, tot puştiul împieliţat, băgat pe sub scaune, îşi găsise de joacă cu şireturile mele. Acum, nah, cum să reacţionez, io nu am decât pisici. Instinctul meu a fost să-i spun zât, dar, nţ, nu mergea. Am hotărât să-mi strâng picioarele cât am putut de mult, făcându-l pe puşti să se aleagă cu febră musculară la mâini pentru că, da, el se întindea să mă apuce de javrele alea de şireturi şi la mama dracului. Hai, copchile, că doar nu oi vrea să-mi pun picioarele după gât!

Cădură mare, monşer! Pe litoral, caterincă maximă

Vară, cald, muncă şi iar cald, cald!!! Ce poate fi mai minunat? Eh, dar cum trebuie să trecem şi peste asta, mulţi ar zice că mă smiorcăi degeaba întrucât locuiesc la mare şi, nah, aici e vremea ceva mai acceptabilă. O fi, nu contest, dar tot mă plâng, na, ce puteţi să-mi faceţi?
Ok, şi cum meseria mea este inedită în fiecare zi, pot spune că în ultima vreme am găsit o reală sursă de amuzament. Pe plajă! Daa, oamenii sunt atât de dezinvolţi când sunt în concediu de nici nu-ţi poţi imagina. Reportajele pe plajă sunt obositoare, te bate soarele în cap de-ţi face creierii omletă, însă totul trece când dai peste o sursă de fun, care, din omletă, îşi face creierul ou ochi.
Super tari sunt fazele când vezi tolănite, în toată spledorea lor, cu şalvarii fâlfâind în briza mării, cocoane de peste 70 de ani, la orele amiezii, pe plajă. Iar la întrebări generice precum "nu vă este teamă să staţi pe plajă la ora asta", tanti îţi răspunde nonşalant: "nee, sunt trecută prin viaţă, sunt bătută, am lucrat la grădină, de cine să-mi fie frică?"