Mangalia m-a trezit la realitate: nu vreau să mă fac primar! :))

Astăzi mi-am dat seama de un lucru: nu vreau să mă fac primar. Ne, ne, ne. Niciodată nu voi aspira la funcţia asta. Îhâm, puteţi voi să vă rugaţi de mine, puteţi să-mi aduceţi ofrande, fete virgine (da, da, poate doar în poze, sau nou născute), capre opărite, porci epilaţi, degeaba. Nu vreau, neam. Sunt foarte hotărâtă, am zis. Până astăzi aveam, aşa, o idee extrem de puerilă. Moanta mia, ce marfă e să fii primar, deh, ca tot românu', mai iei o decizie, mai aprobi un proiect, te mai zbânţui prin Mamaia (strict la oraşul meu mă refer), mai dai o subvenţie, mai faci un miting, porţi o beretă roşie şi chestii d'astea. Însă, acum am o cu totul altă perspectivă. Am fost la Mangalia, unde noul primar a ţinut o şedinţă cu preşedinţii asociaţiilor de locatari în ideea de a rezolva problema cu furnizarea apei calde şi a căldurii, coşmarul mangalioţilor, de altfel. Anşea, pe lângă faptul că preşedinţii asociaţiilor de locatari erau doar o mică parte din mulţimea prezentă, restul fiind din popor, veniţi cu mic, cu mare, că deh, să-l vază pe domn premar de la Premerie, tema principală a fost de multe ori uitată, fiecare începând să zbiere ce-l tăia capul. Moa, minunat. În faţa mea era un puşti de vreo 6 ani. Dacă n-a stat copchilu' ăla cu cracii pe spătarul de la scaun şi cu fundul pe jos, de nu-mi venea a crede. Başca, la un moment dat, mă simt pipăită pe picioare. Când mă uit, tot puştiul împieliţat, băgat pe sub scaune, îşi găsise de joacă cu şireturile mele. Acum, nah, cum să reacţionez, io nu am decât pisici. Instinctul meu a fost să-i spun zât, dar, nţ, nu mergea. Am hotărât să-mi strâng picioarele cât am putut de mult, făcându-l pe puşti să se aleagă cu febră musculară la mâini pentru că, da, el se întindea să mă apuce de javrele alea de şireturi şi la mama dracului. Hai, copchile, că doar nu oi vrea să-mi pun picioarele după gât!



Ok, trecând peste asta, babalâcii erau pe dinafară. Ce căldură, ce apă caldă, o madamă era tare revoltată că ea nu ştia când va fi următoarea şedinţă. I s-a explicat, cutare, cutare... Ne! Când e următoarea şedinţă: ziua şi ora fixă!!! Acum!!! Fulgere şi tunete, păi ce pana mea. S-a revenit la subiect, apă caldă, preşedinţi de asociaţii, alea, alea: BUM! Din spate acelaşi strigăt: când e următoarea şedinţă.
Printre urlete de fixare a şedinţei următoare şi predicile primarului, eram nevoită să mai suport şi un " na na na, iuhuuu, nana, târârâ". Dap, puştiul se credea pe scena de la Vocea României.
După ce s-a terminat calvarul, primarul a spus că se grăbeşte şi că trebuie să plece. Eu aşteptam să-mi dea câteva declaraţii, la fel şi colegii din presă, dar de unde. Puhoiul de moşi peste el. Am simţit cum mi-a crescut barba şi nu altceva. Omul ăla nici nu mai putea să respire.
Aşadar, nu vreau să mă fac primar! Nu, nu şi nu! Da' uite că babă tot o să mă fac. Eh, şi-atunci să vadă primarul pe dracu', de nu mă apuc eu să urlu că mie nu-mi merge ceasul şi nu ştiu la ce oră să vin la şedinţă, să nu-mi spuneţi mie pe nume: cutra Lillee.
P.s. sper că v-aţi obişnuit cu stilul meu de a scrie, e satiric. Ok?
P.s. 2: la fel şi în cazul ideii de a fi primar, e pură băşcălie! Hai, succesuri!

sursa foto