Capone a fost şi va rămâne sufletul meu. Un pisoi ca el nu voi mai
găsi, de acest lucru sunt absolut sigură. Cu toate că a plecat de mai
bine de două luni, tot am speranţa că poate se va întoarce. Mă ajută
gândul ăsta.
Dar cum sunt cea mai mare fană declarată a pisoilor, nu am rezistat
fără pufoşenii prin casă. Am căutat, am cutreierat internetul, pet
shop-urile, până când am găsit un sufleţel mic şi amărât. Nu e rasă
pură, e corcit, dar zău dacă îmi pasă.
Aşa, câteva cuvinte despre noul motan din ogradă: are o lună, e
pufos, flocos, nebun şi guraliv. Abia se ţine pe picioare de mic ce e,
dar se joacă cu ditai rola de scotch. E jucăria lui preferată. Dacă o
pierde, scoală casa in picioare.
În timp ce vă uitaţi la poze, poate mă ajutaţi să-i pun un nume. Mulţam.
marți, 7 februarie 2012
sâmbătă, 4 februarie 2012
Destinaţie greşită
În ultimul timp am început să mai folosesc şi mijloacele de transport în
comun. Ok, în timp ce mă îndreptam spre redacţie, mintea îmi zbura la o
groază de lucruri. Trebuie să fac şi aia, şi aia... Cobor. În momentul
când am dat nas în nas cu aerul rece, parcă m-am trezit din visare. Am
stat ţintuită în loc, cuprinzând tot peisajul dintr-o privire. WTF? Am
mâncat de pe jos şi am leşinat? Încă dorm? Moaaa, dar ce modificări au
făcut edilii Constanţei peste noapte, parcă ultima oară nu arăta aşa
zona asta. Când gerul mi-a tras vreo două peste faţă, mi-am revenit
complet. Nu sunt unde ar fi trebuit. Coborâsem mai târziu decât trebuia
şi ajunsesem la cucuiata din deal. Să-mi trag una. Dă-i şi caută un
microbuz pentru a mă întoarce. Stau, aştept, frig de îmi îngheţaseră
lentilele ochelarilor. A venit un microbuz. Urc. Înăuntru, o colegă de
serviciu:
Etichete:
am gresit statia,
bete in roate,
Bucuresti,
colega,
constanta,
cucuiata din deal,
destinatie,
drumuri inchise,
edili,
funny,
ger,
intamplare,
microbuz