Vă invit să-mi cunoaşteţi noua jucărie

Capone a fost şi va rămâne sufletul meu. Un pisoi ca el nu voi mai găsi, de acest lucru sunt absolut sigură. Cu toate că a plecat de mai bine de două luni, tot am speranţa că poate se va întoarce. Mă ajută gândul ăsta.
Dar cum sunt cea mai mare fană declarată a pisoilor, nu am rezistat fără pufoşenii prin casă. Am căutat, am cutreierat internetul, pet shop-urile, până când am găsit un sufleţel mic şi amărât. Nu e rasă pură, e corcit, dar zău dacă îmi pasă.
Aşa, câteva cuvinte despre noul motan din ogradă: are o lună, e pufos, flocos, nebun şi guraliv. Abia se ţine pe picioare de mic ce e, dar se joacă cu ditai rola de scotch. E jucăria lui preferată. Dacă o pierde, scoală casa in picioare.
În timp ce vă uitaţi la poze, poate mă ajutaţi să-i pun un nume. Mulţam.

Destinaţie greşită

În ultimul timp am început să mai folosesc şi mijloacele de transport în comun. Ok, în timp ce mă îndreptam spre redacţie, mintea îmi zbura la o groază de lucruri. Trebuie să fac şi aia, şi aia... Cobor. În momentul când am dat nas în nas cu aerul rece, parcă m-am trezit din visare. Am stat ţintuită în loc, cuprinzând tot peisajul dintr-o privire. WTF?  Am mâncat de pe jos şi am leşinat? Încă dorm? Moaaa, dar ce modificări au făcut edilii Constanţei peste noapte, parcă ultima oară nu arăta aşa zona asta. Când gerul mi-a tras vreo două peste faţă, mi-am revenit complet. Nu sunt unde ar fi trebuit.  Coborâsem mai târziu decât trebuia şi ajunsesem la cucuiata din deal. Să-mi trag una. Dă-i şi caută un microbuz pentru a mă întoarce. Stau, aştept, frig de îmi îngheţaseră lentilele ochelarilor. A venit un microbuz. Urc. Înăuntru, o colegă de serviciu: