Ceva dubios se întâmpla la mine pe tarla. Dar, deh, la cât sunt eu de
aiurită nu am băgat de seamă încă de la început. Bine, recunosc, mai am
o problemă în sensul că de câte ori sesisez ceva în neregulă, încerc să
văd dacă nu eu sunt aia de vină, după care trec şi la alte variante. Nu
ştiu dacă procedez corect, dar... în fine. Să trec la subiect.
Bre, m-am îndrăgostit de un bureţel de faţă. Da, pot spune că sunt,
oficial, buretofilă. L-am primit cadou la un gel d-ăla de te speli pe
faţă şi de atunci suntem de nedespărţit, suflete pereche. E alb, moale,
curăţă bine, un vis. Anşeea, dar, de la un timp, ceva se întâmpla. Vine
coana Lillee de la serviciu, intră în baie, ia bureţelul în ideea de
a-şi freca făţăul. Din greşeală, arunc un ochi la el: uaaaaaaaaaat
dăăă?! Moaa, dar jeg am pe faţă, zău aşa. Dar io nu l-am spălat după ce
l-am folosit de dimineaţă? Dar chiar aşaaa? Mă simţeam cel mai jegos om
de pe planetă, cu ciuperci pe faţă, aripi de liliac, codiţe de libelulă
şi multe scame, aaa, şi coji de seminţe. Daa, tenul meu era o adevărată
gazdă pentru toate târâtoarele, un hotel all inclusive, cu spa, piscină
şi smochine negre. Bureţelul ăla de făţău era plin de scame, negreală şi
toate cele. Nu l-am folosit în seara aia, l-am băgat la înmuiat. Uokei,
a doua seară la fel, a treia... Deja, gata, sărisem peste partea de a
mă învinui pe mine. Era timpul pentru a doua etapă: al meu partener. Cu o
sprânceană-n cer şi una în pământ, îl priveam suspect. La rândul lui,
se uita mine: ce e? Ceva de genul: nu trage, domn Semaca, sunt eu,
Lăscărică! Hmm, nu-i nimic, îmi spuneam eu. Las' că intri matale la
ciuruială! Vine şi timpul când voi da replica: Un fleac, l-am ciuruit!
vineri, 28 septembrie 2012
joi, 13 septembrie 2012
Lillee, la Ziua Marinei: ori la bal, ori la spital!
Derulăm şirul evenimentelor.
A fost ziua Marinei, sărbătorită cu surle şi trâmbiţe pe meleaguri constănţene, păi cum altfel. Cum mi-s taman din oraşul de faţă şi, vaai, lucrez şi în presă, seara de dinaintea marelui eveniment a fost una agitată. Stăteam şi-mi făceam cruce cu limba-n gură să nu care cumva să fiu eu norocoasa ce trebuie să-şi facă apariţia la locul cu pricina. Nu de alta, dar am aşa o baftă la treburile astea de zici că întreaga planetă conspiră împotriva mea. "Dăăă, Doaamne, să nu fiu fericita câştigătoare a lozului, dăăă, Doooamne, cutare - cutare" - îşi zicea coana Lillee.
Dimineaţă, ţrrr, ţrrr, telefonul îmi zbârnâia de mama focului. Rezultatul? MĂ DUC LA ZIUA MARINEI. Iubesc viaţa, dar văd că şi ea ce mă iubeşteee.
A fost ziua Marinei, sărbătorită cu surle şi trâmbiţe pe meleaguri constănţene, păi cum altfel. Cum mi-s taman din oraşul de faţă şi, vaai, lucrez şi în presă, seara de dinaintea marelui eveniment a fost una agitată. Stăteam şi-mi făceam cruce cu limba-n gură să nu care cumva să fiu eu norocoasa ce trebuie să-şi facă apariţia la locul cu pricina. Nu de alta, dar am aşa o baftă la treburile astea de zici că întreaga planetă conspiră împotriva mea. "Dăăă, Doaamne, să nu fiu fericita câştigătoare a lozului, dăăă, Doooamne, cutare - cutare" - îşi zicea coana Lillee.
Dimineaţă, ţrrr, ţrrr, telefonul îmi zbârnâia de mama focului. Rezultatul? MĂ DUC LA ZIUA MARINEI. Iubesc viaţa, dar văd că şi ea ce mă iubeşteee.
Etichete:
acreditare,
blat,
columbeanu,
constanta,
eveniment,
gloată,
Lillee,
loje,
lume,
malul marii,
militar,
presa,
puhoi,
ranit,
tariceanu,
telefon,
ziua marinei