Bre, m-am îndrăgostit de un bureţel de faţă. Da, pot spune că sunt, oficial, buretofilă. L-am primit cadou la un gel d-ăla de te speli pe faţă şi de atunci suntem de nedespărţit, suflete pereche. E alb, moale, curăţă bine, un vis. Anşeea, dar, de la un timp, ceva se întâmpla. Vine coana Lillee de la serviciu, intră în baie, ia bureţelul în ideea de a-şi freca făţăul. Din greşeală, arunc un ochi la el: uaaaaaaaaaat dăăă?! Moaa, dar jeg am pe faţă, zău aşa. Dar io nu l-am spălat după ce l-am folosit de dimineaţă? Dar chiar aşaaa? Mă simţeam cel mai jegos om de pe planetă, cu ciuperci pe faţă, aripi de liliac, codiţe de libelulă şi multe scame, aaa, şi coji de seminţe. Daa, tenul meu era o adevărată gazdă pentru toate târâtoarele, un hotel all inclusive, cu spa, piscină şi smochine negre. Bureţelul ăla de făţău era plin de scame, negreală şi toate cele. Nu l-am folosit în seara aia, l-am băgat la înmuiat. Uokei, a doua seară la fel, a treia... Deja, gata, sărisem peste partea de a mă învinui pe mine. Era timpul pentru a doua etapă: al meu partener. Cu o sprânceană-n cer şi una în pământ, îl priveam suspect. La rândul lui, se uita mine: ce e? Ceva de genul: nu trage, domn Semaca, sunt eu, Lăscărică! Hmm, nu-i nimic, îmi spuneam eu. Las' că intri matale la ciuruială! Vine şi timpul când voi da replica: Un fleac, l-am ciuruit!
N-a fost aşa, am cedat: auzi, tu-mi foloseşti drăcia aia de spălat pe faţă?
El: Ce e aia?
Eu: Aaaa, nu ştii ce e aia? Ahaaam, nu recunoşti, nici măcar nu ştii ce e aia.
După care am încremenit.
Eu: Auzi, tu nu care cumva speli chiuveta cu chestia aia albă?
Mi-a spus că nu, nu se bagă în lucrurile mele. Mda, nebuloasa mamii ei de nebuloasă,
Începusem să mă gândesc cine mă vizitase în ultimul timp, cine mi-a folosit baia, paranoia era cu mine. Numai bureţei aveam în cap, da, da, jucau hora în ţeasta mea, plini de scame.
Până într-o seară când nu l-am mai găsit. Am făcut crize. Dispăruse, locul de deasupra chiuvetei era gol... bureţelul nema. A ieşit la iveală detectivul din mine, aveam o misiune importantă.
Tam tam tam, tobe şi alea, alea, "Lillee, pe urmele bureţelului misterios" Tam tam taaaam
L-am găsit. Unde credeţi? În curte. Cum, mama lu' ăl negru de respiră greu, a ajuns în curte? Am casa bântuită. Ooo, daa, fantomele se spală pe picioarele lor transparente cu bureţelul meu. Nu mi-am mai bătut capul, deja îmi fumega şi riscam să-l pierd într-un incendiu. Am renunţat. Până într-o seară. Mă duc la baie şi mă opresc. Ceva alb se mişca pe chiuvetă, în întuneric. Ce, ce, ce... satană-i aia. Aprind repede lumina. Motanul meu, Mişu, la vreo 7 kile cât are, se holba împietrit la mine, cu o chestie albă în gură, în chiuvetă, of course! 'Tu-ţi naţia ta de urangutan. Mi-ai scos peri albi!!!
Să derulăm şirul evenimentelor. Pândeşte momentul, când găseşte uşa deschisă la baie (de regulă o ţin închisă), intră tiptil, sare în chiuvetă, fură bureţelul şi fuge. De multe ori îl lăsa în chiuvetă, de unde îl şi găseam plin de scame. Se joacă cu el prin casă şi mi-l lasă în chiuvetă. Se pare că el m-a ciuruit.
Am prins făptaşul, m-am calmat. Asta până mi-a dispărut periuţa de dinţi. :))
Reconstituire în 6 paşi. Luaţi de vă uitaţi.
1. Atmosferă liniştită, bureţel la locul lui
2. Hoţul intră în peisaj
3. În plină acţiune
4. L-a ciordit
5. Mişu: la dracu, m-a prins
6. Motanul, tot motan. Mişu: eşti nebună, nu recunosc nimic. Nu vezi că-s baştan?
Pam Pam!
0 comentarii:
Trimiteți un comentariu
Ai o părere?