A fost ziua Marinei, sărbătorită cu surle şi trâmbiţe pe meleaguri constănţene, păi cum altfel. Cum mi-s taman din oraşul de faţă şi, vaai, lucrez şi în presă, seara de dinaintea marelui eveniment a fost una agitată. Stăteam şi-mi făceam cruce cu limba-n gură să nu care cumva să fiu eu norocoasa ce trebuie să-şi facă apariţia la locul cu pricina. Nu de alta, dar am aşa o baftă la treburile astea de zici că întreaga planetă conspiră împotriva mea. "Dăăă, Doaamne, să nu fiu fericita câştigătoare a lozului, dăăă, Doooamne, cutare - cutare" - îşi zicea coana Lillee.
Dimineaţă, ţrrr, ţrrr, telefonul îmi zbârnâia de mama focului. Rezultatul? MĂ DUC LA ZIUA MARINEI. Iubesc viaţa, dar văd că şi ea ce mă iubeşteee.
