Nu-i uşor în campanie electorală: Constanţa, plină de madame în călduri

Nu fac politichie, trebuie sa fiu imparţială şi nici gând să mă abat de la regulă. În plus, mai dăunează şi sănătăţii, ceea ce la mine ar fi grav dat fiind faptul că deja sufăr cu tărtăcuţa. :))
Însă, dacă privim o altă latură, cred că nu dăunează cu nimic, ca atare, să ne destrăbălm, zic!
Mbon, suntem în campanie electorală, toată lumea vede, simte, miroase, aude. Tabere peste tabere, pro, contra, alea, cutare. Însă, astăzi am realizat că politicienii ăştia de candidează colo sau dincolo chiar au multe de îndurat. Pe bune, păi ce, campania asta merge, aşa, teleleu Grigore? Ne, ne, ne. Tre să ieşi prin mulţime, să zici colo şa o vorbuliţă de să le tremure inima şi să le plângă sufletul alegătorilor, cu sughiţuri, mai dai un noroc, te mai laşi zgâriat de o piele ce nu a văzut tratamente Spa, mai înduri o huiduială, că, deh, aşa e în luptă. Îţi bagi picioarele în somnul de frumuseţe, faci drumuri provincie - Bucureşti şi retur, tre să fii mereu pus la patru ace, mai inhalezi şi un iz ce nu se desprinde din gama Dior, îţi mai scrilejeşti retina cu o ţoală ce nu aduce a Versace, mai suporţi o freză făcută la frizerul din colţul străzii, admiri un vârf de păr deteriorat, un rid, un dinte lipsă... Mda, te trezeşti, brusc, în sânul vieţii omului de rând. E lucru uşor? Spuneţi voi. Nu este, cum să fie, vorba moldoveanului acela sincer de a făcut furori pe youtube.

Astăzi am luat pauză de la viaţă

Durerea eului interior. Pentru mine!
Astăzi iau o pauză. O pauză de la viaţă. Oare am dreptul să cer aşa ceva? Nu contează. Închid caietul întâmplărilor, îmi aştern un văl dens peste firea-mi jovială. Mă închid într-un ungher ascuns, doar eu cu mine. Voi cugeta adânc.
Provin dintr-o familie modestă dar care m-a învăţat foarte multe lucruri. După cum bine am mai spus pe aici, exemplul pe care îmi place să-l urmez este fratele meu mai mare, "Marele Artist" - cum l-am denumit pe blog. De ce? Pentru că mi se pare unic. Este omul care a răzbit în viaţă, care a ajuns sus, fără să uite de unde a plecat. Cuvântul este arma cea mai de preţ a omului. Şi atitudinea.

Batman reloaded: cum te îngrozeşte un călugăr!

Vineri a fost sărbătoare mare, credincioşii s-au înghesuit la Catedrala din Constanţa, alea-alea, cutare-cutare. Mboon, coana Lillee, în mijlocul evenimentelor, of course. Cu desaga în spinare, m-am trezit printre sute de oameni. Or fi fost mai mulţi, mai puţini, habar n-am, mereu am stat prost la capitolul ăsta. Şi cum spuneam, jap-jap, tros-plosc, la datorie. Cu mine era o colegă, nu-i dau numele că nu i-am cerut acordul şi mi-e că mă lasă fără ciuf.
Am vorbit eu cu oamenii, ce fac, cum se simt, toate bune şi frumoase. Însă vroiam să iau o declaraţie şi de la o faţă bisericească. Anşeaa, în jurul nostru, puhoi de călugări. Mă duc la primul, nţ, nu vrea să vorbească întrucât nu e din Constanţa. Pana mea, nu am cerut buletinul nimănui, nu fac angajări, vreau doar o declaraţie. Nţ, nu e din Constanţa. Ok, fiecare cu ale lui, încep să caut din priviri un alt nene îmbrăcat în negru. Peste drum de marea adunare, un nene, care se încadra criteriilor mele de selectare, stătea rezemat de un stâlp, cu o cruce de lemn cât el de mare. Mă uit, îl scanez, cam dubios dar fie, haida la el. Colega mea mă opreşte: băi, nu pare prea ok omul. Mai bine îl lăsăm în pace, îmi zice ea.
Eu, ha, păi da' cum! Nici gând, mergem la el. Nici nu mă gândesc. Dacă observăm că nu e treaba bună cu el, plecăm, ce poa' să ne facă? Şi-am mers.