Astăzi am luat pauză de la viaţă

Durerea eului interior. Pentru mine!
Astăzi iau o pauză. O pauză de la viaţă. Oare am dreptul să cer aşa ceva? Nu contează. Închid caietul întâmplărilor, îmi aştern un văl dens peste firea-mi jovială. Mă închid într-un ungher ascuns, doar eu cu mine. Voi cugeta adânc.
Provin dintr-o familie modestă dar care m-a învăţat foarte multe lucruri. După cum bine am mai spus pe aici, exemplul pe care îmi place să-l urmez este fratele meu mai mare, "Marele Artist" - cum l-am denumit pe blog. De ce? Pentru că mi se pare unic. Este omul care a răzbit în viaţă, care a ajuns sus, fără să uite de unde a plecat. Cuvântul este arma cea mai de preţ a omului. Şi atitudinea.


Trăim într-o societate, trebuie să ne adaptăm. Dacă izolezi un om, el va muri, pentru că asta suntem, trebuie să socializăm. Sunt în cumpănă, în dilemă. M-am străduit să înţeleg anumite lucruri. Nu pot. Sunt oameni şi oameni, caractere şi caractere. Nu poţi îndrăgi pe toată lumea, corect. Nici nu cer asta. Dar respectul? Ce facem cu el? Am evoluat atât de mult încât ne-am transformat în carcase goale pe dinăuntru? Şi atunci ce facem? Ne luptăm precum animalele de pradă în încercarea de a dovedi cine este masculul alfa? Pentru ce? Care este scopul? Ne va iubi cineva mai mult, vom urca pe un piedestal iar mulţimea va aplauda? Bun, şi când ne vom da jos de acolo, prin faţa ochilor ni se vor derula imaginile celor sfâşiaţi în bătălie. Acei care, poate, cândva, ne erau camarazi. Şi atunci pentru ce? Pentru un moment de glorie dăm dracului întreaga existenţă? Nu vreau bătălii câştigate, nu vreau evenimente glorioase de moment. Vreau continuitate, vreau o legătură ce va dăinui peste timp. Şi atunci când voi întoarce capul îmi doresc zâmbete sincere, nu fulgere în priviri. Vreau să fiu om, pentru că înainte de toate, de funcţii, mândrii, orgolii, suntem oameni. Aşa am fost construiţi.
Nu-s perfectă. Greşesc! Ohoo, cât greşesc. Însă, dacă am fost o nemernică, arde-mă! - este deviza mea. Aşa învăţ, îmi repar defectele.
Poate că sunt naivă în încercarea mea de a trăi în armonie. Uneori îmi doresc o doză de anestezie, combinată cu mojicie. Ar fi o formulă bună pentru societatea noastră. Nu pot, sunt prea fraieră. Conştiinţa mă apasă şi îmi chinuie nopţile. Ca atare, nu pot decât să mă adaptez, să mă accept.
Nu, nu s-a întâmplat nimic. Vreau doar o pauză, o pauză de la viaţă... pentru o zi.
Mâine voi fi alta.

sursa foto: aici