Una bucată Lillee trebuie să plece mintenaş la Bucureşti, sau Baloteşti, în cazul de faţă. Toate bune şi frumoase, alea - alea, dar când se făcu vineri, pooof se buleşte maşina din dotare. 'Menzăi şi alte cele, una-alta... ce mama lu' ăl necurat mă fac? Cristi, ăl de mă suportă zi de zi, se scărpina după ureche. Văzând cum curg transpiraţiile pe noi, tatăl meu luă atitidine: mă, copii, mă, vă dau eu maşina mea, fiţi pe pace.
Iuhuu, şi-am mers. Veritabilul bolid... o splendoare de matiz. Da' nu-i bai. Mergem ce mergem, era vreo 10 noaptea, când pe autostradă se aude un boom. WTF? Nee, nu are ce să fie. Mai mergem noi un pic şi se aprinde becul la baterie. Mda, se rupsese cureaua la alternator, asta însemnând că nu mai aveam lumini decât cât ţinea bateria. Fuck şi iar fuck. Eram abia la km 70. Sunăm la marele artist ( fratele meu cel mare ): help! Cică vine să ne lumineze calea, adică să meargă el în faţă dar asta însemna peste o oră de aşteptat în beznă, pe autostradă. Panică, 'menzăi şi sfinţi. Bine, nu ma pun atacurile de panică de genul: aaaaaaaa, o să murim. Hehe, omul la disperare zice multe.
Stăm noi niţel, vedem că nu-i treabă şi plecăm mai departe. La Lehliu ne întâlnim şi cu marele artist. Booon, de acum nu mai are ce să se întâmple, avem drumul luminat. Aha, s-o credem noi. Când să intrăm în Bucureşti pentru a lăsa bolidul la un service... pr, pr, pr, trosc. Na că nu mai vrea, bateria era aproape moartă. Mergeam cam cu 5 la oră, fără faruri şi în şuturi, rugându-ne să mai ţină măcar puţin.
Aici începe distracţia. Cum dracului facem că nimerim în mijlocul a vreo 200 de persoane, de o parte şi a alta a străzii, care se uitau şaşiu la noi. Oamenii făceau liniuţe cu maşini şi motoare şi vă daţi seama cum au reacţionat când a intrat pe ruta lor un matiz cu numere de Constanţa care mergea precum melcul, în şuturi şi fără lumini. Băieţaşii au început cu băşcălia şi ce şi-au zis ei: hai să-i încurajăm. Aşadar, au început să meargă în drept cu noi şi cu d-alea: dă-i, dă-i, moaaaaaaaa ce bolid avem acilea, muhaha şi muhaha. Pana mea, mă ofticam maxim că nu eram struţ, să-mi bag capul în pământ. Eh, dar mă adaptez, dacă struţ nu se poate, atunci regina Angliei, ce pana mea. Ştiţi voi, aşa cum umbla tanti respectivă în caleaşcă şi făcea cu mâna la public. Păi ce, eu nu pot?
În cele din urmă, matizul a murit în drum, spre disperarea ălora de făceau curse p-acolo. Ce a urmat e can can. Cumpără şufă, tractează, lasă una bucată broscoi mort la service, pleacă la Baloteşti, ajuns, spălat, fumat un pachet de ţigări, dădut vole una doză de cola şi culcat pe la 3 şi ceva noaptea. Pam Pam.
Ca-n filmele cu proşti, nu-i aşa?
0 comentarii:
Trimiteți un comentariu
Ai o părere?