Din categoria epic fail: Lillee loveşte din nou. Atenţie, e molipsitor

hiar dacă scriu mai rar p-acilea, asta nu înseamnă că m-am şi deşteptat şi fac numai lucruri la locul lor. Dacă aş afirma asta, Mişu, motanul meu, şi-ar face operaţie de rasă, prin tunderea blăniţei până la chiele, spunând că el este pisoi d-ăla buhuhuu!
Mbon, trecând în revistă ultimele două chestiuni la care am participat, pot spune ceva sigur: nu mai am scăpare, sunt sortită să am tatuat în frunte "tută". Asta pe lângă vestita lozincă: ce pana mea!
Să trecem la treabă.
1. Mişu al meu nu se simţea bine, nu mai voia să mănânce, alea - cutare. Mă gândesc: la veterinar cu el. Sun medicul veterinar, îi spun că am şi io un pisoi bolnav şi întreb dacă mai găsesc pe cineva, în seara aia, la cabinet. Îmi spune că da, e cineva acolo. Ajung cu Mişulică, îl consultă o tanti... termometru la buci şi toate cele, după care mă întreabă dacă vreau să-l aştept şi pe medicul respectiv. Zic ok, lăsaţi că-l sun acum să văd cât mai întârzie.

S-a ales praful de cola

Caniculă. Caniculă mare. Şi ce trebuie să folosim în această aprigă luptă? Hidratarea. Da, este arma cea mai de preţ.
Dacă la muncă am gâlgâit lapte mai ceva ca Icilul, în momentul când m-am urcat în maşină am simţit că-l apuc pe Dumnzeu de-un picior. Al meu soţ mă aştepta cu o doză de licoare magică, poaspat scoasă din frigider. O doză de cola. Doza zilnică, aş putea spune. Şi beau eu ca nehalita, mai bea şi el, ne învârtim prin oraş, cumpărături, alea, alea...
La un moment dat mă trezesc singură în maşină. Cristi avea nu ştiu ce treabă. Şi stau... şi stau. Cald. Sete. Opaa, stai aşa că e doza aia de cola. O zgâlţâi un pic, hmm, parcă mai are ceva în ea. Ăvaai, dar să nu risipim nicio picătură. Buzele mele uscate mă aprobau de zor: daaa, să nu risipim, dă-o pe gât.
Fată ascultătoare cum sunt, nu stau pe gânduri şi gâl gâl gâl pân' la ultimul strop. Mă opresc brusc. Îmi simţeam ochii ca de curcă beată, iar în loc de cola aveam gura plină de... cum satană să-i spun?  Băi, doza asta nesimţită avea praf.

Poveste de iarna... cu nabadai!

S-a intamplat in luna decembrie.

Acum ceva ani, tatal meu avea o dacie. Am mai adus eu o vorba, o bijuterie de masina, mandria lui, bla bla. Dar ce sa vezi, de la un timp se confrunta cu anumite probleme care il necajeau extrem de rau. Ce se intampla? 

Urmarire ca-n filme

Intr-una din zilele trecute am depanat amintiri cu taica-miu.

Din vorba-n vorba, am dat peste o "isprava" care merita povestita.

Din ciclul "aschia nu sare departe de trunchi "

     Se facea ca faimosul meu tata era prin oras cu masina. Avea pe atunci o splendoare de Dacie, doamne ce mandru mai era de "bijuteria" lui. Si cum mergea el tantos, observa la un moment dat cum o alta masina incerca sa se apropie de el iar soferul ii facea semne disperat.

Taica'miu, orgolios de fel, pune piciorul pe acceleratie, pai ce, a ajuns el de rasul targului? O avea ala masina straina dar nici Dacia lui nu-i mai prejos. La scurt timp, masina respectiva hop in drept cu noi. Taica-miu da-i si accelereaza. Ii zic: