Cum alegi un câine de talie mică?

Acum câteva luni am zis să adoptăm un câine. Înainte am avut doi, un lup şi un boxer, pe care din păcate... i-am pierdut. Aşa că am zis să adoptăm un maidanez de data aceasta, dar de talie mică.
La adăpostul pentru animale... hărmălaie de ghioarle. Dom'le, nu mă interesează cum arată, de talie mică să fie. Ne-a adus un roşcovan.
- Sigur e de talie mică?... - ne asigurăm noi
- Da, e de talie mică, ce naiba...
Ok. Numai că n-a fost să fie. Creştea roşcovanul de nu se mai oprea. Băi, poate creşte repede în primele luni şi rămâne aşa. Aham, şi crocodilul croşeta sifon într-un bec. Nu frate, ăsta e pus pe fapte "mari". Fie, ne-am împăcat şi cu ideea asta. Acum... nah, să fiu şi eu de treabă cu bietul câine.
Iese coana Lillee, aranjată, boită, şlefuită, ( trebuia să plec nu ştiu pe unde ) şi începe: hai, cuţu-cuţu... căţel drăgălaş, vino la mine. Ghioarla, hop, ciuleşte urechile, sare pe madam boita şi hârşşş, ia o gură din pantalonii din dotare. Wtf? Ce s-a întâmplat? Ehh... nimic, doar o bucată lipsă din nădragi. Nu te enerva, madam, lasă, du-te de te schimbă... asta e, se mai întâmplă. E şi el mic.
A doua oară, aceeaşi madam iese în curte, pregătită de nişte ture cu bicicleta. Hii, uite căţeluşul. Hai, căţeluş drăgălaş, hai să te mângâi. Toate bune şi frumoase, se întoarce Lillee cu spatele şi dă să plece. Hârşş, pac una bucată lipsă din iţarii sport. La spate. Băi, să-mi bag picioarele. Câinele ăsta are probleme. Da' ia mai du-te tu în...
De atunci mă feresc de el. De câte ori vreau să ies în curte, stau un pic la geam, testez terenul, şi ies în viteză. Nu mă opresc până nu ies din curte. Nu mă uit înapoi, nu în stânga, nu în dreapta. Doar în faţă. Run, Lillee, run! E singura scăpare. Când mă văd ieşită din curte, pot răsufla uşurată. Mai nasol când vreau să intru, dar asta e altă poveste.

Cum alegi un câine de talie mică?

Acum câteva luni am zis să adoptăm un câine. Înainte am avut doi, un lup şi un boxer, pe care din păcate... i-am pierdut. Aşa că am zis să adoptăm un maidanez de data aceasta, dar de talie mică.
La adăpostul pentru animale... hărmălaie de ghioarle. Dom'le, nu mă interesează cum arată, de talie mică să fie. Ne-a adus un roşcovan.
- Sigur e de talie mică?... - ne asigurăm noi
- Da, e de talie mică, ce naiba...
Ok. Numai că n-a fost să fie. Creştea roşcovanul de nu se mai oprea. Băi, poate creşte repede în primele luni şi rămâne aşa. Aham, şi crocodilul croşeta sifon într-un bec. Nu frate, ăsta e pus pe fapte "mari". Fie, ne-am împăcat şi cu ideea asta. Acum... nah, să fiu şi eu de treabă cu bietul câine.
Iese coana Lillee, aranjată, boită, şlefuită, ( trebuia să plec nu ştiu pe unde ) şi începe: hai, cuţu-cuţu... căţel drăgălaş, vino la mine. Ghioarla, hop, ciuleşte urechile, sare pe madam boita şi hârşşş, ia o gură din pantalonii din dotare. Wtf? Ce s-a întâmplat? Ehh... nimic, doar o bucată lipsă din nădragi. Nu te enerva, madam, lasă, du-te de te schimbă... asta e, se mai întâmplă. E şi el mic.
A doua oară, aceeaşi madam iese în curte, pregătită de nişte ture cu bicicleta. Hii, uite căţeluşul. Hai, căţeluş drăgălaş, hai să te mângâi. Toate bune şi frumoase, se întoarce Lillee cu spatele şi dă să plece. Hârşş, pac una bucată lipsă din iţarii sport. La spate. Băi, să-mi bag picioarele. Câinele ăsta are probleme. Da' ia mai du-te tu în...
De atunci mă feresc de el. De câte ori vreau să ies în curte, stau un pic la geam, testez terenul, şi ies în viteză. Nu mă opresc până nu ies din curte. Nu mă uit înapoi, nu în stânga, nu în dreapta. Doar în faţă. Run, Lillee, run! E singura scăpare. Când mă văd ieşită din curte, pot răsufla uşurată. Mai nasol când vreau să intru, dar asta e altă poveste.

Cum alegi un câine de talie mică?

Acum câteva luni am zis să adoptăm un câine. Înainte am avut doi, un lup şi un boxer, pe care din păcate... i-am pierdut. Aşa că am zis să adoptăm un maidanez de data aceasta, dar de talie mică.
La adăpostul pentru animale... hărmălaie de ghioarle. Dom'le, nu mă interesează cum arată, de talie mică să fie. Ne-a adus un roşcovan.
- Sigur e de talie mică?... - ne asigurăm noi
- Da, e de talie mică, ce naiba...
Ok. Numai că n-a fost să fie. Creştea roşcovanul de nu se mai oprea. Băi, poate creşte repede în primele luni şi rămâne aşa. Aham, şi crocodilul croşeta sifon într-un bec. Nu frate, ăsta e pus pe fapte "mari". Fie, ne-am împăcat şi cu ideea asta. Acum... nah, să fiu şi eu de treabă cu bietul câine.
Iese coana Lillee, aranjată, boită, şlefuită, ( trebuia să plec nu ştiu pe unde ) şi începe: hai, cuţu-cuţu... căţel drăgălaş, vino la mine. Ghioarla, hop, ciuleşte urechile, sare pe madam boita şi hârşşş, ia o gură din pantalonii din dotare. Wtf? Ce s-a întâmplat? Ehh... nimic, doar o bucată lipsă din nădragi. Nu te enerva, madam, lasă, du-te de te schimbă... asta e, se mai întâmplă. E şi el mic.
A doua oară, aceeaşi madam iese în curte, pregătită de nişte ture cu bicicleta. Hii, uite căţeluşul. Hai, căţeluş drăgălaş, hai să te mângâi. Toate bune şi frumoase, se întoarce Lillee cu spatele şi dă să plece. Hârşş, pac una bucată lipsă din iţarii sport. La spate. Băi, să-mi bag picioarele. Câinele ăsta are probleme. Da' ia mai du-te tu în...
De atunci mă feresc de el. De câte ori vreau să ies în curte, stau un pic la geam, testez terenul, şi ies în viteză. Nu mă opresc până nu ies din curte. Nu mă uit înapoi, nu în stânga, nu în dreapta. Doar în faţă. Run, Lillee, run! E singura scăpare. Când mă văd ieşită din curte, pot răsufla uşurată. Mai nasol când vreau să intru, dar asta e altă poveste.

Motan cu mutră de măgăruş

Am un nou pisoi întrucât Capone, vechiul pisoi, a plecat şucărit şi nu s-a mai întors. Urât din partea lui...
Anşea, şi cum spuneam: îl am pe nesimţitul ăsta mic. O lighioană şi nu altceva. V-am bătut la cap să mă ajutaţi să-i pun un nume. Am primit multe idei interesante dar pentru că motănelul are faţă de... măgăruş?!, am decis să-i spun Mişu. Scurt şi concis: Mişu. Soarta, ce să-i faci.

Păi ce pana mea să-i fac dacă are faţă de măgar? Mda, şi cum este imposibil să am parte de un mieunător normal, ăsta se încadrează perfect în categoria de zurbagii. Cea mai tare fază e cum miaună: I U. Atât. I...U. Şi stă. Ce-o aştepta, numai el ştie. Pe de altă parte, am impresia că e masochist. Vrea cafteală, o cere cu poftă. De câteva luni de când îl am, am schimbat inşpe mii de bureţi de vase şi lavete de bucătărie. Are o poftă nebună să spele parchetul cu acele ustensile după care le roade. Şi lanţul evenimentelot poate continua: doarme în maşina de spălat, cară pe scări ditai pâinea, care e mai mare decât el, mă muşcă de nas (e prea mare, ştiu), şi roade tot ce prinde, inclusiv papucii. Mai nou, am zis să-l las în curte. Singur nu stă, e fricos dar se suie pe foişor şi se face arici: pooof. Mda, cam ăsta e Mişu nesimţitu'. Are patru luni şi jumătate şi îmi toacă nervii. I...U!

Ziceţi voi, nu are faţă de măgăruş? Dacă stau şi mă gândesc mai bine, parcă aduce şi cu un raton. Nu?