Se afișează postările cu eticheta poza. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta poza. Afișați toate postările

sâmbătă, 4 mai 2013

Dragoste şi amor ghebos pe plajă şi cum mă "iubesc" cititorii :)

De curând, m-am amuzat teribil pe seama unor comentarii ce le-am primit la un articol. Şi nu, nu aici, pe blog, ci la ziarul unde lucrez. Să vă explic.
Îmi place foarte mult să construiesc un text pe seama unei simple poze. Este ca o gură de aer pentru mine, printre atâtea ştiri legate de crime, accidente şi creieri împrăştiaţi. Consider că sunt articole lejere şi fresh, taman bune de citit la cafea, când jumătate din creier încă dormitează. Aleg pozele astfel încât să iasă ceva haios, să-ţi elibereze mintea şi efectul să fie legat de un surâs în colţul gurii. De asemenea, îmi place că pot fi liberă în exprimare şi mă pot juca cu vorbele în voie. Anşea, ultima dată am ales o fotografie cu doi tineri, care, hmm, cum să spun, se "tăvăleau" pe plajă, pe un prosop. Mi s-a părut amuzant întrucât peisajul era de "vis": lumea ieşise cu câinii din dotare la bălăceală în apa mării, constructorii trebăluiau pe plajă, era un haos total, un dute-vino, iar ăi doi se mozoleau de mama focului, de zici că venea sfârşitul lumii şi voiau să profite de orice clipă. Să mor de nu vedeam parcă o scenă din "Ultima noapte de dragoste, întâia noapte de război". Şi am scris.

duminică, 29 ianuarie 2012

Cum se împacă zăpada cu minţile blonde încălţate în şoricari?

În iarna asta, am zis să-mi iau şi io şoricari d-ăia de-i pui în picioare şi zici că eşti feşăn. UGG-uri le mai zice. Am zis că-s comozi şi nah. Frate-miu ăl mic a şi sărit cu un cadou pentru a-mi închide ciocul. Uokei, comozi, călduroşi, da' chiar că şoricari, să-mi trag una.
Şi a nins. Mda, yupiii-yeeei şi-o înjurătură. Pleacă, Liloaico, la serviciu. Ce-şi zice ea, luminăţia dăştăptăciunii întruchipate? Bă, şoricarii nu alunecă, p-ăştia îi iau.
Şi i-am luat. După câteva ture prin oraş, am constatat că eram cu labele numai prin bălţi. Atât de kamikaze sunt. Pentru a evita porţiunile de zăpadă, preferasem să fiu submarin. În momentul în care am simţit că de fapt şoricarii deveneau din ce în ce mai grei, am zis că nu-i treabă. Pe lângă fleoşc, fleoşc, eram şi îngheţată bocnă. Unde mai pui că mi-era să nu fac dracu' rechini prin bocanci sau alte lighioane subacvatice.
Faza tare era că începusem să mă simt melc, în pana mea. În redacţie, îţi puteai da seama pe unde a trecut coana Lillee, după dârele de apă. Să mor dacă exagerez cu ceva.
toateBlogurile.ro