Plec la o conferinţă. Pe drum îmi dau seama că nu mai am baterii la reportofon, motiv pentru care mă opresc la magazinul de lângă redacţie. Îmi rezolv problema bateriilor şi îmi văd de drum. Ajung la locul cu pricina şi îmi aşez reportofonul în faţa celui de vorbea despre una-alta. Cutare, cutare, da, da, da, aşa şi pe dincolo..., se termină conferinţa. Mă ridic, îmi iau reportofonul şi dau să opresc înregistrarea. Wtf? Bateriile aproape goale. Bă, ia mai dă-o încolo de treabă. Cum, pana mea, e posibil având în vedere că ar fi trebuit să mă ţină cam două săptămâni? Îl bag în geantă şi plec. Pe drum mă chinuia gândul că am luat ţeapă. De fel, sunt omul care nu face mare caz dintr-o asemenea chestie. Asta e şi gata, Băi, dar de data asta parcă îmi dansa un drăcuşor în creier: "Eşti o fraieră! Aşa faci mereu şi te laşi păcălită. Ar trebui să iei atitudine. Du-te la magazin, duuuuu-teeeeeeeee la magazin". Degeaba scuturam eu din cap, parcă eram posedată şi nu altceva.
Ajung în faţa magazinului şi intru pornită. Mă trezesc în faţa vânzătoarei şi mă blochez. Aş fi vrut să plec dar nu mai era cale de întoarcere. Aşadar, pe cai, Lilloaico!
- Nu vă supăraţi, am cumpărat acum o oră nişte baterii de la dumneavoastră...
- Da, ştiu. S-a întâmplat ceva?
- Păi s-a întâmplat că-s goale, spun eu.
