Lovită de tir şi băgată la congelator

Sâmbătă am fost ok, puţin nervoasă că mi s-a amânat o plecare la Bucureşti, dar am fost ok. M-am relaxat la o partidă de... tuns. Haha, pun pariu că vă gândeaţi la alte alea. Muhahaha. Mbon, să revenim.
Am umblat brambura, am ajuns acasă, tra la la şi tra la la, hai să ne uităm la un film, aşa, bătrâneşte, fără nici un chef de cluburi. În timp ce filmul îşi desfăşura acţiunea, coana Lillee simţea cum este pocnită cu un ciocan în oase. La început mai firav şi apoi din ce în ce mai agresiv. O dată, de două ori, de trei ori, da' mai dă-o în bip, bip, bip de treabă. Ce sunt eu aici, loc de dat cu ciocanul, ciuca bubuiturilor? Schimbă poziţia, schimbă locul, nimic.

Ce se întâmplă când greşeşti traiectoria? Păi..., te zdruncini niţel

Ziua de vineri este una fericită, cel puţin pentru mine. Anşeaaa, să vă povestec cum am început o astfel de zi atât de... fericită.

Mă pregăteam dimineaţă să plec la serviciu. Când să ies pe poartă, lighioana aia de ghioarlă ce o am prin curte, ţuşti afară. Fuuuck, uite cum întârzii eu din cauza lui. Hristoşi si dumnezei. Ia-ţi, Lilloaico, picioarele în spinare şi dă-i de aleargă câinele. Cine dracu alerga de nebună pe stradă vineri dimineaţă? Mdea, eu şi numai eu. Dacă se uita cineva, din greşeală, pe geam credea că am luat-o razna. Nu că aş fi prea normală, dar asta e altă poveste. Băi şi măcar de alergam în linie dreaptă, dar neee, nu se poate aşa ceva. Înţolită la palton negru din stofă, cu poşeta pe braţ în stil piţiponcesc, alergam în zig zag fluturând din mâini şi urlând ca descreierata: Milo, treci în curte, 'tu-ţi naţia ta de dobitoc!!! După ce m-a purtat pe străzi o bucată de vreme, ghioarla s-a gândit că e sufucient şi a binevoit să intre în curte. Anaaa, repede să închid poarta, nu care cumva să iasă din nou. Am mai păţit-o, nu de alta. Şi chiar nu aş mai fi rezistat unei alte reprize de maraton.

Casă bântuită sau...

... oameni nebuni? Cam asta e intrebarea care ne-a bântuit gândurile de ceva vreme incoa'. Avem motive întemeiate, nu vă gândiţi la prostii, suntem oameni serioşi, ce mama lu' necuratu'. Mnoa bon, să vă fac, aşa, un rezumat. Am un pisoi, Capone, îl ştiţi prea bine. Anşea, pe lângă faptul că se joacă în apă, fură de la parter şi-mi aduce mie, mă şanteajează pentru a se tolăni pe birou, mai nou, e disperat să iasă afară. Nu-l las, logic. Dar el fuge, găseşte metode şi o tuleşte. Când se întoarce, dă-i şi spală-l, scoate-i scaieţii din blană şi alte zăpăceli. Okei, de ceva vreme găseam geamul de la baie deschis şi pisoiul nema. Ha, doar nu o deschide cotoşmanul geamul, ne ziserăm noi, adică, mbon, o fi el dăştept dar nici chiar să deschidă geamul, oameni suntem... Băgăm noi ( eu şi soţul din dotare ) un râs sarcastic şi ne promitem să fim mai atenţi.
A doua zi, geamul deschis, pisoiul... nema. Oh, c'mooon!!! Şi dă-i cu reproşurile. Mda, ghiciţi cine-i căscatul casei. Eu, normal. Aham, mie mi se făceau reproşuri: ţi-am zis să fii mai atentă, să închizi geamul la baie peste noapte, uite că fuge tâmpitul ăsta şi vine bătut şi aşa şi pe dincolo. Degeaba încercam eu să spun că nu am călduri pentru a deschide geamul în toiul nopţii, neah, nu mă asculta nimeni. Asta până când soţul meu a închis geamul cu mâna lui, după care l-a găsit deschis, în condiţiile în care nimeni nu s-a mai dus la baie.

M-am lăsat de fumat?!

Mnoa, bine, tre' să vă mărturisesc ceva. Pot spune că, în sfârşit, mă pot bucura de o mare realizare. Ne, nu-i vorba de job, bebelache sau alte asemenea. Este vorba de fumat. Pfooai şi ce mândră mi-s. Da, bre, nu am mai pus ţigară clasică în gură de aproape două săptămâni. Prevăd nişte aplauze din partea voastră dar vă sugerez să vă calmaţi. Nu m-am lăsat de fumat. Nu vreau să mă las, îmi place prea mult acest viciu. M-am lăsat doar de ţigări normale şi m-am dat pe ţigara electronică. Foarte şmecheră, serios. Sunt atât de mândră de mine, de nici nu aveţi idee. Economie la bani, nu mai put a tutun ars, pot fuma oriunde, muhahaha. Îmi vine să mă pup. Dar, deh, acum am început să fac deja nazuri. Nu mai suport fumul de ţigară, mi se pare că miroase îngrozitor de urât. O ipocrită, asta sunt. O ipocrtă cu un singur neuron şi minte oxigenată.
Sunt cu capu', ştiu. Dar tot nu suport fumul de ţigară.

Azi am testat efectul de turmă

Astăzi de dimineaţă trebuia să iau parte la nu ştiu ce eveniment organizat de nu ştiu ce universitate din Constanţa, unde aveau să participe şi nişte francezi, ruşi şi alte cele.
Ajunge coana Lillee la locul cu pricina şi începe să caute sala senatului. Dăşteaptă cum sunt, de-mi vine să mă pup şi nu alta, nimeream numa' prin bude, nicidecum în sala senatului. Până la urmă şi-a făcut cineva milă de mine ( mă văzuse probabil că mă învârt din budă în budă ) şi m-a dus la locul cu pricina. Zic aleluia şi intru triumfătoare în sală. Mă aşez şi încerc să aflu despre ce e vorba. Cică un program cu nume de dinozaur..., care face nu ştiu ce, o mare harababură, nu înţelegeam nimic. Eh, lasă, că încep oamenii să vorbească şi pricep eu cu ce se mănâncă.

Jurnalismul şi alte alea

Uokei, v-am cerut o perioadă de... concediu, pentru acomodări şi alte alea la noul loc de munci. Mi l-aţi dat. Eheei, chiar dacă nu mi-l dădeaţi, tot mi-l luam. Nu am fost, bre, în stare să scriu pe blog, nu am fost şi pace. Vin acasă muci, obosită psihic de nu mai sunt în stare să spun cum mă cheamă. Unicul meu neuron este epuizat la maxim, da' se obişnuieşte el, n-are încotro. Ce să zic, este ceva tare mişto dar pe cât este de mişto, pe atât este de solicitant. Mi-a fost mai greu, acum îmi este ceva mai uşor. Prima dată stăteam cu datele în faţă şi nu îndrazneam să mă apuc de scris, îmi tremurau mâinile pe taste. :))
Iar când textul meu a ajuns la redactorul şef... mi se zguduia biroul. Dar totul a fost foarte ok, spre fericirea mea. În rest ce să vă zic. Este ceva nou pentru mine, intru în contact cu oameni "importanţi", le iau interviuri, vânez ştiri, merg la conferinţe... Cum spuneam, e ceva nou şi extrem de antrenant. Să vedem ce va fi pe viitor, nu?
Până una-alta, cred că aţi vrea să citiţi câteva articole scrise de mine pentru ziarul la care lucrez, nu?

Cum s-a făcut studiul cu sexul înainte de căsătorie

Ăştia de la protv au publicat nişte studii făcute de sora lu' ţaţa lu' cheala din deal şi ne-au arătat şi nouă rezultatele. Aşa, să vedem cât sunt ei de binevoitori.
Da' cum s-a făcut studiul, ştiţi? Las' că vă spun io. Iete aşa.
Cică sora lu' ţaţa lu' cheala din deal s-a trezit ea într-o dimineaţă, puţin cufurită, şi a zis " hăit, ce ar fi să fac io nişte studii de piaţă că tot n-am faculte, poate dă bine la sivi ".
Zis şi făcut. Porneşte iute spre camera din faţă, de la drum, deschide servanta cu haine bune, de duminică, şi... pfooai, ceaţă se făcu. Orgie, moliile erau în dilaila. Unele jucau hora unirii, altele prizau lână, câteva fumau mohair.
Le înlătură printr-o mişcare bruscă a mâinii, şuu şuu, trage prima bucată de cârpă, se mai luptă cu o molie ceva mai violentă, pesemne că era iritată de la naftalină sau de la ţigările Carpaţi fără filtru, şi gata. Victorie. Ţinuta este aleasă.

Diferenţa dintre furazolidon şi furadan

Constanţa, dimineaţă, vânt puternic, durerea de cap rezistă.
Intru în farmacie.
În faţa mea un domn la vreo 50-60 de ani. Deh, nu mă pricep foarte bine la vârste aşa că am ales să bag o marjă de eroare de 10 ani acolo...  Acu', poate omul avea 65, pana mea.
Discuţie între nene şi duduia farmacistă.
Nenea: Duduie, daţi-mi ceva care seamană la nume cu ce o să vă zic io, da? Nu ştiu cum se zice da' le potriveşti matale.
Duduia: spuneţi, vă rog.
Nenea: anşea, boto... dodină vreau. Şi e ca rivanolu'.
Duduia: betadină?
Nenea: anşea, duduie, beta..., fir-ar beta... dodina ei să fie dară. Aia e. Că bagă şi ăştia nişte nume de zici că toţi ne naştem cu şcoli de doctori.
Ia farmacista o sticluţă de pe raft, o pune într-o punguţă de hârtie pe care scria "furazolidon", încasează banii şi-i dă omului produsul.
Simpaticul domn ia punguţa şi începe să citească ce scrie pe ea, în timp ce-şi aştepta restul. Se chinuie el acolo, pe silabe, apoi pe litere, la care:
- Hiiii, dragă duduie, da' io n-am cerut aşa ceva. Doamne iartă-mă, ce să fac io cu d-ăsta de se dă prin agricultură? Apară şi păzeşte-mă. Ce, botodina d-ăsta e? Furada.. zolin, d-ăsta? Apăi dacă-i aşa, io nu mai vreau. Asta-i otravă, duduie. Dacă din greşeală dau pe la gură? Apăra-mă şi păzeşte-mă. Nu mai vreau, duduie, sunt om bătrân, mai dau pe lângă (???), mai uit, nu mai văd cum trebe...

Vampiri pe ritm de salsa

Aseară am văzut cel mai nasol film făcut de la maimuţă încoa'. Fright night pe numele lui. Acu' dacă ne luăm după numele tradus în română nu ştiu ce va ieşi. La cum traduc ăştia sigur se va numi " vecinul meu vampir " sau aşa ceva.
Să mor dacă mai înţeleg cum stau treburile în materie de filme. Toată lumea îl lăuda moaamă, moaaamă, pe IMDb notă destul de ok, am văzut că-i şi Colin Farrel p'acolo, ce să mai, credeam că rupe. Da, adevărul e că mi-a rupt un căscat prelung. Poate m-am screlozat eu, poate mi-a murit şi singurul neuron şi nu mai am capacitatea de a aprecia un lucru frumos, de calitate.
Dacă nici vampirii nu mi-au captat atenţia, e de rău. În general îmi plac, sunt sexoşi, am sechele de când l-am văzut pe Brad Pitt în "interviu cu un vampir". Mi-a marcat copilăria. A fost prima mea dragoste, lingeam posterele şi nu altceva. Frână, să revenim la subiect, nu vreau să ud fotoliul.
Îmi place şi coloana sonoră a filmelor de acest gen. Rock. Da' chiar, de ce mereu rock? Cum apare un vampir, hop şi chitara bas. Hă? O fi vreo lege, vreo regulă nescrisă?
Uite, în filmul de aseară, când apărea vampirul Farrel, se potrivea mai degrabă un merengue, salsa ceva. Parcă îl şi vedeam pe fiorosul vampiros venind spre victimă în paşi de salsa. Eh? Şi victima se apăra pe ritmul passo doble. Pe bune de nu se potrivea la fix. Ar fi fost un şou nemaipomenit. Aş fi dat note, i-aş fi cerut părerea şi lui Mihai Petre, cu nominalizări, finală, impresia artistică la muşcături, alea alea.

Cu pufoşenia în bot

Taman când se crapă de ziuă somnul îmi e cel mai dulce. Da' atât de dulce încât risc să dau în diabet. Eh, în momentele acelea de apogeu glicemic, simt cum cineva îmi respiră în ureche. E Capone, cotoșmanul meu.
Am format un fel de ritual. Ridic mecanic pilota și el se bagă acoloşa. Își scarmănă nițel locul și, pac, mi se așază pe burtă. Aaaah, un pui de orgasm, îngerii încep să cânte "nothing else matters" la vioară, patul începe să valseze, așternuturile mă mângâie fără tente de pornache...
Cu cornul băgat în pernă și cu una bucată motan pe burtă, mi se cam taie filmul. Ca atunci când încep reclamele la tv. Mbon. E și normal ca toată șmecheria să se sfârșească prematur. E lege. În general tartor este ceasul. Ăla mă sapă. Și cum am uitat să opresc alarma pentru azi, doar e sâmbătă, normal că și-a făcut datoria și, tring, tring, tring, mi-a dat câteva ciocane în tâmplă.
Am deschis ochii și primul meu instinct a fost să urlu. Nu puteam pricepe cum am ajuns în junglă. Am rămas un pic blocată, cu ochii fixați pe pădurea ce-mi acoperea toată aria vizuală. M-am chinuit, am focusat, până când am văzut două bile și muuultă blană, stai, parcă era și o coadă flocoasă.