Săritură cu talent

Ce poţi face într-o seară de duminică? Leneveşti, te dregi după o seară de sâmbătă zbuciumată şi te gândeşti că vine ziua de luni. Corect? Corect. Buuun, şi în timp ce leneveam eu frumuşel, îmi mai aruncam ochii la geam. Acolo stătea pisoiul meu şi era tare concentrat. Aşa face el, vede păsări, fluturi, şi stă neclintit. Câteodată îl apucă cearta cu diverse insecte sau mai ştiu eu ce, vorbeşte şi zbiară pe limba lui... Nu-l băgăm în seamă, e cu capu', dar se calmează în cele din urmă.
 
 Eh, şi cum stătea el acolo, îl văd cum îşi ia avânt, sare pe plasa de la geam, plasa se deschide şi zduuuuuuup: uite pisoiu', nu mai e pisoiu'. De la etajul 1.
Fuuuck, ăsta a vrut să se sinucidă, e kamikaze. Încep să-l strig, mă agit... pauză. Motanul... ia-l de unde nu-i. Ieşim afară cu lanternele, Caponeee, Caponeee. Pana mea, Capone mucles. Simţeam cum mă cuprinde disperarea, (degeaba încercam să o dau jos de pe mine - e ca râia, degeaba o iei cu :jos, 'tu-ţi naţia ta de disperare... ) îmi făceam diverse scenarii, mai că nu plângeam. Când eram pe cale să dau apă la şoricei, îl aud pe soţul meu: l-am găsit. Era în faţa casei, sub motocicletă.
Îl aducem înăuntru, îl cercetăm, îl întoarcem pe toate părţile.... e ok. O zgârietură pe nas şi foarte speriat. Nici nu mai vrea să intre în camera cu pricina. Îl băgăm cu forţa şi se ascunde sub scaun dar numai cu ochii la geam. Îi este frică de geam. Dar ce spun eu geam, îi este frică de camera respectivă. :)) Panaramă ce este. Cine ştie ce o fi în capul lui. Fereastra i-a făcut rău, l-a aruncat în prăpastie, iar camera este complice. =))

Vine vara, bine-mi pare...

Soarele îşi face simţită prezenţa pe zi ce trece, prilej de bucurie, normal. Natura se trezeşte la viaţă, totul prinde culoare, începe un nou capitol.
 
 Favorizaţi sunt cei ce locuiesc la casă, nu? Curte, grătar, relaxare în aer liber şi intimitate. Având în vedere că mă încadrez în termenii şi condiţiile "locuitorului la casă" ar fi trebuit să fiu copleşită de o stare de beatitudine.  
 
 Şi poate că aş fi fost, dar să nu uităm că trăim în România, unde maneaua este soră cu românul iar gradele de rudenie necesită strigate. ( ca să ştie lumea ce ciumeg este io si ce sistem suraund ham. )

Cu programare

Niciodată nu mi-a plăcut medicul meu de familie. Se pare că această doamnă doctor chiar îşi lua rolul în serios şi se considera un membru al familiei mele.
 
 Mă simţeam ca şi cum eram în vizită la nişte rude bătrâne şi băgăcioase. După ce se interesa ce am mai făcut în ultimul timp, cum stau cu viaţa amoroasă, şcoala, trecea la lucruri mai serioase: dacă m-am angajat, cât câştig şi ce fac cu banii. Degeaba încercam eu să ridic mâna şi să mimez că mă doare în gât al dracului de tare, că am febră şi mi-aş dori să terminăm mai repede. Adică: tanti, mi-e rău, dă-mi ceva acolo şi lasă-mă să stau în pat. Promit că-ţi trimit un e-mail cu toate noutăţile.

Gimnastica sexuala

Am primit un e-mail de la divahair care suna cam asa: Gimnastica sexuala: drumul catre extaz. Zic: opa, ia sa vedem ce lucruri interesante s-au mai descoperit sau ce studii s-au mai facut. Stiti doar ca sunt foarte interesata de aceste lucruri cu totul si cu totul "inteligente". Si pac, dau click. O multitudine de titluri si culori imi invadeaza monitorul, o adevarata incantare a ochiului. Caut prin amestecatura respectiva si gasesc si titlul care imi invadase mail-ul. O introducere tip standard:  organismul nostru reprezinta un imens cumul de energii, bla bla, daca nu o gestionam cum trebuie, intreaga energie sexuala se va pierde prin zona genitala.

Ocupat!

Va povesteam eu acu' ceva vreme ca vara mai tragem cate o fuga prin Silistea, un satuc aflat pe langa Constanta.

Un prieten are o casa prin zona si de cate ori se iveste ocazia ne adunam frumusel cu mic cu mare pentru o mica relaxare la aer curat, care de fiecare data se transforma in nopti nedormite si gratare stinse cu bere.

Se facea ca in una din aceste "adunari generale", mai erau prezenti si alti amatori de aer curat, necunoscuti mie. Dar dupa cum stim ca oamenii la "suferinta" se imprietenesc cel mai repede, n-a fost o problema prea mare, poate doar de timp.

Privelişte de dimineaţă

Clămpănind în papucii mei de casă, cu cana de cafea în mână şi pisica la subţioară, mă îndrept agale spre lăcaşul destinat pregătirilor matinale. Prin şiretlicuri numai de mine ştiute, încerc să scap de povara pisoiului, însă fără rezultat. În fiecare zi duc această luptă crâncenă, dar blănosul se dovedeşte a fi mai tare în gură decât mine şi în gheare, agăţându-se disperat de halatul meu.

Astfel mă face să cedez de fiecare dată şi mă obligă în acelaşi timp să-mi rezolv toate problemele cu el în braţe. În speranţa că într-o zi voi avea câştig de cauză, mereu vin cu planuri noi şi încerc imposibilul, la fel şi în această dimineaţă. Concentrată asupra situaţiei în care mă aflam, îmi arunc pentru o secundă ochii pe fereastră. Ce îmi era dat să văd, m-a făcut să uit de blănosul care torcea victorios.

Ospitalitatea la romani

Or fi romanii cum or fi, dar la ospitalitate nimeni nu-i intrece. Suntem recunoscuti pentru acest lucru. Ospitalitatea este arma noastra forte, de care abuzam si abuzam peste masura.
Suntem crescuti in acest mod, ni se implanteaza inca de mici acest obicei si ajungem la un moment dat cand ne trezim ca nu este chiar asa placut.

Pe mine una a inceput sa ma enerveze. Inteleg sa fii manierat, sa intrebi omul daca doreste un anume lucru, dar romanul nu se poate abtine, nu se poate limita. El trebuie sa exagereze in absolut orice, sa intreaca masura, sa devina stresant si nesuferit pentru ca altfel nu s-ar mai numi roman, nu?

Acum, in perioada sarbatorilor de iarna, trebuie sa onoram anumite vizite. La familie este super placut, dar trebuie sa mai mergi si prin alte parti, ca deh, asa-i traditia. Si nici nu ajungi bine acolo, ca deja incepe show-ul. Tu cu o cizma in picior si cu haina partial descheiata iar gazda calare pe tine: "hai intrati, intrati. Cu ce sa va servesc? Un pahar de vin, asa, de incalzire? Hai un pahar merge, nu? Stii cat de bun este? Hai ca merge, iti pun."

Magazinele de cartier

Nu am nimic cu magazinele "de cartier", a nu ma intelege gresit, doar ca uneori imi cam tulbura diminetile. Diminetile, pentru ca in general apelez la aceste locuri cand sunt pe fuga si constat ca imi trebuie cate ceva, iar intrebarea este cand suntem noi pe fuga daca nu dimineata? Spre exemplu, astazi, dupa vreo 4 ore de somn, incep a bantui prin casa constatand ca imi lipseste lucrul cel mai important: cafeaua. Lipa lipa spre magazin, afara superb.

Titluri de filme "romanizate"

Nu am inteles niciodata de ce romanii trebuie sa distorsioneze titlurile tuturor filmelor. Este absolut jenant si enervant pe deasupra. Am vazut ca subiectul a mai fost abordat si pe alte bloguri, lucru care ma bucura intr-un fel, inseamna ca nu sunt singura deranjata de fenomenul acesta.
Cand intalnim cuvinte simple de genul "Ghost"...

Imi platesc meniul la... "pomana"

Nu am nimic cu religia, nu m-a preocupat niciodata subiectul acesta indeosebi de mult incat sa stau sa fac analiza. Pur si simplu l-am luat ca atare. Cateodata e bine sa ai in ce sa te refugiezi, nu sunt fanatica, nu frecventez mersul la biserica, dar nici nu stau sa acuz pe cei ce o fac.

La noi, in Romania, este obiceiul cu "pomenile", probabil fiecare dintre noi am fost macar

Ador tara in care m-am nascut...

Romania, tara unde ne-am nascut si unde ne ducem existenta, patria noastra minunata, care ne ofera toate posibilitatile spre un trai mai bun. Traind in Romania esti cuprins in pemanenta de o stare de beatitudine, de speranta, nu-i asa? Inca de mica am fost intoxicata cu eterna lozinca "invata carte, maica, doar asa ajungi cineva". Buun...,