Angajări

Mă, nu ştiu cum se face că numai eu o păţesc. Nu se poate întâmpla pe o altă tură, în momentul când sunt la baie, neeee, păi dacă nu e Lillee la datorie, nu are niciun farmec.

Zilele trecute, pe când eu îmi vedeam de treburile mele, intră o domnişoară în firmă şi se îndreaptă către biroul meu:
 
 - Bună ziua, nu vă supăraţi, în legătură cu postul disponibil.
 
 Având în vedere că la noi în firmă se făceau angajări pe postul de agent imobiliar, nu am stat pe gânduri şi am trimis-o în biroul şefului. Peste puţin timp, ( nu ştiu ce treabă aveam eu pe acolo ) mă duc în biroul cu pricina. Bat la uşă şi intru. Când colo, ce să vezi?

Un fel de... motan

A venit momentul sa vi-l prezint pe Capone, un fel de motan, corcit cu un ratoi si putin cu un caine.

Pisoi am tot avut, un persan mi-a fugit, un birmanez a prins gustul hoinaritului si nu mai vrea sa intre in casa, o maidaneza s-a "preacurvit" si distreaza motanii pe-afara intr-o veselie, deci ma pot lauda cu ceva experienta in acest domeniu. Daaaar ( pentru ca urmeaza un "dar" ) cu ceea ce este Capone nu m-am mai intalnit pana acum.

Eram in vizita la cineva si am zarit in fata blocului niste ghemotoace de blana care topaiau de mama focului. Cat am stat acolo parca eram pe jar. Ma indragostisem de unul din pisoi si vroiam cu ardoare sa-l iau acasa. Seara l-am trimis pe sotul meu "la furat" dar s-a intors cu mana goala. Pisoii erau de negasit. A doua zi, am dat iar o tura pe acolo si... tanaam, ghemotoacele erau la datorie. Pis pis pis si hop un mititel a venit la noi, apoi inca unul. Pe primul l-am luat eu iar pe al doilea l-am dat fratelui meu ( micului artist ). Si se pare ca am facut o fapta buna pentru ca imediat dupa aceea ceilalti pisoi au murit. Dar sa revin la Capone. Este, hmm, cum sa spun, mai "altfel" in tot ce face.

Un bătrânel supărat

 Când te trezeşti că nu mai ai nimic prin casă, când bidonul de şampon stă gol în faţa ta (fără pic de ruşine), când frigiderul devine din ce în ce mai sexy, îţi pică fisa că trebuie să dai o fugă până la hypermarket. Nu de alta, dar rişti ca totul să prindă nişte cote pornografice şi nu ştiu cât de indicat este.
 
 Zis şi făcut. 
 
 Ajungem noi la locul cu pricina. mai târâş, mai grăbiş. Eh şi aici începe circul. Ochii încep să mi se învârtă în cap şi să-mi fugă pe ici, pe colo. Inele, cercei ( spre disperarea soţului meu ). Cu chiu cu vai, reuşeşte să mă târască în alimentară, nu înainte de a mai pune câte ceva la "colecţie", şi începem să achiziţionăm produsele după care am venit iniţial. Cu lista la vedere totul este foarte simplu. Iei, bagi în coş şi bifezi. Ehee, dacă ar fi aşa simplu, m-ar fi chemat mama Dolores
 
 Ok, în timp ce ne luptam cu lista mai sus menţionată, îşi face apariţia în peisaj un bătrânel cu baston. Se vedea clar cum se chinuia să ajungă la noi. O avea nevoie de ajutor - îmi zic eu - şi stau să-l aştept. Ajunge în dreptul nostru şi ne întreabă foarte direct :

Perle din imobiliare

Daca tot m-am invartit nitel in acest mediu, m-am gandit sa va impartasesc si voua cate ceva din ce-mi aud urechile atat din partea agentilor cat si a cumparatorilor / vanzatorilor.

Un agent catre o doamna ( vanzatoarea/proprietara unui imobil ):

"Si, cate balcoane aveti? " - in cel mai bun caz se raspunde: doua, iar eu rasuflu usurata si imi vad in continuare de treaba. Dar cand raspunsul este: "unul, dar este mare dom'le". Eh aici nu pot sa raman indiferenta...

"Deschiderea este buna? Ce adancime?" - un teren.

 Agentul imobiliar: " Imbunatatiri sunt, perfect. Si la ce pret v-ati gandit dvs?"

 Proprietara: " Nu ar fi mai bine sa veniti dvs. sa-mi faceti niste poze si stabilim pretul la fata locului?"

Povestiri din criptă

 Dimineaţă geroasă. Cer plumburiu. Atmosferă mohorâtă. Merg agale prin mulţimea zgribulită şi crispată, scrutând vântul rece ce-mi biciuia nemilos obrajii. Feţe triste, mişcări bruşte, siluete grăbite, totul îmi transmite o stare de rău...interior. Sufletul îmi este încordat de ceea ce are să urmeze iar lumea înconjurătoare nu mă ajută deloc, nu mă alină în niciun fel, ba din contră.

  Crivăţul mă face să grăbesc pasul, îmi îndes nasul şi mai adânc în guler. Ajung la colţ, mă opresc. Aici este locul. Mai stau o secundă, mă uit către cer, trag aer adânc în piept, îmi fac semnul crucii şi intru. Ce o fi, o fi !
 
Intru încet, dau "bună ziua" cu o voce tremurândă şi încerc să zâmbesc cât mai frumos. Parcă nu îmi vine să mă apropii, dar trebuie. Mai există o alternativă, să mă întorc şi să plec. Dar nu, nu pot. Dar de ce nu pot? 

Betisoare pentru urechi

Sa discutam despre ceva care ma roade la stomac. Ma roade e cam mult spus, doar ca mintea mea blonda imediat gaseste cate ceva de care sa se lege, sa faca putin haz.

Stateam eu, asa, intr-o seara si ma intrebam, mai mult conversam cu mine insami.

Fiecare produs are un ambalaj, nu? Da. Si ce rol are ambalajul? De a vinde produsul. Pfooai ce tare sunt, cum pot eu sa raspund la astfel de intrebari dificile.:))

Sa continuam. Ce altceva mai face ambalajul unui produs? Pai, sa vedem, probabil sa informeze potentialul consumator despre ceea ce se afla in interiorul lui. O fi asa, nu o fi, nu stiu. Dar asa gandesc eu si nu afirm ca ar fi si corect. 

Seriale online

A fost suficient să mă îmbolnăvesc şi să nu pot ieşi din casă. Ce să fac, cum să-mi omor timpul? O voce îmi şopti: "desperate housewives"!!! Şi aşa am făcut. :)) 

Este suficient să te uiţi la un episod şi îţi intră microbul în sânge. În cazul meu a fost oarecum mai grav pentru că am ajuns de mi-am plătit un abonament pe unul din site-urile cu seriale online. Am terminat serialul mai sus menţionat ( în vacanţa de sărbători, cât timp am bolit ). Acum mă uit la dr.House, dar ceva mai rar pentru că timpul nu-mi permite şi nici nu mai sunt bolnavă. :)) Oricum,  este relaxant.
 
 Dar se pare că nu sunt singura care a intrat în trend-ul serialelor online.
 
 De cine să fie vorba? De fabulosul meu tată, om în vârstă, cu scaun la cap.

Mi-am pierdut telefonul...

 Dupa cum bine stiti, am doi frati: unul de 16 ani si celalalt mai mare ca mine cu 12 ani ( de unde si denumirea "clanul celor din 12 in 12" ). Iata ca am facut si o problema de matematica fara sa vreau. Sunt geniala, stiu.
 Nu aruncati cu rosii stricate, acum vine si povestea, putina rabdare. ( va rog sa nu-mi judecati nici parintii )

Deci, am doi frati: micul artist si marele artist. 

Zilele trecute vorbeam la telefon cu marele artist, om serios, cu familie, ce mai, un om serios in adevaratul sens al cuvantului. De cateva luni s-a apucat de sala. Presteaza omul zilnic, are vointa ( il invidiez un pic, ce-i drept ). 

Ok, vorbeam noi si ne povesteam vrute si nevrute, imi spunea cat de ocupat este el la serviciu in perioada asta, cat de obositor este si totusi are timp si de sala.

In timp ce vorbeam era la sala, doar ce ajunsese si se pregatea sa se schimbe dar totusi vorbea si cu mine ( cum sa nu ma simt magulita ? ) Din vorba in vorba, il aud cum incepe sa se agite, nu mai era atent la conversatia noastra.

- Gabi, ce ai? -il intreb eu-

-Stai putin -imi raspunde el absent, dupa care un moment de liniste.

Poveste de iarna... cu nabadai!

S-a intamplat in luna decembrie.

Acum ceva ani, tatal meu avea o dacie. Am mai adus eu o vorba, o bijuterie de masina, mandria lui, bla bla. Dar ce sa vezi, de la un timp se confrunta cu anumite probleme care il necajeau extrem de rau. Ce se intampla? 

Politia Romana

Astazi avem in program o intamplare din romanul vietii Marelui Artist. Pentru cine nu stie, "Marele Artist", este fratele meu mai mare, primul din clanul "celor din 12 in 12 ".
E cam greu de inteles, stiu, dar nu conteaza, mai bine am urmari povestirea, nu?


        O intamplare de pe vremea in care, desi casatorit, fusesem solicitat sa fac o figuratie intr-o reclama la o batura racoritoare pt Norvegia. Nu eram eroul principal, bineinteles,  dar aveam un rol maret de politist la metrou. Eu eram in vacanta la Olimp cu Cata si iaca primesc telefon de la agentie ca musai sa vin in Bucuresti, ca nu dureaza decat cateva ore, ca regizorul ma vrea neaparat pe mine, ca ma platesc triplu etc etc. Cert este ca m-au imbrobodit si am plecat intr-o dupa-amiaza de la mare si am ajuns la Bucuresti.