Diplomă de curvă calificată

Astăzi sunt rea... din nou. De ce? Pentru că aşa am eu chef, uite d-aia.
Vreau să vă prezint un caz "real". Bine, s-ar zice că-l cunoaşteţi, dar vin cu noutăţi. Am mai vorbit noi despre aşa zisa târfă cu blog, sau suflet de târfă - cum îşi spune ea. Dap, tanti care plânge, care-i tristă şi care a devenit curvă pentru că a avut o viaţă grea. Şi-i place.
Voi ştiaţi că ăsta e un job bun pentru România din zilele noastre? Mă gândesc că pe viitor ar trebui să se facă cursuri de specializare. Ce ziceţi? Nu-i păcat să nu profităm de o aşa şansă? Să ai diplomă de curvă calificată. Să fii licenţiată şi mai apoi masterandă: doctor inginer în studii şi practici târfologice.
Ehh? Oare cum s-ar da examenele... sau probele orale? :)) Ar fi cu admis, respins, sau notă? Şi angajarea doar pe bază de probă practică?
Mai nasol dacă eşti întrebată de ce ai luat note aşa mici...
" Păi, a fost greu. Nişte subiecţi tare dificili şi înfumuraţi. Nu a fost corect. Au fost şi camere de luat vederi, publicul mult prea larg, emoţii, rateuri, căldură, transpiraţie, şi în plus... mi-au scăzut un punct pentru faptul că am fost epilată necorespunzător. Era o scenă dramatică şi eu eram pentru una... medievală. De unde era să ştiu? M-am pregătit mai mult pentru partea medievală... sunt atrasă de istorie... Fie, recunosc, am avut bic-ul stricat. Şi n-am avut bani de vulcanizare. Da, pentru că ştiu că se duce la vulcanizare. Am citit pe net. Deci, n-a fost corect. În ţara asta totul e pe bani. M-am pregătit, am repetat, ştiam poziţiile ca pe tatăl nostru ( p-ăla nu-l ştiu ) şi uite... mi-au scăzut puncte pentru că n-am avut bani de vulcanizare. România... "
Cum ar fi? Ce ziceţi, propunem meseria asta?
Dar de ce spun toate aceste treburi? Pentru că mă simt vinovată, mi-am dat seama că am greşit. Îmi cer scuze târfuliţă închipuită, tu chiar munceşti şi îţi meriţi fiecare bănuţ de la monopoly. Iartă-mă, am fost o ignorantă. Mă ierţi?

Triunghi amoros? -proza scurta, la minut

Ce-mi fac mie oamenii ăştia... Cu plecare de la Mitza, iată-mă prinsă într-o nouă horă. Hora triunghiului amoros. Bagă Lillee, pune-ţi mintea la contribuţie şi pe cai, că se filmează.

Să ne înţelegem, am fost provocată să scriu un text, legându-mă de un triunghi amoros. Iată ce a ieşit.

Întrebări, multe întrebări, însă fără răspuns. De ce? De ce trebuie să fie aşa? Ahh, iubirea... ce-i iubirea? O himeră. Oare chiar o simţim sau este doar o iluzie? Întrebări ce-i zdruncinau liniştea şi-i întunecau privirea.
Cu mâinile sub bărbie cădea într-o stare melancolică. De ce? De ce nu poate fi ca la început? Ne schimbăm, totul dispare, focul se stinge şi rămâne doar jarul pâlpâind firav. Dar până când? Ahh ce situaţie... cât o urăsc. Dar ce pot face?
Se dezlipea din strâmtoarea palmelor şi se lăsa pe spate în canapeaua de piele ecologică, pe care o cumpăraseră împreună. Ha - îşi spunea ea - cât ne-am dorit-o, cât am strâns cureaua pentru a ne putea permite un asemenea lux. Cu un surâs în colţul gurii continuă: dar şi când ne-am luat-o... ce saftea i-am făcut. Ce vremuri, ce sentimente, ce... şi pentru ce? Pentru ce? Pentru a deveni doi străini ce împart acelaşi pat. Halal.
Oftă şi se ridică grăbită. Aprinse laptopul. Ca şi când ar fi vrut să înlăture orice sentiment de vinovăţie, afirmă hotărâtă: el mă împinge să fac asta. O viaţă am, nu vreau s-o irosesc pentru amorul artei. Asta e, când nu mai merge... nu mai merge.
Un zgomot o făcu să tresară. Era cheia ce se agita în uşă. A venit acasă... Când naiba s-a făcut ora 16? Trebuie să găsesc o scuză, trebuie să ies din casă, nu pot sta de vorbă cu el. Nu, nu am chef, nu vreau, nu pot.
Se îndreptă către şifonierul din dormitor, îşi trase pe ea primele haine ce-i apărură în faţa ochilor, apucă cheile de pe noptieră, poşeta de pe scaun şi o zbughi către uşa de la intrare.
El o opri.
- Ce faci? Pleci undeva?
- Da... bună, am programare la... trebuie să plec altfel voi întârzia. Ştii că nu-mi place...

Ce face o blondă cu acetona?

Ce faci când îţi bese mintea să-ţi cumperi o... acetonă mai şmecheră? Îţi faci un tort.
Căcat, îţi cumperi o acetonă mai bună, nu? Mboon. Aşa a făcut şi Lilloaica, a luat oraşul la pas pentru a-şi procura soluţia miraculoasă. Nu că ar fi avut motive întemeiate, neee, i s-a pus ei pata şi punct.
În seara asta, aceeaşi Lillee, îşi zice să testeze noua achiziţie. Cu mintea-n nori şi privirea la monitorul pc-ului, deschide sertarul, ia două tampoane demachiante, apucă sticluţa cu acetonă, îmbibă tampoanele alea, şi începe să-şi frece unghiile. Se aşază pe scaun, cu ochii tot în monitor, şi freacă... şi freacă. La un moment dar îşi aruncă ochii spre obiectul muncii. Când colo, ce să vezi? Ciuciu. Unghiile ojate frumos, lucioase. Dischetele demachiante? Ce deteregenti, ce clor, ce hăndel pansat, ete fleoşc. Toate reclamele de genul, păleau în faţa albului imaculat al dischetelor.
Puţin nedumerită, scărpinându-şi pletele blonde, a noastră eroină îşi reia activitatea. Şi dă-i, şi dă-i, şi insistă, şi mai tare, şi... mult mai tare, mai nervos, mai rapid, mai apăsat. Se opreşte. Deştele înroşite de atâta frecuş, da' unghiile... parcă neatinse. Magieee.
Mă, ceva cam pute şi... nu-i de la acetonă.

Târfa mă trage de urechi...

Acu' ceva timp am scris un articol despre aşa zisele bloguri de târfe. Vă spuneam acolo ce părere am, cum şi în ce fel. Nu cred în ele şi punct. Ca şi simplă literatură, da, le admir. Dar altfel, nu. Nu mă poate obliga nimeni să-mi schimb părerea.
Acum, ca să mă rezum la un singur blog de acest gen, voi aduce în discuţie: confesiunile târfei de lângă tine.
Da, mi se pare o aberaţie ce face autoarea (dacă este o ea ) acolo. Şi nu mă refer la articole, la cum sunt scrise. Nu, nu am nici o treabă cu asta, ci cu faptul că se bate cu pumnii în piept că tot ce-i acolo este şi adevărat. Că acelea sunt frânturi din viaţa ei. Din ce spune ea reiese cam aşa: a avut o viaţă tristă, o copilărie nefericită, a fost violată de ta-su şi uite d'asta a ajuns ea curvă. Pentru că viaţa-i dură, bla, bla-uri de genul.

Martor principal la o tentativă de suicid

Coana Lillee cugetă la rece: mă,  mie nu-mi ajunge spaţiul din baie. Nu vă gândiţi că-s ditamai malaca şi am baia de 1 metru. Nu despre acest fel de spaţiu este vorba, ci despre cel alocat cosmeticelor şi altor nebuneli.
Helăuuuu, pică şi varianta cu prea multe cosmetice. Şşşt, a zis cineva, ceva? Aşa, acum să continuăm. Nu-mi ajunge spaţiul. O gravă problemă. Ca şi soluţie provizorie am început să-mi înşir diverse pe bazinul de la wc. Nu mare lucru, doar o loţiune de corp... bine, două,... şi o cremă epilatoare. Asta din urmă e într-un tub cam subţirel ce nu are prea mare stabilitate.
Masculul casei s-a plâns în mai multe rânduri, ba că-l incomodează, ba să le mut de acolo... până mi le-a mutat el. Eiii, şi atunci mă găsiră dracii. Păi bine mă, tu faci legea în baie? Adică nu am şi eu dreptul la un spaţiu cât de mic unde să-mi ţin produsele muiereşti? Şi le-am mutat la loc. Ete aşa, de-a naibii. Mi-a zis: bine, într-o zi vor pica în wc, să te văd atunci.
Hahaha, da' chiar aşa tută mă crede? Las' că vedem noi.
Azi am avut treabă cu respectivul bazin, am tras apa. Nu contează motivul, pur şi simplu am tras-o. Dau să plec dar totuşi mai arunc o privire în urmă... aşa, în amintirea vremurilor apuse. Ş-atunci... ce să vezi? Un broscoi cu ochii verzi ( vorba bunicii mele ). Văd cum tubul cu cremă epilatoare prinde viaţă, se mişcă încetişor, îşi face cruce şi jaaap, plonjează în vasul wc-ului. Hiii, să-mi trag palme. Parcă aş fi vrut să-i dau notă pentru săritură, aşa de mult m-a impresionat, dar disperarea se instalase deja. De fapt eram în ceaţă, nu ştiam cum să reacţionez... să aprind o lumânare, să mă consider criminală, să... fac 100 m garduri si ţup la locul crimei.
Mda bine, de ajuns am ajuns, da' ce să fac? Tubul s-a dus. Am început să mă agit. Să bag mâna... să n-o bag? Mai că făceam dansul ploii p-acolo. Triiing, o mănuşă, tre' să caut o mănuşă. Canci mănuşă. Nu-i. Ce să fac? Un pas înainte, unul înapoi, asta făceam. Şi o făceam bine. În cele din urmă găsesc o pungă, o leg bine, şi cu ochii închişi încep să răscolesc... vorba ceea...

Poveste horror - proză scurtă

M-am băgat unde nu-mi fierbe oala. Ceva greu, extrem de greu, care nu este de nasul meu. Nu mă pricep la literatură, nu am talentul necesar, oricât m-aş strădui. Îmi cunosc puterile şi pot afirma, şi recunoaşte, că literatura nu este domeniul meu. Poate la prostioare minuscule, la fleacuri, mă mai pricep, dar la ceva de calibrul ăsta... nu. Aşadar, vă rog să fiţi indulgenţi. Este pentru prima oară când fac ceva de genul, şi nu spun că mai am de învăţat, pentru că  în cazul meu ar trebui s-o iau de la zero. Cu plecare de la Mitza, iată-mă ancorată la leapşa horror.

tătea rezemată de spătarul înalt al scaunului, cu o ţigară între buze şi ochii aţintiţi pe tavan. Ştia că inima-i e slabă. Ştia ca nu are voie să fumeze. Şi totuşi fuma... şi se distra pe tema asta: doar n-o să trăiesc cât lumea şi pământul.
Stătea şi medita, jucându-se cu aburii de fum. Tavanul... şerpuit pe alocuri, îngălbenit în jurul becului... Să fie din cauza căldurii sau poate a nicotinei? Întrebări scurte care dispăreau la fel cum apăreau, într-un flash. Puţin mai la dreapta se diferenţia o porţiune, acolo ar fi trebuit să fie intrarea în pod. Da, ar fi trebuit. Cu un surâs fugar îşi repetă încă o dată: ar fi trebuit.
Era mulţumită că locul fusese acoperit. Se simţea mai în siguranţă. Filmele horror îşi puseseră amprenta asupra ei şi imaginaţia i-ar fi jucat feste, ajungând s-o aducă în pragul nebuniei. Ştia acest lucru, de aceea zâmbea.
O durere cruntă îi curmă mulţumirea. Furnicături în vârful degetelor, urmate de o arsură puternică. Totuşi, bubuitura fu cea care o făcu să sară de pe scaun. Îşi aruncă ochii la degetele suferinde

Să continuăm şirul articolelor " mituri istorice ". De data aceasta ne vom opri în România, Câmpina, la castelul Iuliei Haşdeu.
Iulia Haşdeu ( 1869-1888 ) este fiica marelui savant, Bogdan Petriceicu Haşdeu, ( 1838-1907 ), unul dintre cei mai mari oameni din cultura romană. Numele era de fapt Hâjdeu, savantul provenind din Ucraina de azi.
Iulia Haşdeu a fost un copil supradotat, care, la vârsta de numai 11 ani, absolvea Colegiul Naţional Sfântul Sava. În paralel a urmat cursurile Conservatorului de muzică din Bucureşti. Şi-a continuat studiile la Paris, uimindu-şi profesorii cu talentul său. Primul ei volum de poezii a fost scris în 1887 şi apare doi ani mai târziu, sub pseudonimul Camille Armand. Vorbea coerent 3 limbi străine, scria poezii şi piese de teatru. Un mic geniu, am putea spune, având în vedere că la 5 ani deja scria versuri.
La 29 septembrie 1889, Iulia Haşdeu moare de tuberculoză, la vârsta de 19 ani, fiind înmormântată în cimitirul Bellu.
Distrus de durere, tatăl ei, B.P. Haşdeu, construieşte un castel ( 1893-1896 ), în Câmpina, în memoria fiicei sale. Micul castel a fost construit pentru a ţine legătura cu Iulia prin intermediul şedinţelor de spiritism.
Arhitectura este uimitoare, deasupra intrării principale se află inscripţia " E pur si muove " ( şi totuşi se mişcă ), iar în faţa intrării sunt două tronuri de piatră care semnifică cele şapte reîncarnări ale Iuliei, inscripţionate cu câte o pentagramă, 7 cercuri şi un sfinx feminin. În mijlocul casei este o statuie de lemn, înfăţişându-l pe Iisus, iar în spatele acesteia este bustul Iuliei.

Vampirii energetici

Zilele trecute îmi zice micul artist: ştiai că există vampiri energetici? Nu ţi s-a întâmplat ca aşa... din senin, să te simţi fără vlagă, să te doară capul...
Micul artist deja se făcea mic, mic de tot, zburase în altă lume.
Acum eram doar eu cu imaginaţia mea: Culleeen, măi Edi, măi. Damooon ( the vampires diaries ), măi Deimonică, măi.... Deci, existaţi, huh? Ia, ia... unde sunteţi? Vreau să mă mă doară capul, acum! Opa, parcă mă simt fără vlagă. Am sânge buuun, yaaamy, ce bun e. Haidi bre, unde sunteţi?
Moaa, moaa, staţi  aşa, moaaa, dar Louis? Brad Pitt din interviu cu un vampir? Gata, acum chiar mă doare capul. Rău, ahh, ce rău mă doare. Deschid un ochi... canci. Ăştia nu pun botul. Vor pe bune.
Şi... şi dacă mă apucă lipsa de vlagă când sunt cu soţul meu prin oraş? Edi? Eşti p-acilea? Jap, îi fac un vânt lui Cristi. Dar, dar... dacă apare Brad Pitt? Muhahaha, Cristi... îmi pare rău. Ştii ce mişto e ghiolul? Pfooai, tre' să-ţi placă, acolo va fi casa ta.
Brusc, micul artist apare iar în faţa mea. Ce naiba cauţi aici, mă? Aveam treabă cu vampirii. Hai, câş, câş,... n-ai teme?

Elizabeth Bathory, între mit şi realitate

Pentru a doua oară, vă rog să nu închideţi pagina, să aveţi puţină răbdare. Se pare că articolul precedent ( regina Elisabeta a fost femeie sau bărbat ) a prins foarte bine şi am primit chiar cereri pentru articole asemănătoare.
M-am conformat, şi astăzi vreau să vă prezint povestea contesei Erszebet (Elizabeth) Bathory ( 1560 - 1614), contesă maghiară, căsătorita la vârsta de 15 ani cu contele Ferenc Nadasdy, căsătorie aranjată, cu interese între familii. Soţul i-a fost net inferior ca educaţie, dar s-a făcut remarcat prin cariera militară. Acesta moare la o vârstă destul de fragedă, asasinat de o prostituată. Contesa Bathory îşi trăieşte viaţa în castelul Cachtice din Carpaţii Slovaciei de astăzi.
 
 Dar să vedem de ce a fost numită contesa demon care a îngrozit isoria şi mai apoi contesa vampir - contesa Dracula.
Se spune că frumuseţea orbitoare a contesei începea să se stingă odată cu trecerea timpului ( lucru foarte normal ) şi că de aici a plecat totul. Înnebunită din pricina acestui motiv, madam Elizabeth a început să apeleze la tot felul de trucuri cosmetice, până când, în urma unui mic accident, s-a murdărit cu sângele unei servitoare virgine, pe faţă. După ce s-a şters, minuuune, parcă tenul îi întinerise. Astfel a început măcelul şi de la picături de sânge a ajuns la cantităţi industriale. Da, omora fecioare pentru a se îmbăia în sânge. Unele zvonuri spun că-l şi bea. Cică în numai 10 ani a omorât peste 600 de virgine.
 
 La un moment dat ajunsese să nu mai mănânce, să se ofilească, să urle de durere când era nevoită să înghită până şi apă, să se ferească de lumină. Să arate precum un monstru.
 
 Datorită zvonurilor privind dispariţia unor fete din împrejurimi şi datorită zgomotelor macabre venite din pivniţele castelului, regele Mathias al II-lea al Ungariei, s-a văzut nevoit să ia măsuri şi să investigheze cazul. Cică au găsit acolo un peisaj de nedescris...  înfiorător
A avut loc un proces spectacol intentat de unchiul contesei, Gyorgy Thurzo, aceasta fiind găsită vinovată şi închisă în propriul castel, zidită într-un turn, fără lumină. Starea de sănătate precară şi-a spus cuvântul, ea murind destul de repede.
 
 Cam asta e povestea. Am văzut până şi filmul "Contesa însângerată", mânată de o curiozitate lucie. Părerea mea? Toate-s nişte aberaţii. Iată cum văd lucrurile:

Regina Elisabeta I a Angliei a fost femeie?

Vă spun din start să aveţi puţină răbdare, nu închideţi pagina. Poate că mulţi dintre voi nu sunteţi pasionaţi de istorie şi vă înţeleg. Eu sunt un pic mai dusă şi îmi pierd timpul cu astfel de treburi, câteodată chiar îi stresez pe cei din jur cu nelămuririle mele. Acum a venit rândul vostru. Nu vă speriaţi, voi aborda subiectul în stilu-mi caracteristic. Prea multă seriozitate strică.
Vreau să vă supun unui sondaj, să lamurin acum, aici, dacă regina Elisabeta I a  Angliei (1533 - 1603 ) a fost femeie sau bărbat. S-au lansat mai multe zvonuri în acest sens, dar noi vom elucida misterul.
Să vedem.. Păi, taică-su, Henric al VIII-lea ( regele Angliei ), a fost un afemeiat. În goana lui de a avea un moştenitor a schimbat vreo 6 neveste. Cum soţia de la momentul respectiv îi dăruia o fată, lu' ăsta i se urcau piticii şi o decapita. Mai apoi băga divorţ, se mai cizelase şi el. Mama Elisabetei a fost Anne Boleyn ( cea de-a doua soţie a regelui Henric ). Cum i-a făcut o fată, ăsta a acuzat-o de înaltă trădare şi jap.... la decapitare.
Dar ştiţi care e ironia sorţii? Cu toate că a avut parte de un moştenitor în cele din urmă, totuşi, cea care a condus Anglia timp de 45 de ani, a fost chiar Elisabeta. Da, o fată. Henric... ai cam dat-o în bară. Şi nu numai că a condus Anglia, ci şi-a lăsat amprenta , domnia Elisabetei fiind numită era elisabetană sau epoca de aur, cea mai importantă din istoria Angliei.
Elisabeta era o femeie crudă, puternică, de neatins. Bărbaţii tremurau în faţa ei. Dar să vedem de ce s-ar zice că ar fi fost bărbat: