Martor principal la o tentativă de suicid

Coana Lillee cugetă la rece: mă,  mie nu-mi ajunge spaţiul din baie. Nu vă gândiţi că-s ditamai malaca şi am baia de 1 metru. Nu despre acest fel de spaţiu este vorba, ci despre cel alocat cosmeticelor şi altor nebuneli.
Helăuuuu, pică şi varianta cu prea multe cosmetice. Şşşt, a zis cineva, ceva? Aşa, acum să continuăm. Nu-mi ajunge spaţiul. O gravă problemă. Ca şi soluţie provizorie am început să-mi înşir diverse pe bazinul de la wc. Nu mare lucru, doar o loţiune de corp... bine, două,... şi o cremă epilatoare. Asta din urmă e într-un tub cam subţirel ce nu are prea mare stabilitate.
Masculul casei s-a plâns în mai multe rânduri, ba că-l incomodează, ba să le mut de acolo... până mi le-a mutat el. Eiii, şi atunci mă găsiră dracii. Păi bine mă, tu faci legea în baie? Adică nu am şi eu dreptul la un spaţiu cât de mic unde să-mi ţin produsele muiereşti? Şi le-am mutat la loc. Ete aşa, de-a naibii. Mi-a zis: bine, într-o zi vor pica în wc, să te văd atunci.
Hahaha, da' chiar aşa tută mă crede? Las' că vedem noi.
Azi am avut treabă cu respectivul bazin, am tras apa. Nu contează motivul, pur şi simplu am tras-o. Dau să plec dar totuşi mai arunc o privire în urmă... aşa, în amintirea vremurilor apuse. Ş-atunci... ce să vezi? Un broscoi cu ochii verzi ( vorba bunicii mele ). Văd cum tubul cu cremă epilatoare prinde viaţă, se mişcă încetişor, îşi face cruce şi jaaap, plonjează în vasul wc-ului. Hiii, să-mi trag palme. Parcă aş fi vrut să-i dau notă pentru săritură, aşa de mult m-a impresionat, dar disperarea se instalase deja. De fapt eram în ceaţă, nu ştiam cum să reacţionez... să aprind o lumânare, să mă consider criminală, să... fac 100 m garduri si ţup la locul crimei.
Mda bine, de ajuns am ajuns, da' ce să fac? Tubul s-a dus. Am început să mă agit. Să bag mâna... să n-o bag? Mai că făceam dansul ploii p-acolo. Triiing, o mănuşă, tre' să caut o mănuşă. Canci mănuşă. Nu-i. Ce să fac? Un pas înainte, unul înapoi, asta făceam. Şi o făceam bine. În cele din urmă găsesc o pungă, o leg bine, şi cu ochii închişi încep să răscolesc... vorba ceea...

Aşa nu se mai poate...

 Am zis. Gata. Aşa nu se mai poate. 
 
 Am şi eu o pasiune, ceva ce-mi place, care mă face să mă simt bine, să mă relaxez şi... cineva îmi tot strică momentul. Da, îmi place să citesc pe budă. La început îmi luam tot felul de reviste, prostii d-astea de doi lei, material pentru tron. Apoi am dat-o pe romane. Aşa, şi? Dacă-mi place, ce aveţi cu mine?
 
 În conacul meu sunt boieroaică, am două băi. Dacă cineva are nevoie în acelaşi timp, poate să dea fuga la parter. Sunt atât de liniştită... Ehh, mai începe motanul să miaune la uşă dar îl liniştesc repede: maaarş, mă, d-acilea, am treabă, nu fi nesimţit. Şi pleacă. Nu se pune cu nebuna.
 
În schimb, la ai mei părinţi mă urmăreşte un blestem. Nu ştiu cine l-a aruncat asupra mea dar rău a făcut. Frate'miu ăl mic ştie lozinca. Dacă mă vede alergând dezorientată prin casă, mă ia cu binişorul: