Ce face o blondă cu acetona?

Ce faci când îţi bese mintea să-ţi cumperi o... acetonă mai şmecheră? Îţi faci un tort.
Căcat, îţi cumperi o acetonă mai bună, nu? Mboon. Aşa a făcut şi Lilloaica, a luat oraşul la pas pentru a-şi procura soluţia miraculoasă. Nu că ar fi avut motive întemeiate, neee, i s-a pus ei pata şi punct.
În seara asta, aceeaşi Lillee, îşi zice să testeze noua achiziţie. Cu mintea-n nori şi privirea la monitorul pc-ului, deschide sertarul, ia două tampoane demachiante, apucă sticluţa cu acetonă, îmbibă tampoanele alea, şi începe să-şi frece unghiile. Se aşază pe scaun, cu ochii tot în monitor, şi freacă... şi freacă. La un moment dar îşi aruncă ochii spre obiectul muncii. Când colo, ce să vezi? Ciuciu. Unghiile ojate frumos, lucioase. Dischetele demachiante? Ce deteregenti, ce clor, ce hăndel pansat, ete fleoşc. Toate reclamele de genul, păleau în faţa albului imaculat al dischetelor.
Puţin nedumerită, scărpinându-şi pletele blonde, a noastră eroină îşi reia activitatea. Şi dă-i, şi dă-i, şi insistă, şi mai tare, şi... mult mai tare, mai nervos, mai rapid, mai apăsat. Se opreşte. Deştele înroşite de atâta frecuş, da' unghiile... parcă neatinse. Magieee.
Mă, ceva cam pute şi... nu-i de la acetonă.
O ultimă-ncercare - strigă arbitrul imaginar. Şi haida de, la treabă, tare, şi mai tare, vulcanic, mai să-şi ia dracu' pielea din jurul unghiilor. Noroc că a dus-o capu' să zic prrr, gata, ajunge. Că de nu, rămâneau nişte deşte scheletice da' cu unghii ojate. Păi ce mama mă-sii, horror pân' la capăt.
Stă ea niţel, îşi mai scarpină o dată pletele bălaie, şi-şi zice: bă, nu se ia. ( haha, să mori tu, ce concluzie ai  tras... după 5 minute de frecuş ). Pupa-o-ar mama, de hinteligentă, s-o pupe, cu bale pe obraji.
Acum deh,  imaginaţi-vă şi  voi ce ode au fost aduse produselor de calitate:  'tu-vă-n dos, dă hoţi ce sunteţi. Prostiţi omu' să scoată mai mulţi bani din buzunar cu gândul că dai  un ban da' ştii că  face. Face pă dracu să vă chieptene, dă hoţi  şi dă bandiţi, astăzi şi mâine, cu tot neamul vostru...
De bine, doar de bine au fost vorbele. Anşeaa, când monolgul a luat sfârşit,  madam oxigenata noastră s-a ridicat şi, instinctiv, s-a dus ţintă la sertar.  Îl deschide, apucă sticla si zbaaam, negru în faţa ochilor: loţiune matifiantă cu acţiune imediată.
O privire rătăcită pe pereţi, apoi pe sticla cu pricina, hai şi în sertar (unde acetona trona falnică si neprihănită), şi iete, hop, cea mai coerentă cugetare de la maimuţă incoa': bă, asta nu e acetonă...
Nu, Lilloaico, e tort. Ceapa mă-sii de căpătână gălbuie a cărei posesoare eşti cu drepturi depline şi irevocabile,  cu tot neamul , astăzi  mâine... şi aripi de liliac...