Viata in ritmuri de fanfara

Ma chinuie o migrena de azi dimineata. Am incercat s-o alung cu tot felul de leacuri si trucuri, pastile, am apelat si la rugaminti si vorbe mieroase. Nimic, nu vrea sa ma paraseasca si pace. S-a instalat asa de bine incat rezista la toate incercarile mele si plus de asta ma mai ia si la misto.

Singura alinare ce mi-a ramas este gandul ca poate ma voi obisnui cu ea sau poate se va plictisi de mine si isi va cauta alt motel ( de unde se poate deduce ca nu am capul mare).

Si dupa ce ca sunt nevoita sa suport toata fanfara ce se dezlantuie in capul meu, ca si cum nu mi-ar fi fost suficient, pisoiul s-a gandit sa-mi alinte si el simturile cu serenade scartaite. L-am amenintat, l-am dat afara, l-am bagat iar in casa, i-am creat tot confortul, i-am explicat cu vorba buna, prin semne...

Ocupat!

Va povesteam eu acu' ceva vreme ca vara mai tragem cate o fuga prin Silistea, un satuc aflat pe langa Constanta.

Un prieten are o casa prin zona si de cate ori se iveste ocazia ne adunam frumusel cu mic cu mare pentru o mica relaxare la aer curat, care de fiecare data se transforma in nopti nedormite si gratare stinse cu bere.

Se facea ca in una din aceste "adunari generale", mai erau prezenti si alti amatori de aer curat, necunoscuti mie. Dar dupa cum stim ca oamenii la "suferinta" se imprietenesc cel mai repede, n-a fost o problema prea mare, poate doar de timp.

Lillee, prietena vanatorilor

In ultimul timp ma confrunt cu o problema destul de serioasa. De cate ori ma intalnesc cu taica'miu, trebuie sa-i ascult aceeasi intrebare:
- Tu nu poti sa faci rost de o blana de iepure? Da' nu d'asta de casa, ca transpira.
Cine transpira, iepurele? Cica nu iepurele, blana. Ma rog, m-a zapacit cu blana lui de iepure. Vrea sa-si faca brau, parca asa ceva.
De fiecare data ii spun ca nu am de unde sa-i fac rost. Vizibil iritat, imi raspunde pe un ton dojenitor:
-Hai, mai Lillee, nu ai si tu un prieten vanator?

Case 39

Aviz amatorilor de filme horror: nu  va uitati cand sunteti singuri acasa.  Eh, poate exagerez un pic dar oricum un film foarte bun. Sunt o mica devoratoare a filmelor de acest gen si chiar ma plangeam ca nu am mai vazut de ceva vreme un film de calitate...

CAZUL 39  prezintă o poveste intensă, legată de teroarea psihologică trăită de o asistentă socială ce descoperă o forţă a răului mai mare decât şi-ar fi imaginat cineva, atunci când încearcă să salveze o copilă care în mod misterios, nu mai vorbeşte.

Privelişte de dimineaţă

Clămpănind în papucii mei de casă, cu cana de cafea în mână şi pisica la subţioară, mă îndrept agale spre lăcaşul destinat pregătirilor matinale. Prin şiretlicuri numai de mine ştiute, încerc să scap de povara pisoiului, însă fără rezultat. În fiecare zi duc această luptă crâncenă, dar blănosul se dovedeşte a fi mai tare în gură decât mine şi în gheare, agăţându-se disperat de halatul meu.

Astfel mă face să cedez de fiecare dată şi mă obligă în acelaşi timp să-mi rezolv toate problemele cu el în braţe. În speranţa că într-o zi voi avea câştig de cauză, mereu vin cu planuri noi şi încerc imposibilul, la fel şi în această dimineaţă. Concentrată asupra situaţiei în care mă aflam, îmi arunc pentru o secundă ochii pe fereastră. Ce îmi era dat să văd, m-a făcut să uit de blănosul care torcea victorios.

Obiceiuri de "conservare"...

Ca-n fiecare familie, am fost crescuta pe baza anumitor conceptii si obiceiuri. Pe unele dintre ele nici nu le-am bagat in seama ( slava domnului ) iar cateva le-am preluat fara sa vreau sau pur si simplu mi s-au format pe parcurs. Dar nu-mi fac probleme, stiu ca fiecare dintre noi avem pitici, de ce nu as avea si eu? Dar sa lasam piticii sa-si faca siesta, ca de-i bag prea mult in seama iar mi se urca la cap si s-ar putea sa enervez pe cineva.
Ce nu am inteles si nu am acceptat niciodata este...,

Bunul samaritean

Se facea ca intr-o zi eu si micul artist ne aflam prin capitala in vizita la Gabi ( marele artist) si a lui sotie, Catalina.

Cum clanul celor "din 12 in 12" se intregise, ce mai ramanea de facut decat sa petrecem timpul intr-un mod cat mai placut? Zis si facut. Isi imbraca Gabi  hainele de duminica, adica pantalonii de piele si hai cu gasca la cinema. (trebuie precizat ca micul artist era destul de mic pe atunci, sa tot fi avut vreo 8-9 ani)
Ajungem noi la destinatie, ne ocupam locurile si incepe si filmul. Harry Potter.

Cand actiunea devenea mai interesanta, il vad pe Gabi ca sare de pe scaun si fuge la un copilas care se afla prin zona:

Ospitalitatea la romani

Or fi romanii cum or fi, dar la ospitalitate nimeni nu-i intrece. Suntem recunoscuti pentru acest lucru. Ospitalitatea este arma noastra forte, de care abuzam si abuzam peste masura.
Suntem crescuti in acest mod, ni se implanteaza inca de mici acest obicei si ajungem la un moment dat cand ne trezim ca nu este chiar asa placut.

Pe mine una a inceput sa ma enerveze. Inteleg sa fii manierat, sa intrebi omul daca doreste un anume lucru, dar romanul nu se poate abtine, nu se poate limita. El trebuie sa exagereze in absolut orice, sa intreaca masura, sa devina stresant si nesuferit pentru ca altfel nu s-ar mai numi roman, nu?

Acum, in perioada sarbatorilor de iarna, trebuie sa onoram anumite vizite. La familie este super placut, dar trebuie sa mai mergi si prin alte parti, ca deh, asa-i traditia. Si nici nu ajungi bine acolo, ca deja incepe show-ul. Tu cu o cizma in picior si cu haina partial descheiata iar gazda calare pe tine: "hai intrati, intrati. Cu ce sa va servesc? Un pahar de vin, asa, de incalzire? Hai un pahar merge, nu? Stii cat de bun este? Hai ca merge, iti pun."

Coca-Cola

Stiu ca nu este buna pentru organism, ca este otrava curata. Contine o gramada de prostii:
-colorant caramel ( E150C): care poate produce spasme si duce la scaderea numarului de limfocite.
-acidifiant acid fosforic (E338): care duce la incetinirea asimilarii de calciu, magneziu si fier;
-cafeina: care duce la anxietate, diabet, insomnii, boli de inima, probleme digestive, probleme renale, probleme oculare....si lista poate continua.
Chiar am facut un test la un moment dat si mi-a albit anumite obiecte de inox.

Gânduri care dor

 Îmi aduc aminte cum era înainte, cât de uşor puteam să spun "vă urăsc!", cât de repede puteam să mă enervez şi să arunc venin, iar în schimb nu primeam decât nişte ochi trişti şi capete plecate. Însă nici atunci nu mi se stingea răutatea, nu conştientizam, eram prea mică. Fiecare lucru mărunt prindea nişte cote maxime, pentru mine era important. De ce? De ce nu mă înţelege nimeni - mă întrebam eu pe atunci.