Să revenim la motivul vizitei. Încă de la începutul anului am început să mă lovesc de un fenomen ciudat. Cel al numelor şi prenumelor. Nu este enervant că ai o etichetă pusă de cum te-ai născut fără a avea dreptul, măcar, să refuzi? Şanse ioc, zic. Păi cum să ripostezi când singura ta armă, la acea vreme, este scâncetul, iar singurul răspuns pe care l-ai putea primi este reprezentat de o ţâţă în bot şi un schimbat de scutec? Nţ, nu merge. Ca atare, pe la începutul anului am aflat că un nene şi-a găsit sfârşitul. Îl chema Superman Velcu. Trecând peste partea asta, am ajuns şi astăzi când am aflat că nişte indivizi, care fac parte dintr-un dosar de cercetare penală, poartă nişte etichete, pfoooai... demenţiale. Ia să vedem. E vorba despre, tanananam!, Căcărează Vasile Tailor (eee?), Buciu Raoul Rodrique, Donatella Huluban şi alţii. Buei, dar cum aşa? Dar n-am văzut eu bine? Oare la ce s-or gândi părinţii ăia când iau asemenea decizii? Poate joacă mim, în pana mea, şi ce iese, iese.
Anşea. Dacă tot am trecut prin asemenea experienţe, mi-am amintit şi de adolescenţă, când mă prăpădeam de râs, stând la scara blocului (intelectuali, ce pana mea). În respectiva locaţie tot venea un nene şi striga: doamna Muiaaaa, doamna Muiaaa. Şi ieşea râsul dracului. Am aflat că aşa o chema pe biata femeie, Muia. Oare cum a fost pentru ea la şcoală sau în alte ipostaze. De genul: a cui e asta, mă? A lu' Muia, de după colţ, de lângă crâşmă. Ee?
Eh, şi eu care mă gândeam ce ghinion am cu numele de familie, de dinainte să mă mărit. Dap, mintea mea blondă, fără E-uri, m-a atras într-o capcană de proporţii. Mâinile la spate, rogu-vă, şi fără râs isteric, sufletul încă îmi suspină. :))
Citisem io pe undeva că numele de familie este dat de meseria strămoşilor. Şi tare necăjită mai eram că mi s-a spulberat visul cu d-alde personalităţi din Franţa, gen linia Dinastiei Capeţienilor şi alte chestii de flu - flu, pe care mi le imaginam în timp ce purcedeam paginile romanelor din bibliotecă, desfătare a adolescenţei mele. Da, deja reuşisem să mă conving extrem de puternic despre faptul că sunt ruptă din acele pagini şi că trebuie să am acel sânge. Şi cum îmi trăiam eu viaţa cu gândul la sângele albastru ce-mi cutreieră venele, cum mă trag eu din cocoanele de bătătoreau podeaua palatelor în rochii pompoase, hop!, am dat peste etimologia numelor. Mama ei de etimologie, care mi-a supt sângele albastru ca un vampir şi m-a aruncat în mijlocul unei familii de croitori. Dar ce durere, ce zvârcoleală! Dar ce greutate pe umerii mei să accept aşa ceva, pfooai, nici nu vă imaginaţi. Uokei, să mă explic. Dacă numele de familie se trage din meseria strămoşilor noştri, eu m-am gândit aşa: era unul Ion ( ştiţi că pe vremuri aşa erau cunoscuţi oamenii: e a lu' Ion) şi iţă. Adică acel Ion care era croitor. Tuuaaamne, ce palmă primisem şi cum mi se rupea sufletul în bucăţele. Se dusese dracului visul meu cu dinastii şi palate, Franţa, putere şi domnii. Ete, de aici mi se trage zăpăceala de care dau dovadă. Atunci mi-am pierdut o doagă. :))
Mai este un detaliu, care reprezintă cireaşa de pe tort, în povestea asta. Nu mai e un subiect tabu faptul că îmi place să citesc pe budă, am mai spus pe acilea. Dap, sunt ciudată, dar asta sunt. Deci, pe lângă faptul că, de la palate, m-am trezit într-o familie de croitori, vestea am aflat-o pe... budă! Pam pam. Caz închis, pacient tembel pe viaţă!
P.S. Nici o persoană nu a fost rănită pe budă.
P.S. 2: Chiar vorbeam cu o colegă şi îi mărturiseam că vreau să-mi schimb eticheta. Pătrez Lillee, adaug Vanessa (sună mai kinki) şi ca nume de familie m-am hotărât la Balegă ( că tot sunt vremuri căcăcioase ). Muahahah. Dacă tot s-a dus dracului faza cu palatele, măcar să fiu în trend pe al meu plai. Ce blana motanilor mei.
0 comentarii:
Trimiteți un comentariu
Ai o părere?