Se afișează postările cu eticheta nume. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta nume. Afișați toate postările

miercuri, 20 februarie 2013

Nume, prenume şi cum mi-am pierdut o doagă

Vă scriu acum, acilea, învăluită fiind de un şal de gripă nesimţită. Mda, nu ştiu cum se face însă, în perioada asta, toate jivinele de boli se agaţă de al meu suflet. Aş fi vrut să adaug: suflet alb şi nepângărit, dar cred mi-aş fi muşcat limba, mi s-ar fi blocat creierii, iar degetele ar fi dansat hora unirii pe tastatură.
Să revenim la motivul vizitei. Încă de la începutul anului am început să mă lovesc de un fenomen ciudat. Cel al numelor şi prenumelor. Nu este enervant că ai o etichetă pusă de cum te-ai născut fără a avea dreptul, măcar, să refuzi? Şanse ioc, zic. Păi cum să ripostezi când singura ta armă, la acea vreme, este scâncetul, iar singurul răspuns pe care l-ai putea primi este reprezentat de o ţâţă în bot şi un schimbat de scutec? Nţ, nu merge. Ca atare, pe la începutul anului am aflat că un nene şi-a găsit sfârşitul. Îl chema Superman Velcu. Trecând peste partea asta, am ajuns şi astăzi când am aflat că nişte indivizi, care fac parte dintr-un dosar de cercetare penală, poartă nişte etichete, pfoooai... demenţiale. Ia să vedem. E vorba despre, tanananam!, Căcărează Vasile Tailor (eee?), Buciu Raoul Rodrique, Donatella Huluban şi alţii. Buei, dar cum aşa? Dar n-am văzut eu bine? Oare la ce s-or gândi părinţii ăia când iau asemenea decizii? Poate joacă mim, în pana mea, şi ce iese, iese.
Anşea. Dacă tot am trecut prin asemenea experienţe, mi-am amintit şi de adolescenţă, când mă prăpădeam de râs, stând la scara blocului (intelectuali, ce pana mea). În respectiva locaţie tot venea un nene şi striga: doamna Muiaaaa, doamna Muiaaa. Şi ieşea râsul dracului. Am aflat că aşa o chema pe biata femeie, Muia. Oare cum a fost pentru ea la şcoală sau în alte ipostaze. De genul: a cui e asta, mă? A lu' Muia, de după colţ, de lângă crâşmă. Ee?
Eh, şi eu care mă gândeam ce ghinion am cu numele de familie, de dinainte să mă mărit. Dap, mintea mea blondă, fără E-uri, m-a atras într-o capcană de proporţii. Mâinile la spate, rogu-vă, şi fără râs isteric, sufletul încă îmi suspină. :))


toateBlogurile.ro