Aseară, soţul meu discuta cu fratele lui cum că noi avem pod la casă. Nimic nou, ştiam acest lucru, doar că este zidit acolo în treaba lui, nu am lăsat loc pentru acces. Mai exact, uşiţa a fost placată cu rigips. Aşa am hotărât la momentul respectiv.
Acum se discuta ceva de genul cum că ar vrea să lase locul acela liber, să pună o trapă...
Heei, acest lucru nu se va întâmpla niciodată. NICIODATĂ. Fiindcă este vorba de camera unde ne-am făcut biroul. Acolo stau eu şi zăpăcesc blogosfera, acolo mă prind cele mai târzii ore ale nopţii. Cum ar fi să aud ceva din pod şi să mai şi ştiu că există cale de acces? Wtf? Îmi place mie adrenalina dar nici chiar aşa. Una e să mă uit la filme de groază şi alta e să le trăiesc pe pielea mea. Nu, gata, am zis. Punct.
Acum, când scriu acest articol se aude cum umblă ceva p'acolo şi pisoiul stă urcat pe mobilă şi se uită insistent doar spre acel loc. E vreo pasăre. Cum a intrat... naiba ştie. Nu-mi bat capul, locul e zidit. Dar dacă nu era? Ce făceam? Luam pisoiul la subraţ şi mă ascundeam sub canapea? Asta făceam, da.
