Degeaba m-am măritat, n-am "destincţie"

Cred ca am mai aberat p-acilea pe subiectul ăsta, dar tre' să revin. O să fie un amalgam, nu o să înţelegeţi nimic, ca de obicei. Însă, vreau să spun că, acum ceva timp, cineva mi-a spus: Ceee? Tu eşti măritată? Nu se vede!
Băi, şi atunci am intrat în panică. Am început să intru la bănuieli cum că aş avea apucături de canibal. Nu de alta, dar mi-oi fi halit dejtu cu verigheta în somn. Vai de digestia mea!
Voiam io să mă uit, pe şestache, la mână, dar nu puteam, persoana respectivă mă fixa cu privirea. Am schimbat raza vizuală, întrucât mi-era să nu mă învăluie canibalismele şi alte cele. Mă făceam subiectul ştirilor de la ora 5, alea de-mi place mie să le scriu. Ne, nu puteam risca.
Anşea, revenind la măritiş şi tot ce implică. Chiar, ce implică? Frate, să mor dacă ştiu. Nici măcar eu nu mă consider măritată. (mă consider tută, dar nu se pune, da?) Aşadar, ce pretenţii să am de la alţii. Mboon, pe lângă faptul că mai butonez maşina de spălat şi alte chestii minore, nimic nu s-a schimbat. Să mă explic. Discuţie inteligentă între soţ - soţie, da? Da. Îmi zice Cristi într-o seară: Auzi, trebuie neapărat să cumpărăm un anume lucru, să investim în ceva. Hmm, bine. - zic eu. Ce anume? Cică placă video pentru PC. O investiţie de familie, ce pana mea. Utilitate? Păi cum. Jocuri, nenică, jocuri. La care şulfa de Lilloaica zice: io vreau cizme. Şi geacă. Şi ne-am scos cu investiţia de familie. Bine, că după aia a urmat şi o pudră, o cutărică, asta e. Îşi blesteamă ziua când a pomenit de placa video. Muierea, tot muiere. Soarta!