Să vedeţi cum mi-am început ziua de sâmbătă. Dar pentru asta,
începutul a fost vineri seară. Mboon, am ieşit şi eu ca omul cu nişte
prieteni la un pahar de ceva, că, doar deh, dacă am treijde ani, asta nu
înseamnă că m-am şi călugărit. Mboon, că a fost un pahar, două sau mai
multe, chiar nu contează, cert este că a fost fain. A doua zi, blesteme
şi huiduieli la propria-mi persoană: cearrrraa mamii tale de tută, cu
cine te-o mai pune la ieşeli când sâmbătă dimineaţă tre' să munceşti.
Anşea, după chinuri groaznice de a mă spăla pe mufarină, făcut slalom
printre pisoi şi ghiorliţ, ce ţopăiau şi mă trăgeau de halat (complotau
la echilibrul meu şi aşa şubred), am reuşit să mă apuc de treabă. Nu
trece mult timp şi-mi sună telefonul. Număr ascuns. Nu-i bai, io
răspund, poate îmi dă cineva un pont benefic pentru ale mele. Când
colo... moucles. Doar: hââârşşş, hââârşşş, un gâjâit de respiraţie d-aia
apăsată. Alo, alo, aia mă-sii. Nimic. Asta e, soarta, aerul inspirat şi
expirat a vrut să mă salute, cum să-l refuz?
Închid şi îmi văd de ale mele. Iar sună telefonul, cu număr afişat.
Răspund şi o duduie veselă mă întreabă ceva în legătură cu o programare
la unghii. Stau, mă gândesc niţel şi încremenesc! Băi, să vezi că în
adâncul sufletului meu am apucături de piţipoancă irecuperabilă!!!
Adică, nah, îmi fac şi eu unghiile, dar mă şoca ideea ca primul lucru pe
care îl fac, fiind sub influenţa alcoolului, e să sun să mă programez
la unghii cu gel sau zbârcâz d'ăla. Cum stăteam eu cu telefonul la
ureche, gura căscată, bălind într-o rână, cu cearcănele până la buric,
pisoiul înfipt cu ghearele în ceafa-mi încordată şi câinele lingându-mi
papucii, vocea duduii mă trezeşte din nou:
- Aţi sunat să vă faceţi programare pentru azi?
- Nu, am răspuns eu, încercând să-mi scot motanul din ceafă.
- Poate a sunat cineva de pe telefonul dumneavoastră şi s-a programat?
Se afișează postările cu eticheta ieseala. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta ieseala. Afișați toate postările
