Din nou la butoane!

Am revenit, sunt la butoane. Pentru cât timp şi cât de des voi posta? Habar nu am.

Având în vedere că mi-am cam şters toate urmele de prin blogosferă, ar trebui să explic ce-i cu mine pe aici, asta pentru cei ce mă vizitează pentru prima oară.

M-am apucat de scris pe blog în septembrie 2009, chiar pe această adresă, la îndemnul fratelui meu mai mic. Am păşit în această lume în spirit de joacă, nu prea ştiam eu cu ce se mănâncă. Însă, se pare că am avut noroc de nişte cititori super şi am început să mă implic cât mai mult. Pe atunci aveam mai mult timp liber şi mă puteam ocupa ca la carte, dacă pot spune aşa. Am reuşit în scurt timp să-mi fac "publicul" meu şi scriam cu drag pentru el. Relatam întâmplări din propria-mi viaţă, le ironizam, etc. Citeam alte bloguri şi eram fascinată. În mai 2011 aveam vreo 500 de postări şi cititori stabili. Pentru mine chiar era o realizare. Dar m-au apucat dracii. Blogspotul ăsta a avut probleme, s-au pierdut câteva articole şi comentarii şi am decis să-mi iau jucăriile şi să plec.

Lillee, la Ziua Marinei: ori la bal, ori la spital!

Derulăm şirul evenimentelor.
A fost ziua Marinei, sărbătorită cu surle şi trâmbiţe pe meleaguri constănţene, păi cum altfel. Cum mi-s taman din oraşul de faţă şi, vaai, lucrez şi în presă, seara de dinaintea marelui eveniment a fost una agitată. Stăteam şi-mi făceam cruce cu limba-n gură să nu care cumva să fiu eu norocoasa ce trebuie să-şi facă apariţia la locul cu pricina. Nu de alta, dar am aşa o baftă la treburile astea de zici că întreaga planetă conspiră împotriva mea. "Dăăă, Doaamne, să nu fiu fericita câştigătoare a lozului, dăăă, Doooamne, cutare - cutare" - îşi zicea coana Lillee.
Dimineaţă, ţrrr, ţrrr, telefonul îmi zbârnâia de mama focului. Rezultatul? MĂ DUC LA ZIUA MARINEI. Iubesc viaţa, dar văd că şi ea ce mă iubeşteee.

Nopti albe

Voiam sa ma plang si eu cuiva.

E cald, o stim cu totii. In casa nu se poate sta decat cu aerul conditionat pornit, dar la un moment dat ( de preferinta noaptea ) il opresc. De durerile de cap nu mai spun, sunt la ordinea zilei, ibuprofenul a devenit ca orbitul ( macar de s-ar scoate si varianta mentolata - ibuprofen mentol  ).

Si cum spuneam, vine noaptea, opresc aerul conditionat, ma refugiez in dormitor si deschid larg usa de la balcon. Incepe sa intre niste aer, cartea devine din ce in ce mai interesanta. Liniste. Parca si mos Ene isi face simtita prezenta, totul pare sa mearga din ce in ce mai bine. Sting veioza, pun capul pe perna si inchid ochii. Ma supara putin caldura, dar este suportabila.

Cand totul parea sa mearga perfect, linistea imi este spulberata de niste zgomote ciudate si destul de apropiate. As putea spune ca se aud exact la geam. Stau si ascult. Dupa cateva minute se aude o bubuitura in balcon. La interval de cateva secunde, inca una ceva mai usoara ca intensitate. Liniste pret de cateva momente, linistea de dinaintea furtunii. Furtuna incepe: triluri imbatatoare, sunete ametitoare, un adevarat spectacol. 

Cine era in balcon? Cine imi ofera seara de seara acest spectacol, de vreo cateva saptamani? Ei: