Cum să fii o blondă veritabilă, din cap şi până în vârful reportofonului

Lillee loveşte din nou. Nici nu se putea altfel, că doar, deh, ar însemna că-s pe ducă. Să vă povestesc.
Plec la o conferinţă. Pe drum îmi dau seama că nu mai am baterii la reportofon, motiv pentru care mă opresc la magazinul de lângă redacţie. Îmi rezolv problema bateriilor şi îmi văd de drum.  Ajung la locul cu pricina şi îmi aşez reportofonul în faţa celui de vorbea despre una-alta.  Cutare, cutare, da, da, da, aşa şi pe dincolo..., se termină conferinţa. Mă ridic, îmi iau reportofonul şi dau să opresc înregistrarea. Wtf? Bateriile aproape goale. Bă, ia mai dă-o încolo de treabă. Cum, pana mea, e posibil având în vedere că ar fi trebuit să mă ţină cam două săptămâni? Îl bag în geantă şi plec. Pe drum mă chinuia gândul că am luat ţeapă. De fel, sunt omul care nu face mare caz dintr-o asemenea chestie. Asta e şi gata, Băi, dar de data asta parcă îmi dansa un drăcuşor în creier: "Eşti o fraieră! Aşa faci mereu şi te laşi păcălită. Ar trebui să iei atitudine. Du-te la magazin, duuuuu-teeeeeeeee la magazin". Degeaba scuturam eu din cap, parcă eram posedată şi nu altceva.
Ajung în faţa magazinului şi intru pornită. Mă trezesc în faţa vânzătoarei şi mă blochez. Aş fi vrut să plec dar nu mai era cale de întoarcere. Aşadar, pe cai, Lilloaico!
- Nu vă supăraţi, am cumpărat acum o oră nişte baterii de la dumneavoastră...
- Da, ştiu. S-a întâmplat ceva?
- Păi s-a întâmplat că-s goale, spun eu.


- Nu are cum...
-Dacă vă spun. Uitaţi, le-am pus în reportofon şi după jumătate de oră de înregistrare s-au golit.
- Poate vi le-a schimbat cineva, îmi zice tanti.
Eh, şi atunci explodez: Cum să mi le schimbe când eu am plecat direct unde aveam treabă? Nu a mai pus nimeni mâna pe reportofonul meu!!! Faceţi mişto de mine, sau ce ?
Tanti face ochii cât cepele şi îmi zice: Bine, vi le schimb.
Scot reportofonul, scot bateriile şi mă opresc. Bateriile erau albe, parcă îmi aduc aminte că vânzătoarea îmi dăduse Duracell, Nu contează, merg mai departe. Tanti vede bateriile şi zice pe un ton ironic:
- Hehehe, nţ, nţ, nţ, păi noi n-aveam baterii d-astea, Aţi vrut să mă păcăliţi, îmi zice ea.
Omg, tunete şi fulgere din privirile mele. Adică cum, sunt mincinoasă? Ce mama lu' ăl necurat se întâmplă?
- Poate mi-aţi dat unele pe care le ţineaţi pentru probe. Vă spun că am luat bateriile, le-am pus în reportofon şi nimeni nu s-a atins de el! Cum să vă păcălesc? Dar cum vă permiteţi să mă trataţi aşa?
Se uită cruciş la mine, apoi îmi întoarce spatele spunându-mi:  Nu ştiu, nu vi le pot schimba.
Rămân ca tuta în mijlocul magazinului, cu bateriile în mână şi foc în obraji. Mă întorc şi trântesc uşa. Ajung în redacţie şi povestesc păţania colegilor. Drăcuşorii ăştia puneau paie pe foc: du-te, fată, înapoi, ce stai să te facă aşa pe faţă? :))
Mai stau eu puţin şi apoi îmi pică fisa: băi, dar parcă butonul de stop era ceva mai moale decât de obicei. Scot reportofonul şi ascult înregistrările. Să-mi trag una!!!!!! Cristoşi şi Dumnezei!!!!!! Ăsta nu e reportofonul meu!!! Blonda curului pansat care eşti tu blondă. Ceapa mamii tale de ornitorinc cu vrăbii la cap!
Nu, nu era reportofonul meu. Am luat altul, care era acelaşi model doar că avea alte înregistrări şi alte baterii, desigur. Toată ziua am fost terminată. Cu ajutorul colegilor mi-am găsit jucăria.
Acum este la mine dar, zău, că nu mai calc în magazinul ăla. :D

So, Lillee rullz!