Crivăţul mă face să grăbesc pasul, îmi îndes nasul şi mai adânc în guler. Ajung la colţ, mă opresc. Aici este locul. Mai stau o secundă, mă uit către cer, trag aer adânc în piept, îmi fac semnul crucii şi intru. Ce o fi, o fi !
Intru încet, dau "bună ziua" cu o voce tremurândă şi încerc să zâmbesc cât mai frumos. Parcă nu îmi vine să mă apropii, dar trebuie. Mai există o alternativă, să mă întorc şi să plec. Dar nu, nu pot. Dar de ce nu pot?
Pentru că nu mai există un blestemat de magazin alimentar pe toată aria. Mai este unul la cucuiata din deal. Aş putea totuşi să mă las de fumat. Ok, dar nu azi.
Cam aşa arată starea mea când trebuie să mă duc la chioşcul de lângă locul meu de muncă. Parcă mă duc la tăiere. Are madam vânzătoarea de acolo o mutră de mi se fac numai noduri în gât. Am încercat în toate felurile, oricum sunt politicoasă de fel, îi vorbesc cu dvs, îi spun "vă rog", "mulţumesc". Nimic. Ea tot cu ale ei.
O rog să-mi dea un pachet de ţigări şi ea oftează şi pufăie vreo 2 minute după care îmi răspunde cu un sictir de toate zilele:
-De care vrei?
-D-alea.
Şi iar oftează şi pufăie.
-Ia d-aci.
-Mulţumesc.
-Mda.
Nu mai stau să analizez, să mă gândesc că e prost crescută pentru că nu îmi pasă. Îmi este frică de ea
În fine, nu vă mai zic când vreau să-mi iau ceva vrac, .ne ne ne. O singură data am cerut nişte fursecuri sau ceva de genul şi m-a biciuit din priviri. Stăteam şi mă uitam să nu care cumva, pe acolo pe sub tejghea unde era aplecată, să aibă vreo carte de blesteme. Îmi făceam cruce cu limba în gură, îmi spuneam în gând îngeraşul, transpiraţiile şiroiau. Agonie totală.
Tot ce auzeam din gura ei era:
"Ave Lillee, morituri te salutant! ( Să trăieşti Lillee, cei care se duc la moarte te salută )
Huh?
De care fursecuri vrei?
Ăăăh, fursecuri, hihi, ăăăh de care vreţi dvs.
Contra vim mortis non est medicamen in hortis. ( Nu este medicament împotriva puterii morţii)
Pana mea, dacă nu leşin în momentul ăsta înseamnă că mai vin şi mâine.
Când intru în magazinul cu pricina, de obicei ea e prin spate. Intru şi stau un pic în uşă, parcă deja văd ghemotoace d-alea din paie ca-n oraşele părăsite, care se rostogolesc sau în vestul sălbatic. Şi când apare madam după tejghea parcă apare Freddy Krueger ( văd deja şi fulgere în spatele ei ).
Asta e, nu am ce face, până data viitoare trebuie să fac rost de apă sfinţită, o cruce mare şi neapărat usturoi. :))
22 comentarii:
=)) =)) pffaii ma decta nu am posta nimik se pare ca sau schimbat treburile in blogosfera....se intrerup si postarile pt o pauza publicitara :))
@realbadpisy: pai poate are nevoie omu' la toaleta :))
haha, totusi cred ca ar trebui sa te lasi de fumat sau iti faci stos pe cel putin 2 saptamani
hihihi, exista si in Ploiesti o doamna precum cea pe care o descrii tu aici.
Numai ca ploiestenii sunt mai tentati decat pari tu de astfel de compotamente :
cucoana de care vorbesc eu are o cofetarie in casa in care si locuieste, vinde numai produse home-made (ca sa ma exprim urat) si mai toata lumea buna din Ploiesti o frecventeaza.
Cu usturoi nu cred ca am mes niciunii dintre noi. :)
Sa ne tii la curent de efecte deci ! ;)
@Mihaeladm: asa voi face...daca supravietuiesc :))
alt magazin... (?)
@Cati: adica? :)
:))))) Uai, Lillee, curat criptă acolo la tine! Faină descrierea... cu reclamă inclusă cu tot! Pe mine mă disperă vînzătoarele de genul alei tale, parcă ți-ar face o super favoare că te servesc!
@Orin: da, nu am inteles niciodata atitudinea asta...:)
Haha. :))
Ma, tu ti-ai bagat "xd" pana si la photograph? Pfaai de capul meu :))
Eh si tu acum.
Adica sa te duci la alt magazin ca la asta poate ii pui o grenada si...n-o sa mai functioneze :))
:)) Sau poate astept vanzatoarea la colt de strada si o stropesc cu apa sfintita
Poate-i vamperita :-s
Fa-i la fel.De ce nu te duci tu cu o fata asemanatoare ei si sa-i ceri rastit?Intelegi tu.
Lillee doresti caietul blogarilor? E la cineva din Craiova..si saracu incearca sa dea de tine:))
Alexandra, il vreau dar nu prea stiu cum se procedeaza :)
@FJ13: m-a batut gandul, chiar mi-am facut un intreg scenariu dar cand am ajuns si i-am vazut moaca, m-am inmuiat :))
peste tot dai de astfel de specimene...
:))) vai dor mi-a fost sa te citesc :)
Multam fain :))
Trimiteți un comentariu
Ai o părere?