Povestiri din criptă

 Dimineaţă geroasă. Cer plumburiu. Atmosferă mohorâtă. Merg agale prin mulţimea zgribulită şi crispată, scrutând vântul rece ce-mi biciuia nemilos obrajii. Feţe triste, mişcări bruşte, siluete grăbite, totul îmi transmite o stare de rău...interior. Sufletul îmi este încordat de ceea ce are să urmeze iar lumea înconjurătoare nu mă ajută deloc, nu mă alină în niciun fel, ba din contră.

  Crivăţul mă face să grăbesc pasul, îmi îndes nasul şi mai adânc în guler. Ajung la colţ, mă opresc. Aici este locul. Mai stau o secundă, mă uit către cer, trag aer adânc în piept, îmi fac semnul crucii şi intru. Ce o fi, o fi !
 
Intru încet, dau "bună ziua" cu o voce tremurândă şi încerc să zâmbesc cât mai frumos. Parcă nu îmi vine să mă apropii, dar trebuie. Mai există o alternativă, să mă întorc şi să plec. Dar nu, nu pot. Dar de ce nu pot? 
Pentru că nu mai există un blestemat de magazin alimentar pe toată aria. Mai este unul la cucuiata din deal.  Aş putea totuşi să mă las de fumat. Ok, dar nu azi.
 
 Cam aşa arată starea mea când trebuie să mă duc la chioşcul de lângă locul meu de muncă. Parcă mă duc la tăiere. Are madam vânzătoarea de acolo o mutră de mi se fac numai noduri în gât. Am încercat în toate felurile, oricum sunt politicoasă de fel, îi vorbesc cu dvs, îi spun "vă rog", "mulţumesc". Nimic. Ea tot cu ale ei.
 
 O rog să-mi dea un pachet de ţigări şi ea oftează şi pufăie vreo 2 minute după care îmi răspunde cu un sictir de toate zilele:
 
 -De care vrei?
 
 -D-alea.
 
 Şi iar oftează şi pufăie.
 
 -Ia d-aci.
 
 -Mulţumesc.
 
 -Mda.
 
 Nu mai stau să analizez, să mă gândesc că e prost crescută pentru că nu îmi pasă. Îmi este frică de ea 
 
 În fine, nu vă mai zic când vreau să-mi iau ceva vrac, .ne ne ne. O singură data am cerut nişte fursecuri sau ceva de genul şi m-a biciuit din priviri. Stăteam şi mă uitam să nu care cumva, pe acolo pe sub tejghea unde era aplecată, să aibă vreo carte de blesteme. Îmi făceam cruce cu limba în gură, îmi spuneam în gând îngeraşul, transpiraţiile şiroiau. Agonie totală.
 
 Tot ce auzeam din gura ei era:
 
 "Ave Lillee, morituri te salutant! ( Să trăieşti Lillee, cei care se duc la moarte te salută )
 
 Huh? 
 
 De care fursecuri vrei?
 
 Ăăăh, fursecuri, hihi, ăăăh de care vreţi dvs.
 
 Contra vim mortis non est medicamen in hortis. ( Nu este medicament împotriva puterii morţii)
 
 Pana mea, dacă nu leşin în momentul ăsta înseamnă că mai vin şi mâine.
 
 Când intru în magazinul cu pricina, de obicei ea e prin spate. Intru şi stau un pic în uşă, parcă deja văd ghemotoace d-alea din paie ca-n oraşele părăsite, care se rostogolesc sau în vestul sălbatic. Şi când apare madam după tejghea parcă apare Freddy Krueger ( văd deja şi fulgere în spatele ei ).
 
 Asta e, nu am ce face, până data viitoare trebuie să fac rost de apă sfinţită, o cruce mare şi neapărat usturoi. :))