Suntem crescuti in acest mod, ni se implanteaza inca de mici acest obicei si ajungem la un moment dat cand ne trezim ca nu este chiar asa placut.
Pe mine una a inceput sa ma enerveze. Inteleg sa fii manierat, sa intrebi omul daca doreste un anume lucru, dar romanul nu se poate abtine, nu se poate limita. El trebuie sa exagereze in absolut orice, sa intreaca masura, sa devina stresant si nesuferit pentru ca altfel nu s-ar mai numi roman, nu?
Acum, in perioada sarbatorilor de iarna, trebuie sa onoram anumite vizite. La familie este super placut, dar trebuie sa mai mergi si prin alte parti, ca deh, asa-i traditia. Si nici nu ajungi bine acolo, ca deja incepe show-ul. Tu cu o cizma in picior si cu haina partial descheiata iar gazda calare pe tine: "hai intrati, intrati. Cu ce sa va servesc? Un pahar de vin, asa, de incalzire? Hai un pahar merge, nu? Stii cat de bun este? Hai ca merge, iti pun."
Nici nu apuci sa raspunzi ca deja te trezesti cu paharul plin in fata, si hai si un noroc si uite cum esti obligat sa bei vin fara sa ai macar dreptul la replica. Apoi iti serveste ceva de mancare, asa-i de Craciun, mese intinse si toate cele.
Ciugulesti putin ca sa nu jignesti ( ca asa-i la noi, daca nu mananci jignesti gazda, nu se pune problema de altceva), nici nu apuci sa termini primul dumicat ca iar esti asaltat: "Sarmalute vrei? Stii cat de bune au iesit? Pfaaai, te lingi pe degete." Incerci tu sa te eschivezi, ca nu mai poti. " Eh, dar nu se poate, ce ai mancat, acolo putin, hai macar doua, hai ca-ti pun, sa vezi ce bune sunt" Si te trezesti cu farfuria plina de sarmale.
"Dar ia si cu muraturi, te rog. Sa-ti mai pun vin? Sau vrei suc? Hai ca vine acum friptura, vrei de pui sau de porc? Lasa ca-ti pun din amandoua, dar sa vezi racitura cum este si cozonacul."
Daca refuzi categoric ceva anume, cu siguranta se va auzi " Ma supar sa stii, macar putin, ce Dumnezeu, ca doar avem."
Obositor ca naiba. Asta e ospitalitate? Sa agasezi invitatul la nesfarsit, sa duci o lupta acerba cu "hai ia", "nu, multumesc, chiar nu mai pot", "ma supar". De ce la romani cand spui nu este de fapt da? Urasc la maxim chestia asta.
Ar trebui pus la bataie un plan. Sa flamanzesti vreo doua saptamani si cand ajungi la locul cu pricina sa nu refuzi nimic. Pentru ca romanul te intreaba la nesfarsit. Si tu accepti si accepti, pana il duci la faliment. Cred ca ar fi foarte tare. Dar unde mama naibii sa bagi atat? Pentru ca ai putea ramane surprins cate poti gasi in casa unui roman de sarbatori. Am putea hrani doua camine de copii cu tot cu ingrijitoare.
Dar pana una alta, mai avem cateva zile din acestea, cel putin eu nu ma las si refuz la maxim. Trebuie sa ne luam multa rabdare la noi si poate reusim sa trecem cu bine. Spor la refuzat! Un Craciun minunat va doreste Lillee!
9 comentarii:
Fain ai povestit. Asa e. Am invatat si eu sa refuz, inca de mica, pentru ca nu am mancat niciodata chestiile facute pentru sarbatori, sarmale, prajituri, etc.
De obicei, daca nu merge cu ''nu vreau'', si nu prea merge, atunci spun ''nu pot, ca am luat medicamente si nu am voie 3 ore sa mananc''. Asta tine foarte bine. Daca intreaba ce medicamente, pentru stomac. Si gata.
Mama mea cand nu vrea sa bea ceva,ma refer la bautura,spune ca a luat antibiotice :)).
Io am invatat ca nu e frumos sa refuz. Pe vremea lui Ceausescu aveam niste vecini sasi. Si aia primeau pachete din Germania de sarbatori. Mergeam la ei la colindat cu gandul la ciocolati si Haribo si cozonacul ala cum numai batranele sasoaice stiau sa il faca. Plus ca cei care le trimiteau pachete puneau cate ceva in pachet si pt mine. Dar na, copil prost si rusinos, desi baleam dupa dulciurile alea un an de zile, cand ma pofteau sa iau, ziceam ca boul (ca asa ma invatase mama): Nu, multumesc. Crezi ca aia erau ca romanii sa insiste? NU :(( Ma invitau o data si atat. Iti dai seama ca plecam cu ochii in lacrimi si cu o ciuda enorma ca mi-au curs balele atata timp si nu am plecat cu nimic. Le primeam mai tarziu, dar nu aveau acelasi farmec.
Intr-un an, m-am dus si am spus "Da" la tot ce imi dadeau. Am plecat cu toate buzunarele pline, plus o punga mare in brate. Am fost cel mai fericit atunci. Si mi-am spus ca nu o sa mai refuz pe nimeni cand ma imbie cu ceva. Mai bine cu dureri de stomac, de cap, sau orice alt organ, decat sa imi planga sufletul ca am fost prost si am refuzat, ramanand astfel cu saliva in gura.
Am mai crescut, dar mi-a ramas gandul tot la Haribo-ul ala din Germania si alte dulciuri pe atunci interzise. Sunt asa bune lucrurile care le primesti..;)
citind titlul, ma gandeam la vorba aceea 'ospitalitatea = sa ii faci pe invitati sa se simta ca acasa, chiar daca exact acolo ti-ai dori sa fie', insa am vazut ca ai mers in alta directie cu articolol. si ai dreptate. romanul simte nevoia sa insiste pentru ca este de parere ca invitatii refuza initial, nu ca nu mai pot manca nimic, ci din aceeasi politete - 'daca accept din prima zice ca n-am ce manca acasa...'
mda..ai dreptate! eu sunt f agitata de felul meu si ma enervez la culme cand cineva ma preseaza, de asta nu merg in vizite unde nu ma pot simti ca acasa! ma cred aia elefant naibii!!!! imi pun sa mamanc de parca as locui naibii pe strada!!!
deoarece pe mine ma enerveaza cand cineva iti pune pe masa si vaaaaiiiii ce se supara daca nu mananci...eu intreb odata si apoi las totul la alegerea fiecaruia! mi se pare mai normal asa, desi pot parea zgarcita:))
Da, este o vorba. Sa nu refuzi niciodata mancare si bautura pe gratis.:))
Stii de unde vine asta?
De la mentalitatea veche. E ca si la nunti. Sa nu para una saraca, se fa 5 feluri si desert. Daca te duci la o familie tanara in vizita, nu cred ca se intampla la fel.
Sarbatori minunate sa ai Lillee!
Mulțumesc Lillee >:D< La fel îți doresc și eu și, pe lângă tradiționalele urări, vreau să îți mulțumesc că mi-ai fost mereu alături prin intermediul blogului.
Să știi că zilnic citesc postările tale, dar din cauză că ajung destul de târziu acasă nu mai apuc să și comentez...aproape nici să postez...dar o să fie bine și promit că mă revanșez :)
:))ce m-a distrat:))
mi-a placut si povestioara lui mitza cu ale lui ciocolate nemtesti:asa e,sarbatori fericite tuturor!!
Cand eram eu pice(nu ca as fii mare acum),tot ca Mitza cu "nu,multumesc".Aveam niste prieteni de familie,erau ca parintii mei pt mine,imi ofereau cate ceva,dar daca spuneam nu,nu insistau,desi erau romani.M-am dus odata cu tata la ei,mirosea a sarmale si-s preferatele mele.Ne-a intrebat, daca dorim,dar daca tata a zis nu am zis si eu tot nu.Am plecat mai mult taras,ochii bulbucati si narile marite.Ajunsa acasa,plangand i-am zis mamei sa-mi faca sarmale,tata mi-a zis apoi,ca n-a refuzat din politete,ci pt ca nu-i era foame.
Trimiteți un comentariu
Ai o părere?