marți, 18 decembrie 2012

Cum am devenit criminal în serie!

Zilele astea mi s-a întâmplat ceva ciudat. Brusc, nu am mai fost singură. Ehee, şi aici nu mă refer la faptul că-s singură de-a binelea, doar, deh, am un belciug d-ăla pe mâna stângă care indică o prezenţă masculină p-acilea. Mda, nu are treabă cu asta, dar, totuşi, în anumite momente sunt singură, când mă duc la budă, spre exemplu. Eh, dar de data asta nu am mai fost. M-am trezit legată de ceva, ceva care mă urmărea pretutindeni. Nu am putut să scap, am încercat cu descântece, cu ameninţări, chiar am vrut să apelez la un vraci d-ăla, poate - poate oi scăpa. Nimic, a dracu' lighioană se ţinea scai de mine. Mama ei, dar, astăzi şi mâine - vorba tatălui meu. Şi aşa am hotărât: devin criminală cu sânge rece.
Să o luăm treptat (fără iz de pornache).
Ziua o simţean cum mă gâdilă pe interior, cum mă strânge în braţe, cum mă sufocă şi îmi dă frisoane. Noaptea nu mă lăsa să dorm. Încă mai este cu mine, dar e pe ducă. Ce să fac, ce să fac?? Cu ameninţări nu mergea, v-am zis. Hm, disperată fiind, am plecat într-un loc secret şi am apelat la nişte oameni periculoşi. Holurile erau albe şi obscure, forfotă, agitaţie, toţi vorbeau codat, gen: angină eritemato pultacee, alea - alea. După îndelungi planuri şi strategii, sunt pe punctul de a o anihila. Despre cine este vorba? Cum aşa, nu v-aţi prins? Tanti Pneumonia, care m-a pedepsit crunt. Aşşş, şi ce mi-a făcut ea mie. Dar şi când oi lua-o de turul pantalonului, o să-şi dea seama că n-a avut noroc pe lume. Da, şi uite aşa am devenit eu gazdă înainte de sărbătorile de iarnă. Să mai spună cineva că-s un om rău. Cum bre? Am adus-o în casă, am ţinut-o la căldură, i-am dat haleală, eee? Şi apoi am început un plan diabolic. O moarte lentă, muahahaha. Deja sunt filată de DIICOT, ştiu eu. O să mă vedeţi la ştirile de la nu ştiu ce oră: Lillee, din Constanţa, filată de organele abilitate. Face parte dintr-o grupare infracţională, este chiar capul grupării, care atrage Pneumonia în capcană şi recurge la omor. Şocant!!! Un criminal cu sânge rece trăieşte printre noi. Dacă îl vedeţi, faceţi trei paşi înapoi, o tumbă în lateral şi o săritură cu prăjina. Incredibil, doamnelor şi domnilor, Pneumonia a fost găsită fără suflare, aruncată într-o hazna. - reclamă -  Am revenit, doamnelor şi domnilor, aceasta este fotografia liderului grupării "Pneumonia". Vă sfătuim să nu ieşiţi din casă. Cel mai bine este să vă petreceţi Crăciunul în pod, cu o coajă de cacao uscată şi un codru de pâine. Încep ştirile din sport.

joi, 6 decembrie 2012

Nu-i uşor în campanie electorală: Constanţa, plină de madame în călduri

Nu fac politichie, trebuie sa fiu imparţială şi nici gând să mă abat de la regulă. În plus, mai dăunează şi sănătăţii, ceea ce la mine ar fi grav dat fiind faptul că deja sufăr cu tărtăcuţa. :))
Însă, dacă privim o altă latură, cred că nu dăunează cu nimic, ca atare, să ne destrăbălm, zic!
Mbon, suntem în campanie electorală, toată lumea vede, simte, miroase, aude. Tabere peste tabere, pro, contra, alea, cutare. Însă, astăzi am realizat că politicienii ăştia de candidează colo sau dincolo chiar au multe de îndurat. Pe bune, păi ce, campania asta merge, aşa, teleleu Grigore? Ne, ne, ne. Tre să ieşi prin mulţime, să zici colo şa o vorbuliţă de să le tremure inima şi să le plângă sufletul alegătorilor, cu sughiţuri, mai dai un noroc, te mai laşi zgâriat de o piele ce nu a văzut tratamente Spa, mai înduri o huiduială, că, deh, aşa e în luptă. Îţi bagi picioarele în somnul de frumuseţe, faci drumuri provincie - Bucureşti şi retur, tre să fii mereu pus la patru ace, mai inhalezi şi un iz ce nu se desprinde din gama Dior, îţi mai scrilejeşti retina cu o ţoală ce nu aduce a Versace, mai suporţi o freză făcută la frizerul din colţul străzii, admiri un vârf de păr deteriorat, un rid, un dinte lipsă... Mda, te trezeşti, brusc, în sânul vieţii omului de rând. E lucru uşor? Spuneţi voi. Nu este, cum să fie, vorba moldoveanului acela sincer de a făcut furori pe youtube.

luni, 3 decembrie 2012

Amintiri din copilărie: cum am "gâtuit" poetul din mine

Pur şi simplu mi s-a derulat prin faţa ochilor (minţii) întâmplarea asta, de care chiar uitasem complet. Ca atare, mă bag repede s-o aştern acilea, să nu care cumva să-mi scape.
Eram în clasa a VIII a, acum 'nşpe mii de ani. Şi ce-şi zice coana Lillee în timp ce se afla la ora de Cultură Civică, sau aşa ceva, când se plictisea maxim? Cam ce poate face un copchil de paişpe ani când se plictiseşte în ore? Mda, cu totul altceva decât ceea ce am făcut eu. M-am apucat de compus versuri.
Deja văd cum se naşte în voi sentimentul de admiraţie, de: moooaa, ce fată isteaţă, dar, vaaai, ce copil era Lilloaica. Aha, gândiţi voi aşa că vă veţi arde rău de tot. :))
Versuri am făcut, dar ce versuri? Hă? Să vedeţi. Am fost o persoană cu pitici pe creier incă din născare. Da, aşa a fost naşterea mea: mai întâi piticii, apoi io. Am o herghelie, se înmulţesc pe zi ce trece. Aşa şi în clasa a VIII a. Era un anume grup în clasă, pe care nu-l înghiţeam. Nu ştiu de ce. Nu-mi plăcea comportamenul persoanelor respective, culoarea la pantofi, cum se scobeau în nănău, habar n-am. Cert este că nu-mi plăceau. Şi ce şi-a zis madam cutra Lillee? Să-şi verse frustrările în versuri, aşa, de plictiseală. Băi, şi ţin minte că mă amuzam maxim. Ziceţi şi voi ce copchil prost, să râdă în timp ce-şi ironiza colegii, în versuri. Normal că am atras atenţia asupra mea şi toţi voiau să vadă de ce dracului râdea tuta, în condiţiile în care ora era a naibii de plictisitoare. Nu i-am lăsat să ghicească, bineînţeles. Şi dă-i şi scrie.

toateBlogurile.ro